ICCJ. Decizia nr. 7854/2009. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7854/200.

Dosar nr.5563/86/200.

Şedinţa publică din 1 octombrie 2009

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16 iulie 2008, C.M. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1366 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Suceava, arătând că dispoziţiile acestei sentinţe sunt contrare faţă de cele ale sentinţei civile nr. 3551 din 9 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuţi.

Prin Decizia nr. 341 din 25 noiembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta C.M.

Curtea de Apel a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 3551 din 9 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuţi, Comisia comunală Arbore a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a revizuentei cu suprafaţa de teren de 13.151 mp, pe vechile amplasamente, să întocmească documentaţia şi să o înainteze Comisiei Judeţene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, în vederea emiterii titlului de proprietate, sub sancţiunea obligării preşedintelui comisiei la plata de daune cominatorii.

Prin Decizia civilă nr. 1366 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Suceava, s-a menţinut sentinţa civilă nr. 1009 din 29 februarie 2008 a Judecătoriei Rădăuţi vizând anularea titlului de proprietate nr. 2168/2006, în sensul excluderii unor suprafeţe de teren extravilan, iar cu privire la terenul intravilan s-au înlăturat dispoziţiile primei instanţe vizând menţionarea în titlul de proprietate a suprafeţelor în plus faţă de cele înscrise deja, cât şi cele cu privire la suprafaţa de 3.860 mp.

Tribunalul a mai dispus obligarea Comisiei comunale Arbore la întocmirea documentaţiei în vederea eliberării titlului de proprietate şi a Comisiei judeţene Suceava la eliberarea titlului de proprietate în favoarea revizuentei pentru diferenţa de teren dintre suprafaţa pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate şi cea rămasă în titlul de proprietate nr. 2168/2006.

În consecinţă, a constatat curtea de apel, nu există două hotărâri potrivnice şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta C.M.

Recurenta a arătat, în esenţă, că în mod greşit curtea de apel a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece este evidentă contrarietatea de hotărâri, în condiţiile în care Judecătoria Rădăuţi a obligat comisia locală să întocmească documentaţia şi să o pună în posesie pe vechile amplasamente, iar Decizia Tribunalului Suceava a menţinut titlul de proprietate atacat, nerespectând vechile amplasamente.

Recursul declarat nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului lucrului judecat, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă, pentru că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.

În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul citat, deoarece cele două hotărâri menţionate de revizuentă nu sunt potrivnice.

Astfel, procedura judiciară finalizată prin sentinţa civilă nr. 3551 din 9 decembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuţi, a avut ca obiect contestaţia formulată de C.M., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Arbore şi Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva deciziei din data de 14 octombrie 2005 a Comisiei comunale din cadrul Primăriei comunei Arbore.

Procedura judiciară finalizată prin Decizia civilă nr. 1366 din 5 iunie 2008 a Tribunalului Suceava a avut ca obiect cererea reclamantei C.M. prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava şi Primăria comunei Arbore, anularea parţială a titlului de proprietate nr. 2168/2006.

Prin urmare, chiar dacă părţile au fost identice în cele două proceduri finalizate prin hotărârile ce se pretinde a fi potrivnice, nu a existat identitate în ceea ce priveşte obiectul şi cauza, care au fost diferite în cele două litigii.

De altfel, litigiile au fost generate de raporturi juridice diferite, născute pe parcursul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar înainte şi după emiterea titlului de proprietate, ceea ce face ca hotărârile ce se pretinde a fi potrivnice să nu fie date în aceeaşi pricină, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, nu s-a încălcat principiul lucrului judecat şi nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuenta C.M. împotriva deciziei nr. 341 din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7854/2009. Civil