ICCJ. Decizia nr. 7782/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7782/2009
Dosar nr. 4985/117/2006
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Reclamanta Ş.R.M., prin cererea formulată la 9 iulie 2003, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj şi Consiliul local al municipiului Cluj – Napoca ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 2177 din 10 iunie 2003 emisă de primar şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj – Napoca, casă din cărămidă acoperită cu ţiglă, compusă din 2 camere, 2 bucătării şi dependinţe, un şopron din lemn acoperit cu scândură, un grajd din cărămidă acoperit cu ţiglă şi curte în suprafaţă de 968 mp.
După un prim ciclu procesual finalizat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1219 din 3 februarie 2006, prin sentinţa civilă nr. 599 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj a fost admisă acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamanta Ş.R.M. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Cluj - Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca, şi în consecinţă, a fost anulată dispoziţia de respingere a notificării emisă la data de 10 iunie 2003 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca şi s-a dispusa acordarea, în favoarea reclamantei, de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu luarea în considerare a despăgubirilor primite la expropriere, pentru suprafaţa de 894 mp, din terenul în suprafaţă totală de 1924 mp, înscris în CF a localităţii Cluj- Napoca şi construcţia demolată.
Apelurile declarate de Municipiul Cluj- Napoca, prin primar şi Primarul municipiului Cluj- Napoca împotriva sentinţei arătate, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 29/9 februarie 2009, pentru considerentele ce urmează.
În baza probelor administrate, instanţa de fond a stabilit că, terenul înscris în CF în suprafaţă de 1924 mp, şi construcţia aflată pe teren, au fost expropriate de la antecesoarea reclamantei, numita F.I. în vederea construirii unor blocuri. Construcţia a fost demolată, în vederea realizării acestui scop.
Prin Decizia civilă nr. 1219 din 3 februarie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5), (6) şi (7) şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate şi terenul expropriat, care nu poate fi restituit în natură.
Prin urmare, legal a apreciat instanţa că, potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru suprafaţa de 894 mp nerestituită în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar potrivit art. 11 alin. (3) din acelaşi act normativ, reclamanta este îndreptăţită şi al despăgubiri pentru construcţia demolată, în vederea edificării de blocuri.
Sentinţa este legală şi sub aspectul obligării pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, raportat la dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din apel, curtea va obliga apelanţii să plătească intimatei Ş.R.M. suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată, parţiale şi nu 25.000 lei, conform chitanţei depuse la dosar, pentru următoarele considerente.
Art. 34 din Legea nr. 51/1995 prevede că „contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect de nici un organ al statului". Desigur că, în lipsa dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., contractul dintre avocat şi client, ca orice act juridic şi-ar fi produs efectele doar între cei doi şi nu faţă de terţe persoane, respectiv adversarul clientului din proces.
Dar, cum art. 274 C. proc. civ. prevede că bază a acordării cheltuielilor de judecată, culpa procesuală, rezultă că, contractul dintre avocat şi client îşi va produce efecte şi faţă de partea care a pierdut procesul. Prin urmare, această parte, deşi nu a participat la negocierea dintre avocat şi client, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pe baza principiului reparării integrale a prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale.
Problema care se pune în speţă este aceea dacă, fapta ilicită nu a fost săvârşită de cel care a câştigat procesul, prin exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubirile (sumele plătite cu titlu de onorariu avocat), respectiv suma de 250.000.000 lei, cum este situaţia în speţă.
Curtea a apreciat că raportat la mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei, intimata şi-a exercitat dreptul de a obţine despăgubiri cu titlu de cheltuieli de judecată în cuantum de 250.000.000 lei, astfel că, în baza art. 274 alin. ultim C. proc. civ., instanţa a redus onorariul avocaţial la suma de 2500 lei (25.000.000 lei), fără ca prin aceasta să intervină în contractul de asistenţă juridică, care îşi produce efectele între părţile contractante.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind abilitarea judecătorilor de a majora sau micşora onorariile faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apel a aplicat greşit legea procesuală întrucât pricina se află pe rolul instanţelor judecătoreşti de 6 ani, că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1219/2006 a fost necesară faţă de complexitatea cauzei şi culpa proprie a instanţei şi că se fac afirmaţii nejustificate cu privire la mărimea pretenţiilor recurentei raportat la existenţa unei evaluări a imobilului în litigiu.
Totodată, recurenta arată că instanţa i-a adus prejudicii prin încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. sub aspectul duratei procedurii. Prin considerentele recursului se fac referiri şi la fondul pricinii cu trimitere la probatoriile administrate precum şi la conţinutul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, referiri ce nu se constituie în motive de nelegalitate, reprezentând doar o succintă prezentare a cursului procesului.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al căii de atac pentru argumentele ce succed.
Curtea Constituţională, prin numeroase Decizii nr. 184/2006, nr. 4920/2006, nr. 583/2006 ş.a., a statuat cu referire la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că nimic nu interzice consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa C.E.D.O., care învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil, aşa cum o cere art. 41 din Convenţie (Hotărârea din 26 iunie 2007 în cauza S. împotriva României).
Aşadar dispoziţiile din dreptul intern sunt în acord cu dispoziţiile Convenţiei şi cu jurisprudenţa constantă în materie a C.E.D.O.
Instanţa a diminuat onorariul de 25.000 lei, plătit de recurent în faza apelului şi nu pentru toate etapele procesuale, apelând la criteriile stabilite de legea procesuală, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor instanţei de apel.
Astfel, cum problema de drept material, îndrituirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate şi terenul expropriat, care nu poate fi restituit în natură, a fost irevocabil soluţionată de instanţa de casare, Curtea a apreciat corect ca abuziv şi, drept consecinţă, caracterul nerezonabil al cuantumului onorariului avocaţial.
Recurenta invocă în susţinerea pretenţiilor sale, plata de către intimaţi a sumei de 25.000 lei, prejudiciul suferit ca urmare a duratei prea mari a procedurii, invocând hotărârea C.E.D.O. – S. împotriva României.
Argumentarea nu are legătură cu problema de drept supusă recursului, legalitatea măsurii instanţei de a reduce cuantumul onorariului de avocat, câtă vreme recurenta nu a investit instanţa de judecată cu un petit având drept obiect acordarea de despăgubiri pentru încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor oamenilor şi a libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte durata procedurii.
Pentru motivele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Ş.R.M. împotriva Deciziei nr. 29/ A din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7662/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7791/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
