ICCJ. Decizia nr. 7874/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7874/2009
Dosar nr. 2414/2/2002
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 la data de 9 septembrie 1996 reclamanta G.O. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al municipiului Bucureşti şi Ministerul Învăţământului, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în sector 1.
Sentinţa civilă nr. 3099 din 17 martie 1997, prin care s-a admis acţiunea formulată, a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată prin Decizia civilă nr. 477A din 13 februarie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă.
Instanţa de apel a reţinut că în imobil a funcţionat o şcoală ce depinde de Ministerul Învăţământului Public, că titlurile părţilor provin de la autori diferiţi, iar reclamanta nu a făcut dovada identităţii imobilului solicitat cu cel descris în titlul său de proprietate şi că dreptul său este preferabil dreptului intimatului Ministerul Învăţământului Public.
Prin Decizia civilă nr. 796 din 6 aprilie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu majoritate, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei de apel, dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, ca instanţă de fond, la Tribunalul Bucureşti, avându-se în vedere valoarea obiectului litigiului de peste 150.000.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 957 din 19 septembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta G.O. împotriva pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale, dispunându-se obligarea pârâţilor să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din construcţie formată din subsol, parter, etaj, parţial mansardă, anexe la construcţie, alipită, formată dintr-o singură încăpere şi teren aferent de 1275 mp.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Imobilul în litigiu a fost dobândit de autoarea reclamantei I.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 293 din 21 ianuarie 1916, reclamanta fiind unica moştenitoare a acesteia.
Identitatea şi compunerea imobilului solicitat cu cel ce a aparţinut fostului proprietar au fost stabilite prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
Imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului ca urmare a aplicării art. 1 din Decretul nr. 176/1948, fără ca destinaţia acestui imobil să se încadreze între cele vizate de dispoziţiile acestui act normativ.
Apelul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a fost respins ca nemotivat, iar apelul declarat de Municipiul Bucureşti ca inadmisibil, prin Decizia civilă nr. 72A din 15 februarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Instanţa de apel a reţinut că apelantul Ministerul Educaţiei Naţionale nu şi-a motivat apelul în termenul menţionat de art. 2881 C. proc. civ. la termenul de judecată al cauzei.
Celălalt apel este inadmisibil, întrucât Municipiul Bucureşti nu a fost parte în proces.
Recursurile declarate de cei doi pârâţi au fost admise prin Decizia nr. 1515 din 12 aprilie 2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin care s-a casat Decizia şi s-a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea pe fond a apelurilor.
Instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor procedurale incidente, întrucât la data respectivă fusese abrogată OG nr. 13/1998, iar apelul putea fi motivat la prima zi de înfăţişare, dată la care a şi fost motivat.
Obiectul acţiunii în revendicare îl constituie un imobil care este folosit ca şcoală ajutătoare, iar acesta face parte, potrivit art. 166 alin. (42) din Legea nr. 84/1995, din domeniul public judeţean, respectiv al Municipiului Bucureşti şi sunt în administrarea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
În condiţiile în care, potrivit Legii nr. 69/1991, primarul reprezintă în justiţie unitatea administrativ teritorială, apelul său nu putea fi respins ca inadmisibil, ci urma a fi examinate pe fond susţinerile acestuia apelant şi prin prisma art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1995.
Prin Decizia civilă nr. 59A din 2 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe pentru următoarele motive:
- Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti.
Acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 9 aprilie 1996, moment la care era în vigoarea Legea nr. 69/1991 a administraţiei publice locale.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu este titularul dreptului de proprietate, drept existent în patrimoniul Municipiului Bucureşti ca entitate administrativ teritorială, însă are drept de administrare a domeniului public şi privat al municipiului, potrivit art. 36 lit. c) din Legea nr. 215/2001 şi art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991.
- Cu privire la apelul declarat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil, astfel cum este acesta definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998; Decretul nr. 177/1948 nu respecta Constituţia în vigoare, impunând o deposedare fără prealabilă şi justă despăgubire; cum a reţinut şi prima instanţă, trecerea în proprietatea statului nu s-a făcut de la proprietarul de drept al imobilului, ci de la chiriaşul său, care era un simplu detentor precar şi care a dat imobilului destinaţia de aşezământ şcolar.
S-a făcut aplicarea în cauză şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1 şi art. 16, subliniindu-se că în anexa 2 a legii se arată la pct. 1 care sunt imobilele ce intră sub incidenţa art. 16.
1. Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a criticat Decizia pentru următoarele motive:
O acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. se îndreptată împotriva posesorului neproprietar al imobilului, iar acesta este deţinut în cauză de Ministerul Învăţământului.
În ipoteza avută în vedere de instanţă, prin motivarea deciziei în raport de dispoziţiile Legii nr. 69/1991 şi în care dreptul ar exista în patrimoniul recurentului, se pune problema lipsei capacităţii de folosinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti: acesta nu este persoană juridică ci doar o autoritate deliberativă ce administrează domeniul Municipiului Bucureşti şi nu poate sta în judecată într-un proces civil.
2. Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a criticat Decizia pentru următoarele motive:
Nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ special de stat fac parte din domeniul public al Municipiului Bucureşti.
Potrivit art. 166 alin. (44) din Legea nr. 84/1995, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea inspectoratele şcolare, casele corpului didactic, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, cluburile sportive şcolare, centrele şi cabinetele de asistenţă psiho-pedagogică , centrele logopedice, cabinetele şcolare, precum şi alte unităţi din subordonarea Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al Statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin inspectoratele şcolare judeţene şi prin delegare către consiliile de administraţie ale acestor unităţi. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor şi instituţiilor respective şi sunt administrate de acestea.
Imobilul în cauză nu se află printre cele la care se referă norma legală.
3. Intervenientul Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti a criticat Decizia pentru următoarele motive:
Cauza a fost soluţionată în condiţii de lipsă de procedură cu intimata-intervenientă Direcţia de Administrare pentru Învăţământul Preuniversitar Sector 1. La data pronunţării deciziei, ca şi la data repunerii cauzei pe rol, aceasta avea un alt sediu, respectiv Bucureşti, sector 1. Partea nu avea cunoştinţă de reluarea cauzei după suspendare şi nu avea cum să anunţe astfel instanţa cu privire la schimbarea sediului său.
În mod greşit s-a respins apelul Municipiului Bucureşti, invocându-se prevederile Legii nr. 10/2001. Cauza trebuia soluţionată în raport de legislaţia existentă la data introducerii acţiunii, iar în speţă este vorba despre anul 1996, care este anterior adoptării legii sus-menţionate.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
1. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti.
În Decizia de apel s-a reţinut, ca situaţie de fapt ce nu mai poate fi reapreciată de instanţa de recurs, că dreptul de proprietate se află în patrimoniul Municipiului Bucureşti.
Potrivit art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestora, în litigiile privind dreptul de proprietate, parte este unitatea administrativ-teritorială titulară a dreptului de proprietate, iar aceasta este reprezentată de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale.
Pe de altă parte Consiliul General al Municipiului Bucureşti are şi calitatea de administrator al domeniului public şi privat al municipiului-calitate confirmată de art. 69 alin. (6) şi art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală (în vigoare la data sesizării instanţei), precum şi de art. 36 lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale care a abrogat legea anterioară – după cum a reţinut şi instanţa de apel.
2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Calitatea recurentului de pârât în cauză este determinată de deţinerea în fapt a imobilului în litigiu, în calitate de posesor în cadrul acţiunii în revendicare, de către o unitate de învăţământ, aflată în subordinea sa.
3. Recursul declarat de intervenientul Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti.
Adresa la care a fost citată intervenienta Direcţia de Administraţie pentru Învăţământul Preuniversitar Sector 1, inclusiv după repunerea cauzei pe rol, este cea indicată în cererea de intervenţie (fila nr. 17 dosar de apel).
Pentru ipoteza schimbării sediului în timpul judecăţii, art. 98 C. proc. civ. prevede că aceasta trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea sediului.
După cum rezultă din motivarea deciziei de apel, la soluţionarea cauzei s-au avut în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestora, analizându-se valabilitatea titlului statului din perspectiva art.6 din această lege.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile formulate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării precum şi intervenientul Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti împotriva deciziei nr. 59 A din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7877/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7854/2009. Civil → |
|---|
