ICCJ. Decizia nr. 7875/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7875/2009

Dosar nr. 3732/95/2007

Şedinţa publică din 2 octombrie 2009

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 332 din 8 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, s-a respins contestaţia formulată de D.N. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local Târgu Jiu şi Primarul municipiului Târgu Jiu, împotriva dispoziţiei nr. 2951 din 12 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgu Jiu în baza Legii nr. 10/2001.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 499/2001 reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Târgu Jiu iar la data de 4 august 2006 aceasta a formulat o nouă cerere către Primarul municipiului Târgu Jiu intitulată „precizarea notificării" prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilele construcţii şi teren situate la nr. 87 şi 89, în prezent, str. I. nr. 87.

Prin dispoziţia contestată s-a respins cererea formulată pe considerentul că nu s-a făcut dovada proprietăţilor imobilelor construcţii şi teren situate în str. T., municipiul Târgu Jiu, iar cererea formulată în luna august 2006, depăşeşte termenul de formular a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Dispoziţia este legală, întrucât cererea formulată la data de 7 august 2006 este în realitate o nouă notificare pentru a cărei formulare nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe a fost admis prin Decizia nr. 54 din 23 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, dispunându-se desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, pentru următoarele motive:

Făcându-se o analiză a cuprinsului celor două cereri formulate de către reclamantă s-a constatat că în ambele este descris acelaşi imobil, diferit numai prin adresele de situare a acestuia.

În aceste condiţii, cererea depusă ulterior în luna august 2006 este o precizare la notificarea formulată în termenul legal, prin aceasta urmărindu-se înlăturarea erorii cu privire la adresa unde este situat imobilul.

Cererea înregistrată în luna august 2006 nu priveşte un imobil distinct de cel pentru care reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în echivalent de cel formulat în luna august 2001, ci are în vederea acelaşi bun, cu compunere şi descriere identice, lămurind numai aspectul referitor la situarea imobilului, prin indicarea corectă a denumirii străzii şi numărului, atât la data preluării cât şi în prezent.

Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs pârâţii Primarul Municipiului Târgu-Jiu şi Municipiul Târgu-Jiu, în motivarea căreia s-au arătat următoarele:

1. Soluţia instanţei de apel referitoare la cele două notificări este greşită, venind în contradicţie cu actele de la dosar, expertiza tehnică efectuată şi suplimentul la aceasta, făcându-se referire la probele relevante, precum şi, generic, la dispoziţiile Legii nr. 10/2001.

2. Prin sentinţa civilă nr. 4804 din 8 mai 1997 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a constatat ca inoperant Decretul nr. 92/1950 cu privire la imobilul din Târgu-Jiu, astfel că reclamantele S.E., M.P., D.G. şi D.N. şi-au recăpătat dreptul de proprietate asupra imobilelor respective.

3. Reclamanta nu a depus acte de proprietate din care să rezulte expres faptul că autorii săi au fost proprietarii imobilului situat în prezent în Târgu-Jiu.

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nul, în considerarea celor ce succed:

1. Prima critică presupune reaprecierea probelor administrate în vederea schimbării situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, referitoare la conţinutul celor două cereri formulate de către reclamanta-intimată.

Acest lucru nu mai este posibil în faţa instanţei de recurs, în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000.

Deşi s-a invocat faptul că soluţia instanţei de apel vine în contradicţie şi cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu s-a detaliat în ce constă nelegalitatea, aşa cum prevede art. 3021 pct. c C. proc. civ.

2.3. Celelalte critici formulate exced cadrul procesual fixat prin soluţia pronunţată de instanţa de apel, decizie cenzurată pe calea de atac a recursului.

Instanţa de apel nu a analizat cauza pe fond, ci a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanţă, apreciind că aceasta trebuia să examineze contestaţia pe fond, respectiv să analizeze îndeplinirea condiţiilor cerute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii.

Constatând că în cauză s-au formulat critici care nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., nefiind invocate nici motive de ordine publică, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 306 C. proc. civ. şi să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Târgu Jiu şi Municipiul Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 54 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7875/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs