ICCJ. Decizia nr. 7908/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7908/2009
Dosar nr. 4160/109/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată de contestatoarea B.R. la data de 18 mai 2005 s-a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2044 din 29 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Piteşti faţă de modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul ce a fost demolat în baza Decretului nr. 90/1950.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că imobilul casă şi teren în discuţie a fost moştenit de contestatoare de la tatăl său, preluat prin Decretul nr. 92/1950, construcţia demolată, iar terenul aparţine domeniului public, motive pentru care a solicitat despăgubiri, fiind nemulţumită de cuantumul în care i s-au acordat.
Prin sentinţa civilă nr. 122 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând aplicabilitatea imediată a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII – privind stabilirea plăţii despăgubirilor aferente pentru imobilele preluate abuziv.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 87 din 21 noiembrie 2005 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş constatând incidenţa dispoziţiilor art. 22 pct. 4 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 794 din 8 martie 2006 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 30 aprilie 2008, Tribunalul Argeş a admis cererea, a anulat dispoziţia nr. 2044/2005 emisă de intimatul Primarul municipiului Piteşti şi a constatat că petenta este îndreptăţită la despăgubiri de 780.000 euro pentru terenul de 780 m2 situat în Piteşti, B-dul Republicii, în Parcul Central şi pentru construcţiile aflate pe teren în cuantum de 307.431,18 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 154 din 25 aprilie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a imobilului sau despăgubiri băneşti, iar prin Decizia nr. 2044/2005 emisă de Primarul municipiului Piteşti s-a respins cererea privind restituirea în natură şi s-au propus despăgubiri în echivalent constând în titluri de valoarea nominală tranzacţionată pe piaţa de capital în valoare de 1.138.206.218 lei pentru teren şi construcţie.
Prin apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie deoarece, greşit a fost anulată dispoziţia contestată sub aspectul cuantumului sumei acordate cu titlu de despăgubiri, deoarece legea specială nu instituie obligaţia autorităţii deţinătoare de a proceda la evaluarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, ci doar la formularea unei propuneri de acordare a acestor măsuri, propunere care a şi fost făcută prin dispoziţia contestată.
Se susţine că instanţa nu trebuie să reţină suma la care este îndreptăţită reclamanta, respectiv cea stabilită de expert, această sumă impunându-se a fi cuantificată de autoritatea competentă de evaluare şi stabilire – A.N.S.P.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 208/A din 20 octombrie 2008 a respins apelul declarat de pârâţii Primarul municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti prin Primar, reţinând în esenţă că instanţa de fond a modificat dispoziţia emisă de Primarul municipiului Piteşti numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor băneşti la care contestatoarea este îndreptăţită pentru imobilele teren şi construcţie demolată.
Susţinerea apelantului în sensul că în mod greşit a fost precizată suma la care contestatoarea este îndreptăţită reclamanta prin dispozitivul hotărârii apelate s-a reţinut ca neîntemeiată, în condiţiile în care competenţa în acest sens revine C.C.S.D.
Astfel, s-a arătat că evaluarea despăgubirilor cuvenite contestatoarei este o atribuţie ce intră în competenţa instanţei judecătoreşti, aşa cum reiese din modul de redactare a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Potrivit dispoziţiilor acestui text de lege, deciziile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificării şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda despăgubire (.) se predau pe bază de proces verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale.
Faţă de modul de redactare a dispoziţiilor art. 16, s-a avut în vedere că după finalizarea etapei controlului juridic, primarul este obligat să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale dosarul privind notificarea, indicând şi cuantumul despăgubirilor stabilite prin soluţionarea căii de atac a contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 2044/2005.
S-a reţinut ca neîntemeiată susţinerea că evaluarea despăgubirilor se face exclusiv de C.E.D. şi că nu este permisă această evaluare în etapa soluţionării contestaţiei împotriva dispoziţiei primarului.
Evaluarea în această etapă este impusă chiar de dispoziţia art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziţie care consacră dreptul instanţei ca pe calea controlului judiciar să analizeze stabilirea dreptului la despăgubiri şi cuantumul acestora. Este de neconceput că prin dispoziţiile aceluiaşi art. 16, prin care se dispune transmiterea de către Comisia Centrală către evaluatori, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor în limita cărora se acordă titlurile de despăgubire, legiuitorul exclude posibilitatea ca instanţa să cuantifice despăgubirile, câtă vreme în mod expres a făcut menţiune în alin. (1) al articolului despre necesitatea consemnării sumelor ce urmează a se acorda cu despăgubire.
Împotriva Deciziei nr. 208/A din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti au declarat recurs pârâţii Municipiul Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti, care nu au indicat temeiul juridic al căii de atac exercitată, formulând următoarele critici:
Se susţine că instanţa în mod greşit a anulat dispoziţia contestată sub aspectul cuantumului sumei cu titlu de despăgubiri, având în vedere faptul că legea specială aplicabilă nu instituie obligaţia autorităţii deţinătoare de a proceda la evaluarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, ci doar la formularea unei propuneri de acordare a acestor măsuri, propunere care a şi fost făcută prin dispoziţia contestată.
Se mai arată că, în mod greşit s-a stabilit că suma ce trebuie acordată estecea stabilită de expertul cauzei, în situaţia în care acest expert nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea specială în materia despăgubirilor.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de fond a stabilit că despăgubirile cuvenite contestatoarei sunt în cuantum de 780.000 euro pentru teren şi 307.431,18 lei pentru imobilul construcţie demolat.
Numai acest aspect a fost modificat cu privire la dispoziţiile contestate.
Contestatoarea este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale pentru teren şi construcţia demolată, iar cuantumul acestor măsuri s-a stabilit de către instanţa de fond.
Conform art. 26 alin. (3) din lege, dispoziţiile contestaţiei pot fi supuse controlului privind legalitatea de către instanţă, etapă care face parte din procedura de restituire reglementată de legea de reparaţie.
Instanţa de judecată, în cadrul efectuării controlului cu privire la dreptul reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată şi a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, a procedat şi la evaluarea despăgubirilor acordate, atribuţie ce ţine de sfera sa de competenţă.
Evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii se impune în scopul soluţionării legale a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementată de capitolul III din Legea nr. 10/2001, să nu poate fi stabilit dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora.
A reţine că această abilitare o are exclusiv comisia prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, capitolul VII este greşit.
Conform art. 16 Titlu VII din Legea nr. 247/2005, Decizia sau dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale investite cu soluţionarea notificărilor, în care sunt consemnate sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite de situaţia juridică a imobilului (obiect al restituirii) se predau pe bază de proces verbal de predare primire Secretariatului Comisiei Centrale.
În consecinţă, recurenţii sunt obligaţi ca după finalizarea controlului judecătoresc să înainteze Secretariatului Comisiei Centrale dosarul cu notificarea şi cuantumul despăgubirilor propuse.
În raport de toate aceste considerente, criticile fiind nefondate, urmează ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti împotriva Deciziei nr. 208/A din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7860/2009. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 7950/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
