ICCJ. Decizia nr. 7950/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7950/2009
Dosar nr. 2630/63/2006
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 14900 din 13 octombrie 2006, Primarul Municipiului Craiova, a respins notificarea prin care P.E. şi R.D. au solicitat, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului – teren intravilan în suprafaţă de 1600 m.p. – situat în Craiova, jud. Dolj, pe considerentul că cei în cauză nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, ci doar de moştenitori ai autorului L.M.
La 13 noiembrie 2006, notificatorii au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să dispună restituirea în natură a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, în considerarea faptului că, prin actele ataşate acesteia, au reuşit să facă dovada atât a calităţii lor de persoane îndreptăţite cât şi a împrejurării preluării abuzive a nemişcătorului, de către stat.
La 8 septembrie 2009, în cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, R.L.M., care a solicitat admiterea cererii formulată de contestatori, alături de care se bucură, urmare descendenţei sale, de aceleaşi drepturi, în legătură cu imobilul în litigiu.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 288 din 10 octombrie 2008, a respins contestaţia şi cererea de intervenţie, reţinând în esenţă că, prin certificat de moştenitor, petenţii au dovedit calitatea de succesori ai defunctului L.M. însă urmare nedepunerii actului de preluare şi conţinutului celor două adrese emise în cauză de Arhivele Statului (potrivit cărora, în schimbul terenului expropriat s-au atribuit foştilor proprietari, în proprietate şi cu caracter de despăgubire, terenuri corespunzătoare aflate în rezerva de stat a comunei Gherceşti Vechi, raionul Craiova), concluzia ce se impune este aceea că cei în cauză nu au făcut dovada preluării abuzive a terenului, din patrimoniul autorului lor.
Apelul reclamanţilor a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie care, prin Decizia nr. 90 din 17 martie 2009 a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia şi a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 14900 din 13 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
A respins totodată apelul declarat de intervenienta R.L.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că Municipiul Craiova, prin Primar, neavând calitate de unitate deţinătoare, nu are nici competenţa legală de soluţionare a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, situaţie în care, dispoziţia emanată de la o persoană juridică necompetentă, nu poate fi privită decât, ca fiind nulă absolut.
În consecinţă, se mai arată, urmare constatării nulităţii, actul atacat se desfiinţează, părţile fiind repuse în situaţia anterioară emiterii lui, ceea ce echivalează cu o notificare adresată unui organ necompetent, care se găseşte în situaţia de a nu fi fost soluţionată.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs atât Primarul Municipiului Craiova cât şi intervenienta R.L.M.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului Craiova critică hotărârea dată în apel, pe considerentul greşitei constatări a nulităţii absolute a dispoziţiei, în condiţiile în care notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat a fi restituit în natură, în suprafaţă de 16.000 m.p., situat în Craiova.
Astfel, se arată, la dosarul cauzei a fost depus doar actul de vânzare-cumpărare încheiat la 5 ianuarie 1927, care atestă achiziţionarea, de către autorul celor în cauză a suprafeţei de un hectar şi douăzeci şi cinci de ari, teren situat la o altă adresă decât cel în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Tot astfel, se mai arată că, instanţa de control judiciar a ignorat prevederile Cap. I pct. 1 lit. d) din HG nr. 250/2007, potrivit cărora entitatea investită cu soluţionarea notificării, este cea competentă în emiterea unei decizii/dispoziţii motivate, şi a constatat nulitatea actului atacat fără a face trimitere la fondul cauzei, respectiv la calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite şi respectiv, preluarea abuzivă a bunului imobil.
În recursul intervenientei R.L.M., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică hotărârea din apel, pe considerentul greşitei reţineri a lipsei calităţii sale procesuale active, motivat de faptul că, chiar dacă nu a făcut dovada acceptării succesiunii, însăşi notificarea – formulată de ceilalţi moştenitori – îi conferă calitatea de persoană îndreptăţită a sta în proces, în condiţiile în care nu a făcut nici o cerere de renunţare expresă la moştenirea autorului comun.
Ca atare, se mai arată, şi intervenienta se bucură de dispoziţiile de favoare instituite prin art. 4 din lege, în sensul repunerii sale în termenul de acceptare a succesiunii; fiind suficient ca cel puţin una din persoanele îndreptăţite să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001, cerere ce profită tuturor moştenitorilor.
Recursurile formulate în cauză, se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită, în înţelesul acestui act normativ – la restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv, va notifica, în termen de 6 luni, de la intrarea în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, sintagma făcând o trimitere fără echivoc la entitatea care se află în posesia bunului, sau numai a unei părţi din acesta, caz în care, potrivit art. 27 alin. (1) din lege, va emite decizie numai pentru partea din imobil pe care o deţine.
În speţă, din actele dosarului rezultă că suprafaţa în litigiu este deţinută de mai multe societăţi comerciale, terţi în cauza de faţă, expertul desemnat de instanţa fondului nefiind în măsură să stabilească titlul în baza căruia aceşti terţi deţin imobilul, în condiţiile în care nu există temei juridic pentru examinarea actelor de proprietate ale acestora. (a se vedea: f. 158 – Dos. 2630/63/2006 al Trib. Dolj, secţia civilă).
Or, notificarea a fost îndreptată către primăria în raza căreia se află nemişcătorul tocmai în considerarea faptului că persoanele îndreptăţite nu cunoşteau deţinătorul bunului solicitat, situaţie în care pârâtei îi incumbă obligaţia stipulată în art. 28 alin. (2) din lege de a stabili care este unitatea deţinătoare şi de a comunica celor în cauză elementele de identificare ale acesteia.
Ca atare, recurenta nu poate îndeplini calitatea de deţinător în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pentru că neavând drept de dispoziţie asupra imobilului, nici nu ar putea dispune valabil asupra cererii persoanelor îndreptăţite privind restituirea în natură sau acordarea altor măsuri reparatorii.
În consecinţă, toate aspectele ce ţin de „fondul" soluţionării notificării, respectiv preluarea abuzivă a bunului solicitat şi calitatea de persoane îndreptăţite a notificatorilor, intră în atribuţiile deţinătorului imobilului.
Nefondat este şi recursul formulat de intervenienta R.L.M., în considerarea următoarelor argumente.
Astfel, este adevărat că art. 4 alin. (3) din lege, dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul legii.
Ceea ce dă însă valoare de acceptare a succesiunii este doar cererea de restituire a unuia din bunurile ce fac obiectul de aplicare al legii, formulată în nume propriu de cel ce se consideră persoană îndreptăţită.
Că aceasta a fost intenţia legiuitorului rezultă cu atât mai pregnant din dispoziţiile alin. (4) ale aceluiaşi articol, potrivit căruia, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III al legii, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Ca atare, în mod corect s-a pronunţat instanţa de control judiciar asupra lipsei calităţii procesuale active a intervenientei în cauza având ca obiect contestaţia formulată împotriva unei dispoziţii emise în soluţionarea unei notificări, formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, de către alte persoane.
Aşa fiind, avându-se în vedere cele ce preced, recursurile urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova şi de intervenienta R.L.M. împotriva Deciziei nr. 90 din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenţi la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7908/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7954/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
