ICCJ. Decizia nr. 7962/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7962/2009
Dosar nr. 2867/1/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 741 din 30 septembrie 2003, Primarul Municipiului Orăştie, a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de B.N. şi B.V., vizând restituirea în natură a imobilului – teren în suprafaţă de 2432 m.p. – situat în Orăştie.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a formulat oferta privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, estimându-se valoarea măsurilor reparatorii, la suma totală de 800.000.000 lei.
La 4 noiembrie 2003, persoanele îndreptăţite au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să dispună restituirea în natură a suprafeţei de teren rămasă neconstruită din suprafaţa totală expropriată, de 2432 m.p., precum şi stabilirea valorii reale a măsurilor reparatorii prin echivalent, la care pârâta să fie obligată, pentru partea de teren care nu mai poate fi restituită în natură precum şi pentru construcţiile demolate, ulterior preluării.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 3267 din 23 iunie 2004, a admis în parte acţiunea şi anulând parţial dispoziţia a stabilit valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent la suma de 868.662.696 lei sumă în limita căreia M.F.P., urmează să emită pe numele reclamanţilor – titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
A respins în rest acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de 1962 m.p. teren întrucât au primit în natură o altă suprafaţă de 670 m.p., pentru care li s-a eliberat titlu de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Cât priveşte tipul de echivalent, s-a decis că acesta poate fi doar sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau a acţiunilor, care urmează a fi acordate în limita sumelor de 396.000.000 lei, pentru construcţii şi 472.662.696 lei pentru teren.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă care, prin Decizia nr. 108/A din 28 ianuarie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză.
Recursurile exercitate împotriva acestei hotărâri atât de reclamanţi cât şi de pârâtul M.F.P., au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 3316 din 24 aprilie 2007 a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării apelurilor.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că hotărârea dată în apel este practic nemotivată în condiţiile în care, afirmând că terenul este afectat de detalii de sistematizare iar măsurile reparatorii nu pot fi acordate decât sub forma titlurilor de valoare nominală, instanţa nu a făcut nici o trimitere la probele care au condus la această soluţie, neintrând practic în cercetarea fondului.
În rejudecare, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 326 din 29 noiembrie 2007, a admis apelul Primăriei Orăştie – prin Primar şi schimbând în parte sentinţa, a exonerat-o pe pârâtă de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.900.000 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A respins ca nefondate apelurile declarate de M.F.P., prin D.G.F.P. Hunedoara şi reclamanţii B.N. şi B.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că din probele administrate rezultă fără echivoc că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 1292 m.p., teren expropriat de la autorii Ş.I. şi Ş.E.
Cât priveşte instituţia ce are obligaţia legală de a acorda măsurile reparatorii, s-a reţinut că, aceasta este M.F.P. care, în considerarea dispoziţiilor art. 31 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data judecării cauzei în fond, este singura abilitată să emită titlurile de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, aceste prevederi legale conferindu-i şi calitatea procesuală pasivă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal D.G.F.P. Hunedoara în reprezentarea M.E.F. care, fără a indica temeiul pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care dispoziţiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, republicată potrivit căruia M.F.P. este instituţia abilitată să emită titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, nu mai erau în vigoare la data judecării apelului, când nu mai exista această formă reparatorie;
- textul pe care instanţa de control judiciar şi-a fundamentat soluţia, face o trimitere neechivocă la opţiunea persoanei îndreptăţite (în sensul acordării titlurilor de valoare nominală) care trebuie să fie expresă, iar nu tacită sau implicită, condiţie care nu este îndeplinită în speţă.
Se apreciază că aceste critici pot fi încadrate în temeiul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în consecinţă.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Este de necontestat că imobilul în litigiu a aparţinut autorilor reclamanţilor, Ş.I. şi F.E. (fostă V., fostă Ş.) şi a fost preluat în proprietatea Statului Român, prin expropriere, în temeiul Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966.
Ca atare, calitatea procesuală pasivă a M.F.P. este dată, în primul rând, de rolul său de reprezentant al Statului Român, care a preluat (fără nici un fel de despăgubire), imobilul în litigiu, preluare considerată abuzivă în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 10/2001.
În al 2-lea rând, cum nemişcătorul – fiind afectat unor detalii de sistematizare – nu poate fi restituit în natură, în cauză s-a pus problema tipului de echivalent ce se poate acorda persoanelor îndreptăţite.
Faţă de modalitatea preluării, s-a apreciat corect de instanţe, că dispoziţiile aplicabile sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 10/2001 care, spre deosebire de caracterul de normă generală al art. 10, au natura unei norme speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive în forma exproprierii.
Or, atât la data emiterii dispoziţiei atacate cât şi a judecării cauzei în fond, erau în vigoare dispoziţiile alin. (2), (3), (4) şi (8) ale art. 11 din lege potrivit cărora măsurile reparatorii pentru aceste categorii de imobile constau numai în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Doar în situaţiile vizate de alin. (9) al textului, în redactarea anterioară modificării, măsurile reparatorii se stabileau potrivit art. 9 alin. (2), din lege.
Ca atare, cum dispoziţia atacată a fost emisă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, ea rămâne supusă controlului de temeinicie sau legalitate declanşat în temeiul şi în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale, urmând a se da eficienţă principiului tempus regit actum.
Cât priveşte opţiunea „expresă" a persoanei îndreptăţite faţă de oferta acordării titlurilor de valoare nominală, la lipsa căreia se face trimite în motivele de recurs, aceasta era necesară doar în situaţia vizată prin dispoziţiile art. 31 din lege în redactarea anterioară modificării sale prin Legea nr. 247/2005, dispoziţii ce vizau opţiunile persoanei îndreptăţite în cazul încheierii procesului verbal de divergenţă, ceea ce nu se verifică, în speţă.
Astfel, persoanele îndreptăţite au înţeles să atace dispoziţia în cauză, doar sub aspectul refuzului de a le fi restituită în natură o suprafaţă de teren din cea expropriată, în legătură cu care s-a afirmat că nu ar fi afectată unor detalii de sistematizare şi respectiv al stabilirii valorii reale a imobilelor ce nu pot fi restituite, valoare în limita căreia urmează a se acorda măsurile reparatorii.
Ca atare, în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar că reclamanţii, chiar dacă nu au solicitat expres acordarea cu titlu de despăgubiri a titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, nici nu au contestat această modalitate de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin Direcţia generală a finanţelor publice Hunedoara împotriva Deciziei nr. 326/A din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă recurentul la 1600 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi B.N. şi B.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7966/2009. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7958/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
