ICCJ. Decizia nr. 7970/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7970/2009
Dosar nr. 654/45/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare, de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1351 din 7 iunie 2006, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul M.N., în contradictoriu cu C. Hârlău şi M.A., acţiune ce viza restituirea a două construcţii confiscate şi a unei căruţe cu cal, utilaje pentru agricultură precum şi a 11 ha teren.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, adresându-se direct instanţei de judecată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 184 din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Soluţia a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală care, prin Decizia nr. 4396 din 31 mai 2007 a respins ca nefondat recursul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că deşi acţiunea a fost promovată în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, recurentul reclamant nu a notificat-o pe pârâta SC C. SA Hârlău.
Or, se mai reţine, procedura instituită de Legea nr. 10/2001, cuprinde două etape succesive, dintre care prima este obligatorie, ceea ce impune ca, de la data intrării în vigoare a legii, persoana îndreptăţită, să fi notificat unitatea deţinătoare (art. 22 din Legea nr. 10/2001) aceasta din urmă având obligaţia de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire.
Cum, în cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că în mod judicios instanţa de apel a statuat că acesta nu are deschisă calea restituirii, în temeiul acestei legi.
Împotriva susmenţionatei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cât şi împotriva deciziei dată în apel, M.C.N., reclamant în cauză, a formulat în contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea căii extraordinare de atac, se susţine în esenţă că dezlegarea dată pricinii, este rezultatul aprecierii greşite a probelor administrate în cauză, deci, conchide contestatorul, rezultatul unor „greşeli materiale".
Astfel, se arată că în mod greşit s-a reţinut că nu ar fi urmat procedura prealabilă instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care a fost nevoit să se „adreseze justiţiei", urmare refuzului primarului de a-i soluţiona cererea de restituire.
Investită cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 166 din 31 octombrie 2007, a respins contestaţia în anulare formulată de M.C.N., împotriva Deciziei civile nr. 184 din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Totodată a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva Deciziei civile nr. 4396 din 31 mai 2007, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Ca atare, contestaţia în anulare specială, astfel cum a fost reglementată prin textul invocat ca temei al căii extraordinare de atac, poate fi exercitată numai în condiţiile limitativ prevăzute de acest text, motivele acestuia neputând fi extinse prin analogie, la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de legiuitor.
În speţă, contestatoarea confundă semnificaţia sintagmei „greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.
Or, contestaţia în anulare se înfăţişează, în ipoteza analizată, ca o cale extraordinară de atac, de retractare, creată de legiuitor doar pentru remedierea unor greşeli materiale iar nu şi pentru reformarea unor pretinse greşeli de fond.
Cât priveşte teza 2 a textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, este cert că aceasta nu a fost avută în vedere, în motivarea contestaţiei neinvocându-se o eventuală omisiune de a cerceta vreunul din motivele de recurs.
Aşa fiind, contestaţia în anulare, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.C.N. împotriva Deciziei nr. 4396 din 31 mai
2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7968/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7964/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
