ICCJ. Decizia nr. 8028/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8028/2009
Dosar nr. 499/63/2007
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul P.M. a chemat în judecată Statul Român, prin M.E.F., reprezentat de D.G.F.P. Dolj, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 67.500 lei reprezentând prejudiciul material suferit şi la 600.000 lei reprezentând daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că la data de 21 octombrie 2001 a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. proc. civ.; prin sentinţa penală nr. 545 din 24 august 2004 el a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), pe durata de 3 ani, revocându-se beneficiul suspendării condiţionate a executării unei pedepse de 6 luni, aplicate printr-o altă sentinţă penală, nr. 140 din 23 martie 2000 a Judecătoriei Calafat.
Prin Decizia penală nr. 402 din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova s-a dispus achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respingând recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 2552 din 18 aprilie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 624 din 2 octombrie 2007 Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând Statul Român la plata sumei de 70.000 lei daune morale.
Instanţa de fond a reţinut că în perioada 21 octombrie 2001 – 5 iulie 2005, reclamantul a fost privat de libertate pe nedrept, fiind iniţial condamnat la închisoare, iar ulterior achitat. În privinţa cuantumului despăgubirilor acordate, instanţa a apreciat că reclamantul nu a dovedit decât contravaloarea daunelor morale, fără să facă dovada vreunui prejudiciu material direct, legat de privarea sa de libertate.
Împotriva hotărârii au declarat apel atât reclamantul P.M. şi Statul Român, prin M.E.F., respectiv D.G.F.P. Dolj. Apelantul reclamant a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul majorării daunelor acordate iar apelantul Statul Român a solicitat reducerea acestor daune achitate, pe care le-a considerat mari raportat la persoana reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 96 din 4 martie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de Statul Român prin M.E.F. şi a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentinţa apelată în sensul majorării daunelor morale la care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., el a fost ulterior achitat, fiind arestat şi deţinut pe nedrept în penitenciar o perioadă de 3 ani, 8 luni şi 24 zile. În privinţa cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin în baza art. 998 – 999 C. civ. şi art. 504 şi următoarele C. proc. pen., Curtea de apel a considerat că, în raport de suferinţele şi traumele cauzate de lunga perioadă a deţinerii abuzive, se impun acordarea unor daune într-un cuantum mai ridicat, justificându-se că privarea de libertate pe o perioadă atât de lungă este de natură să creeze atât un prejudiciu material, cât şi unul moral care poate lua forma unei exprimări unice, fără obligativitatea unei disocieri între prejudiciul material şi cel moral.
Curtea de Apel a conchis că va aprecia prejudiciul la suma de 150.000 lei, calculată pentru întreaga perioadă de deţinere, în penitenciar, el reprezentând toate daunele, atât cele morale, cât şi cele materiale.
Pentru aceleaşi considerente, ale reţinerii condamnării pe nedrept a reclamantului pentru o perioadă lungă de timp, ce ar justifica acordarea unui cuantum mai ridicat al daunelor la care el este îndreptăţit, Curtea de apel a respins apelul declarat de Statul Român – prin D.G.F.P. Dolj pentru M.E.F.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul P.M., cât şi Statul Român – prin M.E.F. – prin D.G.F.P. Dolj.
Recurentul – reclamant P.M. a invocat următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:
Se susţine că instanţa de apel, deşi a fost învestită cu analizarea cererii sale privind acordarea de despăgubiri materiale, nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere, deşi în cauză a fost administrat probatoriul şi pe acest capăt de cerere.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel, deşi în considerente face vorbire de „unicitatea despăgubirilor menite să asigure atât prejudiciul material, cât şi cel moral", în dispozitiv nu face vorbire decât de cel verbal.
Se mai consideră, în dezvoltarea motivelor de recurs, că instanţa trebuia să arate în cuprinsul hotărârii motivele pe care se sprijină, fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de apel limitându-se doar la a reţine că sunt întrunite cerinţele pentru acordarea unor daune materiale. Printr-o altă critică susţine că deciziile pronunţate de instanţa supremă – se complineşte de fapt lipsa unei reglementări privind evaluarea daunelor morale, instanţa de judecată având suficiente argumente şi indicii prin care să aprecieze cuantumul despăgubirilor morale, adăugând la acestea şi jurisprudenţa în materie, precum şi practica C.E.D.O.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează greşita aplicare de către instanţă a art. 998 – 999 C. civ. şi art. 1084 C. civ., instanţa pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, din trei puncte de vedere şi anume: acordarea unei singure sume cu titlu de daune materiale şi morale, neevidenţierea criteriilor avute în vedere la acoperirea prejudiciului material şi moral, şi nerepararea integrală a prejudiciului, în lipsa unei aprecieri clare a acestuia.
Recursul declarat de Statul Român prin M.E.F. vizează nemotivarea deciziei de către Curtea de Apel Craiova, nefiind indicate traumele psihice pe care reclamantul le-a suferit, suma acordată fiind considerată prea mare, considerentele reţinute de instanţă fiind vagi şi strict teoretice.
Se mai susţine interpretarea greşită a prevederilor art. 998 – 999 C. civ. şi a art. 504 C. proc. pen., deoarece instanţa a apreciat că întreg prejudiciul produs reclamantului este de 150.000 lei (daune morale şi materiale), iar în dispozitiv se referă la aceeaşi sumă ce reprezintă doar daunele morale.
Analizând cele două recursuri, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce succed.
Prin acţiunea formulată la Tribunalul Dolj reclamanta a solicitat obligarea pârâtului numai la plata daunelor materiale în cuantum de 67.500 lei, reprezentând venitul nerealizat şi pierderile suferite de el şi familia sa, pe perioada detenţiei nelegale şi plata unei sume de 600.000 lei, reprezentând daune morale.
Criticile recurentului reclamant P.M. şi pârâtului Statul Român – prin M.E.F., în privinţa incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt fondate.
În speţă, prin deţinerea nelegală a reclamantului pe o durată de 1.366 zile – au fost lezate atât drepturi patrimoniale, cât şi drepturi fundamentale ale reclamantului, a existat o atingere adusă valorilor ce definesc personalitatea umană, dreptul reclamantul la recuperarea morală a prejudiciului produs fiind incontestabil, atât în perspectiva art. 504 C. proc. pen., cât şi a art. 5 din C.E.D.O.
Deşi în considerentele deciziei recurate se menţionează că reclamantul este îndreptăţit şi la repararea prejudiciului material şi moral, „fără obligativitatea unei disocieri", acesta fiind apreciat la suma de 150.000 lei – atât daune morale, cât şi materiale, în dispozitivul deciziei se dispune majorarea daunelor morale la care a fost obligat Statul Român, la cuantumul de 150.000 lei.
Procedând astfel, curtea de apel nu a stabilit în cadrul despăgubirilor acordate, care este cuantumul daunelor morale şi cel al daunelor materiale.
Problema stabilirii daunelor morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea şi suferinţa psihică a celui ce le pretinde. Ea presupune o evaluare şi o apreciere complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează putând fi supuse puterii de apreciere a instanţei de judecată. Deşi nu există criterii precise pentru determinarea daunelor morale, acordarea lor nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să îl repare.
Susţinerile recurenţilor apar pe deplin justificate, instanţa de apel nu a determinat exact care este prejudiciul material suferit de reclamant deşi, în cazul acestuia pot fi stabilite criterii exacte de cuantificare, iar în privinţa celui moral, pe care în dispozitiv l-a apreciat la o sumă de 150.000 lei, în considerente a indicat o sumă globală că ar fi destinată să acopere ambele categorii de prejudicii.
În aceste condiţii, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate pe care îl determină promovarea căii de atac în cauză.
Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. pen. raportat la art. 312 alin. (5) C. pen. se vor admite ambele recursuri, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza spre soluţionarea apelurilor la Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul P.M. (decedat), continuat de P.O. şi pârâtul Statul Român prin M.E.F. prin D.G.F.P. Dolj împotriva Deciziei civile nr. 96 din 4 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8034/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8030/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
