ICCJ. Decizia nr. 8302/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8302/2009
Dosar nr. 3873/1/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Reclamantul M.R., prin mandatar S.I., a declarat în termen legal apel împotriva sentinţei civile nr. 1126 din 15 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul 6979/2001, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Prefectura municipiului Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, apelantul reclamant a arătat, în esenţă, că, chiar dacă s-a solicitat judecata în lipsă, instanţa de fond s-a pronunţat de la primul termen de judecată, neacordând, astfel, părţilor posibilitatea de a-şi proba susţinerile.
Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate pentru imobilul, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3172 din 23 mai 1973, apelantul reclamant a solicitat 1.000.000 Euro pentru teren, 400.000 Euro pentru imobilul demolat şi 700.000 Euro daune materiale.
A mai solicitat şi suma de 1.000.000 Euro cu titlu de daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 15 octombrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M.R., prin mandatar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar prin Decizia nr. 216/A din 8 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul.
Prin Decizia nr. 1186 din 21 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul M.R., a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
Prin Decizia nr. 892/A din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelantul reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, reţinând că „prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei", devenind astfel incidente în speţă dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv cu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În considerente nu se găseşte nici un motiv care să justifice soluţia pronunţată, respectiv în ce mod şi-a depăşit prima instanţă atribuţiile pentru care a fost investită.
Se mai arată, că prin considerentele deciziei de casare s-a sugerat ce soluţie ar fi trebuit să fie pronunţată de către instanţa de apel, respectiv aceea de a obliga pârâta să soluţioneze notificarea.
Instanţa de apel, ca urmare a respectării deciziei de casare, a trecut peste voinţa reclamantului, în sensul că înţelege să renunţe la notificarea adresată Prefecturii municipiului Bucureşti, urmând să soluţioneze cererea de acordare a despăgubirilor, pronunţându-se astfel, asupra unei cereri cu care nu a fost investită.
De asemenea, s-a arătat, că nu s-a prezentat în considerentele hotărârii nici un argument pentru care Ministerul Finanţelor Publice ar avea calitate procesuală, faţă de dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, poate fi chemat în judecată în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată.
Or, în speţă, deţinătorul bunului revendicat este cunoscut, astfel că nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege privind chemarea în judecată a Statului Român.
Concluzionând, recurentul pârât a arătat că „în mod greşit instanţa a admis apelul, apreciind că prima instanţă nu a soluţionat fondul litigiului".
Examinând Decizia recurată în limita motivelor de recurs ce fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este întemeiată pentru cele ce succed:
Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
În speţă, prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1126 din 15 octombrie 2001, s-a pronunţat asupra fondului litigiului, reţinând că „reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului şi nici dovada că acesta a fost demolat pentru a verifica dacă este aplicabilă Legea nr. 10/2001 şi respectiv sunt aplicabile dispoziţiile privitoare la măsurile reparatorii prin echivalent" şi că „reclamantul era chemat să dovedească şi faptul că notificarea a fost comunicată destinatarului, respectiv Prefecturii municipiului Bucureşti".
Prin urmare, faţă de cele expuse soluţia instanţei de apel apare ca nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, Decizia recurată este dată cu încălcarea şi a art. 315 C. proc. civ.
Astfel, prin Decizia pronunţată în recurs, nr. 1186 din 21 februarie 2008, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul M.R., a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare curţii de apel pentru soluţionarea pe fond a solicitării reclamantului, întrucât în mod greşit aceasta a reţinut că reclamantul s-a adresat prematur instanţei, înaintea definitivării procedurii administrative.
Hotărând astfel, instanţa de recurs a stabilit, implicit, că prima instanţă a soluţionat pricina în fond şi numai instanţa de apel a soluţionat greşit apelul declarat de reclamant, pe excepţia prematurităţii acţiunii, dezlegare de drept obligatorie pentru instanţa de trimitere potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este nefondată, întrucât hotărârea ce face obiectul prezentului recurs cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia pronunţată, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse, constatând că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul M.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 892 A din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8326/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8299/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
