ICCJ. Decizia nr. 8356/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8356/2009
Dosar nr. 3502/1/2009
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 363 din 28 februarie 2007 pronunţat de Tribunalul Caraş-Severin Reşiţa, secţia civilă, s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţii J.P. şi J.F. împotriva pârâtului primăria Municipiului Caransebeş.
În motivarea sentinţei s-a arătat că reclamanţii nu au respectat termenul de 30 de zile de contestare a dispoziţiei emise de pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001, faţă de data la care le-a fost comunicat acest act.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe a fost admis, dispunându-se desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă prin Decizia civilă nr. 328/D din 18 iunie 2007 pronunţată de curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că în cauză nu au fost avute în vedre dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., întrucât contestaţia a fost depusă la oficiul poştal, potrivit ştampilei aplicate, în termenul de 30 de zile reglementat de art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001.
Rejudecând cauza, prima instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 238 din 17 iunie 2008 prin care a admis contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 1002 din 6 iunie 2006 emisă de pârâtă, dispunând:
- restituirea în natură a imobilului teren de 486 mp din parcela nr.top unificat VI/11, înscris în C.F. nr. 11548 Caransebeş, în suprafaţă de 490 mp, precum şi restituirea în natură a subparcelei nr.top 835/7/2/1 – teren intravilan de 140 mp, înscris în C.F. nr. 5021 Caransebeş, potrivit variantei 1 a raportului de expertiză efectuat de expert judiciar C.E., raport ce face parte integrantă din hotărâre;
- titularii dreptului de proprietate astfel dobândit să păstreze afectaţiunea imobilelor retrocedat pe o perioadă de 5 ani din momentul pronunţării hotărârii.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, faţă de care s-au reţinu următoarele:
Prin dispoziţia contestată s-a respins cererea de restituire în natură acordându-se măsuri reparatorii în echivalent cu motivarea că terenul solicitat este ocupat de detalii de sistematizare şi utilităţi ce deservesc Grădiniţa PP4 din Cartierul Ţiglărie, după ce Statul Român a preluat acest imobil prin expropriere, iar ulterior l-a dezmembrat.
La dispunerea măsurii de restituire în natură instanţa a avut în vedre concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză referitoare la situaţia de fapt a terenurilor şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, referitoare la regimul special al imobilelor care au destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) a legii.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 34 din 25 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă; s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a terenului intravilan de 140 mp înscris în C.F. nr. 5021 Caransebeş, nr.top 835/7/2/1, menţinându-se în rest dispoziţia contestată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că din suprafaţa revendicată reclamanţii folosesc 140 mp teren, cuprinsă în curtea lor.
Din suplimentul la raportul de expertiză, dispus de instanţa de apel, rezultă că accesul spre curtea şi clădirea grădiniţei se poate realiza numai dinspre strada Grădiniţei, cu trecere pe parcela de 486 mp propusă spre retrocedare reclamanţilor.
Propunerea expertului cu privire la modificarea traseului căilor de acces spre grădiniţă nu este realistă, întrucât zona respectivă nu este o stradă destinată circulaţiei, ci o alee de acces la blocuri, iar terenul viran la care se face referire de acesta nu este identificat topografic, ca de altfel nici aleea de acces la blocuri, cu nr. de carte funciară şi nr.top, neindicându-se deci, nici titularul dreptului de proprietate.
Prin urmare, terenul de 486 mp din parcela nr.top VI/11 înscrisă în C.F. 11548 Caransebeş, nu este un teren liber de construcţii, iar retrocedarea acestuia, chiar cu păstrarea afectaţiunii pentru o perioadă de 5 ani ar aduce atingere dreptului asupra restului parcelei care are o suprafaţă totală de 4540 mp, care cuprinde clădirea şi curtea grădiniţei.
Împotriva deciziei de apel au formulat recurs ambele părţi.
1. Reclamanţii au formulat critici ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se pot acorda despăgubiri. Utilitatea publică ce a constitui raţiunea exproprierii nu operează pentru întreaga suprafaţă de teren, cele două parcele în litigiu fiind libere.
S-au încălcat totodată dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin aprecierea în sensul că s-ar aduce atingere dreptului cu privire la restul parcelei nr.top VI/11. Modificarea traseului căilor de acces propuse de expert este realistă, iar împrejurarea că nu este indicat titularul dreptului de proprietate asupra terenului viran unde se face propunerea de mutare a căilor de acces spre curtea grădiniţei nu poate să împiedice instanţa să dispună restituirea în natură a terenului.
2. Pârâta a formulat critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează.
Nu are capacitate şi calitate procesuală pasivă, în cauză trebuind să figureze, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Caransebeş, care a şi emis dispoziţia contestată.
Prin reducerea suprafeţei terenului afectat grădiniţei-creşă, cei 200 de copii vor fi lipsiţi de spaţiul necesar desfăşurării jocurilor recreative. Întregul teren din jurul grădiniţei este necesar pentru desfăşurarea activităţii de educare şi îngrijire a copiilor care frecventează grădiniţa-creşă PP4, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc măsuri reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
1. Cu privire la recursul declarat de reclamanţi.
Într-adevăr, art. 1 din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor ce intră sub sfera de reglementare a legii şi numai în subsidiar este recunoscută posibilitatea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent.
Aplicarea acestor dispoziţii legale este însă influenţată de particularitatea fiecărui caz în parte, astfel cum aceasta a fost determinată prin probatoriile administrate.
Concluzia instanţei de apel referitoare la situaţia de fapt a imobilelor este urmarea analizării probelor, iar reaparecierea acestora nu mai este posibilă în faţa instanţei de recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin OUG nr. 138/2000.
Se constată astfel că la situaţia de fapt reţinută în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din imobil.
Cunoaşterea titularului dreptului de proprietate asupra terenului pe care se propune mutarea căii de acces este extrem de importantă, întrucât nu se poate oferi un imobil în compensare decât dacă acesta este deţinut de entitatea obligată legal să restituie imobilul preluat în mod abuziv.
Pe de altă parte, nu se poate aplica în cauză art. 16 din Legea nr. 10/2001 faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză relativ la regimul celor 486 mp.
2. Cu privire la recursul declarat de pârâtă.
Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti.
Textul legal face însă referire la unitatea deţinătoare a imobilelor, care este menţionată şi în antetul actelor emise în aplicarea legii; primarul semnează dispoziţia în calitate de reprezentant al unităţii deţinătoare.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate de către recurentă, referitoare la afectarea funcţională a imobilului, faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză relativ la suprafaţa de 140 mp, care nu mai poate fi reapreciată de instanţa de recurs.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii J.P. şi J.F. şi pârâta Primăria municipiului Caransebeş prin primar împotriva deciziei nr. 34 din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8352/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8477/2009. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
