ICCJ. Decizia nr. 8484/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.8484/200.
Dosar nr. 9251/95/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, petiţionarii N.M.D. şi I.N. au solicitat obligarea intimatei SC P. SA la plata drepturilor salariale cuvenite în funcţie de vechimea în muncă, conform art. 50 alin. (1) din Contractul Colectiv de muncă, precum şi la plata diferenţei dintre sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate şi cele cuvenite conform „Planului Social", sume actualizate la data plăţii.
În motivarea acţiunii, petenţii au arătat că au fost salariaţii intimatei până la data de 15 august 2007, iar ca urmare a încetării raporturilor de muncă ar fi trebuit să primească o indemnizaţie compusă din echivalentul a 15 salarii medii brute la nivel P. conform pct. 4 din Planul Social P., echivalentul a 4 salarii medii nete la nivel P. conform art. 50 alin. (1) din CCM/2007.
S-a menţionat că, la încetarea raporturilor de muncă, petenţii au primit doar o parte a drepturilor cuvenite, astfel că sumele cuvenite cu titlu de plăţi compensatorii trebuiau majorate cu acelaşi procent cu care s-au majorat salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 5061 din 1 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune invocată de reclamantă, a admis acţiunea petenţilor astfel cum a fost precizată şi a obligat intimata la plata către petenţi a diferenţei dintre indemnizaţia de concediere reprezentând 15 salarii medii brute din P. la nivelul anilor 2007 şi cea reprezentând 15 salarii medii brute din P. acordată la nivelul anului 2006, precum şi contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul P. pe anul 2007, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC P. SA, iar la termenul din 30 martie 2009 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât şi Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, faţă de textul atacat, apreciat de recurentă ca temei pentru o abrogare implicită pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 care, prin art. 62 şi art. 63 impune, cu caracter imperativ, abrogarea expresă directă.
Prin încheierea din 30 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia a II a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pe considerentul inadmisibilităţii excepţiei de neconstitutionalitate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că din motivarea excepţiei de neconstitutionalitate reiese că recurenta a vizat aspecte de tehnică legislativă, principii de ierarhizare a normelor interne, principii ale aplicării în timp a legilor şi de interpretare a actelor normative.
Curtea de Apel Craiova a mai reţinut că aspectele invocate de autorul excepţiei pun în discuţie raportul dintre legea specială şi dreptul comun în materia instanţei competente teritorial să judece fondul cauzei, aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, astfel că în cauză au incidenţă dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, care arată că „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere motivată".
În acest sens, Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi anume aceea ca excepţia ridicată în faţa instanţei să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA, pârâta în cauză, care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a reluat, în esenţă, argumentele ce au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate şi a concluzionat în sensul că din dispoziţiile art. 62 şi art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare ale acestora.
A mai arătat că art. 298 alin. (2) ultima liniuţă C. muncii nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituţionale.
Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ce are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ statuează că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competenţe, a stabilit că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziţii contrare se abrogă) vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, căci aceasta ar însemna o imixtiune în atribuţiile puterii legislative sau a celei judecătoreşti.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de control judiciar, autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea între ele a actelor normative invocate, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi, respectiv, interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Întrucât criticile formulate împotriva textului atacat nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi, ca atare, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât SC P. SA, MEMBRU O.M.V.G., împotriva încheierii din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8480/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8352/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
