ICCJ. Decizia nr. 8480/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8480/2009
Dosar nr. 6532/121/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, la data de 7 octombrie 2008, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Belgia faţă de pârâtul G.T.M., pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, din Decizia de returnare rezultând că acesta s-a făcut vinovat de flagrant delict de furt.
S-a mai arătat că dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care astfel fac parte din dreptul intern.
S-au invocat dispoziţiile art. 5 şi art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, precum şi prevederile art. 2 din Protocolul Adiţional nr. 4 la C.E.D.O.
Prin sentinţa civilă nr. 1380 din 3 noiembrie 2008,Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, ci art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care stabileşte expres şi limitativ doar trei cazuri în care autorităţile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii, respectiv, afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, arătând că măsura restrângerii se justifică, în cazul de faţă, pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie.
A mai arătat că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv, apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât şi pe plan extern.
Prin Decizia civilă nr. 74/A din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că problema care se pune în speţă este aceea a interpretării priorităţii normelor aplicabile, atunci când există concurs între norma internă şi cea comunitară.
Instanţa de apel a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, normele comunitare se aplică cu prioritate, astfel încât luarea unei asemenea măsuri restrictive se va raporta la art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Din această perspectivă, condiţiile restrângerii libertăţii de circulaţie nu sunt îndeplinite în cauză, astfel încât hotărârea primei instanţe este conformă legii.
Împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a formulat recurs reclamanta, apreciind că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În susţinerea recursului, a arătat că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru UE, în baza unui Acord de readmisie, presupune că s-a încălcat ordinea juridică internă a acelui stat şi chiar dacă acordurile de readmisie nu prevăd, pentru statul român, o obligaţie ulterioară de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, aceasta este reglementată de Legea nr. 248/2005, care constituie dreptul intern în materie şi care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state.
Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale garantează dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, însă această garanţie suportă anumite restricţii, astfel încât dreptul în discuţie nu are un caracter absolut.
Limitările reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la prevederea lor de către lege şi la existenţa unui scop legitim pe care să-1 urmărească privind securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
Dealtfel, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, respingerea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului nu se justifică, având în vedere că sunt îndeplinite atât condiţiile limitării prevăzute de Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., cât şi cele prevăzute de Legea nr. 248/2005.
Faţă de împrejurarea că pârâtul a încălcat, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dispoziţiile legale privind regimul juridic al străinilor, măsura are un scop legitim, respectiv, de a preveni săvârşirea unor fapte care să aducă atingere ordinii publice din acel stat şi de a responsabiliza pârâtul privind respectarea legislaţiei acelui stat.
Recursul este întemeiat şi urmează a fi admis, pentru cele ce succed:
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, fundamentul soluţiei pronunţate rezidă în raţionamentul potrivit căruia sunt direct incidente prevederile Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului Europei şi a Consiliului Europei din 29 aprilie 2004, iar norma internă, respectiv, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, conţine modalităţi suplimentare şi discriminatorii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie.
În raport de această abordare, este nelegal refuzul judecătorului naţional de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenţei dreptului comunitar, fără a lua în calcul eventualele ipoteze de armonizare a celor două categorii de norme şi fără a-şi raporta raţionamentul la situaţia concretă dedusă judecăţii.
În acest sens, este de observat că norma internă nu a fost nici abrogată, nici declarată neconstituţională, şi nici nu vine în conflict cu norma comunitară, deşi problema care trebuia analizată era într-adevăr aceea a preeminenţei dreptului comunitar şi a aplicării corecte a normei de drept incidente, fie ea naţională sau comunitară, ori a coroborării acestora în acelaşi timp.
Instanţele ar fi trebuit să ia în considerare circumstanţele în care pârâtul a fost returnat, respectiv, faptul că măsura returnării a fost determinată de săvârşirea, de către acesta, a unor fapte antisociale, dovedind astfel că nu înţelege să se conformeze regulilor de drept existente pe teritoriul statului respectiv.
Altfel, însăşi legislaţia europeană, prin Protocolul Adiţional nr. 4 statuează că dreptul la liberă circulaţie comportă anumite restricţii, enumerând drept scopuri legitime ale limitării liberei circulaţii securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia drepturilor şi libertăţilor altora, etc.
La fel, art. 27 din Directiva 2004/38/CE statuează că „statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică".
În contextul dat, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu contravine legislaţiei europene în materie, întrucât returnarea pârâtului în baza acordului de readmisie s-a realizat pentru un motiv de ordine publică, şi anume, prinderea în „flagrant delict de furt", aşa cum se arată în Decizia de returnare.
Chiar dacă fapta pârâtului nu a fost sancţionată printr-o hotărâre de condamnare, ea este atestată de un document oficial, iar împrejurarea că nu a fost sancţionată în conformitate cu dispoziţiile legii penale, impune cu atât mai mult aplicarea unei sancţiuni civile, sub forma unei măsuri restrictive privind libertatea de mişcare, care să prevină, pe viitor, orice atitudine ilicită.
Dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Or, în speţă, restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă determinată se impune tocmai prin raportare la conduita pârâtului, şi nu cum în mod greşit au reţinut instanţele doar pe motiv de şedere ilegală în Anglia, context în care principiul proporţionalităţii este pe deplin respectat.
Soluţia este în acord şi cu jurisprudenţa comunitară (cauza Jipa c. României), care presupune ca la fundamentul măsurii restrictive a libertăţii să se afle conduita persoanei, care să reprezinte o ameninţarea reală, perpetuă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, nefiind vorba doar, aşa cum au reţinut instanţele anterioare, de şedere ilegală pe teritoriul altui stat, ci de comportamentul infracţional al intimatului-pârât (surprins în flagrant delict de furt).
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica Decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei şi, schimbând în tot sentinţa de fond, va admite acţiunea introductivă de instanţă, în sensul restrângerii dreptului la liberă circulaţie a pârâtului G.T.M. pe o perioadă de 3 ani, de la data pronunţării prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei civile nr. 74/A din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa nr. 1380 din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă, în sensul că admite acţiunea şi restrânge dreptul la liberă circulaţie a pârâtului G.T.M. pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de 3 ani, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 8549/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 8484/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
