ICCJ. Decizia nr. 8589/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8589/200.
Dosar nr. 3380/102/2007
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele:
Reclamanţii A.I. şi A.D. au chemat în judecată pârâtul Primarul municipiului Târgu Mureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să modifice dispoziţia nr. 7345/2007, în sensul restituirii în natură a imobilului teren în suprafaţă de 452 mp situat în Târgu Mureş, înscris în C.F. nr. 338/11 Târgu Mureş nr. top 324/1/2/2/2 şi 324/1/2/2/3/1, iar pentru restul imobilului să se dispună acordarea de despăgubiri băneşti la valoarea de piaţă de la data soluţionării contestaţiei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat modificarea dispoziţiei atacate, în sensul compensării întregului bun cu alte bunuri echivalente.
În motivare au arătat că prin dispoziţia contestată pârâtul a dispus să le fie acordate despăgubiri în echivalent în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reţinând că imobilul nu se poate restitui în natură.
Învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 138 din 30 ianuarie 2008 a respins contestaţia formulată de către reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut incidenţă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, în sensul că între reclamanţi şi pârât s-a mai purtat un litigiu în care reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei nr. 1366 din 16 decembrie 2003 şi restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureş, înscris în C.F. 338/11, nr.top.324/1/2/2/2/ şi 324/1/2/2/3/1, emisă în soluţionarea notificării înregistrate la pârât sub nr. 4975/2002.
Litigiul a fost analizat de Tribunalul Mureş, secţia civilă, care a pronunţat sentinţa civilă nr. 353 din 24 martie 2004, definitivă prin Decizia civilă nr. 611 din 6 iulie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 7580/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti a rezultat că instanţa de fond a analizat felul măsurilor reparatorii de care pot beneficia reclamanţii, apreciind că aceştia sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât imobilul în litigiu a fost vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 numiţilor B.M. şi B.I.
Reclamanţii, în prezenta speţă, s-au îndreptat împotriva aceluiaşi pârât, solicitând modificarea dispoziţiei nr. 7345/2007 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş.
Tribunalul a reţinut că în cuprinsul acestei dispoziţii s-a menţionat că este vorba de aceeaşi notificare a reclamanţilor, soluţionată prin dispoziţia nr. 1366/2003, dispoziţie anterior atacată în instanţă şi menţinută de hotărârile judecătoreşti menţionate.
Din cuprinsul dispoziţiei nr. 7345/2007 a rezultat că aceasta fost emisă ca urmare a modificărilor legislative majore aduse modalităţii de acordare şi felurilor măsurilor reparatorii prin echivalent, consecinţă a intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.
Tribunalul a apreciat că această nouă dispoziţie nu poate conduce la reanalizarea susţinerilor reclamanţilor cu privire la îndreptăţirea lor la restituirea în natură a imobilului în litigiu, fiind limitată doar la discutarea felului măsurilor reparatorii.
Din conţinutul dispoziţiei atacate a rezultat faptul că s-a procedat la reanalizarea notificării reclamanţilor numai în ceea ce priveşte măsurile reparatorii, în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, iar prin dispoziţia atacată s-a dispus în sensul modificării doar a alin. (2) din dispoziţia nr. 13266/2003.
Tribunalul a reţinut că modificarea legislativă introdusă prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fiind de imediată aplicare, impunea corelarea măsurilor reparatorii dispuse prin dispoziţia nr. 1366/2003, pentru ca reclamanţii să nu întâmpine dificultăţi în executarea acestora.
Instanţa a reţinut că nu are relevanţă faptul că în cauză reclamanţii urmăresc restituirea în natură doar a unei părţi din imobil, întrucât această modalitatea de reparaţie-restituirea în natură - a fost supusă anterior controlului judecătoresc.
Totodată s-a reţinut că există identitate de cauză juridică, întrucât în ambele litigii reclamanţii au urmărit dobândirea ca modalitate de reparaţie pentru privarea de proprietate a imobilului, restituirea în natură, invocând acelaşi temei juridic-dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că în ceea ce priveşte posibilitatea de restituire în natură a imobilului dispoziţiile legale aplicabile nu au suferit modificări în urma intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte felul măsurilor reparatorii, prima instanţă a reţinut că prin Legea nr. 247/2005 s-a prevăzut posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin acordarea de alte bunuri în compensare, măsură reparatorie care nu era prevăzută de legiuitor la momentul soluţionării cauzei.
Cum din probele administrate a rezultat că pârâtul nu dispune de bunuri sau alte servicii disponibile, care să poate fi acordate în compensare prima instanţă a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare, care se vor stabili în raport de valoarea imobilului stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii, care au criticat faptul că instanţa a soluţionat litigiul pe excepţie şi nu a intrat în cercetarea fondului.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 60A din 25 iunie 2008 a respins, ca nefondat apelul reclamanţilor, confirmând soluţia dată în primă instanţă de tribunal.
Reclamanţii A.I. şi A.D. au declarat recurs împotriva deciziei din apel, neindicând în drept vreun motiv de casare şi argumentând nelegalitatea deciziei, în esenţă, pentru faptul că în mod eronat s-a reţinut incidenţă excepţia autorităţii de lucru judecat în speţă.
Recurenţii au susţinut că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, prin elementul cauză se înţelege fundamentul pretenţiei afirmate şi nu se confundă nici cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovadă de care se folosesc părţile.
Pentru suprafaţa de 452 mp teren pentru prima data s-a invocat posibilitatea restituirii în natură în prezenta cauză, nefiind obiect al cercetării judecătoreşti în litigiul purtat anterior între părţi.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Odată soluţionată contestaţia formulată în condiţiile prevăzute de art. 26 mai sus enunţate, procedura judiciară instituită prin actul normativ menţionat se finalizează şi, pe cale de consecinţă, persoana pretins îndreptăţită nu mai are deschisă calea de a solicita reluarea procedurii, aceasta întrucât dreptul său de a obţine măsuri reparatorii s-a epuizat.
În cauza supusă analizei, reclamanţii au formulat notificarea nr. 207 din 11 februarie 2002 a BEJ asociaţi S.P., în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, pentru a li se restitui în natură imobilul construcţie, împreună cu întregul teren aferent de 571 mp (119+452), notificare cu privire la care entitatea deţinătoare s-a pronunţat printr-o dispoziţie de respingere, respectiv Dispoziţia nr. 1366 din 16 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş.
Dispoziţia emisă de entitatea pârâtă a fost contestată de reclamanţi în justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Învestit cu analiza legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei de respingere a notificării, Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 353 din 24 martie 2004, a respins acţiunea civilă formulată de A.I. şi A.D.
Hotărârea judecătorească menţionată a rămas definitivă şi irevocabilă, prin exercitarea de către părţi a căilor de atac, instanţele de control judiciar confirmând soluţia primei instanţe.
Cum imobilul solicitat nu putea fi restituit în natură, pârâtul Primarul municipiului Târgu Mureş, ţinând cont de recomandările Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietăţilor şi având în vedere modificările şi completările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei a emis Dispoziţia nr. 7345 din 25 septembrie 2007, prin care a modificat doar art. 2 al dispoziţiei anterioare nr. 1366 din 16 decembrie 2003, în ceea ce priveşte acordarea de titluri de despăgubire, în conformitate cu Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşa fiind, cea de a doua dispoziţie emisă de pârât nu reprezintă o reevaluare propriu-zisă a pretenţiei reclamanţilor de restituire în natură a imobilului, deoarece pe acest aspect prima dispoziţie emisă de entitatea deţinătoare conţinea prevederi clare şi legale, confirmate, pe cale judecătorească, în procedura legală instituită în acest scop prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În acest context al analizei, este de menţionat şi faptul că referitor la regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat, legiuitorul a înţeles să modifice succesiv dispoziţiile Legii nr. 10/2001, instituind sub acest aspect o reglementare specială prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care conţine dispoziţii noi faţă de Legea nr. 10/2001 doar în ceea ce priveşte modalitatea de restituire în echivalent, prin titluri de despăgubire, menţinând reglementările în ceea ce priveşte posibilitatea şi condiţiile în care imobilul se restituie în natură persoanelor îndreptăţite.
De altfel, asupra pretenţiei reclamanţilor de restituire în natură a imobilului s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a acestuia.
Prezumţia de lucru judecat având caracter absolut [conform art. 1202 alin. (2) C. civ.] între părţi, rezultă că instanţa de apel în mod legal şi corect a reţinut incident speţei principiul autorităţii de lucru judecat, reclamanţii, expresie a acestui principiu, neputând pretinde într-un litigiu ulterior, să dovedească o situaţie contrară celei stabilite deja pe cale judecătorească.
Recurentul contestă identitatea cauzei între cele două litigii, invocând nelegalitatea deciziei recurate în raport de împrejurarea că în prezentul litigiu a solicitat pentru prima dată restituirea în natură a suprafeţei de 452 mp teren.
Se reţine îndeplinită în cauză tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, cauza cererii de chemare în judecată priveşte fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, existând identitate între cele două contestaţii, ambele formulate de către recurenţii-reclamanţi, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte reţine că există identitate şi de obiect, reclamanţii solicitând restituirea în natură a unuia şi aceluiaşi bun, astfel cum a fost el descris în notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, ca fiind compus din casă şi teren aferent de 571 mp, respectiv 119 mp + 452 mp.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de Curte, nu numai că scopul urmărit de reclamanţi este acelaşi (în prezentul litigiu cu cel din litigiul anterior, prin care s-a contestat dispoziţia nr. 1366/2003), dar mai mult însăşi pretenţia concretă (obiectul sub aspect material) este aceeaşi.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului (sau entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării) este obligat ca, prin decizie sau dispoziţie motivată, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Or, acestei obligaţii legale, de imediată aplicare, i-a răspuns pârâtul Primarul municipiului Târgu Mureş prin emiterea dispoziţiei nr. 7345/2007, contestate în prezentul litigiu.
Ca atare, pentru considerentele precedente hotărârile instanţelor de fond au fost date cu aplicarea corectă a legii, în cauză nefîind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.I. şi A.D. împotriva deciziei civile nr. 60A din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8593/2009. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8586/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
