ICCJ. Decizia nr. 8608/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8608/200.
Dosar nr. 3837/1/2009
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului civil de faţă, reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. dosar 8837/2004 la Tribunalul Timiş, reclamanta K.Y.H. a contestat Dispoziţia nr. 2139 din 8 octombrie 2004 prin care Primarul Municipiului Timişoara i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului din Timişoara, arătând că dispoziţia este nelegală, câtă vreme ea a făcut dovada calităţii sale de proprietar (alături de soţul său) asupra imobilului înscris în C.F. 13180 Timişoara, toate actele doveditoare fiind depuse la dosarul notificării. Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 46 din 18 ianuarie 2005 a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată, reţinând că reclamanta nu a indicat obiectul acestei cereri.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1132 din 09 mai 2005 a respins apelul declarat de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 7282 din 20 septembrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei date în apel, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate în cauză şi a trimiterii acesteia spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, rejudecând cauza a pronunţat sentinţa civilă nr. 383/PI din 21 februarie 2008 prin care cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.
Instanţa a anulat în parte dispoziţia atacată şi a dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de 1/2 parte din imobil, menţinând în rest actul atacat.
Tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 111/1951, fiind astfel incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Din evidenţele de carte funciară rezultă că, la data preluării, imobilul se afla în proprietatea reclamantei si a defunctului său soţ K.E., în părţi egale, apropriat cu titlu de cumpărare.
În raport de această împrejurare, prima instanţă a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din imobil, cotă ce i-a fost preluată conform celor mai sus arătate. în continuare, tribunalul a reţinut că nu a fost dovedită, în condiţiile legii, calitatea de moştenitoare a reclamantei faţă de defunctul K.E., persoana de la care a fost preluată cealaltă cotă de proprietate. în dovedirea calităţii sale de moştenitor, reclamanta a depus un certificat de călătorie în Israel, din care rezultă că numitul K.E. a fost însoţit de o persoană numită „I.", fără a fi indicată calitatea acesteia.
La fel, în certificatul de deces al defunctului, se menţionează că acesta era căsătorit la data morţii, fără ca numele soţiei să fie menţionat.
În consecinţă, instanţa a făcut aplicarea art. 1169 C. civ., art. 1, art. 2, art. 3, art. 9 din Legea nr. 10/2001 şi a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din imobilul în litigiu către reclamantă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând schimbarea acesteia.
Reclamanta a solicitat admiterea în tot a cererii formulate, învederând că dovada calităţii sale de moştenitoare - ca soţie supravieţuitoare a defunctului, a fost făcută cu certificatul de căsătorie şi cu cel de deces, ambele depuse la dosar.
Pârâtul a criticat sentinţa arătând că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire nici pentru cota de 1/2 parte, astfel cum a reţinut prima instanţă.
In cauză a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului si intervenienta A.V., aceasta solicitând admiterea apelului pârâtului şi respingerea celui declarat de reclamantă.
În susţinerea cererii sale, a invocat calitatea sa de chiriaş al imobilului, nereguli săvârşite de avocata reclamantei, existenţa unui dosar penal ce vizează imobilul în litigiu, precum şi faptul că asupra respectivului imobil este înscrisă o ipotecă.
A manifestat îndoieli cu privire la identitatea reclamantei şi, respectiv, la modul de dobândire al imobilului.
La termenul din 11 septembrie 2008, în baza art. 52 alin. (1) C. proc. civ., cererea de intervenţie a fost admisă în principiu, instanţa reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 49, alin. (1), (3) şi art. 51 C. proc. civ.
La data de 25 martie 2008 a decedat reclamanta K.Y., iar în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia O.E. şi K.E., care şi-au însuşit acţiunea autoarei lor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 68A din 1 aprilie 2009 a respins apelurile declarate în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român de la foştii proprietari tabulari K.E. şi soţia sa I., născută H., în baza Decretului nr. 111/1951 (f. 22- 24 dosar 8837/2004 al Tribunalului Timiş). Nicio parte nu a contestat preluarea abuziva a imobilului, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, ci cota de proprietate restituită în natură, reclamanta solicitând restituirea integrală a cotei sale de drept, pârâtul opunându-se la orice fel de restituire.
Curtea, examinând înscrisurile de la dosar a constatat că, la data preluării, reclamanta era proprietar în cotă de 1/2 parte asupra imobilului înscris în C.F. 13180 Timişoara, cealaltă cotă fiind proprietatea soţului său, imobilul fiind dobândit cu titlu de cumpărare. în aceste condiţii, în mod corect a reţinut tribunalul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1), lit. l) din Legea nr. 10/2001 la restituirea în natură a cotei de proprietate abuziv preluată.
Pentru a obţine restituire cotei de proprietate preluată de la K.E., reclamanta a invocat calitatea sa de moştenitoare a acestuia, astfel că instanţa i-a pus în vedere să facă dovada celor susţinute conform art. 1169 C. civ.
Nici în primă instanţă şi nici în apel nu a fost depus vreun certificat de moştenitor sau vreun alt înscris din care să rezulte că în cauză ar putea fi incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2), (3) din Legea nr. 10/2001, certificatul de călătorie( şi nu de căsătorie, cum neîntemeiat susţine apelanta - f.3 dosar) şi, respectiv cel cu privire la decesul lui K.B. (f. 17,19 dosar apel) nefiind concludente în acest sens.
Aceasta, pentru că reclamanta era ţinută să dovedească nu calitatea sa soţie a lui K.E. (B.), ci pe cea de soţie supravieţuitoare a acestuia, respectiv să dovedească vocaţia sa succesorală în condiţiile Legii nr. 319/1944.
Susţinerile intervenientei cu privire la dosarul penal ce vizează imobilul în litigiu nu se pot constitui decât în eventuale temeiuri de suspendare a judecăţii; cum însă în cauză nu s-a făcut dovada începerii urmăririi penale, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente. Conform înscrisurilor de carte funciară, imobilul a fost dobândit de foştii proprietari cu titlu de vânzare-cumpărare astfel că, faţă de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 7/1996, republicată, şi în lipsa vreunei dovezi contrare, afirmaţiile intervenientei vizând înscrierile din partea a II-a a cărţii funciare nu se constituie în temeiuri de schimbare a sentinţei atacate.
Nerelevantă a fost găsită şi susţinerea vizând sarcina înscrisă în partea a III-a a aceleiaşi cărţi funciare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 nu condiţionează restituirea imobilelor de inexistenţa vreunei sarcini care să greveze imobilul.
Curtea a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a identităţii sale, astfel încât criticile vizând aceste aspecte nu au fost găsite întemeiate.
Curtea a respins, ca fiind nerelevante, ca temeiuri de schimbare a sentinţei, susţinerile intervenientei cu privire la persoana apărătorului reclamantei.
Un ultim considerent avut în vedere de Curtea de apel, a fost acela că apariţia Legii nr. 1/2009 de modificare a Legii nr. 10/2001 (aspect invocat de intervenientă) nu este de natură să influenţeze prezenta hotărâre, câtă vreme legea a fost publicată în M.Of. nr. 63 din 3 februarie 2009, mult după naşterea raportului juridic cu care instanţa a fost sesizată, iar art. 15 alin. (2) din Constituţia României consacră principiul neretroactivităţii legii civile.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs toate părţile cauzei.
Critica de nelegalitate formulată de recurenţii-reclamanţi a vizat faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii de reparaţie atunci când a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2), cu privire la nerestituirea în natură a cotei părţi de pe urma defunctului K.B., în favoarea moştenitorilor recurenţi O.E. şi K.E., calitatea de persoane îndreptăţite fiind dovedită prin probele de la dosar.
Primarul municipiului Timişoara a criticat Decizia atacată în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9, arătând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei K.Y. în lipsa materialului probator concludent în susţinere.
Intervenienta V.A. în cererea de recurs a dezvoltat istoricul cauzei, arătând că legislaţia referitoare la restituirea proprietăţilor către persoanele care au fost deposedate abuziv de către statul comunist nu asigură o protecţie socială chiriaşilor din aceste imobile. A mai criticat activitatea profesională a apărătoarei recurenţilor-reclamanţi şi a precizat că a formulat sesizări penale împotriva acesteia. Nu a indicat temeiul de drept al motivelor de recurs.
Analizând recursul formulat de intervenienta V.A., Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde de modul în care sunt formulate criticile de nelegalitate care să se încadreze sau să permită judecătorului să le încadreze în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, în măsura în care recursul este nemotivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.
În speţă, prin cererea de recurs, intervenienta a formulat susţineri care nu îmbracă caracterul unor critici cu privire la considerentele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei recurate şi ele nu pot fi calificate ca fiind motive de recurs.
Aşa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-intervenientă V.A. în scris nu se grefează pe conţinutul hotărârii recurate şi nu pot fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul formulat de această parte este lovit de nulitate.
Analizând, însă, Decizia civilă atacată din perspectiva criticilor formulate de către recurenţii-reclamanţi, în raport de conţinutul rezumativ al speţei, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi."
Dispoziţiile art. 7 din lege prevăd la alin. (1) că „de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură", iar potrivit dispoziţiilor art. 9 „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini."
Se reţine că Legea nr. 10/2001 consacră principiul prevalenei restituirii în natură a imobilului preluat abuziv.
În practica judecătorească s-a considerat că măsurile reparatorii, în natură sau prin echivalent, pot fi solicitate de persoana îndreptăţită prin notificarea adresată în termenul legal unităţii deţinătoare a imobilului, după procedura instituită în capitolul III al Legii nr. 10/2001.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt stabilită de Curte prin interpretarea probelor administrate, imobilul revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 a aparţinut soţilor K.Y., născută H. şi K.E. (B. - potrivit certificatului doveditor al schimbării numelui - fila 20 dosar apel), fiind înscris în cartea funciară pe numele ambilor soţi (fila 6 dosar fond), în cotă de 14 fiecare, cote de care au fost deposedaţi de stat, în mod abuziv, în baza Decretului nr. 111/1951.
Totodată s-a reţinut de către instanţa de apel că recurenţii O.E. şi K.E. sunt moştenitorii reclamantei K.Y.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 "de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite", iar potrivit alin. (3) "Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".
În acest context al analizei, se remarcă că legiuitorul a înţeles să facă o diferenţiere între cei ce sunt moştenitori prin acceptarea succesiunii, în termenul prevăzut de dreptul comun, şi cei care au doar vocaţie succesorală, iar prin cererea de restituire sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii.
Astfel, în speţă, este de necontestat că proprietari tabulari ai bunului preluat abuziv de către stat au fost cei doi soţi K.Y. şi K.E., iar prin formularea notificării soţia K.Y. a fost repusă în termenul de acceptare a moştenirii, cu privire la imobilul în litigiu, potrivit dispoziţiilor legale menţionate anterior, incidente cauzei.
Cum recurenţii O.E. şi K.E. i-au succedat în drepturi reclamantei K.Y., decedată la data de 25 martie 2008, aceasta înseamnă că dreptul lor, ca persoane îndreptăţite în calitate de moştenitori ai autoarei lor, care a formulat notificarea, priveşte întregul imobil şi nu doar cota de V2 cum greşit a reţinut instanţa de apel.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara, critica vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondată.
Astfel potrivit acestui text se poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia."
Deşi în cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestui motiv de modificare a hotărârii.
Cu privire la aprecierea situaţie de fapt în raport de materialul probator administrat, se reţine că reevaluarea de către instanţa de recurs a situaţiei de fapt pe aspectul invocat de pârât nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra nici în cazul de modificare indicat în cererea de recurs - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nici în alt caz de modificare sau casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs.
În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, aşa cum urmăreşte în realitate recurentul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
Pentru considerentele precedente avute în vedere în argumentarea soluţiei de admitere a recursului reclamanţilor, critica de nelegalitate formulată de pârât, vizând înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2), (3) din Legea nr. 10/2001, cu privire la nerestituirea în natură a cotei părţi de pe urma defunctului K.B., în favoarea moştenitorilor recurenţi O.E. şi K.E. se va respinge, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât Primarul municipiului Timişoara şi recurenta-intervenientă A.V., ca părţi care au căzut în pretenţii prin respingerea cererilor lor de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de recurenţii-reclamanţi în această fază procesuală, reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli de cazare şi transport în cuantum de 2374,11 lei, dovedit cu factura AMB 14569 din 22 octombrie 2009, bonul fiscal SC P. SA nr. 139 din 22 octombrie 2009 şi chitanţa nr. 170 din 21 octombrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 68A din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de intervenienta A.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Admite recursul declarat de reclamanţii O.E. şi K.E. împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia, în sensul că, admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 383/PI din 21 februarie 2008 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Schimbă în tot sentinţa, în sensul că, admite contestaţia, anulează dispoziţia nr. 2139 din 8 octombrie 2004 emisă de Primarul municipiului Timişoara, în totalitate.
Dispune restituirea în natură către reclamanţi a imobilului înscris în C.F. nr. 13180 Timişoara nr. top 13195 şi 13196, imobil constând în casă, curte în suprafaţă de 142 mp şi grădină, în suprafaţă de 144 mp.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Obligă pe pârâtul Primarul municipiului Timişoara şi intervenienta A.V. la plata sumei de 2374,11 lei cheltuieli de judecată către recurentele-reclamante O.E. şi K.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8639/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8597/2009. Civil → |
|---|
