ICCJ. Decizia nr. 8639/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8639/2009
Dosar nr. 792/116/2008
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 27 martie 2008, reclamantul D.I.D., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Călăraşi, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 1400 din 04 martie 2008 şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să dispună restituirea prin echivalent a imobilului situat în Călăraşi, judeţul Călăraşi.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului mai sus menţionat şi prin dispoziţia nr. 1326/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamantul a mai arătat că a depus cerere la A.V.A.S. pentru acordarea acestor măsuri reparatorii, însă această instituţie a dispus restituirea dosarului pentru reanalizare.
În urma reanalizării, s-a emis dispoziţia nr. 1400/2008, prin care s-a respins notificarea cu motivarea că reclamantul avea calitatea de succesibil renunţător.
În final, s-a arătat că dispoziţia este nelegală şi netemeinică deoarece s-a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a apreciat că succesorii renunţători nu mai au dreptul să formuleze notificare. Din certificatul de moştenitor nr. 543/1987 rezultă că autorul I.I. nu era singurul proprietar al bunului, fiind dobândit în timpul căsătoriei cu I.L. şi cel puţin pentru cota de ½ din imobil se putea constata că reclamantul era îndreptăţit la acordarea de măsuri reparatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 817 din 12 mai 2008, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin dispoziţia a cărei anulare s-a solicitat, s-a reţinut că reclamantul are calitate de succesibil renunţător, conform certificatului de moştenitor nr. 393/1987 şi nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Din certificatul de moştenitor rezultă într-adevăr, că reclamantul a renunţat conform declaraţiei nr. 939/1984 la moştenirea de pe urma defunctului I.I., masa succesorală revenind în întregime numitului D.S., fratele reclamantului.
Reclamantului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece acest text de lege se referă la succesibilii neacceptanţi şi nu la renunţători, care devin străini de moştenire, conform art. 696 C. civ. şi consideraţi că nu au fost niciodată moştenitori.
Prin notificarea formulată, măsurile reparatorii în echivalent bănesc au fost solicitate de reclamant, în calitate de moştenitor al defunctului I.I. şi nu de pe urma mamei sale I.L., dar acesta nu era îndreptăţit la cota de ½ din imobil.
Prin Decizia civilă nr. 156 din 03 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de contestatorul D.D. şi în consecinţă, s-a schimbat sentinţa în sensul că dispoziţia nr. 1400/2008 emisă de pârât a fost anulată şi a fost obligat pârâtul să emită o dispoziţie prin care să se propună acordarea către contestator de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de ½ din imobilul revendicat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul notificat a fost dobândit de autorii reclamantului în anul 1947, ulterior căsătoriei părinţilor săi, în anul 1945.
Înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei, 04 ianuarie 1954, funcţiona regimul matrimonial al separaţiei de bunuri, cu excepţia convenţiei contrare, care a existat în cazul autorilor reclamantului, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor de pe urma lui I.I., în care, în masa succesorală este menţionată cota de ½ din acest imobil, cu menţiunea că cealaltă cotă de ½ aparţine soţiei sale I.E.
Din acest certificat de moştenitor nr. 593/1987, rezultă că atât reclamantul cât şi soţia defunctului au renunţat la moştenirea acestuia, astfel încât reclamantul este străin de moştenirea tatălui său şi nu poate culege o parte a acestei moşteniri nici prin retransmitere, de la mama sa, care a renunţat la rândul său.
Dreptul de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 nu poate funcţiona şi pentru cota de ½ aparţinând lui I.I., la care reclamantul ar fi putut avea dreptul ca moştenitor prin retransmitere.
S-a mai reţinut că prima instanţă a reţinut corect aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece repunerea în termenul de acceptare a moştenirii nu se poate realiza faţă de un drept la care s-a renunţat.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, pârâtul Primarul municipiului Călăraşi a declarat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut în ilustrarea acestei teze de nelegalitate, aplicarea greşită a prevederilor art. 700 şi art. 669 C. civ.
În susţinerea recursului s-a arătat că în mod eronat s-a reţinut că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 1/2 de pe urma autoarei sale I.E., din imobilul din litigiu deoarece din certificatul de moştenitor rezultă că singurul moştenitor este D.S., fratele reclamantului.
S-a mai arătat că prin notificare, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafaţă de 1000 mp, suprafaţă care nu se regăseşte în masa succesorală rămasă de pe urma autorului său I.I.
Din interpretarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că reclamantul este o persoană străină de moştenire, conform dispoziţiilor art. 696 C. civ. (nefiind vorba de o acceptare a succesiunii, în condiţiile art. 700 C. civ.).
În final, s-a arătat că reclamantul a formulat notificarea în calitate de moştenitor al tatălui său, dată la care mama sa era în viaţă, astfel că acesta nu o putea moşteni şi deci dispoziţia nr. 1400/2008 este legală.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată la 10 august 2001, reclamantul D.I.D. a solicitat să-i fie restituit echivalentul bănesc al suprafeţei de 1000 mp teren pe care autorii săi l-au deţinut, în calitate de moştenitor al lui I.T.I., decedat în anul 1987, proprietarul imobilului de la adresa indicată, care a fost demolat şi subevaluat în procent de 75 % din valoarea reală (fila 20, dosar fond).
Imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea a fost dobândit de autorii săi I.I. şi I.E. în anul 1947, conform înscrisului de la fila 48 dosar apel, în timpul căsătoriei acestora, ceea ce justifică pentru imobil calitatea de bun comun conform art. 30 C. fam. (intrat în vigoare la 1 februarie 1954, conform dispoziţiilor finale ale Codului - art. 161), rap. la art. 4 din Decretul nr. 32/1954 care dispune în sesnsul că: „Soţii vor fi supuşi, de la data intrării în vigoare a Codului familiei, dispoziţiilor acestui cod, în privinţa relaţiilor lor patrimoniale, indiferent de data căsătoriei şi oricare ar fi fost regimul lor matrimonial legal sau convenţional de mai înainte.
Bunurile ce soţii au, la data intrării în vigoare a Codului familiei, devin comune sau proprii, potrivit dispoziţiilor acestui cod."
Atare regim juridic al imobilului reiese şi din menţiunile certificatului de moştenitor nr. 593 din 7 octombrie 1987 emis de pe urma autorului intimatului, I.I., conform căruia, cu privire la imobilul în discuţie, în masa succesorală intra cota de ½ a defunctului; din acest certificat de moştenitor rezultă într-adevăr, că intimatul reclamant este renunţător la moştenirea autorului săi I.I., ca şi mama sa I.E., unicul moştenitor al lui I.I. fiind, fratele intimatului - D.S., situaţie în care nu poate pretinde măsuri reparatorii de pe urma acestuia în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 197/1987 pe numele autorului intimatului, I.I., însă, această împrejurarea nu poate fi reţinută în sensul prezumţiilor instituite prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, câtă vreme acestea operează în condiţiile în care titularul notificării nu este în măsură să producă probe contrare, probe care în cauză au fost administrate: contractul de vânzare cumpărare din 1947 şi certificatul de moştenitor nr. 593 din 7 octombrie 1987 şi care atestă calitatea de bun comun a imobilului în cauză.
Drept urmare, în mod legal în cauză instanţa de apel a reţinut că şi faţă de autoarea intimatului, I.E., s-a dispus măsura exproprierii care era coproprietar asupra cotei de ½ din imobil la data preluării abuzive.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, intimatul reclamant este în măsură să pretindă şi să obţină acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, anume, despăgubiri în condiţiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de pe urma mamei sale I.E., coproprietară asupra cotei de ½ din imobil.
Împrejurarea că intimatul reclamant a formulat notificarea în nume propriu şi a solicitat măsuri reparatorii de pe urma autorului săi I.I., iar nu de pe urma mamei sale - I.E., nu poate fi interpretată drept o cerere care nu produce niciun efect juridic, chiar dacă în mod riguros autoarea sa I.E., în viaţă fiind la data apariţiei Legii nr. 10/2001, ar fi trebuit să formuleze ea însăşi cererea, în nume propriu, solicitând măsuri reparatorii pentru cota sa de proprietate de ½ expropriată prin Decretul menţionat.
Însă, având în vedere că între momentul notificării din 10 august 2001 şi cel al decesului mamei sale, survenit la data de 9 septembrie 2001, a trecut o perioadă foarte scurtă de timp (mai puţin de o lună), iar termenul legal de depunere a notificărilor nu se împlinise, fie că este interpretată ca o gestiune de afaceri (până la momentul decesului), conform art. 987 şi urm. C. civ., fie că se interpretează că s-a consolidat calitatea intimatului de titular al notificării în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după momentul decesului autoarei sale, această notificare constituie actul de învestire legală a recurentului în sensul stabilirii măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, în aplicarea dispoziţiilor art. 978 C. civ., potrivit cu care un act juridic se interpretează în sensul de a avea un efect, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
De altfel, în dosarul de apel – fila 28, intimatul a depus certificatul de moştenitor nr. 86 din 19 iunie 2008 ce a fost eliberat de pe urma autoarei sale şi din care reiese calitatea sa de moştenitor, ceea ce conduce la concluzia consolidării calităţii sale, din perspectiva dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În plus, pe baza unei prezumţii simple, permise în condiţiile art. 1203 C. civ., se poate reţine că indicarea în cuprinsul notificării a solicitării de măsuri reparatorii de pe urma autorului săi I.I., iar nu I.E., este o menţiune ce poate avea originea în lipsa cunoştinţelor juridice ale intimatului (ce nu poate fi sancţionată într-un sens contrar prevederilor art. 978 C. civ. anterior citate), ori în confuzia ce s-a putut crea din menţionarea în anexa la Decretul de expropriere nr. 197/1987 (fila 26 dosar fond) doar a autorului său I.I., nu şi a mamei sale, I.E.
În aceste condiţii, nu pot fi reţinute ca incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Călăraşi împotriva deciziei nr. 156 din 03 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8629/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8608/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
