ICCJ. Decizia nr. 8733/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8733/2009
Dosar nr. 2930/96/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 30 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Harghita reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Ungaria, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul A.R.
În fapt s-a arătat că pârâtul A.R. a fost returnat din Ungaria la data de 16 octombrie 2008 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 230/2002.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 2524 din 04 noiembrie 2008 a respins acţiunea ca nefondată.
Instanţa a reţinut în esenţă că măsura restrângerii libertăţii solicitate de reclamantă a se aplica pârâtului nu se justifică potrivit dispoziţiilor Directivei Consiliului 38/2004/CE din 24 aprilie 2004 şi nici art. 25 din OUG 102/2005.
Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia nr. 2 A din 13 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul, constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente la speţa dedusă judecăţii, nedovedindu-se că pârâtul ar fi săvârşit fapte antisociale pentru care s-ar impune interzicerea prezenţei sale pe teritoriul Ungariei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamata, invocând în drept critici prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-au arătat în esenţă următoarele:
Obligaţiile prevăzute în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie respectate de către toţi cetăţenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate.
Protocolul Adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărare drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale instituie o garanţie în art. 2, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, care poate fi supusă anumitor restricţii, reglementate chiar de documentul internaţional invocat.
Astfel, în paragrafele 3 şi 4 ale articolului citat se reglementează restrângerile la care poate fi supus dreptul la libera circulaţie, ceea ce înseamnă că dreptul în discuţie nu are un caracter absolut, putând cunoaşte anumite limitări legale.
În raport de aceste circumstanţe referitoare la persoana intimatului, recurenta a apreciat că acţiunea este pe deplin întemeiată, fiind îndeplinite toate condiţiile limitării dreptului la libera circulaţie prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., Legea nr. 248/2005 asigurând condiţiile necesare reţinute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, deoarece a fost publicată În Monitorul Oficial şi oferă garanţiile procesuale pentru înlăturarea diverselor abuzuri, prin reglementarea căilor de atac, având în acelaşi timp caracter previzibil în ceea ce priveşte efectele sale.
S-a mai arătat că se justifică şi caracterul proporţional al măsurii „într-o societate democratică", în raport de scopurile urmărite la aplicarea ei, întrucât prin fapta sa, pârâtul a încălcat prevederile art. 5 ale Legii nr. 248/2005, care stabilesc obligaţia cetăţeanului român de a respecta legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta a investit – în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 – tribunalul, instanţă competentă să judece asemenea cereri, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege, cu o cerere de restrângere a exercitării dreptului intimatului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene.
Dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români nu este un drept absolut, el se exercită cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Legea nr. 248/2005 nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie. O altă interpretare, în lipsa unor dispoziţii exprese care să instituie o restrângere care să opereze de drept, nu poate fi făcută.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE se prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de Tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea acestuia.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţa cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68, directivă publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004 stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Această Directivă a fost transpusă şi în legislaţia română, prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, potrivit art. 35 al documentului normativ menţionat.
Principiul consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituţia României stabileşte regula preeminenţei normei internaţionale (în speţă, normei comunitare), în raport de norma internă, în caz de neconcordanţă a acestor din urmă reglementări cu dispoziţiile din pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.
În cauza dedusă judecăţii nu s-a probat existenţa vreuneia din cauzele de limitare prevăzute de Directivă care să impună aplicarea măsurii solicitate de reclamantă.
Ca urmare, instanţele de judecată au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, fără ca prin aceasta să aducă atingere hotărârii de readmisie luată de autorităţile străine cu privire la intimat. Aprecierea instanţei române s-a limitate la oportunitatea aplicării măsurii solicitate de reclamantă şi nu la Decizia de returnare a cetăţeanului român în ţara de origine.
Având în vedere aceste motive, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, ca urmare, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 2/A din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8737/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8730/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
