ICCJ. Decizia nr. 8720/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8720/2009
Dosar nr. 4159/90/200.
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 iulie 2006, contestatorii G.N.M. şi G.I.C. au solicitat anularea deciziei nr. 31 din 22 mai 2006 emisă de SC S.S.C.M. (Cooperativă meşteşugărească), în cadrul procedurii speciale administrative instituită de Legea nr. 10/2001, republicată.
În motivarea contestaţiei, cei doi contestatori au susţinut că sunt moştenitorii testamentari (în baza legatului universal autentificat sub nr. 3211 din 22 iunie 1999) ai numitului M.P., decedat la 12 decembrie 1999, care, la rândul său este unicul moştenitor al autoarei sale M.M. (mama sa).
Aceasta a dobândit terenuri în calitate de moştenitoare de pe urma autorilor săi, OG şi O.E., terenuri situate pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.
Moşia respectivă a fost naţionalizată în anul 1945, iar autoarea testatorului şi-a rezervat o suprafaţă de 50 ha şi un conac, expropriate ulterior prin Decretul nr. 83/1949.
Pe o suprafaţă de teren se află construcţia intimatei şi urmare a contestaţiei formulate împotriva deciziei enunţate mai sus, a fost de acord să restituie echivalentul bănesc al terenului ocupat în suprafaţă de 5589,25 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 93 din 23 ianuarie 2007 a fost admisă contestaţia, a fost anulată în parte Decizia (pct. 2 din decizie) şi dosarul s-a trimis Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, competentă material pentru rezolvarea cererii de restituire a imobilului prin echivalent, conform opţiunii „persoanei îndreptăţite".
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că celor doi contestatori li s-au restituit terenuri în natură sau echivalent în baza Legilor nr. 18/1991 şi nr. 10/2001, astfel:
- suprafaţa de 61,49 ha teren agricol şi cu vegetaţie forestieră (situată pe Dealul Petrişor) prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991;
- suprafaţa de 153 mp teren situată în Râmnicu Vâlcea, restituită prin dispoziţia nr. 197 din 24 martie 2003, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea; despăgubiri constând în acţiuni pentru suprafaţa de 15,46 ha, în valoare de 162.609.778.217 ROL, prin dispoziţia nr. 1112 din 10 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, în baza Legii nr. 10/2001;
- despăgubiri constând în titluri de valoare nominală pentru suprafaţa de 92,5474 ha, în valoare de 124.725.619.875 ROL prin dispoziţia nr. 1307 din 16 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea;
Conform adresei nr. FC 425 din 17 aprilie 2003, emisă de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea s-a reţinut că autorul contestatorilor a avut terenuri şi în alte puncte (în afară de cele restituite) şi aflate în administrarea sau proprietatea diverselor persoane juridice, printre ele aflându-se şi C.M.S.
S-a reţinut că terenul în suprafaţă de 5589,25 mp situat în Râmnicu Vâlcea este în administrarea intimatei, ocupat de construcţii în care se realizează producţie.
Dispoziţiile art. 20 alin. (1) coroborate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, stabilesc modalitatea de restituire în natură a bunurilor imobiliare deţinute de o organizaţie cooperatistă.
Art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege reglementează situaţia de fapt, în sensul existenţei pe teren a unor construcţii edificate cu autorizaţie, iar persoana îndreptăţită obţine restituirea prin echivalent cu acordul ei şi exprimarea unei variante legale.
Despăgubirile băneşti se acordă conform prevederilor Cap. V din Legea nr. 10/2001, varianta republicată şi Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobată prin HG nr. 1095 din 15 septembrie 2005.
Instanţa a reţinut că în acest nou cadru procesual, competenţa materială de restituire prin echivalent revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, iar deciziile pot fi contestate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 365A din 18 octombrie 2007 a admis apelul contestatorilor G.N.M. şi G.I.C. ale căror drepturi litigioase au fost cumpărate de T.B.I. împotriva sentinţei nr. 93 din 23 ianuarie 2007 a Tribunalului Vâlcea în contradictoriu cu intimata SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea.
Au fost modificate în parte sentinţa instanţei de fond şi Decizia nr.31 din 22 mai 2006, emisă de intimată, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 3916 mp teren, identificată prin raportul de expertiză tehnică (filele 246-247). A fost menţinută în rest sentinţa instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că cei doi contestatori au vândut toate drepturile ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1360/2007 (filele 222-231), inclusiv cele ce constituie obiectul litigiului dedus judecăţii cumpărătorului T.I., care a preluat locul acestora în calitate de apelant.
In urma probelor administrate în apel s-a reţinut că terenul în litigiu este administrat de intimată şi are suprafaţa totală de 5589 mp, face parte din moşia M., cu moştenitorii G.N.M. şi G.I.C.
Din această suprafaţă, intimata a cumpărat de la apelant 224,79 mp, rămânând în litigiu numai suprafaţa de 5364,22 mp.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în apel de expert K.S,, pe acest teren sunt amplasate două hale cu fundaţie (jumătate zidărie, jumătate schelet metalic), celelalte construcţii (magazii) fiind demontabile (filele 236-247).
S-a mai reţinut că suprafaţa aferentă celor două hale cu fundaţie este de 1448 mp (construcţii şi căi de acces), astfel că poate fi restituită în natură numai suprafaţa de 3916 mp, ce a fost identificată pe schiţa anexă la expertiză cu culoarea mov.
Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă, se acordă despăgubiri.
Sub aspectul prezentat, s-a reţinut că apelul este fondat în parte, în sensul obligării intimatei numai la restituirea în natură pentru 3916 mp, conform concluziilor din expertiza întocmită în cauză.
S-a reţinut că această soluţie se impune şi în raport de art. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce
statuează că ,,persoanele şi entităţile implicate în executarea dispoziţiilor acestei legi vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate, cuprinse în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi protocoalele adiţionale la această Convenţie, ratificate în România prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare, precum şi soluţiilor jurisprudenţiale ale CEDO".
În acelaşi sens s-a reţinut că prezintă relevanţă deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 respectarea exigenţelor art. l din primul Protocol adiţional la Convenţie potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional.
Instanţa de apel a mai arătat că, în ceea ce priveşte diferenţa de teren ce nu se restituie în natură, sentinţa apelată este legală, întrucât despăgubirile nu se impun a fi calculate de către instanţă, astfel cum a statuat şi instanţa supremă prin Decizia în interesul legii din 4 iulie 2007, deoarece dispoziţia atacată a fost emisă la 22 mai 2006, ulterior intrării în vigoare a noii Legi nr. 247/2005.
Prin urmare, în speţă sunt incidente prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi în mod corect sub acest aspect, cauza a fost trimisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru notificările soluţionate ulterior intrării în vigoare a legii noi, contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, dar, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele urmând a se pronunţa în limitele investirilor, potrivit principiului plenitudinii de competenţă a instanţei, însă, stabilirea despăgubirilor revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
De asemenea, s-a stabilit că excede analizei speţei împrejurarea că pentru aceeaşi suprafaţă de teren au fost emise acte de proprietate pentru moştenitorii defunctului B.N., aceste aspecte urmând a fi rezolvate într-un alt cadru procesual.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorul T.B.I. şi pârâta S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea, pe care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
- Recurentul-contestator T.B.I. a invocat disp. art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., arătând că, soluţia este nelegală în primul rând pentru că instanţa de apel, aplicând greşit legea, respectiv art. 10 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuia să restituie suprafaţa de 5354,22 mp în natură în integralitatea sa.
Referitor la construcţiile aflate pe terenul în suprafaţă de 1448 mp, ce face obiectul recursului, susţine că nu împărtăşeşte punctul de vedere al expertului, întrucât acesta nu ar putea fi restituit în natură, pentru că este ocupat de două hale cu fundaţie.
Mai arată recurentul că cele două hale în prezent nu mai sunt folosite de către intimată, fiind într-o stare avansată de degradare şi că nu mai pot fi destinate desfăşurării activităţilor comerciale sau de producţie, singura soluţie fiind demolarea lor.
In aceste condiţii, pretinde recurentul, că existenţa celor două construcţii nu poate constitui un motiv legal pentru justificarea refuzului de restituire în natură a terenului.
Construcţiile se regăsesc în ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, fiind construcţii uşoare, demontabile, intimata având posibilitatea să recupereze aproape toate materiale ce au servit la edificare.
Se mai arată că restituirea în natură este impusă şi de disp. art. 21 alin. (1) din lege, conform cărora în situaţia în care organizaţia cooperatistă deţine un bun preluat abuziv, aceasta trebuie să îl restituie în natură.
O a doua critică intervine pentru situaţia în care nu se reţine cea dintâi; se arată că despăgubirile se impun a fi acordate de intimată prin compensare cu bunuri sau servicii şi nu de către Statul Român prin Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; consideră că soluţia instanţei de apel cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Recurentul susţine că măsurile reparatorii în echivalent pot fi numai compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de societatea intimată, valoarea acestora fiind cea de piaţă, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 10 alin. (10) coroborate cu art. 21 alin. (1)-(3) din lege.
- Pârâta S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul netemeiniciei, susţinând că au fost ignorate obiecţiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză întocmit de expert K.S.
Mai susţine că instanţa de apel a omis să clarifice proprietarii terenului în raport de titlurile de proprietate, că niciuna dintre cele două hale edificate pe teren nu sunt demontabile, fiind din profiluri metalice încastrate în fundaţii de beton şi că pe teren este o conductă de apă în lungime de circa 2 km.
- La data de 27 octombrie 2009, numitele B.O. şi O.M.P. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei pârâte S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea şi au solicitat în principal admiterea recursului acesteia, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond.
In subsidiar, au solicitat casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
In dezvoltarea cererii de intervenţie, intervenientele susţin că sunt proprietarele terenului în litigiu, care iniţial a aparţinut autorului lor, deţinut în baza titlului de proprietate nr. 81 din 17 august 2007, emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea.
Mai susţin că T.B.I. nu are titlu de proprietate pentru teren, că a preluat drepturile litigioase de la numiţii G.N.M. şi G.I.C. şi că în cauză a invocat un act de partaj din anul 1920, act anterior titlului deţinut de cele două, situaţie în care nu are calitate de proprietar.
In ceea ce priveşte interesul intervenientelor în promovarea cererii se arată că, fiind în imposibilitatea de a promova o acţiune în realizarea dreptului, pentru că T. nu are nici titlu de proprietate şi nici posesie asupra terenului, au formulat acţiune în constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al acestuia pentru teren. Susţin că interesul lor este legitim, personal, născut şi actual, în sensul că, dacă nu ar fi recurs la această acţiune, titlul lor ar fi putut fi anulat de nişte neproprietari.
In fine, intervenientele în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. invocă motive de ordine publică, susţinând nulitatea absolută a deciziei recurate, conform motivului prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ca urmare a încălcării principiului adevărului şi al rolului activ al judecătorului.
In acest sens, susţin că Decizia Curţii de Apel Piteşti este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea principiului rolului activ al judecătorului şi pentru încălcarea principiului aflării adevărului, atunci când se face menţiunea în considerentele deciziei că „excede analizei de faţă împrejurarea că pe aceeaşi suprafaţă au fost emise acte de proprietate pentru moştenitorii defunctului B.N., aceste aspecte urmând a fi rezolvate într-un alt cadru procesual".
Analizând recursurile în limita criticilor formulate şi cererea de intervenţie în interesul pârâtei SC S. Râmnicu Vâlcea se constată următoarele:
1. Recursul declarat de T.B.I. este nefondat.
Prima critică întemeiată pe aplicarea greşită a art. 10 alin. (3) şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se reţine că este nefondată. Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „imobilele - terenuri şi construcţii, preluate abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă (...), de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fii restituite persoanei îndreptăţite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare ".
Conform art. 10 alin. (3) din aceeaşi lege, „se restituie în natură terenurile pe care s-au edificat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile,
Instanţa de apel, pentru identificarea terenului în litigiu şi stabilirea corectă a situaţiei lui a dispus efectuarea unei expertize întocmită de expert S.K.
Conform concluziilor expertizei (245 - 247) s-a stabilit că terenul în litigiu este administrat de SC S.S.C.M. Vâlcea, cu o suprafaţă de totală de 5589 mp, din care în litigiu este suprafaţa de 5364,22 mp.
Pe teren există două hale cu fundaţie (jumătate zidărie, jumătate schelet metalic), celelalte construcţii fiind uşoare şi demontabile.
Suprafaţa de teren aferentă celor două hale cu fundaţie este de 1448 mp (construcţii şi căi de acces) şi s-a concluzionat că din întreaga suprafaţă se pot restitui în natură numai 3916 mp.
S-a mai făcut menţiunea că respectivele construcţii sunt destinate activităţii economice şi de producţie.
Potrivit art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, în toate cazurile, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile, de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate, şi alte asemenea, existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de suplimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea).
In cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere, sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
In această situaţie, în mod corect instanţa de apel a reţinut că, poate fi restituită numai suprafaţa de 3916 mp, pe diferenţa de 1448 mp fiind edificate construcţii care nu pot fi demolate, pentru care contestatorul urmează să primească măsuri reparatorii în echivalent.
Din analiza hotărârii recurate, nu se evidenţiază motive străine de natura pricinii, astfel că este nefondat şi motivul invocat, prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. Referitor la recursul declarat de pârâta SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea, se reţine că este nul, aşa cum s-a statuat prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2009 (fila 97 verso din prezentul dosar).
S-a avut în vedere că potrivit art. 3022 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele de recurs vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
A motiva recursul înseamnă pe de o parte, arătarea criticii aduse hotărârii atacate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul în care a judecat instanţa, dar numai raportat la motivul de recurs invocat.
În speţă, recurenta-pârâtă SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea nu a invocat nici un motiv de recurs care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., aceasta formulând critici numai cu privire la expertiza efectuată în cauză.
3. Cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientele B.O. şi O.M.P. la 27 octombrie 2009, se reţine că la termenul din 19 octombrie 2009, acestea au renunţat la judecată.
Faţă de punctul de vedere exprimat de interveniente, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs va lua act de cererea de renunţare la judecată.
Pentru considerentele expuse, recursul contestatorului T.B.I. urmează să fie respins ca nefondat, se va constata nul recursul pârâtei SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea şi se va lua act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie formulate de interveniente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T.B.I. împotriva deciziei nr. 365A din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC S.S.C.M. Râmnicu Vâlcea împotriva aceleiaşi decizii.
Ia act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie formulată de intervenientele B.O. şi O.M.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8528/2009. Civil. Anulare act. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 8524/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
