ICCJ. Decizia nr. 8732/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8732/2009
Dosar nr. 1164/105/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4857/2006 contestatoarele I.M. şi M.I. au solicitat anularea deciziei nr. 2578 din 3 mai 2006 emisă de intimata Primăria Municipiului Ploieşti, restituirea în natură a terenului liber de construcţii şi în suprafaţă de cca. 2400 mp, situat în Ploieşti, judeţ Prahova şi constatarea dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul-construcţie şi teren care nu poate face obiect al restituirii în natură prin compensare cu alte bunuri sau prin echivalent.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 147 din 20 mai 2008 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părţi pentru considerentele ce urmează:
Prin sentinţa civilă nr. 948 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a admis contestaţia, s-a anulat dispoziţia nr. 2578 emisă de intimată şi s-a constatat dreptul la despăgubiri al contestatoarelor pentru imobilul-teren situat în Ploieşti, judeţul Prahova, identificat în raportul de expertiză B.N. şi construcţia identificată prin raportul de expertiză M.G.I.; a fost obligată intimata la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 2578 din 3 mai 2007 intimata Primăria Ploieşti a respins cererea contestatoarelor I.M. şi M.I. privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploieşti, cu motivarea că nu au fost îndeplinite prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nefăcându-se dovada unor măsuri abuzive impuse de stat în care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
În accepţiunea art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi cele ce au fost preluate de stat prin neplata impozitelor din motive independente de voinţa proprietarului sau cele considerate a fi abandonate în baza unor motive administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că petentele sunt moştenitoarele defuncţilor I.V. şi A. care a primit prin testamentul autentificat la nr. 1779 din 13 iunie 1993 terenul în suprafaţă de 3500 mp situat în Ploieşti, pe care împreună cu soţul său a ridicat o construcţie compusă din 4 camere şi dependinţe.
Imobilul a fost preluat potrivit înscrisurilor depuse de către stat în baza Decretului nr. 221/1951 şi a sentinţei civile nr. 160 din 17 septembrie 1952 prin Decizia nr. 111/1954 a Sfatului Popular al oraşului Ploieşti pentru neplata unor impozite în sumă de 1762,90 lei.
După cum a rezultat din probele cu acte şi expertize, administrate în cauză, construcţia preluată a fost demolată, iar pe teren au fost ridicate blocuri de locuinţe fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, conform cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent pentru întreg imobilul.
Cu privire la apelul contestatoarelor I.M. şi M.I. s-a reţinut că potrivit notificării nr. 104 din 12 iunie 2001, contestatorii au solicitat pentru imobilul în litigiu în suprafaţă de 3500 mp. despăgubiri şi nu teren liber în compensare. Abia în anul 2004, contestatoarea I.M. a solicitat ca pentru suprafaţa rămasă neconstruită să-i fie redată altă suprafaţă de teren, în altă parte, moment în care comisia, după data de 14 februarie 2002 (data depunerii notificărilor) şi faţă de solicitarea expresă de acordarea de despăgubiri, nu mai avea obligaţia să propună măsuri reparatorii în echivalent.
Instanţa, în mod corect s-a raportat la conţinutul notificării nr. 104/2001 şi la verificarea legalităţii dispoziţiei contestate, ce se referă la acordarea de despăgubiri băneşti.
Pe de altă parte, suprafeţele de 436 mp şi 902 mp expertizate de expertul topo B.N., reprezintă spaţiu verde şi respectiv parcare, spaţii care sunt necesare funcţionării în condiţii normale a blocurilor (locuinţelor) construite pe teren, iar terenul liber solicitat în compensare, nu este cuprins în Hotărârea nr. 196/2006 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti pentru terenuri disponibile în echivalent, în listă fiind numai terenuri agricole şi nesolicitate de contestatoare.
De altfel, potrivit HG nr. 1359/2001 terenul respectiv reprezintă domeniul public al Judeţului Prahova pentru interes public local.
Şi motivul de apel referitor la neaplicabilitatea în cauză a art. 1 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată este nefondat, deoarece în cauză se aplică cu prisosinţă aceste dispoziţii, cât timp terenul aferent spaţiului verde şi parcării au intrat în domeniul public al Judeţului Prahova şi ocupă funcţional terenul afectat de construcţii.
Cu privire la nerespectarea deciziei nr. 530/2007 a Curţii de Apel Ploieşti, Curtea a constatat că instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor în discuţie, deoarece s-a pronunţat asupra cererii formulate.
Referitor la menţionarea în dispozitivul sentinţei atacate a cuantumului despăgubirilor, în prezent potrivit Titlului VII – regimul stabilirii şi plăţi despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a instituit Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care stabileşte despăgubirile după o procedură specială.
Cu privire la apelul intimatei, Curtea a constatat că şi acesta este nefondat deoarece după cum rezultă din actele depuse la dosar, imobilul a fost preluat de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive luate de stat împotriva autorului acestora, prin încetarea mandatului de colector de fier vechi şi implicit lipsirea sa de cele necesare întreţinerii familiei şi imobilului.
Astfel, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatoarele şi intimata.
1. Contestatoarele, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 10, art. 11 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 critică Decizia pentru următoarele considerente:
- Instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile date prin Decizia nr. 530 din 20 decembrie 2007 în sensul de a dispune restituirea parţial în natură a terenului ce a aparţinut autorilor săi, în suprafaţă totală de 3.500 mp, iar pentru diferenţa prin compensare, dispoziţiile urmând a fi acordate dar pentru construcţia demolată.
- Dreptul la despăgubiri acordat de instanţă trebuia stabilit în concret în sensul stabilirii cuantumului acestuia la suma de 90.000 lei şi nu la 60.090,986 lei stabilit de expert.
- Cererea de restituire în natură a suprafeţei de 1430 lei a fost soluţionată greşit deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi nu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 aşa cum au reţinut instanţele, întrucât spaţiul verde şi parcarea neamenajată nu pot fi considerate ca fiind de interes general.
Osebit de aceasta, intimata a omis să comunice dacă trenul solicitat este exceptat de la restituire şi dacă există cereri de retrocedare.
- Terenul de 2070 mp solicitat în compensare este liber, preluat tot de la autorii recurentelor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) din lege, întrucât măsura compensării cu alte bunuri sau servicii este prioritară faţă de celelalte măsuri prin echivalent. De altfel, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, cea de apel respingând-o cu motivarea că terenul nu este cuprins în hotărârea nr. 196/2006.
2. Primăria municipiului Ploieşti, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, învederează că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 prin sentinţa civilă nr. 160/1952 a Tribunalului Ploieşti, modificată prin sentinţa nr. 1985/1953 a Tribunalului Ploieşti, pentru neplata impozitelor, nefiind făcute dovezi referitoare la măsurile abuzive luate de stat sub acest aspect.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.
1. În primul ciclu procesual, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., prin Decizia civilă nr. 530 din 20 decembrie 2007 a desfiinţat sentinţa civilă nr. 1130 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, cu motivarea că, prin obligarea intimatei să emită o nouă decizie de restituire în natură, instanţa a dat altceva decât s-a cerut, rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Dat fiind o hotărâre pronunţată în calea devolutivă a apelului, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. referitoare la obligativitatea în caz de casare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a hotărârilor asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, nu sunt aplicabile cauzei.
Osebit de cele arătate, instanţa de apel a constatat doar că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, întrucât s-a pronunţat asupra a ceea ce reclamantele nu au solicitat.
- Potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii dispoziţiei nr. 2578 din 3 mai 2006, competenţa stabilirii şi plăţii cuantumului despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv aparţinea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor şi nu instanţei civile, persoana îndreptăţită nemulţumită de cuantumul acestora putând ataca în justiţie titlul de despăgubire, dar în condiţiile contenciosului-administrativ.
- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 instituie principiul prevalenţei restituirii în natură a terenului preluat abuziv, doar în situaţia în care acesta este liber, fără a fi afectat de servituţi legale ori alte amenajări de utilitate publică, ipoteză în care măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent [art. 10 alin. (2) din lege].
Proba ştiinţifică efectuată în cauză, şi anume expertiza tehnică topografică, atestă existenţa pe teren a unor amenajări de utilitate publică: construcţii, alei, centrală termică, spaţiu verde şi parcare auto, ultimele două fiind indispensabile unei bune utilizări a blocurilor edificate.
Drept urmare, instanţa a aplicat corespunzător dispoziţiile art. 10 alin. (2) din lege atunci când a reţinut existenţa amenajărilor de interes general ce împiedică restituirea parţial în natură a terenului notificat.
- Reclamantele, în subsidiar, au solicitat acordarea în compensare a unui teren de aceiaşi valoare cu cel preluat abuziv, identificat de acestea ca fiind poziţionat în Ploieşti, de la fostul nr. 252 până la nr. 262.
Cererea formulată de reclamante a fost corect soluţionată de ambele instanţe de fond, în sensul constatării că terenul nu poate fi acordat în compensare, câtă vreme, pe de o parte, unitatea administrativ-teritorială a municipiului Ploieşti nu l-a inclus în hotărârea nr. 196 din 31 august 2006 de stabilirea terenurilor disponibile care vor putea fi acordate persoanelor îndreptăţite ca măsură reparatorie prin echivalent, iar pe de altă parte recurentele nu au făcut dovezi potrivit art. 1169 C. civ., conform cărora regimul juridic al terenului pretins permite folosirea lui la compensarea solicitată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantelor va fi respins ca nefondat.
2. Imobilul notificat a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951, întrucât V.A.I., autorul reclamantelor, nu a plătit un rest de impozit pe anii 1948 şi 1950 de 1742,90 lei.
Potrivit înscrisurilor depuse la fond în primul ciclu procesual, filele 22-24 rezultă că, mandatul de colector de fier vechi al lui Vasile Ioan a fost revocat şi că tot fierul vechi colectat a fost predat Întreprinderii de stat pentru delaborări antrepozite şi colectări, întreprindere ce nu a achitat preţul cuvenit, 0,40 lei pe kilogram, pentru cantitatea de metal predată.
Rezultă astfel că neplata impozitului s-a datorat unor motive neimputabile, antecesorul reclamantelor fiind în imposibilitatea să plătească impozitele restante câtă vreme statul i-a anulat, prin revocarea mandatului de colector de fier vechi, mijlocul de subzistenţă pentru el şi familia sa.
Aşadar, instanţele, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, au reţinut că măsurile impuse de stat au fost abuzive.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarele I.M. şi M.I. şi de pârâta Primăria municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 147 din data de 20 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9178/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8725/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
