ICCJ. Decizia nr. 9216/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9216/2009
Dosar nr. 7645/111/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 28 februarie 2000, reclamantele P.S.S. şi C.B.I. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Industriei şi Comerţului Bucureşti, Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Bihor, Consiliul Local Oradea, Primăria Municipiului Oradea, S.A.A., S.E., M.D.V.I. solicitând:
- constatarea nelegalităţii în tabularii dreptului de proprietate al Statului Român asupra celor două corpuri de clădire C.F. 9462 Oradea nr. top. 31/37 şi 21/42, cu terenul aferent de 920 mp, situate în Oradea.
- radierea dreptului de proprietate al Statului Român din C.F. 9462 Oradea,
- restabilirea dreptului de proprietate al numitului S.G.,
- constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare nr. 684/1996, 1359/1996, 988/1996 încheiate între R.A.G.C.L. Oradea şi pârâţii de rând 5-10,
- restabilirea situaţiei anterioare de C.F. şi sistarea C.F. nr. 70130, 70131 şi 73039 Oradea.
In motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ., art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 6 din Legea nr. 213/1998, Decizia nr. VI/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 35-36 din Legea nr. 7/1996, reclamantele au susţinut următoarele:
- imobilul înscris în C.F. 9462 Oradea, nr. top.31/37 şi 21/42 proprietatea tatălui lor, dr. S.G. a fost propus pentru naţionalizare, însă aceasta nu a mai avut loc;
- scopul exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu s-a realizat, întrucât cele două corpuri de clădire, neputând servi în scop didactic, au fost predate către I.L.L. Oradea spre a fi închiriate ca locuinţe;
- în temeiul Legii nr. 112/1995 au solicitat restituirea imobilului, însă cererea le-a fost respinsă cu motivarea că imobilul nu intră sub incidenţa acestei legii;
- în temeiul acestei legi, contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâţii C., M. şi S. sunt lovite de nulitate absolută.
Prin întâmpinare, pârâţii S.A.A., S.E., C.A.G. şi C.C., au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
In motivarea întâmpinării pârâţii au susţinut că sunt cumpărători de bună credinţă ai imobilului, că în temeiul Legii nr. 112/1995 au formulat cereri pentru cumpărarea locuinţelor pe care le deţineau cu titlu de chirie şi că la data cumpărării, Statul Român, în calitate de vânzător a fost înscris ca proprietar în C.F. încă din anul 1951.
Totodată pârâţii au formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, Consiliului Local Oradea şi Primăriei Municipiului Oradea - Direcţia Imobiliară, solicitând ca în cazul în care vor cădea în pretenţii, să fie obligaţi chemaţii în garanţie la plata unor despăgubiri echivalente cu valoarea de circulaţie a apartamentelor cumpărate.
A formulat întâmpinare şi pârâtul Consiliul Local Oradea prin care a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că:
- imobilul situat în Oradea, a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu, respectiv Decretul nr. 511/1955, şi ulterior în baza Deciziei nr. 473/1958 a fost transmis în administrarea I.L.L. Oradea,
- acţiunea reclamantelor, privind rectificarea C.F. este nelegală, chiar şi în situaţia în care acest decret ar fi considerat ca fiind un titlu nevalabil, deoarece Statul Român a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune, în condiţiile art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin trecerea termenului de 10 ani de la data înscrierii în C.F.
Tribunalul Bihor prin sentinţa civilă nr. 610/P/ 2000 a admis atât acţiunea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii de rând 5-8.
Urmare apelurilor declarate, Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 138/2006 a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecată.
S-a reţinut că: renunţarea reclamantelor la judecata cu pârâţii M.A. şi M.S. s-a făcut în baza unei declaraţii din partea reprezentantului părţilor, fără existenţa unui mandat în acest sens, că deşi s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţi nu s-a stabilit care sunt efectele acestei soluţii şi s-a indicat ca în rejudecarea cauzei, instanţa să pună în discuţia părţilor incidenţa Legii nr. 10/2001 şi înscrierile din C.F. nr. 0462 Oradea care fac dovada dreptului de proprietate al antecesorului reclamantelor doar pentru cota din imobil.
In rejudecarea cauzei, pârâţii Consiliul Local Oradea şi Primăria Municipiului Oradea au formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor solicitând ca, în cazul în care vor cădea în pretenţii să fie obligat acesta la restituirea preţului actualizat.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 647/c din 1 octombrie 2007 a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a constatat că întabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în C.F. 9462 Oradea nr. top. 21/37 şi 21/42, alcătuit din casă şi teren în suprafaţă de 920 mp s-a făcut fără titlu valabil.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse restul pretenţiilor reclamantelor cu privire la constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, la rectificarea de C.F., şi la cererile de chemare în garanţie formulate de pârâţi şi de pârâţii-chemaţi în garanţie, ca lipsite de interes.
A fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Primăria municipiului Oradea şi Consiliul Local Oradea şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor, obligând reclamantele la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-au reţinut următoarele:
- imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în temeiul Decretului nr. 90/1951 al Ministerului Apărării Naţionale,fără acordarea vreunei despăgubiri, deci fără titlu valabil, în raport de regimul constituţional din 1948,
- statul nu a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune, deoarece, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1851 C. civ.,
- după apariţia Legii nr. 112/1995, prin cererea nr. 101 din 7 mai 1996 (fila 78 la dosar) reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul acestei legi, cerere care le-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 55/1998, cu motivarea că temeiul legal al preluării - Decretul nr. 90/1951 nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995
- în baza Legii nr. 112/1995, Statul Român prin R.A.G.C.L. Oradea a încheiat cu pârâţii S., C. şi M., chiriaşi ai apartamentelor 1, 7 şi 8 din imobil, contractele de vânzare-cumpărare nr. 988 din 1 noiembrie 2006, 684 din 30 septembrie 1996 şi 1359 din 19 decembrie 1996,
- în baza acestor contracte pârâţii au procedat la întabularea în C.F. a drepturilor lor de proprietate, care au fost transcrise în colile individuale de C.F. 70130, 70131 şi 73039 Oradea,
- împrejurarea că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil va fi avută în vedere pentru măsurile reparatorii acordate în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 145 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamanţilor, a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi, a admis cererea de chemare în garanţie a acestora şi a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata unor despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit separat, menţinând restul dispoziţiei sentinţei atacate.
S-au reţinut următoarele:
- modalitatea de preluare a imobilul înscris în C.F. 9642 Oradea, care este una neclară (Decretul nr. 90/1951 sau Decretul nr. 511/1955) face ca imobilul să nu intre sub incidenţa Legii nr. 112/1995,
- vânzarea apartamentelor către chiriaşi este nelegală deoarece se bazează pe o cauză falsă şi nu poate produce efecte valabile.
Prin aceiaşi decizie a fost respins apelul pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Oradea şi Primăria Municipiului Oradea deoarece instanţa nu poate confirma retroactiv preluarea imobilului de către stat, în condiţiile în care dreptul de proprietate nu a fost respectat, imobilul nefiind restituit în momentul în care cauza de utilitate publică a încetat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii D.G.F.P. Bihor, Consiliul Local al Municipiului Oradea şi S.A.A., S.E., C.A.G. şi C.C.
In motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., D.G.F.P. Bihor a arătat că cererea de chemare în garanţie trebuia respinsă ca lipsită de interes, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Consiliul Local al Municipiului Oradea în recursul întemeiat generic pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. a susţinut că Decretul nr. 511/1955 constituie titlu legal, că în favoarea statului a operat uzucapiunea, că în mod greşit au fost anulate contractele de vânzare cumpărare a apartamentelor 1, 7 şi 8, deoarece statul era proprietar iar cumpărătorii sunt dobânditori cu titlu oneros şi de bună credinţă şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie formulată de pârât.
In recursul lor, pârâţii S.A.A., S.E., C.A.G. şi C.C. au susţinut că hotărârea atacată este nelegală în raport de dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, că sunt dobânditori cu titlu oneros, de bună credinţă şi că reclamantele ştiau că apartamentele în litigiu sunt sub incidenţa Legii nr. 112/1995, deoarece au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu şi nu restituirea în natură a acestuia.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare rămân valabile dacă au fost încheiate cu bună credinţă, chiar şi cele care au ca obiect imobile preluate fără titlu valabil.
Prevederile acestui articol se aplică fie exclusiv actelor juridice de înstrăinare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fie atât acestora cât şi celor încheiate după intrarea în vigoare a legii, dacă au ca obiect imobile pentru care legal este prevăzută posibilitatea restituirii în natură.
Aceste prevederi reprezintă o consacrare legislativă a teoriei aparenţei în drept, destinată salvării actului juridic nul.
Incidenţa acestui principiu consacrat prin soluţia legislativă adoptată de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului (eroare care trebuie să fie comună, unanimă şi invincibilă) şi a unei condiţii privind buna credinţă a subdobânditorului care trebuie să fie perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială imputabilă acestuia.
In speţă, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 138 din 20 septembrie 2006 a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a dispus rejudecarea cauzei, pentru ca instanţa să pună în discuţia părţilor incidenţa Legii nr. 10/2001.
Această decizie nu a fost atacată cu recurs şi rejudecând, Tribunalul Bihor a reţinut buna credinţă a cumpărătorilor-chiriaşi la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 3 apartamente, respectiv 1, 7 şi 8 din imobilul revendicat.
Prin Decizia recurată, Curtea de Apel Oradea a schimbat soluţia instanţei de fond, în sensul constatării nulităţii celor trei contracte de vânzare cumpărare, apreciind că, faţă de faptul că imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, analizarea bunei sau relei credinţe a terţilor subdobânditori este irelevantă.
Cum prin Decizia nr. 138 din 20 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea incidenţei Legii nr. 10/2001, această indicaţie era obligatorie. Faptul că, în apel s-a apreciat că analizarea incidenţei acestei legi nu are relevanţă, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs.
Pentru acest motiv, se va trimite cauza spre rejudecare, în vederea analizării bunei credinţe, în raport de dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu privire la constatarea nulităţii contractelor de vânzare cumpărare încheiate de recurenţii pârâţi.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere şi celelalte motive de recurs, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite toate recursurile declarate, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii C.A.G., C.C., S.A.A., S.E., Consiliul Local al municipiului Oradea şi D.G.F.P. Bihor, împotriva deciziei nr. 145/A din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9284/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9211/2009. Civil → |
|---|
