ICCJ. Decizia nr. 9194/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9194/2009
Dosar nr. 1372/109/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2008 reclamantele D.F. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2400 mp situat în Piteşti, judeţul Argeş, având vecini la S - SC A. SA, V- B-dul N. şi să fie obligată să-i restituie fructele percepute în perioada 1967 şi până în prezent, cu obligarea acesteia la daune cominatorii şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 150 din 26 iunie 2008 Tribunalul Argeş a respins acţiunea reclamantelor cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă a A.V.A.S., constatându-se că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1201 C. civ., acţiunea de faţă privind aceleaşi părţi, aceleaşi calităţi şi acelaşi obiect, întemeiată pe aceeaşi cauză.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele care a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 264/A din 11 decembrie 2008, de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Intervenind în proces, cu însuşirea acţiunii reclamantei iniţiale, C.F. a tins la apărarea dreptului său propriu, ca şi reclamantă în acţiunea în revendicare, coproprietară alături de mama sa al aceluiaşi bun, având aceeaşi calitate în procesul de faţă ca şi în cel faţă de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat.
Cauza revendicării de fată nu o constituie intrarea ulterioară în patrimoniul reclamantelor a dreptului de proprietate asupra terenului, drept care, la data primei judecăţi s-a constatat că nu există.
Intrarea bunului în posesia pârâtei de la stat sau de la o altă persoană fizică nu este de natură a schimba cauza, respectiv temeiul juridic al acţiunii cu care instanţa a fost investită.
Şi în primul proces şi în cel de faţă, cauza a constituit-o dobândirea de către reclamante a dreptului de proprietate prin coachiziţie, respectiv succesiune legală de la cel de-al doilea coachizitor.
Nici cauza nu este distinctă de cea invocată în judecata anterioară, chiar dacă s-a încercat să se susţină că cea de-a doua cerere este fondată pe dispoziţiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001 care, în mod expres înlătură eventuala autoritate de lucru judecat a unui alt demers jurisdicţional. Prezenta judecată este tot una întemeiată pe apărarea dreptului de proprietate preexistent, iar nu pe dispoziţiile reparatorii de restituire a acestui drept.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.A., în calitate şi de moştenitoare a F.D., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod greşit s-a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 3048 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei Piteşti.
Astfel, în primul proces, recurenta a depus o cerere de intervenţie accesorie şi nu principală cum din greşeală arată instanţa de apel, calitatea de reclamantă având doar mama sa D.F. Recurenta nu a invocat un drept propriu ci doar a sprijinit apărarea mamei sale.
În cauză nu există nici identitate de obiect întrucât evenimentele ulterioare rămânerii definitive şi irevocabile au făcut ca însuşi obiectul cauzei să prezinte modificări de substanţă.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului, pentru argumentele ce succed:
Principiul autorităţii de lucru judecat, rezultând din art. 1201 C. civ., împiedică judecarea din nou a unui proces terminal, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, pentru a nu exista contraziceri între cele două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazice printr-o altă hotărâre posterioară pronunţată într-un alt proces.
Prin sentinţa civilă nr. 3048 din 15 aprilie 1999 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 2559 din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2260/R din 30 iunie 2000 a Curţii de Apel Piteşti, acţiunea în revendicarea terenului în suprafaţă de 2400 mp situat în Piteşti, formulată de D.F., autoarea recurentei şi de recurentă în calitate de intervenient accesoriu, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA a fost respins constatându-se că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 480 C. civ.
Recurenta susţine că nu a existat identitate de părţi, întrucât ea nu a solicitat drepturi proprii ci doar a sprijin acţiunea în revendicare a mamei sale. Susţinerea este nereală deoarece din cuprinsul sentinţei rezultă că „se depune o cerere de intervenţie accesorie formulată de C.A. prin care aceasta (C.A. ) solicită ca împreună cu cealaltă reclamantă (D.F. ) să cheme în judecată ... SC A. SA pentru revendicarea ....".
Identitatea de părţi, şi anume de reclamante, a fost corect reţinută, chiar dacă formularea din sentinţă este improprie câtă vreme s-a solicitat revendicarea aceluiaşi bun provenit din coachiziţia făcută de D.F. şi soţul său decedat, acesta fiind moştenit deopotrivă şi de intervenienta C.A.
De altfel, recurenta, în calitate de moştenitoare a D.F., nu poate invoca un drept propriu asupra terenului câtă vreme acest drept nu a fost recunoscut prin hotărârea anterioară nici în patrimoniul autoarei sale.
Se invocă şi lipsa de identitate a obiectului, tară a se face însă vreo dezvoltare a acestei critici prin raportare la motivarea deciziei pronunţare în apel, aşa încât, în absenţa unor motivări pertinente, reţinerea instanţei de apel în sensul identităţii de obiect este corectă.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva deciziei nr. 264 A din 11 decembrie 2008 a Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9211/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9178/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
