ICCJ. Decizia nr. 8745/2009. Civil. Anulare act. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8745/200.
Dosar nr. 3444/1/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând, asupra contestaţiei în anulare de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 aprilie 2008 contestatorii M.I., M.A. şi A.C. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii C.C., C.A., Municipiul Bucureşti prin primarul general, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice anularea deciziei nr. 6591 din 11 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 4731/2/2003.
În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În fapt s-a susţinut că nu au fost admise criticile formulate de contestator în recurs deşi se impunea a fi primite din perspectiva motivului de ordine publică relativ la competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, motiv invocat din oficiu de instanţa de recurs.
S-a susţinut că soluţia, pronunţă ca urmare a admiterii în parte a recursului formulat de contestatori, de trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria sectorului I, ca primă instanţă, este rezultatul unei greşeli materiale referitoare la valoarea litigiului ceea ce a condus la stabilirea în mod eronat a competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 1.
În acest sens, valoarea de 1.047.294.685 lei vechi (104.729,46 lei noi) stabilită prin expertiză tehnică nu reprezintă valoarea obiectului litigiului, adică valoarea imobilului revendicat ci reprezintă preţul reactualizat de cumpărătoare a apartamentului de către foşti chiriaşi, imobilul nefiind evaluat prin expertiză pentru determinarea valorii acestuia.
Ca urmare, instanţa s-a aflat în eroare când a stabilit că valoarea imobilului este mai mică de 500.000 lei noi astfel încât să fie atrasă competenţa Judecătoriei în soluţionarea cauzei, în raport de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului invocat, constată că este neîntemeiată contestaţia în anulare, aceasta urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.
Prin Decizia civilă nr. 6591 din 11 octombrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca tardiv recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a admis recursul declarat de recurenţii pârâţi (contestatori în prezenta cauză) şi, ca urmare, a modificat Decizia atacată în sensul că a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.
Instanţa de recurs a examinat criticile formulate de recurenţii pârâţi care au vizat încălcarea dispoziţiilor Legii 10/2001, norme speciale aplicabile în cauză în raport de dispoziţiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanţi în susţinerea acţiunii – şi a constatat că acestea nu sunt întemeiate, pentru motivele pe larg explicate în considerentele deciziei.
Recursul a fost însă admis, deşi criticile formulate nu au fost fondate, instanţa constatând, din oficiu că instanţa de apel a încălcat normele de ordine publică privind competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Astfel s-a apreciat că instanţa de apel nu a observat că prin intervenţia Legii nr. 219/2005 s-au schimbat regulile referitoare la competenţă în raport de valoarea obiectului judecăţii, şi că în virtutea art. 725 alin. (3) C. proc. civ., în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile.
În raport de valoarea obiectului litigiului şi noile dispoziţii ale Legii nr. 219/2005 s-a constatat că instanţa de apel, trebuia să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare nu la tribunal ci la judecătorie, întrucât aceasta era instanţa devenită competentă material în raport de legea nouă de procedură.
Raportarea instanţei de recurs la suma reţinută drept valoare a obiectului litigiului a fost explicată prin considerentele deciziei, fiind avută în vedere – în lipsa unor probe contrare - valoarea stabilită pentru apartament prin expertiza tehnică administrată în apel.
Potrivit art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile mai sus citate, se reţine că soluţia pronunţată prin Decizia nr. 5691/2007 nu este rezultatul unei greşeli materiale care să conducă, în temeiul articolului mai sus citat, la anularea acesteia.
Instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în rejudecarea cauzei în şedinţa din 5 octombrie 2007 ocazie cu care excepţia a fost pusă în discuţia părţilor prezente care şi-au exprimat poziţia consemnată în jurnalul acelei şedinţe, practicaua deciziei atacate.
Ca urmare, instanţa, soluţionând excepţia invocată din oficiu, a avut a se pronunţa asupra valorii imobilului pentru stabilirea instanţei competente şi a explicat raţionamentul pentru care a ales valoarea stabilită de expertiză şi a indicat dispoziţiile normative aplicabile în cauză.
În realitate prin contestaţia în anulare formulată de contestatori, se critică soluţia instanţei de recurs prin care s-a soluţionat excepţia ridicată din oficiu, în sensul greşitei aprecieri a valorii imobilului apreciere care, după cum s-a arătat mai sus şi în raport de criticile formulate, nu reprezintă o eroare materială ci din contră o analiză făcută de instanţă în raport de probele cauzei.
Nici susţinerea că instanţa de recurs trebuia să primească argumentele contestatorilor legate de competenţa materială a judecătoriei nu sunt întemeiate.
Contestatorii, prin recursul formulat nu au discutat competenţa materială a primei instanţe şi nici nu au pus concluzii (de care instanţa de recurs să nu fi ţinut seama din eroare) nefiind prezenţi la termenul la care instanţa, din oficiu a ridicat această excepţie, şi nici nu au exprimat o atare poziţie în scris în termenul acordat de instanţă în şedinţa din 5 octombrie 2007, în acest sens, când pronunţarea s-a amânat la 11 octombrie 2007.
Având în vedere că împotriva unei decizii irevocabile în înţelesul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu mai există cale de atac şi faţă de constatarea că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., s-a respins contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.I., M.A. şi A.C. împotriva deciziei nr. 6591 din 11 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8741/2009. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 8737/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
