ICCJ. Decizia nr. 8765/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8765/2009
Dosar nr. 252/1210/2007
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 1220 din 9 iulie 2008, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâta A.N.V. şi a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanta T.M.G. împotriva pârâtelor A.N.V. – D.J.A.O.V., P.M. Târgovişte şi SC C. SA privind anularea dispoziţiei nr. 3471/2006 emisă de P.M. Târgovişte prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul conac şi teren aferent în suprafaţă de 1,36 ha, situat în Târgovişte-zona Colanu.
Instanţa a reţinut că potrivit comunicării de la fila X a dosarului, autoarei reclamantei i s-a comunicat dispoziţia contestată la 16 iunie 2006, semnând personal de primirea acesteia, iar termenul de 30 de zile pentru formularea contestaţiei a expirat la 16 iulie 2006.
La termenul din 11 aprilie 2007 instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei tardivităţii, iar faţă de împrejurarea că soluţia nu a fost motivată, tribunalul a apreciat că se impune verificarea excepţiei:
A fost respinsă şi cererea de repunere în termen, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 103 C. proc. civ. De asemenea, s-a considerat că boala de care suferea ascendenta reclamantei, demenţa Alzheimer, nu a reprezentat o împrejurare insurmontabilă pentru promovarea contestaţiei în termen. Nu a fost reţinută nici susţinerea potrivit căreia reclamanta nu a avut acces la căsuţa poştală unde se găsea corespondenţa autoarei sale câtă vreme dovada comunicării dispoziţiei a fost semnată personal de ascendenta sa.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta arătând că încheierea prin care s-a respins excepţia are caracter interlocutoriu, iar instanţa nu mai putea reveni asupra ei, sentinţa fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 237 din 24 octombrie 2008, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa pe fondul cauzei reţinând că încheierea din 11 aprilie 2007 are caracter interlocutoriu. Prin aceasta a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de pârâta P.M. Târgovişte prin întâmpinare.
Instanţa era obligată să ţină seama de cele dispuse prin această încheiere şi să se pronunţe pe fondul cauzei. Însă, aceeaşi excepţie a fost pusă ulterior în discuţie de altă pârâtă, excepţia fiind de data aceasta admisă.
Revenirea asupra excepţiei pe considerentul că soluţia nu a fost motivată în nici un fel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 C. proc. civ., art. 21 din Constituţie şi art. 6 din C.E.D.O.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC C. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că încheierea din 11 aprilie 2007 este nula, nefiind motivată, iar instanţa, în mod corect a revenit asupra acesteia, considerând că se impune reverificarea excepţiei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit codului de procedură civilă toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare.
Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare, încheieri premergătoare, care nu leagă instanţa, sau dimpotrivă, pot conţine soluţii parţiale ale unor aspecte ale litigiului, care leagă instanţa, încheieri interlocutorii, în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte, iar la pronunţarea hotărârii trebuie să ţină seama de problemele rezolvate prin acestea. Mai mult, se poate spune că încheierile interlocutorii prejudecă fondul, bucurându-se astfel de trăsăturile caracteristice autorităţii de lucru judecat.
În speţă, încheierea din 11 aprilie 2007 prin care s-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de P.M. Târgovişte are caracter interlocutoriu. Chiar dacă ulterior, aceeaşi excepţie a fost invocată de o altă parte instanţa nu mai avea abilitatea să revină asupra soluţiei de respingere. Ca atare, hotărârea prin care s-a dispus revenirea asupra excepţiei este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ., iar vătămarea produsă părţii nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intimata reclamantă, Curtea apreciază că se impune reducerea sumei pretinse cu acest titlu de 4105,5 lei reprezentând onorariul avocaţial, la suma de 1000 lei în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., considerându-se că această sumă este suficientă în raport cu valoarea pricinii, respectiv munca îndeplinită de avocat.
Textul legal citat conferă abilitatea instanţei de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina părţii care a pierdut procesul, fără ca prin aceasta să se intervină în raportul decurgând din contractul de asistenţă juridică, câtă vreme instanţa de judecată trebuie să vegheze la menţinerea echilibrului procesual şi la asigurarea garanţiilor pentru părţi a desfăşurării unui proces echitabil.
Faţă de considerentele expuse recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 237 din 24 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă T.M.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică; astăzi 28 octombrie2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8768/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
