ICCJ. Decizia nr. 8800/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8800/2009
Dosar nr. 3889/1/2008
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 4889/2004, M.A.N. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2534 din 19 iulie 2004 emisă de P.M. Sebeş, acţionat în judecată, solicitând în principal restituirea în natură a întregului imobil, moară, casă, curte şi grădină înscrise în C.F. 5832 Sebeş, în suprafaţă de 3733 m.p. şi anularea încheierii nr. 540/2003 prin care SC A. şi-a înscris dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1267 mp, cuprinzând moara şi curtea în C.F. 24494 Sebeş, nou înfiinţată, cu titlul de atestare conform HG nr. 838/1991.
În subsidiar, în cazul în care se va considera că privatizarea morii a intervenit în condiţii legale, reclamantul a solicitat a rămâne în proprietatea societăţii numai terenul în suprafaţă de 600 m.p. pe care este amplasată construcţia morii cu dependinţele acesteia, iar diferenţa pe care se afla amplasată casa de locuit şi dependinţele, să fie atribuite în natură reclamantului.
Pentru ipoteza în care suprafaţa atribuită societăţii aceea de 1267 m.p. rămâne neschimbată, reclamantul a solicitat o reparcelare a imobilului şi atribuirea unei jumătăţi din suprafaţa curţii pe care se află casa de locuit şi dependinţele acesteia iar societăţii să-i fie atribuită în compensare o suprafaţă corespunzătoare din grădina imobilului ce i-a fost atribuită reclamantului, care se află în situaţia unui teren înfundat, fără ieşire la calea publică.
Prin sentinţa civilă nr. 1315/2004, Tribunalul Alba a respins contestaţia formulată de M.A.N. împotriva dispoziţiei nr. 2534 din 19 iulie 2004 emisă de P.M. Sebeş, dar a admis acţiunea aceluiaşi reclamant împotriva pârâtei SC A. SA, această pârâtă fiind obligată să emită Decizia de restituire a imobilului înscris în C.F. 24494 Sebeş moară şi curte în suprafaţă de 1267 m.p., în caz de refuz hotărârea urmând să ţină loc de act valabil de restituire a imobilului către reclamant, în baza Legii nr. 10/2001.
Totodată, societatea pârâtă a fost obligată să predea imobilul reclamantului în paşnică posesie şi folosinţă, prin evacuarea din imobil, dispunându-se totodată intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului cu titlul de restituire.
Tribunalul a reţinut că reclamantul este succesorul proprietarului tabular M.I., înscris în C.F. 5832 Sebeş, moară şi grădină, naţionalizate de Statul Român în temeiul Legii nr. 119/1948.
Bunul naţionalizat a fost parcelat în parcelă-grădină în suprafaţă de 2466 m.p. şi respectiv parcela moară şi curte în suprafaţă de 1267 m.p. (nr. 7365/2/2).
Prin dispoziţia nr. 2534 din 19 iulie 2004, P.M. Sebeş a restituit reclamantului în natură parcela nr. 7365/2/1 grădină şi-a transmis notificarea la SC A. SA pentru restul din imobil (parcela moară şi curte).
S-a mai reţinut prin dispoziţia de restituire parţială că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, iar imobilul se încadrează în dispoziţiunile aceluiaşi act normativ, fiind posibilă restituirea acestuia în natură.
SC A. SA, care a primit notificarea emisă de primar la data de 7 august 2002, nu s-a conformat dispoziţiunilor legale de a o soluţiona în termen de 60 zile de la înregistrare, prin emiterea unei decizii.
Instanţa a stabilit că pârâta SC A. a dobândit proprietatea imobilului în litigiu, prin acte succesive, respectiv Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 53/1977 pentru I.M.P.A. şi a Legii nr. 15/1990 prin care I.M.P.A. s-a transformat în SC A. SA, devenind proprietara patrimoniului preluat de la I.M.P.A. în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, iar ulterior i-a fost atribuit certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi construcţiei din litigiu.
S-a mai reţinut de instanţă că în prezent (imobilul revendicat) M. nr. 2 Sebeş a fost trecută în conservare, iar curtea şi un şopron au fost închiriate, situaţie faţă de care instanţa a apreciat că imobilul se încadrează în dispoziţiunile art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, putând fi restituit în natură.
Instanţa a înlăturat, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat privind evacuarea din imobil, acţiune formulată de reclamant, şi respinsă printr-o hotărâre irevocabilă, deoarece tripla identitate impusă de art. 1 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., nu este realizată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 4/ A din 05 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de SC A. SA Alba Iulia, reţinând că în mod legal instanţa de fond a pronunţat soluţia de obligare a pârâtei SC A. SA să emită o decizie de restituire în natură a imobilului.
Instanţa de apel a înlăturat criticile societăţii pârâte, reţinând că aceasta are legitimare procesuală pasivă, fiind acţionată în judecată pentru anularea încheierii nr. 540/2003 de înscriere a dreptului de proprietate al acestei pârâte în C.F. pentru 1267 m.p.
S-a stabilit totodată că pârâta nu a probat comunicarea legală a deciziei nr. 6 din 27 septembrie 2007, prin care s-a respins notificarea reclamantului ca fiind greşit îndreptată.
Cât priveşte fondul problemei, s-a apreciat că restituirea în natură este corectă în raport de dovezile administrate, în sensul că imobilul nu este folosit de pârâtă, iar A.V.A.S., despre care s-a susţinut că ar trebui obligată la despăgubiri, nu a fost chemată în judecată.
Instanţa a mai reţinut că ulterior notificării procesului intentat de reclamant, SC A. SA, a înstrăinat imobilul în mod legal către SC G. SRL care şi-a intabulat dreptul de proprietate prin încheierea nr. 2515/2004.
Prin Decizia nr. 4568 din 5 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 4 din 05 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care a casat-o cu trimitere aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
S-a constatat din examinarea considerentelor deciziei, ca instanţa de apel nu s-a pronunţat, în privinţa motivului de apel privind nesocotirea de către instanţa de fond a dispoziţiunilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a ignorat calitatea de proprietar al pârâtei SC A. SA, împrejurare faţă de care cererea de restituire a reclamantului impunea o altă rezolvare, respectiv aceea prevăzută de textul indicat.
Acordând prioritate situaţiei de fapt, potrivit căreia imobilul nu mai este folosit, instanţa a înlăturat fără motivare situaţia de drept invocată de SC A. SA în apărare, aceea a deţinerii proprietăţii asupra imobilului, prin efectul succesiv a mai multor acte normative.
În contextul necontestării titlului de proprietate al pârâtei de către reclamant, instanţa era datoare să analizeze dacă deţinerea proprietăţii de către pârâtă s-a făcut cu respectarea dispoziţiunilor legale, analiză ce a fost solicitată de chiar reclamant prin acţiunea introductivă, de vreme ce în subsidiar a solicitat expres ca „în cazul în care se va considera că privatizarea morii a avut loc în condiţii legale, să rămână amplasată construcţia morii cu dependinţele acesteia, iar diferenţa de 667 mp pe care se află casa de locuit şi dependinţele să i se atribuie", ocazie cu care i s-a cerut instanţei să procedeze la o reparcelare în raport de necesităţile de activitate ale pârâtei.
Instanţa nu numai că nu a răspuns acestor critici, dar nici nu a arătat motivele pentru care nu a primit susţinerea pârâtei potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispoziţiunile art. 27 alin. (1) (devenit art. 29 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005).
Instanţa de trimitere, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 33 A din 15 februarie 2008, a admis apelul SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1315/2004 pronunţată de Tribunalul Alba pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea reclamantului M.A.N. împotriva pârâtei SC A. SA, menţinând dispoziţiunile sentinţei vizând respingerea acţiunii împotriva dispoziţiunii nr. 2534 din 19 iulie 2004, emisă de P.M. Sebeş.
În considerentele deciziei, s-a reţinut că SC A. SA are legitimare procesuală pasivă justificat de faptul că imobilul care nu a fost restituit prin dispoziţia nr. 2534 din 19 iulie 2004 a P.M. Sebeş se afla în proprietatea acestei societăţi la data notificării, iar reclamantul a înţeles să o acţioneze în judecată.
La verificarea îndeplinirii condiţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, la care se referă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia de trimitere, Curtea de Apel a luat în consideraţie situaţia de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată de la care imobilul a fost indisponibilizat în conformitate cu art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege şi art. 20.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În speţă, imobilul fiind preluat cu titlu valabil, respectiv prin efectul Legii nr. 119/1948 de naţionalizare, în beneficiul reclamantului nu a putut opera prezumţia potrivit căreia acesta şi-a păstrat calitatea de proprietar avută la data preluării care, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, operează numai în situaţia preluării imobilelor fără titlu valabil. Ca urmare, imobilul cumpărat de SC A. SA cu ocazia privatizării provenind de la un proprietar, S.R., vânzarea este valabilă.
Societatea pârâtă s-a privatizat în anul 1998 când pe rolul instanţelor nu se mai derula nici un proces între părţi, primul finalizându-se la 30 iunie 1997 prin Decizia Curţii de Apel Alba iar cel de al doilea fiind promovat în 1999. Pe de altă parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al societăţii pârâte, aşa cum recunoaşte chiar reclamantul prin întâmpinare, a fost emis la data de 24 iunie 1999, dată la care nu era notat în cartea funciară procesul declanşat de reclamant, notarea fiind operată la data de 24 august 1999, dată de la care începe să-şi producă efectele specifice de opozabilitate.
În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut buna credinţă a societăţii pârâte A. SA în procesul privatizării şi netemeinicia susţinerilor reclamantului în privinţa ineficacităţii privatizării. În această ordine de idei, Curtea a concluzionat că soluţia primei instanţe de obligare a SC A. SA la restituirea în natură a imobilului contravine situaţiei de fapt reţinute şi dispoziţiunilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar argumentul potrivit căruia pârâta nu mai utilizează acest imobil nu mai prezintă relevanţă.
Fiind vorba de un imobil preluat cu titlu valabil, evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, cu respectarea dispoziţiunilor legale, reclamantul este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, obligaţia revenind în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 10/2001, instituţiei publice care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S.
Cum însă A.V.A.S.-ul nu a fost acţionat în judecată de către reclamant şi întrucât instanţa nu-i poate opune soluţia, aceasta a reţinut doar că reclamantul a formulat în anul 2002, două notificări privitoare la imobilul în discuţie ce au fost redirecţionate de SC A. SA către A.P.A.P.S. (A.V.A.S.) în temeiul art. 20 şi 27 din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, admiţând apelul SC A. SA, Curtea de Apel Alba a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulată de M.A.N. împotriva SC A. SA
Împotriva deciziei civile nr. 33/A/2008 a declarat recurs M.A.N., invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
- Greşit s-a reţinut, contrar probelor dosarului, că reclamantul nu a probat împrejurarea potrivit căreia, la data privatizării societatea pârâtă nu mai avea nevoie efectivă de moara în litigiu, de vreme ce încă cel mai târziu, din anul 1996 aceasta şi-a sistat activitatea, demontând utilajele morii şi transportându-le în altă parte, aspect recunoscut de altfel şi prin întâmpinare.
- Greşit instanţa de apel, prin încălcarea art. 261 alin. (5), a respins cererea de probatorii a reclamantului privind efectuarea unei expertize pe linia deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, vizând legalitatea privatizării şi situaţia morii începând din anul 1995, până la data înstrăinării către SC G. SRL, precum şi a perioadelor în care moara a funcţionat efectiv şi intervalele în care moara şi-a întrerupt activitatea.
- Deşi instanţa reţine că imobilul a fost preluat cu titlu şi se află în patrimoniul unei societăţi privatizate, reclamantul fiind îndreptăţit la acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, acestea nu i-au fost acordate.
- Instanţa reţine că imobilul a fost preluat cu titlu de către stat deşi prin dispoziţia contestată s-a statuat în sens contrar.
- Instanţa fără justificare a respins expertiza solicitată de reclamant, pentru a proba dacă imobilul teren şi construcţii au fost incluse în privatizare total sau parţial, demonstrând astfel că în 1998, când statul şi-a vândut acţiunile, societatea pârâtă nu deţinea în proprietate şi terenul pe care l-a dobândit ulterior, în 1999 la 24 iunie, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
- În motivele suplimentare de recurs reclamantul arată că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra pct. 2 şi 3 din petitul acţiunii.
Recursul este fondat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Imobilul în litigiu a fost preluat de S.R. în temeiul Legii nr. 119/1948, deci cu titlu, chiar dacă legea are un caracter abuziv. Prin sentinţa nr. 190/2000 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă şi irevocabilă, se confirmă prezumţia de preluare cu titlu valabil al imobilului de vreme ce acţiunea reclamantului prin care s-a tins să se constate că imobilul a fost nelegal naţionalizat a fost respinsă.
Întrucât S.R. a dobândit imobilul cu titlu, acesta este considerat proprietar, astfel că societatea pârâtă dobândind imobilul de la un proprietar, nu poate fi suspectată de rea credinţă.
Având iniţial imobilul în administrare, societatea pârâtă a dobândit imobilul de la S.R. în temeiul Legii nr. 15/1990, iar în 1998, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea A. s-a şi privatizat, când pe rolul instanţelor nu se mai derula nici un proces între părţi, primul finalizându-se la 30 iunie 1997 iar cel de al doilea fiind promovat ulterior privatizării, respectiv în 1999. La fel şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în privinţa terenului şi care a condus la majorarea capitalului social cu valoarea acestuia, a fost emis la data de 24 iunie 1999, anterior notării în cartea funciară a celui de al doilea proces promovat de reclamant, notare intervenită la 24 august 1999.
Întreaga succesiune a operaţiunilor de preluare a imobilelor de către stat şi apoi de societatea pârâtă în patrimoniu şi în procesul etapizat de privatizare, pune în evidenţă legalitatea acestei operaţiuni.
Expertizele solicitate de reclamant în acest scop, nefiind pertinente cauzei, deoarece la dosar existau acte relevante în legătură cu privatizarea, au fost motivat şi corect respinse.
Faţă de conţinutul adresei nr. 43521 din 22 aprilie 2008 a O.R.C. se pare că societatea A. nu este integral privatizată, situaţie care pune în discuţie incidenţa art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi posibilitatea restituirii în natură a bunurilor imobile preluate de stat în limita valorică a acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de acesta. De aceea, sub acest aspect se impune efectuarea în cauză a unei expertize menită să stabilească existenţa echilibrului valoric dintre imobilele revendicate de reclamant şi cel puţin valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat.
În ipoteza în care restituirea în natură total sau parţial a imobilului nu este posibilă, punându-se în discuţie acordarea despăgubirilor de către instituţia implicată în privatizare, A. urmează a fi obligată să direcţioneze notificarea reclamantului, primită de la Municipiul Sebeş cu adresa nr. 16658 din 05 august 2002 către A.V.A.S. în vederea soluţionării, deoarece aşa cum corect se reţine în considerentele deciziei recurate, A.V.A.S. nu este parte în proces.
Instanţa de apel reţinând în considerentele deciziei legalitatea privatizării şi dreptul reclamantului la despăgubiri, a omis să analizeze pct. 2 şi 3 din petitul acţiunii.
Toate aceste omisiuni mai sus arătate esenţiale soluţionării legale a cauzei, echivalente cu nerezolvarea fondului cauzei, impune admiterea recursului de faţă în temeiul art. 313 C. proc. civ. şi casarea deciziei recurate cu trimitere aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.N. împotriva deciziei nr. 33/ A din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8900/2009. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 8647/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
