ICCJ. Decizia nr. 8918/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8918/2009
Dosar nr. 366/99/2007
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2364 din 17 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.G.I., prin procurator D.N.A., în contradictoriu cu pârâtul P.M. Iaşi, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 3516 din 4 decembrie 2006, emisă de pârât, restituirea în natură a imobilului situat în Iaşi, Str. G. Coşbuc sau acordarea de teren în compensare, în suprafaţă echivalentă, ori acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti.
A fost obligată pârâta la 856 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii sale de moştenitoare a foştilor proprietari C.O. şi T.N., de la care s-a preluat terenul prin expropriere, astfel că în mod nejustificat i s-au acordat măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din terenul în suprafaţă de 596 m.p. şi nu pentru tot terenul.
De asemenea, s-a reţinut că, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu ocupat de o alee de acces la Stadionul E.A. poate fi restituit în natură, întrucât cele două case de bilete existente au fost dezafectate, iar accesul publicului spre tribuna stadionului se poate face prin aleea de acces principal, care străbate spaţiul verde existent între strada Carol şi Aleea Grigore Ghica Vodă, precum şi din strada General Toma Dumitrescu.
S-a considerat că activitatea pe stadion nu poate fi îngreunată în niciun fel prin recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei pe vechiul amplasament.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P.M. Iaşi, criticând-o ca nelegală pentru stabilirea eronată a calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren, deşi nu s-a dovedit calitatea de moştenitor a acesteia decât faţă de soţii T.N. şi E., care au dobândit proprietatea imobilului în cote egale cu C.O.
De asemenea, apelantul a criticat modalitatea de acordare de către instanţa de fond a măsurilor reparatorii, despăgubirile băneşti putând fi acordate în limita a 500.000 lei şi doar de C.C.S.D., nu şi de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor.
La solicitarea instanţei, P.M. Iaşi a învederat faptul că în patrimoniul Municipiului Iaşi nu au fost identificate bunuri sau servicii susceptibile de a fi oferite în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 69 din 18 aprilie 2008, a admis apelul declarat de P.M. Iaşi şi a schimbat în parte sentinţa Tribunalului Iaşi, în sensul că a stabilit că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru întreaga suprafaţă de teren de 596 m.p., situată în Iaşi, Str. G. Coşbuc.
S-a păstrat dispoziţia sentinţei referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanta este atât moştenitoarea părinţilor săi T.N. şi T.E., cât şi a unchiului şi mătuşii sale, C.O. şi C.T.
S-a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că, prin notificarea formulată în temeiul acestei legi, reclamanta a fost repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii rămase de pe urma unchiului şi mătuşii sale, în calitate de moştenitoare legală, nepoată, conform dispoziţiilor art. 675 C. civ.
Ca atare, s-a reţinut că reclamanta este îndreptăţită şi la cota, parte indiviză de teren, ce a aparţinut defuncţilor C.O. şi C.T.
În ceea ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, instanţa de apel a reţinut că în mod nelegal s-a dispus prin dispozitivul hotărârii apelate, alternativ, fie restituirea în natură a imobilului, fie acordarea unui teren în compensare, fie plata de despăgubiri băneşti.
Având în vedere destinaţia terenului, respectiv alee de acces către Stadionul E.A., precum şi prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, curtea de apel a considerat că terenul în litigiu nu poate fi inclus în sintagma „teren liber" şi, ca atare, nu poate fi restituit în natură.
Instanţa a constatat întemeiată şi critica referitoare la acordarea unei suprafeţe de teren în compensare, având în vedere că, potrivit precizărilor făcute şi în apel, la nivelul Municipiului Iaşi nu au fost identificate bunuri sau servicii susceptibile de a fi oferite în compensare, în lipsa unor astfel de bunuri şi a elementelor de individualizare a terenului propus a fi acordat în compensare, măsura dispusă de instanţa de fond fiind nu doar neîntemeiată, ci şi lipsită de finalitate.
S-a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reclamanta fiind îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren solicitată (596 m.p.).
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâtul P.M. Iaşi şi reclamanta A.G.I.
Prin motivele sale de recurs, pârâtul a criticat Decizia recurată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiile art. 4.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Fără a nega calitatea reclamantei de nepoată a fostei proprietare a defunctei C.T., recurentul a învederat că, în speţă, cererea de restituire formulată, nu-i conferă acesteia calitatea de moştenitor, decât dacă s-ar face dovada că foştii proprietari C.O. şi C.T. nu ar fi avut moştenitori în linie directă, care să o înlăture de la succesiune pe colaterala A.G.I.
S-a susţinut că trebuie să se facă aplicarea art. 4.2 din Normele metodologice care statuează că accesul moştenitorilor la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant şi să se aibă în vedere că reclamanta nu a depus certificat de moştenitor de pe urma defunctului C.O.
Prin dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta A.G.I. a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., depăşind limitele cererii de apel, întrucât criticile apelantului pârât P.M. Iaşi s-au referit doar la greşita acordare a despăgubirilor băneşti şi nu şi la restituirea în natură.
De asemenea, s-a criticat Decizia recurată pentru reţinerea selectivă şi eronată a constatărilor expertizei, fără a se avea în vedere că, în prezent, terenul nu mai constituie o cale de acces, ci doar un loc pe unde circulă personalul auxiliar al stadionului.
Referitor la acordarea unui teren în compensare, reclamanta-recurentă a susţinut că, în mod eronat, această solicitare a fost respinsă, fără a se administra toate dovezile necesare pentru identificarea bunurilor disponibile.
În faţa recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de recurenţi, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte recursul pârâtului P.M. Iaşi, se va constata că niciuna dintre criticile invocate nu este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Curtea de apel a reţinut corect că reclamanta este atât moştenitoarea părinţilor săi, cât şi a unchiului şi mătuşii sale, aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond, respectiv certificate de moştenitor şi acte de stare civilă.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în situaţia în care o parte dintre moştenitorii foştilor proprietari nu şi-au valorificat dreptul de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, de cotele acestora vor beneficia ceilalţi moştenitori, care au depus în termen solicitarea de restituire, respectiv până la data de 14 februarie 2002.
Aceştia din urmă beneficiază de un drept de acrescământ, conform prevederilor art. 697 C. civ., indiferent de cotele lor succesorale.
În speţă, terenul ce a făcut obiectul notificării reclamantei a fost dobândit de cumpărătorii C.O. şi T.N. (tatăl reclamantei), iar C.O. şi T. sunt colaterali privilegiaţi, reclamanta fiind nepoata acestora.
Din actele de la dosar rezultă că C.T. (fostă G.) a fost soră cu mama reclamantei, T.E. (fostă G.).
Susţinerea formulată de recurentul pârât în sensul că reclamanta ar fi trebuit să dovedească că C.O. şi C.T. nu au avut moştenitori în linie directă este neîntemeiată, de vreme ce numai reclamanta a formulat notificare în termenul legal de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001, pentru terenul în litigiu.
În consecinţă, recursul pârâtului este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.
Referitor la recursul reclamantei, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata, ca neîntemeiată, critica vizând încălcarea art. 295 C. proc. civ.
Într-adevăr, instanţa de apel poate verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă doar în limitele cererii de apel.
Aşa cum rezultă din cuprinsul motivelor de apel, pârâtul P.M. Iaşi a solicitat (la pct. 2) să se constate nelegalitatea soluţiei primei instanţe de restituire în natură, sau acordare de teren în compensare, în suprafaţă echivalentă, sau acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti, astfel încât nu se poate susţine că s-ar fi judecat şi ceea ce nu s-a cerut, depăşindu-se prerogativele dispuse de legiuitor prin art. 295 C. proc. civ.
Faptul că apelantul pârât nu a dezvoltat detaliat motivul de nelegalitate invocat, nereferindu-se distinct la fiecare dintre măsurile reparatorii acordate în mod alternativ, nu împiedică instanţa de apel să analizeze legalitatea şi temeinicia fiecăreia dintre aceste măsuri.
Criticile formulate prin cel de-al doilea motiv din recursul reclamantei, referitoare la analiza şi interpretarea selectivă şi eronată a uneia dintre probele administrate respectiv proba cu expertiză tehnică şi stabilirea eronată a situaţiei de fapt în funcţie de aceasta nu va fi analizată, întrucât se circumscrie pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Ultimul motiv al recursului reclamantei, referitor la neacordarea unei suprafeţe de teren în compensare este, de asemenea, nefondat.
Recurenta reclamantă a susţinut că era necesară administrarea tuturor dovezilor necesare pentru a se demonstra atât existenţa bunurilor disponibile cât şi identificarea acestora prin individualizarea concretă şi situaţie juridică.
La solicitarea făcută de instanţa de apel, în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., ca pârâtul să depună la dosar lista cu bunuri şi servicii ce ar putea fi oferite în compensare, P.M. Iaşi a comunicat că în patrimoniul Municipiului Iaşi nu au fost identificate astfel de bunuri.
Ulterior depunerii acestor relaţii, reclamanta, prin mandatarul său, nu a solicitat alte probe pentru a dovedi contrariul, astfel cum se poate constata din practicaua deciziei recurate.
În lipsa unor astfel de bunuri şi a elementelor de individualizare a unor terenuri care să poată fi acordate în compensare, stabilirea unei astfel de măsuri reparatorii ar fi fost lipsită de finalitate, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
În consecinţă, se va constata că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv a Titlului VII din Legea nr. 247/2001, hotărârea recurată fiind legală şi sub aspectul măsurilor reparatorii ce au fost acordate reclamantei.
Ca atare, Curtea va respinge recursul reclamantei, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta A.G.I. şi pârâtul P.M. Iaşi împotriva deciziei nr. 69 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9488/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8914/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
