ICCJ. Decizia nr. 9069/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9069/200.
Dosar nr. 370/91/2009
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2009 reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor l-a chemat în judecată pe pârâtul T.R.I. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 26 februarie 2009, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul a fost returnat din Italia, deoarece a stat în această ţară fără forme legale.
Din probatoriile administrate de reclamant nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere de către tribunal pentru a lua împotriva pârâtului măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005, modificată prin OG nr. 5/2006.
Prin Decizia civilă nr. 144/A din 29 aprilie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Contrar susţinerilor apelantei, instanţa de judecată este aceea care, în raport de situaţia concretă, apreciază asupra aplicării sancţiunii legale solicitate, în limitele termenelor stabilite, fără ca aceasta să însemne o cenzurare a actelor şi măsurilor dispuse de autorităţile străine, în speţă cele italiene.
Este reală susţinerea apelantului, în sensul că dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă restrângerea lui nu trebuie să fie arbitrară, în absenţa unei justificări pentru această îngrădire.
In acest context, afirmaţia reclamatului, în sensul că se tinde la stoparea migraţiei ilegale nu reprezintă un argument viabil pentru adoptarea măsurii restrictive, fiind necesar ca în fiecare caz particular să se arate care este pericolul înfrângerii acestei finalităţi.
În speţă, din probatoriul sumar administrat în cauză rezultă doar că poliţia italiană a luat măsura returnării pârâtului în România pentru şedere ilegală, fără ca aceasta să constituie un motiv pentru a-i se restrânge pârâtului dreptul la liberă circulaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
In motivarea cererii, recurentul arată că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 23 ianuarie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma.
Dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, iar măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, având în vedere că problema migraţiei ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât şi pe plan intern.
Astfel, nu se poate susţine că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din Constituţie sau din alte instrumente juridice internaţionale, inclusiv de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Returnarea unui cetăţean se aplică atunci când acesta încalcă ordinea juridică internă a acelui stat, iar autorităţile române nu au competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actului de returnare săvârşit de autorităţile italiene.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea de apel nu a reţinut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie este în sine contrară Constituţiei sau altor instrumente juridice referitoare la dreptul la liberă circulaţie, ci doar că returnarea unei persoane în baza unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate de reclamant.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Italia la data de 23 ianuarie 2009 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat.
Chiar dacă instanţa nu poate cenzura măsura returnării pârâtului, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulaţie pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a dovedit faptul că atitudinea pârâtului ar putea ameninţa ordinea internă a statului Italian.
Cum în speţă, reclamantul nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor la obiectivul stopării migraţiei ilegale, în mod legal curtea de apel a decis că nu sunt întrunite condiţiile restrângerii unui drept fundamental al cetăţeanului, faţă de dispoziţiile Legii nr. 248/2005, coroborate cu cele ale art. 25 din Constituţia României.
Recursul declarat de reclamant este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor împotriva deciziei nr. l44/A din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9064/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9051/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
