ICCJ. Decizia nr. 9179/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9179/200.
Dosar nr. 408/99/2007
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 22 ianuarie 2007 reclamanta C.A.I. a formulat o contestaţie împotriva deciziei nr. 6 emisă de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi privind modul de soluţionare a notificării nr. 2274/2001, pentru restituirea în natură a suprafeţei de teren de 16.274 mp situată în Iaşi.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 490 din 31 martie 2008 a respins contestaţia. În motivarea acestei soluţii s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", sesizată cu notificarea nr. 2274/2001 a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 16.274 mp deoarece pe acesta se află o parte din ansamblul denumit „Auditoriu" precum şi alei şi teren ce aparţine Grădinii Botanice, declarată arie protejată.
În acest context s-a propus prin decizie acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa de teren solicitată.
Dr. G.C. autorul reclamantei a cumpărat proprietatea vila Anny, cu o suprafaţă de circa 5 ha. Prin contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 2667 din 18 iulie 1919.
Proprietatea lui S.C., urmare decesului acestuia, a fost adjudecată de numita P.E., prin ordonanţă de adjudecare nr. 1209/1993. La pct. 1 din ordonanţa de adjudecare, proprietatea via în comuna Copou, plasa Codru, Judeţul Iaşi este descrisă ca având circa 2 ha pe care se află o casă de zid cu atenanse şi învecinându-se cu la Sud, cu drumul satului Copou la nord, cu proprietatea soţilor G. la est şi cu proprietatea Institutului Agricol Iaşi la vest.
Din procesul-verbal din 1 octombrie 1952 încheiat cu prilejul predării fostei proprietăţi „P.E.", cedată statului, rezultă că 2,60 ha se compuneau din 1 ha livadă, 1 ha arabil şi 0,60 ha fâneaţă şi grădină.
Din totalul de 2,60 ha cedaţi statului, Universitatea Al.I.Cuza Iaşi deţine o suprafaţă de 18.003 mp afectată de amenajări de utilitate publică.
S-a reţinut că acest teren a fost inclus într-o suprafaţă de teren scoasă din circuitul civil printr-o decizie a Consiliului executiv al Sfatului Popula al regiunii Iaşi (nr. 995 din 21 noiembrie 1962) ca fiind necesară pentru reamenajarea şi extinderea Grădinii Botanici a Universităţii.
S-a mai reţinut că terenul solicitat face parte din Parcul Dentrologic „Grădina Botanică" Iaşi, amenajare declarată arie protejată cu statut de rezervaţie naturală prin Hotărârea nr. 8/1996 a Consiliului Judeţean Iaşi. Pe acest teren sunt amenajate alei (1197,70 mp) şi un ansamblu arhitectural din calcar de Repedea „Auditoriu" (143,72 mp). Ansamblul are 16 coloane de tip roman de 2,5 m înălţime şi care delimitează un pentagon de circa 150 mp şi bazin de apă de 19,10 mp.
În subsolul terenului se află conducte de apă, instalaţii de scurgerea apei, instalaţii pentru un sistem de irigaţii, cabluri electrice pentru iluminatul aleilor din parc.
În conformitate cu constatările experţilor şi cu prevederile punctului 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că terenul în discuţie nu este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a putea fi restituit în natură ci se încadrează în dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (10) din lege.
Instanţa a mai avut în vedere la pronunţarea soluţiei dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 137/1995 modificată de Legea nr. 294/2003 şi în acest context a apreciat că terenul solicitat, ce face obiectul contestaţiei, contribuie la asigurarea unei calităţi ambietale şi de mediu, deci apt să beneficieze de o protecţie sporită şi prin urmare, exclus de la restituirea în natură.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de fond a fost judecat de Curtea de Apel Târgu Mureş, urmare strămutării cauzei la această instanţă, dispusă prin Încheierea 153 din 13 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia 37/A din 17 martie 2009 a respins apelul ca nefondat şi a obligat-o pe apelantă la 248,30 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Curtea de apel a reţinut în motivarea soluţiei că imobilul în litigiu a fost preluat printr-o „cedare" rezultatul unei constrângeri de natură politică la care au fost supuşi antecesorii reclamantei, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că în mod temeinic instanţa de fond a concluzionat, după analiza unui vast probatoriu, că restituirea în natură nu este posibilă în contextul în care sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (10) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat că s-a reţinut în mod just că, urmare amenajărilor efectuate, în prezent terenul în litigiu are alei însumând o suprafaţă de 1197 mp, un ansamblu arhitectural „auditoriu" de 143 mp (16 coloane de calcar şi un bazin de apă de 19 mp) şi este traversat în subteran de cabluri electrice şi conducte de apă deservind funcţiunea normală a grădinii botanice care cuprinde specii rare, plante ornamentale din ţară şi străinătate. Acest din urmă aspect rezultă fără echivoc din adresa nr. 845/2004 emisă de pârâtă.
S-a constatat în mod egal că trimiterile făcute de instanţa de fond la dispoziţiile legii mediului sunt legale şi pertinente cauzei. Sub acest aspect instanţa de apel a constatat că prin OUG nr. 195/2005 dată în implementarea acquis-ului comunitar, s-au prevăzut principiile care guvernează întreaga activitate de protejare a mediului şi care trasează direcţiile de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile şi elementele care vizează interesul public, obiective pentru atingerea cărora s-a prevăzut ca interzisă schimbarea destinaţiei terenurilor existente în planurile urbanistice cu afectarea spaţiului verde.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut de lege.
Decizia a fost atacată pentru nelegalitate invocându-se în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 s-au criticat mai multe aspecte care se circumscriu împrejurării că instanţa de apel s-a rezumat la preluarea considerentelor instanţei de fond străină de realitatea faptică şi nu s-a observat că în expertiză nu sunt evidenţiate construcţiile cu caracter definitiv decât spre frontul stradal deci în afara terenului solicitat; că terenul nu este traversat în subteran de conducte principale ci secundare care nu aparţin de RA J.A.C. Iaşi; că în rapoartele prezentate nu se menţionează unde exact sunt situate speciile rare şi pe ce arie sunt acestea plantate, memoriul întocmit de SC G. SRL fiind un act cu caracter extrajudiciar şi neştiinţific atestat în acest sens chiar de pârâtă, iar afirmaţiile că plantele rare se află pe teren au fost făcute exclusiv de Grădina Botanică fără prezentarea de acte ştiinţifice care să ateste realitatea acelor susţineri.
S-a mai arătat că ansamblul „auditoriu" nu are caracterul unei construcţii fixe şi nu este specifică unei grădini botanice şi cu atât mai puţin pot fi calificate drept construcţie un bust al profesorului Dr. E.T., 17 bănci şi 50 de scaune. S-a semnalat contradicţie între reţinerile instanţei de apel referitoare la ocuparea unei suprafeţe de 18.003 mp, deşi se arată că este ocupată cu alei şi cu ansamblul Auditoriu numai o suprafaţă de 12,82 mp, în rest pe terenul rămas liber fiind diferite plantaţii ornamentale cu specii din diferite regiuni ale ţării şi din străinătate.
S-a criticat ca străină de natura cauzei reţinerea incidenţei art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la construcţii autorizate pe terenul preluat abuziv şi care şi în această situaţie face posibilă restituirea în natură a suprafeţei neafectată de aceste construcţii.
Ca urmare s-a criticat faptul că instanţa nu a stabilit măsuri reparatorii numai pentru suprafeţele de teren pe care se află auditoriul şi bustul urmând ca pentru restul terenului să se dispună restituirea în natură.
S-a arătat că nici dispoziţiile din Legea nr. 10/2001 nu condiţionează restituirea în natură de alte situaţii decât cele prevăzute de art. 10 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 10/2001 iar împrejurarea că terenul face parte dintr-un parc dendrologic - grădină botanică, sunt argumente străine de natura pricinii şi mai ales de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai susţinut că hotărârea 8/1996 emisă de Consiliul Judeţean e lovită de nulitate în condiţiile în care art. 21 alin. (5) Legea nr. 10/2001 prevede această sancţiune pentru actele emise (inclusiv schimbarea destinaţiei) până la soluţionarea procedurilor administrative şi după caz judiciare.
S-a mai criticat ignorarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2009 pentru situaţia imobilelor din anexa 2 lit. a) care permite restituirea în natură a imobilelor afectate exclusiv interesul public, cu obligaţia din partea foştilor proprietari sau moştenitorii acestora de a menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la emiterea deciziei pentru imobilele arătate la pct. 1 şi 2 din anexa 2 lit. a).
Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a criticat Decizia pentru încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 10/2001; art. 1 alin. (1); art. 7 alin. (1) şi (2); art. 9; art. 10 alin. (3).
S-a susţinut greşita aplicare a art. 16 din Legea nr. 137/1995 şi a Legii nr. 294/2003. S-a mai arătat că judecătorii nu au observat că prin OUG nr. 91/2002 au fost abrogate în întregime ambele legi menţionate Legea nr. 137/1995 şi Legea nr. 294/2003 pentru aprobarea OUG nr. 91/2002, instanţa întemeindu-se pe dispoziţiile care nu se mai aplică din 1995.
OUG nr. 195/2005 pentru protecţia mediului, nu exceptează terenurile cu caracteristicile celui în litigiu sau aparţinând vreunei instituţii de învăţământ de la restituirea în natură şi nici nu ar putea stabili astfel de măsuri peste prevederile Legii nr. 10/2001 ci prevedea doar măsuri de protecţie a mediului, pe care, în condiţiile restituirii terenului în natură, şi reclamanta le poate respecta, în virtutea obligaţiilor stabilite pentru o perioadă de 5 ani de Legea nr. 10/2001.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate în justificarea motivelor de recurs indicate Înalta Curte constată că aceasta este legală, recursul urmând a fi respins pentru considerentele ce succed.
Motivarea deciziei atacate nu este nici străină de natura cauzei şi nici contradictorie.
Instanţele au analizat materialul probatoriu administrat în cauză – amplu, după cum observă instanţa de apel – reţinând corect situaţia de fapt, situaţie care dealtfel nu a fost contestată de reclamantă şi anume că terenul se află pe o parte din teritoriul grădinii botanice în care se găsesc şi un ansamblu arhitectural „Auditoriu", alei, bănci, un bust al profesorului E.P. precum şi diferite plantaţii.
Ca urmare, afectaţiunea terenului – grădină botanică şi parc dendrologic cu regim de rezervaţie naturală este recunoscută atât de pârâtă cât şi de reclamantă.
Comentariile făcute de reclamanta recurentă în sensul că nu s-ar fi dovedit existenţa unor specii rare, şi amplasarea acestora pe suprafaţa terenului solicitat este lipsită de relevanţă faţă de împrejurarea că nu se pune în discuţie gradul şi valoarea Grădinii Botanice, ci numai natura afectaţiunii.
De altfel este de remarcat că probele administrate au relevat o atare existenţă şi nelocalizarea lor faptică e de asemenea nerelevantă câtă vreme afirmaţia existenţei speciilor rare se referă la plantele din Grădina Botanică din Iaşi iar reclamanta-recurentă nu s-a înscris în fals împotriva documentelor criticate şi nici nu a produs probe contrare.
Critica referitoare la natura conductelor (secundare şi nu principale) care sunt folosite de pârâtă este şi ea irelevantă sub aspectul afectaţiunii terenului în discuţie.
Susţinerea că este nulă hotărârea Consiliului Judeţean prin care s-a schimbat natura juridică a terenului, şi anume, teren cu afectaţie publică din 1995 în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care sancţionează cu nulitatea asemenea acte nu se poate primi având în vedere că această lege apărută la 6 ani după hotărârea Consiliului Judeţean, nu retroactivează.
De altfel sancţiunea prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se referă la imobile notificate or în 1995 nu exista noţiunea de instituţie notificată sub regimul prevăzut de Legea nr. 10 care a apărut mai târziu, în anul 2001.
Nici critica referitoare la contradicţia în termeni a considerentelor referitoare la reţinerea unei suprafeţe ocupate cu construcţii (alei, monumente, adică 1140 mp din 18.003 mp) pentru restul fiind teren liber nu se poate primi câtă vreme instanţele au apreciat că în ansamblul sau terenul solicitat nu se poate primi câtă vreme instanţele au apreciat că în ansamblul său, terenul solicitat nu se poate restitui în natură fiind vorba despre suprafaţa terenului în Grădina Botanică din Iaşi, compusă faptic - conform concluziilor expertizei (text şi planşe) şi înscrisurilor provenite de la diverse autorităţi – din alei, ansamblu arhitectural şi plantaţii diverse, proprii unei asemenea destinaţii.
Terenul rămas liber, în accepţiunea legii nu este în toate cazurile un teren neafectat de construcţii ci un teren liber de orice altă afectaţiune cum nu este cazul în speţă, spaţiile verzi dintre alei care formează „corpul" grădinii botanice neputând fi interpretate ca fiind „suprafeţe libere".
Celelalte comentarii asupra probelor şi valorii acestora neîncradându-se în nici-unul din motivele de recurs prevăzute restrictiv de art. 304 C. proc. civ. nu s-a intrat în analiza lor.
Nici critica referitoare la greşita aplicare şi interpretare a legii nu se poate reţine ca motiv de recurs invocat (pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.).
Legea nr. 10/2001 a fost corect aplicată.
Art. 1 alin. (1) consacră regula restituirii în natură de la care există excepţii. Instanţa a constatat că nu se poate restitui în natură terenul pretins, situaţia dedusă judecăţii încadrându-se în dispoziţiile art. 26 alin. (1) din lege.
Analiza făcută de instanţă (şi de unitatea deţinătoare) a relevat că imobilul nu se afla în nici una din situaţiile prevăzute de art. 10 care să îndritue partea la a primi în natură tot sau în parte din teren.
De remarcat că potrivit art. 10 alin. (5) se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive s-au edificat construcţii autorizate (or în cauză din 1962 s-a autorizat că terenul să fie preluat de Universitatea Iaşi pentru extinderea grădinii botanice, şi o atare amenajare fiind în sens larg o construcţie), care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare (situaţie nedovedită în cauză, din contră s-a probat utilitatea grădinii botanice atât pentru activitatea instituţiei pârâte cât şi pentru interesul public).
Instanţa a apreciat corect că art. 10 alin. (2) se aplică pentru individualizarea măsurii reparatorii sub forma despăgubirilor cu constatarea că întregul teren se află pe teritoriul grădinii botanice şi care nu se poate considera teren liber pentru a putea aplica şi măsura restituirii parţiale în natură.
Art. 7 alin. (1) instituie regula restituirii în natură care de asemenea nu a fost încălcată deoarece s-au aplicat dispoziţiile legii cât priveşte restituirea prin echivalent. Persoana îndreptăţită poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent în situaţiile expres prevăzute de lege, printre acestea fiind şi cele referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului potrivit situaţiilor prevăzute de art. 10 din lege. Art. 9 instituie de asemenea regula generală de restituire în natură pentru situaţiile în care o atare restituire este posibilă adică în condiţiile legii.
Art. 10 alin. (3) referitor la restituirea în natură a construcţiilor uşoare şi demontabile nu este aplicabil în speţă asupra unui teren afectat de o amenajare care compune o grădină botanică.
Cât priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor referitoare la legea mediului critica cu privire la întemeierea hotărârii pe dispoziţii abrogate este întemeiată.
Într-adevăr Legea nr. 137/1997 legea protecţiei mediului a fost abrogată prin OUG nr. 195/2005 la 29 ianuarie 2006 şi implicit Legea nr. 294/2003 privind aprobarea OUG nr. 91/2002 pentru modificarea şi completarea legii protecţiei mediului nr. 137/1995.
Sub acest aspect trimiterea la dispoziţiile din Legea nr. 137/1995 – din considerentele sentinţei instanţei de fond – este nelegală, deoarece aceasta a fost abrogată în mod expres prin art. 105 din OUG nr. 195/2005 iar la momentul pronunţării sentinţei 490 din 31 martie 2008, reglementările referitoare la mediu se aflau în noua reglementare OUG nr. 195/2005.
Curtea de apel face aceeaşi eroare când se referă la dispoziţiile acestei legi după ce indică şi dispoziţiile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, în vigoare din 29 ianuarie 2006 (aprobată prin Legea nr. 265/2006 la 9 iulie 2006).
Instanţele referindu-se greşit la Legea nr. 137/1997 (abrogată) au avut în vedere obligaţiile şi responsabilităţile stabilite în sarcina autorităţilor administrative publice centrale şi locale precum şi a tuturor persoanelor fizice şi publice cât priveşte protecţia mediului obligaţii care nu au dispărut odată cu abrogarea acestei legi, noile reglementări instituite prin OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului reglementarea actuală în vigoare preluând această obligaţie (art. 6 din OUG nr. 195/2005).
Ca urmare referirea la o lege abrogată câtă vreme priveşte o măsură conservată şi de noua reglementare (chiar în acelaşi articol) nu este de natură să atragă modificarea soluţiei instanţei dacă norma avută în vedere la pronunţarea soluţiei nu a fost modificată sau schimbată de reglementarea în vigoare.
De altfel este de remarcat că soluţia dată în cauză s-a impus având în vedere textele mai sus analizate, incidente, din Legea nr. 10/2001.
Referirea la textele din legea protecţiei mediului fiind de natură a argumenta conformitatea soluţiei impuse prin aplicarea legii speciale şi din perspectiva unor dispoziţii legale menite să stabilească responsabilităţi cât priveşte protecţia mediului, având în vedere că în cauză obiectul restituirii îl constituie un teren situat pe suprafaţa grădinii botanice a oraşului Iaşi.
Cu această corecţie care se impune a fi făcută în considerentele deciziei atacată, - constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., sub aspectele invocate şi văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.A.I. împotriva deciziei nr. 37A din 17 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9182/2009. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 9176/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
