ICCJ. Decizia nr. 9118/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9118/2009
Dosar nr. 3472/99/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 33472/99/2006 C.C. prin procurator M.C. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 277 din 3 februarie 2006 a Primarului Municipiului Iaşi şi obligarea la restituirea în natură a apartamentului situat în Iaşi.
Prin cererile completatoare de la filele 48 şi 54, reclamanta a solicitat să se constate că imobilul menţionat a trecut în proprietatea statului fără titlu, contractul de vânzare-cumpărare nr. 458 din 7 ianuarie 1998 perfectat între Consiliul Local Iaşi, Primarul Municipiului Iaşi şi B.I. şi B.D. - a căror introducere în cauză a solicitat-o - fiind lovit de nulitate.
În consecinţă reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei primarului oraşului Iaşi, cu nr. 277 din 3 februarie 2006, restituirea în natură a imobilului, cu obligarea la plata diferenţei de preţ actualizată şi rectificarea dreptului de proprietate înscris în favoarea familiei B.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 1958 din 26 noiembrie 2008 a respins integral cererea formulată de reclamanta C.C. prin mandatar M.C. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi, I.B. şi B.D.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa capătului de acţiune privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local Iaşi cu pârâţii I.B. şi B.D., deoarece prin sentinţa civilă nr. 1054 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 866/2009 a Tribunalului Iaşi şi irevocabilă prin Decizia nr. 1337/2007 a Curţii de Apel Iaşi, o atare cerere a fost respinsă.
Cererea reclamantei de constatare a faptului că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil a fost deja confirmată prin dispoziţia nr. 277/302/2006 a Primarului Municipiului Iaşi în care s-a precizat preluarea abuzivă a imobilului, în temeiul Decretului nr. 223/1974 fără plată, potrivit deciziei nr. 527 din 9 decembrie 1988 a Consiliului Popular Iaşi.
Tribunalul a constatat de asemenea că în mod legal şi temeinic Primarul Municipiului Iaşi, prin dispoziţia contestată a acordat reclamantei măsuri reparatorii în condiţiile speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, acesta fiind vândut chiriaşilor în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat. Ca o consecinţă a respingerii celorlalte capete de cerere, tribunalul a respins şi pe acela privitor la radierea dreptului de proprietate al familiei B.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 69 din 15 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul formulat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 1958 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi.
Curtea de apel a înlăturat susţinerea reclamantei potrivit căreia judecarea cererii din cauza de faţă privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost suspendată, soluţie menţinută prin respingerea recursului, astfel că tribunalul nu mai era învestit cu rezolvarea unei atari cereri.
S-a reţinut că în cursul judecării cauzei Primarul Municipiului Iaşi a solicitat suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 5311/2006 având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu familia B.
Încheierea de suspendare a cauzei, în temeiul art. 244 C. proc. civ. fiind desfiinţată în recurs, cursul judecăţii a fost reluat, tribunalul rămânând investit şi cu soluţionarea acestui capăt de cerere care în final a fost respins pentru autoritate de lucru judecat, faţă de statuările sentinţei nr. 1054 din 1 februarie 2007 a Judecătoriei Iaşi, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1337/2007 a Curţii de Apel Iaşi.
Instanţa de apel a respins şi criticile vizând omisiunea instanţei de a soluţiona capătul de cerere privitor la restituirea în natură a imobilului. Analizând această cerere s-a constatat că în condiţiile existenţei valabile a actului de vânzare-cumpărare, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, considerent pentru care dispoziţia primarului de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 a fost menţinută.
În recursul declarat şi nemotivat în drept, contestatoarea C.C. critica Decizia nr. 69 din 15 aprilie 2009 sub următoarele aspecte.
- Greşit instanţa a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, deoarece temeiurile celor două acţiuni diferă. În dosarul soluţionat prin sentinţa nr. 1054/2007 s-a cerut nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 458/1998 în temeiul dreptului comun – art. 5 şi art. 968 C. civ. şi a Legii nr. 112/1995, pe când în prezentul dosar cererea de anulare a contractului a avut ca temei Legea nr. 10/2001. În acest sens recurenta invoca şi dispoziţiunile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
- Curtea de Apel Iaşi s-a pronunţat numai pe excepţia prevăzută de art. 1201 C. civ., fără a analiza pe fond contestaţia privitoare la acordarea în natură a imobilului şi nu o analizează sub aspectul dispoziţiunilor art. 48 din Legea nr. 10/2001.
- Instanţa nu a administrat probe pentru a se stabili că trecerea imobilului în proprietatea statului făcându-se fără titlu, înstrăinarea acestuia a fost nelegală.
- Recurenta susţine de asemenea că înstrăinarea imobilului s-a făcut cu încălcarea HG nr. 11/1997 care indisponibilizează vânzarea imobilelor, ceea ce afectează valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
- În sfârşit recurenta invoca necompetenţa instanţei ce a soluţionat acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare, susţinând că în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 – această cerere urma a fi rezolvată în cadrul procedurii contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat.
Corect în cauza de faţă tribunalul şi apoi Curtea de Apel au reţinut autoritatea de lucru judecat în privinţa capătului de cerere vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Temeiurile juridice a celor două acţiuni cea în speţă şi cea soluţionată prin sentinţa nr. 1054/2007 sunt aceleaşi: dispoziţiunile Legii nr. 112/1995 şi indisponibilizarea înstrăinării imobilelor în temeiul HG nr. 11/2007 precum şi interdicţia de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu. La existenţa temeiului juridic comun se adaugă identitatea de părţi şi obiect, astfel că cerinţele art. 1201 C. civ. fiind îndeplinite, aplicarea textului de referinţă s-a impus.
Art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu îşi găseşte aplicarea în speţă, deoarece fiind o reglementare de excepţie de la autoritatea de lucru judecat – are o aplicare limitată, dând posibilitatea persoanelor cărora la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 li s-a respins prin hotărâri definitive şi irevocabile acţiunile având ca obiect bunuri preluate de stat, să solicite, indiferent de soluţiile pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Ca urmare, textul de referinţă nu este în măsură să înlăture cele statuate prin sentinţa nr. 1054/2007, în privinţa valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Existenţa valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare constituia un fine de neprimire a examinării pe fond a cererii de restituire în natură a imobilului, astfel că în mod corect acest aspect nu a mai format obiectul examinării pe fond a restituirii în natură a imobilului, soluţionarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii orientându-se spre celelalte modalităţi de acordare, prin echivalent.
Necesitatea administrării probatoriilor pentru stabilirea modalităţii trecerii imobilului în proprietatea statului era superfluă, de vreme ce, prin chiar Decizia contestată se menţionează caracterul abuziv al preluării acestuia de către stat, iar temeiul juridic al preluării, Decretul nr. 223/1974 şi actul administrativ de trecere în proprietatea statului, constituie titluri valabile, chiar dacă ele au fost emise în temeiul unor legi abuzive, de vreme ce contestatoarea nu a solicitat anularea lor în termenul legal şi în temeiul dispoziţiunilor legale incidente.
Pentru aceleaşi considerente legate de efectele puterii lucrului judecat ale sentinţei nr. 504/2007, recurenta nu mai poate invoca, în această fază procesuală a recursului, pentru prima oară, necompetenţa instanţei civile de a soluţiona acţiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Întrucât criticile formulate în recursul de faţă nu sunt fondate, în cauză se va face aplicarea dispoziţiunilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva deciziei civile nr. 69 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9169/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9058/2009. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
