ICCJ. Decizia nr. 9366/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9366/2009
Dosar nr. 452/112/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 284 F pronunţată la 28 mai 2008, Tribunalul Bistriţa Năsăud, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţii O.C.D. şi O.H.I. împotriva dispoziţiei nr. 98 din 31 ianuarie 2008, emisă de Primarul Municipiului Bistriţa, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Bistriţa şi Municipiul Bistriţa prin primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că prin dispoziţia contestată s-a restituit reclamanţilor imobilul situat în Bistriţa, înscris în C.F. 2430 Bistriţa, top 1877/13/b şi 1877/14/1/1/2, reprezentând apartamentele I – III, împreună cu cota aferentă din părţile comune, terenul în suprafaţă de 220 mp din topograficul 1877/14/1/1/2/1, de 282 mp din topograficul 1877/14/1/1/2/3, cota de 403/533 din topograficul 1877/13/b/1, mai puţin apartamentele IV şi V, situate la mansardă şi terenul de 47 mp din C.F. 2430 Bistriţa, top 1877/13/b/2, cota parte de 12/533 din aceeaşi C.F., top 1877/13/b/1 şi suprafaţa de 51 mp din top 1877/14/1/1/1, proprietatea tabulară a unor persoane fizice, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafeţele de teren nerestituite în natură.
În ceea ce priveşte apartamentele IV şi V în privinţa cărora s-a respins cererea de restituire, conform art. 4 alin. (1) din dispoziţia atacată, s-a reţinut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat în sensul că aceste apartamente, situate la mansarda imobilului din Bistriţa, au fost construite din fondurile statului, neintrând sub incidenţa legii speciale.
Astfel, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, s-au menţinut ca fiind valabile contractele de vânzare-cumpărare nr. 15657 din 10 martie 1998, încheiate cu cumpărătorul R.A., având ca obiect apartamentul nr. V, respectiv nr. 16053 din 21 decembrie 2000, încheiat cu cumpărătorul M.V., având ca obiect apartamentul nr. IV.
În ceea ce priveşte terenul care nu s-a restituit în natură, ci prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a reţinut faptul că acesta reprezintă cota tabulară de proprietate a numiţilor R.A. şi P.I., respectiv cota parte ocupată de construcţia proprietatea numitului M.V.
S-a avut în vedere că prin sentinţa nr. 2236/1997 pronunţată la 10 iulie 1997 de Judecătoria Bistriţa s-a dispus reconstituirea colii de C.F. nr. 2430 Bistriţa, stabilindu-se suprafaţa topograficului 1877/13/b, ca fiind de 580 mp şi a topograficului 1877/14/1/1, ca fiind de 553 mp, proprietatea Statului Român.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, arătând că, în mod greşit, instanţa a considerat că în privinţa restituirii integrale în natură a construcţiei ar opera autoritatea de lucru judecat, contestaţia fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 181 (fost art. 19) din Legea nr. 10/2001, în baza cărora orice instanţă imparţială şi independentă ar fi dispus restituirea integrală, fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat a unei decizii irevocabile, în speţă, a deciziei nr. 2597/R/2006.
S-a criticat sentinţa primei instanţe şi pentru nerestituirea integrală a terenului solicitat, instanţa procedând eronat când a reţinut drepturile unor terţi, drepturi ce nu constituiau obiectul judecăţii.
De asemenea, s-a criticat soluţia de respingere a cererii de efectuare a unei expertize, ce încalcă dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea chiriilor încasate de prepusul statului, respins prin hotărârea primei instanţe, apelanţii au susţinut că s-au încălcat dispoziţiile art. 482 şi urm. C. civ.
Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 324/A din 21 noiembrie 2008, a respins apelul reclamanţilor O.C.D. şi O.H.I. ca nefondat.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, referitor la primul petit, că s-a statuat corect în sensul că apartamentele IV şi V, situate la mansarda imobilului în litigiu, au fost construite din fondurile statului, fiind relevant faptul că, prin cererea introductivă reclamanţii au solicitat aplicarea sancţiunii nulităţii pe temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, fără a-şi circumscrie motivele de nulitate dispoziţiilor Legii nr. 85/1992.
S-a apreciat că apartamentele în discuţie nu fac obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, republicată şi că în ceea ce priveşte validitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiile de la mansarda imobilului operează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, care împiedică trecerea la o nouă cercetare pe fond a susţinerilor apelanţilor.
Curtea de apel a reţinut că nu este întemeiată nici critica referitoare la nerestituirea integrală a terenului, câtă vreme terenul ce nu poate fi restituit în natură reclamanţilor reprezintă cotele părţi de proprietate ale numiţilor R.A., P.I. şi M.V.
Referitor la cererea de acordare de despăgubiri în sumă de 30.000 Euro cu titlu de chirie, calculată pentru perioada cuprinsă între momentul preluării imobilului şi cel al restituirii efective, s-a considerat că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la despăgubiri întrucât drepturile acestora s-au stabilit în baza legii speciale reparatorii, iar nu pe calea dreptului comun, conform dispoziţiilor art. 482 C. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii O.C.D. şi O.H.I., criticând-o ca nelegală, fără a indica vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că, în mod greşit, instanţele au considerat că, în privinţa restituirii integrale în natură a construcţiei ar opera autoritatea de lucru judecat, greşeala constând în confundarea prezumţiei de adevăr a lucrului judecat (res judicata pro veritate habetur) cu autoritatea de lucru judecat, respectiv art. 1200, art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.
S-a învederat că instanţele trebuiau să aplice legea specială şi să nu dea eficienţă unei decizii (dec. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj), pronunţate într-o procedură de drept comun.
Cel de-al doilea motiv de recurs s-a referit la neaplicarea art. 181, fost art. 19 din Legea nr. 10/2001, care îi îndreptăţea pe reclamanţi la restituirea integrală a imobilului.
Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs a vizat nerestituirea integrală a terenului, motivat de reţinerea drepturilor unor terţi, drepturi ce nu constituiau obiect de judecată în prezenta cauză şi în privinţa cărora Legea nr. 10/2001 nu prevede că ar constitui cazuri de nerestituire în natură către fostul proprietar.
Recurenţii au mai criticat Decizia recurată pentru greşita respingere a cererii de efectuare a unei expertize şi pentru neanalizarea capătului de cerere referitor la lipsa de folosinţă.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9, cărora acestea li se circumscriu în parte, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs, referitoare la reţinerea eronată a autorităţii lucrului judecat este nefondată.
Într-adevăr, între prezenta pricină şi cea soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj nu există identitate de obiect şi cauză, astfel că nu operează autoritatea de lucru judecat, conform dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au statuat în mod legal, că dispoziţiile nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj se impun cu putere de lucru judecat, neputând fi nesocotite şi împiedicând o nouă cercetare pe fond a cauzei din perspectiva celor reţinute prin hotărârea judecătorească menţionată.
Împrejurarea că spaţiile în litigiu, situate la mansarda imobilului nu fac obiectul reglementării Legii nr. 10/2001 apare ca o chestiune de fapt şi de drept ce nu poate fi ignorată, consecinţele fiind cele ale efectului pozitiv al lucrului judecat, respectiv ale acelui efect în raport de care o chestiune litigioasă, odată tranşată irevocabil, nu mai poate fi invocată într-un proces viitor.
Faptul că Decizia nr. 2597/R din 17 noiembrie 2006 a fost pronunţată într-o procedură întemeiată pe dreptul comun şi nu în procedura Legii nr. 10/2001 este lipsit de relevanţă, întrucât reţinându-se cu putere de lucru judecat că apartamentele nr. IV şi V situate la mansarda imobilului în litigiu au fost construite din fondurile statului, această constatare conduce la exceptarea lor de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, al cărui obiect de reglementare îl reprezintă imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 [art. 1 alin. (1)].
Critica referitoare la nerestituirea integrală a terenului este, de asemenea, nefondată.
Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, terenul în legătură cu care s-a reţinut că nu poate fi restituit în natură reclamanţilor recurenţi reprezintă cotele părţi de proprietate ale numiţilor R.A. şi P.I., dobânditorii spaţiilor situate la mansarda imobilului (cotele de 12/580 şi 165/580) şi, respectiv, 51 mp, suprafaţa intabulată pe numele lui P.I., proprietar al imobilului vecin.
Ca atare, s-a reţinut corect că se impune menţinerea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din dispoziţia contestată şi propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafeţele ce nu se pot restitui în natură.
Motivul de recurs referitor la respingerea nelegală a probei cu expertiză ANEVAR este nefondat.
Într-adevăr, apelanţii au solicitat prin motivele de apel aceleaşi probe ca şi cele cerute în faţa primei instanţe.
Probe cu expertiză a fost solicitată şi în scris prin petiţia înregistrată la Curtea de Apel Cluj, în faza apelului, la 11 noiembrie 2008.
Această probă a fost respinsă ca nepertinentă prin încheierea de la 14 noiembrie 2008, împrejurarea că instanţa de apel a respins această cerere nejustificând, însă, modificarea hotărârii, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Textul menţionat nu permite cenzurarea aprecierii făcute de judecătorii apelului cu privire la pertinenţa şi concludenţa probei.
Critica referitoare la neanalizarea capătului de cerere referitor la lipsa de folosinţă a imobilului este neîntemeiată.
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestui motiv de apel, astfel că nu se poate susţine că hotărârea ar fi nemotivată sub acest aspect, nefiind încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii O.C.D. şi O.H.I. împotriva deciziei nr. 324/A din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9377/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9362/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
