ICCJ. Decizia nr. 9398/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9398/2009
Dosar nr. 372/1/2009
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 369 pronunţată la 29 mai 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii cererii şi a admis contestaţia formulată de reclamanta C.I.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară.
A fost anulată Decizia nr. 3029 din 20 septembrie 2002, emisă de pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, constatându-se că nu poate fi restituit în natură imobilul teren în suprafaţă de 663 mp şi construcţie, situat în comuna Belciugatele.
S-a constatat că reclamanta are dreptul la o cotă de ¼ din imobilul menţionat, iar pârâta a fost obligată să facă o ofertă de restituire prin echivalent.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a inadmisibilităţii cererii reclamantei, că obiectul cererii îl constituie contestaţia împotriva deciziei nr. 3029 din 29 septembrie 2002, prin care pârâta a respins notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent privind imobilul teren în suprafaţă de 663 mp şi construcţia edificată pe acest teren, situate în Comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi.
În condiţiile în care Decizia atacată priveşte o cerere formulată de reclamantă, s-a reţinut că nu poate fi invocat faptul că aceasta nu ar avea calitate procesuală activă să o atace şi nici că cererea ar fi inadmisibilă, deoarece prin art. 24 din Legea nr. 10/2001 se prevede calea de atac a contestaţiei.
S-a mai reţinut că reclamanta nu a depus certificatul de moştenitor privind pe defuncta G.B., astfel că nu s-a dovedit că numitul D.B.F. ar fi moştenit-o pe aceasta, nu s-au indicat moştenitorii şi nici nu s-a dovedit acceptarea moştenirii.
În această situaţie s-a concluzionat că nu are nicio relevanţă faptul că D.B.F. a avut ca unică moştenitoare pe J.G., iar aceasta, la rândul său, pe reclamantă.
În privinţa defunctei M.A.C., s-a reţinut că o avut drept moştenitori pe numiţii C.M.V. şi J.G. reclamanta fiind moştenitoarea acesteia din urmă şi fiind, astfel, îndreptăţită la o cotă de ¼ din imobilul în litigiu.
Ca urmare s-a concluzionat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită conform dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 2310 din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta C.I.A. şi pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, reţinând că din raportul de expertiză nu rezultă destinaţia actuală a imobilului. S-a mai reţinut că imobilul în discuţie a intrat în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 şi prin HCM nr. 23 din 15 ianuarie 1975 a fost înfiinţată Staţiunea Didactică Belciugatele, în al cărei patrimoniu se află imobilul în cauză, în administrarea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu destinaţia de bază materială de învăţământ.
Cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-a avut în vedere că, potrivit soluţiei instanţei de fond, reclamanta nu a depus certificat de moştenitor vizând succesiunea defunctei G.B., nefiind dovedit că numitul D.B. ar fi moştenit-o.
Recursurile declarate de reclamanta C.I.A. şi de pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară împotriva deciziei nr. 2310 din 2 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost admise, această hotărâre fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că în cauză nu a fost clarificată situaţia de fapt în privinţa terenului în litigiu prin neadministrarea tuturor probelor care să ducă la aplicarea corectă a legii, în sensul că nu a fost stabilită destinaţia actuală a imobilului şi situaţia sa juridică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 845 din 14 noiembrie 2008, rejudecând cauza în raport de problemele de drept dezlegate de instanţa de recurs, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a admis reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, dispunând restituirea în natură către reclamantă a imobilului în suprafaţă de 663 mp (teren şi construcţie), situat în intravilanul satului Cândeasca, comuna Belciugatele, judeţul Călăraşi.
S-a respins apelul pârâtei împotriva aceleiaşi sentinţe şi s-au păstrat celelalte dispoziţii ale acesteia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că reclamanta a dovedit că este persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 şi, că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 pct. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moştenitor al persoanei îndreptăţite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalţi moştenitori care au depus în termen cererea de restituire.
S-a concluzionat astfel că reclamanta este îndreptăţită să solicite restituirea întregului imobil.
S-a reţinut, de asemenea, că imobilul nu face parte din categoria celor prevăzute de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000, terenul având categoria de folosinţă de curţi-construcţii, iar clădirea aflându-se într-o stare avansată de degradare şi nefiind, în prezent, folosită.
Faţă de împrejurarea că imobilul a fost abandonat s-a considerat că nu este îndeplinită condiţia din teza II a art. 16, care se referă la imobilele „necesare în vederea continuării activităţilor de interes public", ceea ce face posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu către reclamantă în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul legal pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi solicitând să se menţină ca legală şi temeinică Decizia contestată.
Prin motivele de recurs, pârâta recurentă a susţinut că în mod eronat instanţa de apel a considerat că reclamanta este persoană îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, deşi aceasta nu a depus la dosar certificatul de moştenitor privind pe defuncta G.B., astfel că nu s-a făcut dovada că D.B.F. ar fi moştenit-o pe aceasta.
S-a arătat că nu pot fi aplicate nici dispoziţiile art. 4 pct. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 atâta timp cât reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate pentru a putea solicita restituirea întregului imobil.
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat stabilirea eronată a situaţiei juridice a imobilului, teren şi construcţie, care este proprietatea privată a recurentei conform dispoziţiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995 şi a Ordinului Ministrului Învăţământului nr. 4239 din 13 iunie 2003, fiind intabulat ca atare în cartea funciară, conform extrasului de C.F. nr. 238/N.
De asemenea, s-a susţinut că terenul se află în extravilan, are destinaţia de teren agricol şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Ultimul motiv de recurs s-a referit la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, deoarece sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Intimata reclamantă C.I.A. a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând anularea recursului ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru motivele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs referitoare la greşita constatare a calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită.
Din actele depuse la dosar, respectiv din certificatul de moştenitor nr. 398 din 21 aprilie 1982 şi din certificatul de moştenitor nr. 767 13 august 1975, rezultă că reclamanta intimată este unica moştenitoare a defunctei J.G., mama sa, aceasta, la rândul său, fiind unica moştenitoare a lui D.B.F., unic moştenitor al defunctei D.B.G., potrivit menţiunii cuprinse în certificatul de moştenitor nr. 767 din 13 august 1975.
Susţinerea recurentei pârâte în sensul că D.F. ar fi avut doar o cotă de 1/10 din moştenirea soţiei sale reprezintă o interpretare eronată a menţiunilor certificatului de moştenitor nr. 767/1975, în care se prevede că din masa succesorală face parte cota de 1/10 din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci.
În condiţiile în care defuncta D.B.G. a avut ea însăşi în proprietate doar cota de 1/10 din acest drept de concesiune, D.B.F. nu putea dobândi ca soţ supravieţuitor decât aceeaşi cotă.
Reţinând că singurul acceptant al succesiunii defunctei D.B.G. a fost soţul său, D.B.F., se impune a se constata că acesta a cules întreaga moştenire.
În consecinţă, Curtea va aprecia că s-a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 4 pct. 4.7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi respectiv a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moştenitor al persoanei fizice îndreptăţite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalţi moştenitori, care au formulat în termen cerere de restituire.
Ca unică moştenitoare a defunctei D.B.G. şi ca moştenitoare a cotei de ½ din averea defunctei C.M., reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea întregului imobil, atâta timp cât nu s-a contestat calitatea sa de moştenitor pentru ½ din averea bunicii, C.M., şi nicio altă persoană nu a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001.
Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând stabilirea eronată a situaţiei juridice a imobilului în litigiu, este neîntemeiată.
Restituirea imobilului a fost respinsă prin Decizia contestată, emisă de pârâta recurentă, cu motivarea că intimata reclamantă nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.
În faţa primei instanţe pârâta a invocat împrejurarea că nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât imobilul se află în domeniul public al statului.
În cursul procesului, după pronunţarea hotărârii primei instanţe, la 29 mai 2003, pârâta recurentă şi-a intabulat dreptul de proprietate, la 30 octombrie 2003 prin încheierea nr. 1956.
Ca atare, se va reţine că această înscriere în cartea funciară este lipsită de relevanţă şi nu poate fi opusă în mod valabil reclamantei intimate câtă vreme imobilul în discuţie a fost indisponibilizat prin efectul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 la momentul formulării notificării.
S-a susţinut, totodată, că s-ar fi stabilit în mod eronat de către instanţa de apel amplasamentul terenului, ca fiind în intravilan.
Critica referitoare la incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care, potrivit susţinerilor recurentei, terenul ar fi agricol, este neîntemeiată.
Concluzia instanţei în ce priveşte amplasamentul terenului se bazează pe raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S.E. şi adresa Primăriei comunei Belciugatele – Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nr. 749 din 6 martie 2006 (filele 32, 33 din primul dosar de recurs), potrivit căreia s-a respins cererea reclamantei nr. 319 din 28 noiembrie 2005, cu menţiunea că terenul de 663 mp şi clădirea fostului dispensar se află în intravilanul satului Cândeasca.
Recurenta pârâtă a invocat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, susţinând că imobilul nu poate fi restituit în natură.
În forma sa iniţială, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor ocupate de unităţi bugetare de învăţământ, în cazul în care acestea erau necesare continuării activităţilor de interes public.
În forma actuală, ulterioară modificărilor aduse de Legea nr. 247/2005, art. 16 alin. (1) prevede că imobilele cu destinaţia menţionată în anexa 2 lit. a), necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate, ori social culturale, se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu obligaţia menţinerii afectaţiunii.
Instanţa de apel a reţinut însă că, întrucât imobilul este abandonat, nu este îndeplinită condiţia prevăzută în teza a II-a a art. 16, respectiv condiţia ca imobilul să fie necesar în vederea continuării activităţilor de interes public, ceea ce face posibilă restituirea în natură conform prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
De altfel, de vreme ce recurenta pârâtă invocă un drept de proprietate exclusivă, susţinând că imobilul a ieşit din domeniul public al statului, nu ar mai putea invoca dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti împotriva deciziei nr. 845 din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9405/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9396/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
