ICCJ. Decizia nr. 9456/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9456/2009
Dosar nr. 9532/95/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 octombrie 2007 la Tribunalul Gorj reclamanţii G.I.C. şi Ş.(fostă G.)P.S. au formulat plângere împotriva dispoziţiei nr. 6492 din 7 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Târgu Jiu, solicitând emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a terenului expropriat prin Decretul nr. 180 din 30 mai 1986, iar pentru diferenţa de suprafaţă ce nu poate fi restituită fizic să se acorde despăgubiri, ca de asemenea şi pentru construcţiile expropriate.
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 8 iulie 2008 a Tribunalului Gorj s-a admis plângerea reclamanţilor, s-a anulat dispoziţia nr. 6492 din 7 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu şi s-a dispus emiterea unei noi dispoziţii prin care se acordă reclamanţilor despăgubiri, pentru suprafaţa totală de 285 mp teren. Au fost obligaţi pârâţii la 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2130 din 9 octombrie 1967, numiţii G.M. şi G.T. au înstrăinat reclamanţilor – cumpărători G.I.C. şi G.P.S. un teren pentru construcţii în suprafaţă de 92,15 mp împreună cu construcţiile de pe acesta, respectiv o casă din cărămidă acoperită cu ţiglă, compusă din două camere, antreu şi o sală cu geamlâc, construcţiile fiind situate în Târgu Jiu.
În baza Decretului de expropriere nr. 180/1986 s-a expropriat suprafaţa de 26655,20 mp teren printre care şi imobilele reclamanţilor şi ale autorilor lor. La apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanţii au adresat Primăriei Târgu Jiu notificările nr. 3876 din 10 august 2001 şi 5050 din 10 august 2001, iar Primarul municipiului Târgu Jiu, prin dispoziţia nr. 6492 din 7 septembrie 2007 a propus acordarea de despăgubiri reclamanţilor, pentru terenul de 92,15 mp şi pentru construcţiile în suprafaţa de 90,70 mp în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Instanţa a apreciat că au fost expropriate suprafaţa de 92 mp de la G.C. şi S.P. şi 154 mp de la G.I. şi G.R., dar din actele prezentate de părţi a rezultat că suprafaţa reală expropriată şi ocupată este de 285 mp astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâţii. Reclamanţii nu au motivat apelul, iar ulterior, la data de 12 noiembrie 2008 au formulat cerere scrisă prin care au solicitat a se lua act că renunţă la judecarea apelului.
Pârâţii au invocat în susţinerea apelului lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Târgu Jiu şi s-a susţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 123 mp, astfel că în mod greşit s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 285 mp teren.
Prin Decizia civilă nr. 375 din 25 noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova a luat act că apelanţii – reclamanţi G.I.C. şi Ş. (fostă G.) I.P. au renunţat la judecarea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 119 din 8 iulie 2008 a Tribunalului Gorj.
A fost admis apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Târgu Jiu, Consiliul local Târgu Jiu şi Municipiul Târgu Jiu împotriva sentinţei civile nr. 119 din 8 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj. A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 119 din 8 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, în sensul că se va constata că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 123 mp teren.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul Consiliul local Târgu Jiu. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a considerat că mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 presupune parcurgerea etapei administrative prealabile, finalizată prin emiterea dispoziţiei sau deciziei şi etapa procedurii judiciare, folosită de persoanele nemulţumite de modul de soluţionare a notificărilor.
Potrivit art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 contestaţia se îndreaptă împotriva unităţii emitente a dispoziţiei. Pentru situaţia în care dispoziţia este emisă de primar, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anterior modificării sale prin Legea nr. 247/2005, conferea calitatea de entitate obligată la restituire primăriei. Deşi art. 77 din Legea nr. 215/2001 stabileşte că primăria este o structură funcţională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, dispoziţiile cu caracter special ale legii reparatorii impuneau chemarea sa în judecată.
După modificarea Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. (4) a dispus ca entitatea obligată la restituire să fie unitatea administrativ teritorială, care stă în judecată prin primar, acesta justificând în contestaţia de faţă calitate procesuală pasivă.
În nici unul dintre textele sale, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligaţii ale consiliului local în procedurile de restituire.
În temeiul art. 21 din Legea nr. 215/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 286/2006, consiliile locale sunt autorităţi administrative deliberative prin care se realizează autonomia locală şi ele îndeplinesc atribuţiile stabilite la art. 38 din lege.
Nici în legea administraţiei publice locale nu se conferă consiliilor locale rolul de a sta în judecată în litigii derivând din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, se constată că în mod greşit reclamanţii au chemat în judecată Consiliul local Târgu Jiu, care nu are calitate procesuală pasivă. Tribunalul Gorj a admis greşit acţiunea faţă de acest pârât, ignorând prevederile legale arătate, astfel încât în apel s-a schimbat sentinţa în parte, şi s-a respins acţiunea faţă de Consiliul Local.
Un alt motiv care a condus la schimbarea în parte a sentinţei este modul în care tribunalul a aplicat în speţă principiul disponibilităţii.
Potrivit art. 1, art. 2 şi cu raportare la art. 11 din Legea nr. 10/2001 cad sub incidenţa legii reparatorii imobilele preluate de stat în perioada 1945 – 1989, inclusiv cele preluate prin expropriere. Procedura de restituire debutează, printr-o procedură necontencioasă, persoana care se consideră îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii, în sensul art. 3 şi 4 din lege, având obligaţia de a adresa o notificare unităţii deţinătoare a imobilului, în termenul de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen stabilit de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu denumirea şi adresa persoanei notificare, elementele de identificare ale persoanei îndreptăţite şi ale bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimativă a acestuia. Lipsa indicării elementelor necesare identificării bunului obiect al cererii de restituire atrage respingerea notificării.
Legea acordă notificării o importanţă deosebită pentru că modul în care aceasta este formulată stabileşte cadrul în care se identifică imobilul şi se analizează titlul unităţii deţinătoare asupra imobilului, titlul fostului deţinător, ocupaţiunea şi destinaţia actuală, tipul măsurilor reparatorii ce pot fi acordate. În faza judiciară a procedurii de restituire, principiul disponibilităţii care guvernează orice proces civil este analizat din perspectiva conţinutului contestaţiei, dar şi a notificării.
Astfel, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere calitatea procesuală activă a reclamantului, titular al contestaţiei, calitatea procesuală pasivă a persoanelor chemate în judecată, obiectul cererii atât sub aspectul identificării imobilului pentru care se cer măsurile reparatorii, cât şi al tipului acestor măsuri. Investirea instanţei de judecată se face direct prin contestaţie, ca orice cerere de chemare în judecată, însă în mod indirect instanţa este ţinută şi de cele solicitate prin notificare.
Aceasta este firesc cât timp procedura administrativă, care debutează prin înaintarea notificării, este una obligatorie, astfel că în lipsa notificării instanţa nu poate analiza pe fond cererea de chemare în judecată (contestaţia). Contestaţia şi notificarea au un conţinut identic în ceea ce priveşte identificarea imobilului, elementele de identificare ale celui ce adresează notificarea şi, de cele mai multe ori, şi ale unităţii deţinătoare.
Este posibil ca sub aspectul identificării imobilului să apară diferenţe între notificarea iniţială şi contestaţie, dar numai în ipoteza în care fie pe parcursul perioadei de 12 luni stabilită de art. 22, fie pe parcursul derulării etapei administrative, persoana îndreptăţită a adus alte elemente suplimentare de identificare a imobilului, atunci când iniţial nu s-a precizat suficient compunerea acestuia. Este evident, însă, că persoana îndreptăţită nu poate solicita instanţei acordarea de măsuri reparatorii pentru părţi din imobil care nu au fost precizate în notificare, dacă notificarea a fost suficient de clară, iar cercetarea administrativă a privit imobilul aşa cum a fost identificat iniţial.
În speţă, reclamanţii au adresat două notificări, sub nr. 3876 din 10 august 2001 şi 5050 din 10 august 2001 şi în ambele notificări s-au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul compus din 123 mp teren şi construcţii demolate. Nu este întemeiată susţinerea reclamanţilor din întâmpinarea formulată în apel în sensul că în una dintre notificări s-a solicitat imobilul în ansamblul său, pentru că aşa cum rezultă din actele (notificările) depuse la filele 26 şi 28 apel, reclamanţii au făcut referire expresă la suprafaţa de 123 mp.
Dispoziţia a fost emisă cu privire la acest imobil.
În faţa instanţei de judecată, reclamanţii au făcut referire la o suprafaţă de teren mai mare de 285 mp, pârâta înţelegând să critice acordarea de măsuri reparatorii pentru o suprafaţă de teren mai mare decât s-a solicitat.
Chiar dacă expertul a identificat această ultimă suprafaţă de teren, instanţa nu este îndreptăţită să acorde măsuri reparatorii pentru suprafeţe de teren ce nu au fost solicitate prin notificare.
Conţinutul notificărilor a fost clar şi precis, reclamanţii s-au aflat în posesia tuturor actelor de proprietate despre care fac vorbire în contestaţie inclusiv la data când au adresat notificările, astfel că nimic nu justifică depăşirea limitelor în care aceştia au înţeles să declanşeze procedura administrativă de restituire şi acordarea de despăgubiri pentru o suprafaţă de teren ce nu a fost iniţial solicitată.
Constatând că în mod greşit tribunalul a aplicat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi principiul disponibilităţii, fără a ţine seama de investirea sa implicită prin notificare, s-a admis apelul. Potrivit art. 926 Cod procedură civilă s-a schimbat în parte sentinţa în sensul că s-a constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 123 mp solicitată prin notificare. S-a respins acţiunea faţă de Consiliul Local, aşa cum s-a arătat, urmând a se menţine restul dispoziţiilor sentinţei privitoare la admiterea acţiunii faţă de ceilalţi pârâţi şi la obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamanţii G.C. şi Ş.(fostă G.)P., cât şi pârâţii Primarul Municipiului Târgu Jiu şi Municipiul Târgu Jiu.
Recurenţii-reclamanţi au învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate: Decizia instanţei de apel este greşită, deoarece au fost formulate două cereri de restituire în natură pentru două imobile diferite, aşa cum corect a considerat instanţa de fond.
Se susţine că din probele administrate în faţa instanţei de fond, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 2130 din 9 ianuarie 1967 şi două testamente (6335/1970 şi 6537/1970) a rezultat că au fost expropriate în baza Decretului nr. 180/1986, două suprafeţe de 92 mp şi 154 mp, iar din raportul de expertiză tehnică a rezultat că suprafaţa expropriată efectiv a fost de 285 mp.
Se mai invocă contradicţia existentă cu privire la imobilul pentru care sunt îndreptăţiţi la restituirea lor în echivalent.
Recurenţii-pârâţi au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a schimbat sentinţa nr. 119/2008 în parte şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 123 mp teren expropriat, deoarece pentru terenul revendicat a fost depus un act doveditor de proprietate încheiat la 9 octombrie 1967 ce viza o suprafaţă de 92,15 mp.
Se consideră că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile HG nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001; soluţia instanţei de apel vine în contradicţie cu menţinerea dispoziţiei din sentinţa apelată, în sensul obligării la cheltuielile de judecată, nemaifiind incidente dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
Recurenţii-reclamanţi au criticat Decizia Curţii de Apel, decizie prin care s-a luat act de renunţarea la apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 119 din 8 iulie 2008 a Tribunalului Gorj. Reclamanţii nu au motivat apelul împotriva sentinţei civile a Tribunalului Gorj, iar ulterior au declarat că renunţă la judecarea acestei căi de atac.
Considerentele de drept şi de fapt, în raport de care prima instanţă a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, pentru suprafaţa de 285 mp teren, nu au fost contestate, criticate prin motivele de apel (la care reclamanţii au renunţat de altfel), astfel încât motivele de recurs invocate pe calea recursului fiind inadmisibil (omisso medio) invocate, direct în prezenta fază procesuală, nu pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar.
Astfel, recursul declarat de reclamanţi va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
Şi recursul declarat de pârâţi este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel a interpretat şi apreciat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 10 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 conform cărora atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea de compensare cu alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Susţinerile recurenţilor-pârâţi privind „greşita admitere de către instanţa de apel a acţiunii şi constatarea că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 123 mp teren, deoarece s-ar fi produs dovezi doar pentru suprafaţa de 92,15 mp, nu pot atrage nelegalitatea deciziei atacate – prin prisma dispoziţiei art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Această critică privind îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri pentru suprafaţa de 92,15 mp este formulată pentru prima dată în recurs, în apel aceiaşi pârâţi considerând că acţiunea trebuia admisă pentru suprafaţa de 123 mp, aşa cum de altfel a admis şi instanţa de apel.
Conform dispoziţiilor art. 299 alin (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului fiind o cale de atac „subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat „omisso medio".
Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat „omisso medio" se aplică numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.
În prezenta cauză, se constată că motivul invocat privind suprafaţa de 92,15 mp nu a constituit motiv de apel neformând obiectul criticilor formulate prin motivele de apel.
Celelalte motive de recurs relativ structurate şi argumentate pe greşita aplicare a prevederilor HG nr. 250 din 7 iulie 2007 şi a art. 274 C. proc. civ. nu pot fi primite.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile HG nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, recurenţii criticând în fapt întinderea suprafeţei de teren la care reclamanţii ar fi îndreptăţiţi la restituire în echivalent.
Aceeaşi instanţă în mod corect a menţinut dispoziţia instanţei de fond prin care pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 C. proc. civ., fiind întrunite condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii deoarece pârâţii se află în culpă procesuală, urmare a admiterii, chiar în parte, a acţiunii reclamanţilor.
Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat şi recursul declarat de recurenţii-pârâţi, cu consecinţa menţinerii deciziei Curţii de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii G.I.C. şi Ş.(fostă G.)P.S. şi pârâtul Primarul municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei civile nr. 375 din 25 noiembrie 2008 al Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9489/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10043/2009. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
