ICCJ. Decizia nr. 9447/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9447/2009
Dosar nr. 3217/110/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 201/D din 7 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3217/110/2006 a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii M.J., M.(B.)R. şi M.G.R. – decedată, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bacău, Consiliul local Bacău şi SC P. SA Bacău prin lichidator judiciar SC L. & C. E.G. SRL Huşi, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC A & R SRL Bacău.
Prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la nr. 12833 din 14 august 2002 la Judecătoria Bacău, reclamanţii M.J., B.R. şi M.G. au chemat în judecată pe pârâţii: Primăria municipiului Bacău, Consiliul local Bacău şi S.C. P. S.A. Bacău, solicitând revendicarea imobilelor situate în municipiul Bacău, formate din două case (una cu destinaţie actuală de cabinete medicale şi una de ateliere electrice) şi terenul aferent acestora, în suprafaţă de 4000 mp şi constatarea ca fiind lovite de nulitate absolută a actelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la aceste imobile, cu încălcarea legii şi fraudarea intereselor lor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii legali ai defunctului M.J., care a dobândit prin cumpărare imobilele revendicate şi ca urmare a faptului că s-a refugiat în timpul războiului, acele imobile au fost preluate de stat, fără titlu şi trecute în administrarea S.C. P. SA Bacău.
Judecătoria Bacău, având în vedere valoarea imobilelor revendicate, conform expertizei tehnice efectuată de expert M.A., care se ridică la suma de 5.146.380.447 lei şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 158 C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 1848 din 26 martie 2003 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.
La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 417 din 19 aprilie 2003.
Reclamanţii, cetăţeni germani, au mandatat conform procurilor autentice depuse la dosar, pe procuratorul D.C.N., să le reprezinte interesele în prezenta cauză, iar prin cererile de la filele 53, 63 – 64 şi 81 şi-au precizat obiectul acţiunii, prin aceea că înţeleg să solicite numai revendicarea imobilelor în litigiu în calitatea lor de moştenitori legali ai defuncţilor M.J. şi M.K., depunând în acest sens copii de pe actele de stare civilă şi de pe înscrisurile cu care înţeleg să probeze faptul că autorul lor a deţinut în proprietate, imobilele în litigiu.
Prin încheierea din 6 august 2003, în temeiul Legii nr. 213/1998 a fost introdus în calitate de pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul Bacău prin sentinţa civilă nr. 25 din 19 ianuarie 2004 a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
A respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii ridicată de pârâta SC P. SA Bacău.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa de adjudecare nr. 7833 din 22 aprilie 1940 a fostului Tribunal al Municipiului Bacău, secţia a III-a, actul de dobândire al imobilului în litigiu de către autorul reclamanţilor, acesta apare cu numele de J.M., iar potrivit certificatului de deces – fila 40 dosar fond, acesta rezultă că s-a născut la 28 martie 1899 în Bucureşti (sector 1), fiul lui I. şi C. şi a decedat la 29 ianuarie 1964, în Braşov.
S-a pretins, în cauză, că reclamanta M.G.R. este fiica defunctului M.J., rezultată din prima căsătorie a acestuia cu T.B., ori din „extrasul de căsătorie" depus la fila 82 dosar fond, rezultă că, cu T.B. s-a căsătorit M.I. nu M.J., născut la 29 martie, nu la 28 martie, având ca părinţi pe I. şi E., nu ca părinţi pe I. şi C.
Din certificatul de naştere al reclamantei M.G.R., fila 83 dosar fond, rezultă că aceasta este fiica lui M.I. şi nu M.B.
Astfel, în cauză nu rezultă că reclamanta M.G.R. este fiica lui M.J., cel care se pretinde că a deţinut în proprietate imobilele în litigiu.
De asemenea, în cauză, s-a pretins că defunctul M.I. s-a căsătorit a doua oară (după divorţul de T.B.) cu numita S.E.
Din certificatul de naştere depus în cauză la fila 84 fond, rezultă însă, că, cu S.E. s-a căsătorit M.J. (defunctul în cauză).
Din certificatele de naştere ale celorlalţi doi reclamanţi - M.I. şi M.R. (căsătorită B. – filele 85 şi 86 fond, rezultă că primul este fiul lui J. şi C., iar al doilea, fiica lui J. şi K.
Faţă de cele reţinute, instanţa, văzând şi dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, deoarece aceştia, cu certificatele de stare civilă, depuse în cauză, nu au făcut dovada că sunt moştenitorii legali ai defunctului M.J. (cel care se pretinde că este adevăratul proprietar al imobilelor revendicate), situaţie care, conform art. 13 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, se dovedeşte numai cu asemenea acte.
Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii invocată de SC P. SA Bacău, s-a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să ceară dovada celor susţinute, aceea a existenţei unui anumit număr de moştenitori împotriva sentinţei civile.
Reclamanţii prin procurator D.C.N. au declarat apel motivând că deşi au depus acte doveditoare privitoare la calitatea lor de singuri moştenitori ai defunctului M.I., precum şi la proprietatea imobilelor, greşit s-a respins acţiunea pe excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Au susţinut că actele de stare civile sunt greşite din vina funcţionarilor publici, iar pentru a îndepărta orice echivoc au depus certificatul de moştenitor nr. 28 din 7 aprilie 2004 întocmit de notarul public însoţit de certificatul de naştere pentru M.R., certificat de deces pentru M.I., adresa nr. 126/1967 emisă de Fabrica de Postav Proletarul, adresa nr. 2961/1941 a Camerei de muncă – Regiunea Bacău, certificat de naştere M.I., adresa nr. 11966/1940 a Ministerului Propagandei Naţionale, adresa din 1947 eliberată de Primăria comunei Petreşti, judeţul Alba, declaraţie de venit la succesiune pentru M.G.R.
Prin Decizia civilă nr. 851/2004 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul, reţinând următoarele:
Singurul act nou depus de reclamanţi în apel îl constituie certificatul de calitate de moştenitor întocmit de notarul public la 7 aprilie 2004, în care se atestă că după defunctul M.J. au rămas ca moştenitori M.J. şi B.R., act care nu înlătură însă menţiunile din certificatele de naştere ale reclamanţilor cu privire la autorii lor şi potrivit cărora aceştia nu au făcut dovada că sunt moştenitorii legali ai defunctului M.I.
Reclamanţii nu au făcut dovada că actele de stare civilă şi respectiv certificatele de naştere au fost modificate sau rectificate conform Legii nr. 119/1996.
Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru următoarele motive:
Instanţele nu au ţinut cont de apărările invocate în sensul că inadvertenţele sunt datorate erorilor de dactilografiere, de transcriere iar unele nume sunt sinonime sau diminutive cunoscute şi uzuale ale altor nume: I. cu I.N. este sinonim cu J. iar K. este diminutivul de la K.A., limba germană, care este E. în limba română.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 40306/1/2004 pronunţată la data de 10 martie 2004 a admis recursul declarat de reclamanţii M.J., M.R. şi M.G.R., a casat Decizia recurată, a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 95 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Bacău şi desfiinţând sentinţa a trimis cauza spre rejudecare a Tribunalului Bacău.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 4849 din 31 august 2006 (număr în format nou 3217/110/2006).
Tribunalul Bacău a reţinut că, prin precizările la acţiune, reclamanţii au arătat expres şi echivoc că îşi fundamentează pretenţiile pe dispoziţiile dreptului comun, art. 480 şi urm. C. civ."; legea nouă – Legea nr. 10/2001, extinde „restitutio in integrum" şi totodată diversifică amplu gama măsurilor reparatorii, dar o acţiune fondată pe dispoziţiile noii legi este condiţionată de parcurgerea procedurii administrativă, obligatorii – prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti, deoarece acţiunea a fost formulată la 14 august 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţa a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, iar prin Decizia civilă nr. 371 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul declarat de ei împotriva sentinţei nr. 201 D din 7 februarie 2007 a Tribunalului Bacău, fiind respinsă ca nedovedită şi cererea intimatei SC A & R SRL Bacău de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că nu operează dispoziţiile art. 1201 C. civ. în speţă, aşa cum susţin apelanţii, neexistând tripla identitate de obiect, părţi şi cauză.
Instanţa a considerat că preluarea abuzivă a imobilelor de către stat a avut loc în 1945, aşa cum rezultă din procesele verbale din 9 iunie şi 1 decembrie 1945, retrocedarea lor fiind supusă regimului juridic instituit prin Legea nr. 10/2001. Anterior intrării în vigoare a acestei legi, „restitutio in integrum", ca efect al ineficacităţii actelor de preluare a fost guvernat de dreptul comun al revendicării.
Se conchide de către instanţă că reglementarea Legii nr. 10/2001 este de imediată aplicare, situaţie consacrată legislativ şi prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, ce prevede că bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie. Critica privind sechestrul a fost înlăturată, deoarece instanţa s-a pronunţat asupra cererii la data de 31 iulie 2007.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, prin procurator, care au invocat următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:
În primul rând, se susţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţele nu ar fi aplicat prevederile art. 600 C. proc. civ., cererea de sechestru rămânând nesoluţionată.
În al doilea rând, se consideră că greşit s-a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii deoarece ei şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi nu pe dispoziţiile legii speciale, fiind încălcate dispoziţiile art. 44, art. 46 şi art. 21 din Constituţie.
Se susţine că imobilele revendicate de reclamanţi au fost preluate abuziv încă din 1944, conform adresei din 30 mai 1947 emisă de Primăria comunei Petreşti; din extrasul de pe „tabelul cu locuitorii din oraşul Bacău" care au fost evacuaţi în 1944, emis de la Arhivele Naţionale D.J. Bacău, reiese foarte clar că autorul „M." a fost evacuat şi nu a părăsit de bună voie proprietăţile sale; în acest sens depunându-se la dosarul cauzei şi copii de pe rolul fiscal nr. 1375, adresele nr. 575 din 25 iulie 1961, emisă de Sfatul Popular al oraşului Bacău, nr. 126 din 19 decembrie 1967, emisă de Fabrica de Postav „P." şi cea din 31 mai 1947 (anexa 1) emisă de Primăria comunei Petreşti, judeţul Alba.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se succed:
În mod corect Curtea de Apel Bacău a considerat că atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură, persoanelor îndreptăţite, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, (nefiind deci incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), considerând că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevăd că pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie. Pe de o parte, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestei legi, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât şi anumite termene şi sancţiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Criticile recurenţilor nu pot fi primite, aşa cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008, persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută în acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispoziţia art. 480 C. civ.
Nici susţinerea recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind accesul la justiţie şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu se justifică.
Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul ca o instanţă judiciară să soluţioneze orice contestaţie privitoare la drepturile şi obligaţiile sale civile, dar acest drept nu este absolut, el fiind compatibil cu limitări implicite, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere în această materie.
Legea nr. 10/2001 adoptată în ţara noastră, în temeiul căreia persoanele ce se consideră îndreptăţite pot cere să li se recunoască dreptul de a primi măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat, nu conduce la privarea acelor persoane de accesul la instanţă, pentru că, împotriva dispoziţiei sau deciziei emise în procedura administrativă, legea prevede calea contestaţiei în temeiul art. 26, căreia îi conferă o jurisdicţie deplină.
Pe de altă parte, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, se constată că legea internă nu intră în conflict cu dispoziţiile Convenţiei, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie trebuie interpretat în lumina preambulului acesteia, ce enunţă preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun statelor contractante.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care se va respinge recursul în baza art. 312 C. proc. civ., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei civile ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B.R., M.J. şi M.G.R. împotriva deciziei civile nr. 371 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10043/2009. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 9424/2009. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
