ICCJ. Decizia nr. 9446/2009. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9446/2009
Dosar nr. 2829/46/2006
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 5 martie 2002 şi precizată la data de 12 noiembrie 2003, reclamantul T.S. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în temeiul art. 504-505 C. proc. pen. şi art. 998 şi art. 999 C. civ., să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 30 miliarde lei, daune morale.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin sentinţa penală nr. 110/1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 267 alin. (5) C. pen. anterior, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12 martie 1958-17 ianuarie 1963.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 100 din 10 decembrie 2001 a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârea menţionată şi a dispus achitarea numitului T.S., în baza art. 11 pct. 1 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, investită cu soluţionarea cauzei, a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor să plătească reclamantului suma de 1 miliard lei cu titlu de despăgubiri, pronunţând sentinţa civilă nr. 1638 din 11 noiembrie 2002.
Această sentinţă a fost anulată prin Decizia civilă nr. 218/A din 14 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare în primă instanţă Tribunalului Argeş.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 11 septembrie 2003 formând obiectul dosarului nr. 3503/2003.
Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 311 din 12 noiembrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei să plătească reclamantului suma de 8 miliarde lei, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul T.S., Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Argeş şi Ministerul Justiţiei.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civila, prin Decizia nr. 250 A din 12 februarie 2004 a admis apelurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că pe fond a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului T.S. suma de 2 miliarde lei, cu titlu de daune morale şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Împotriva sentinţei civile nr. 311 din 12 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeş a declarat apel şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în susţinerea motivelor arătându-se că, în mod greşit instanţa de fond a obligat la despăgubiri şi pe Ministerul Justiţiei, care nu are calitate procesuală potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, s-a arătat că despăgubirile prezumate nu au fost dovedite de către reclamant, acestea neputând fi prezumate nici în ceea ce priveşte existenţa şi nici în ceea ce priveşte întinderea lor.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. A/674 din 1 aprilie 2004 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că, pe fond, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului T.S. suma de 2 miliarde lei cu titlu de daune morale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 752 din 23 ianuarie 2006 a admis recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Argeş, precum şi de T.S., continuat de M.E., în calitate de legatar universal împotriva deciziilor civile nr. 674 A din 1 aprilie 2004 şi 250 A din 12 februarie 2004 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti şi a casat deciziile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de revizuire a deciziei civile nr. 674 A din 1 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Argeş.
După casare, în rejudecarea apelurilor, prin Decizia nr. 243 A din 10 noiembrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Argeş şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 311 din 12 noiembrie 2003 a Tribunalului Argeş.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantei M.E. suma de 2 miliarde lei daune morale.
A respins apelul declarat de reclamantul T.S., decedat, continuat de reclamanta M.E.
A respins cererea de întoarcere a executării silite formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut, în esenţă, următoarele:
În mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea şi împotriva Ministerului Justiţiei, în speţă, având calitate procesuală pasiva în acţiunea pentru repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, Statul prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamantul a solicitat plata de daune în cuantum de 30 miliarde lei pentru repararea pagubei ce i-a fost produsă ca urmare a condamnării sale pe nedrept la închisoare corecţională cu durata de 5 ani şi confiscare totală a averii pentru săvârşirea delictului de act preparator de trecere frauduloasă a frontierei.
S-a dovedit că T.S. a executat pedeapsa închisorii privative de libertate între 12 martie 1958 şi 17 ianuarie 1963, aşa cum rezultă din Decizia penală nr. 100 din 10 decembrie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, prin care reclamantul a fost achitat, că acesta a fost condamnat pe nedrept.
Suma de 8 miliarde lei acordată de prima instanţă de fond este nejustificată faţă de prejudiciul efectiv suferit de către reclamant, daunele în cuantum de 2 miliarde lei fiind de natură să acopere prejudiciul în raport de importanţa valorilor lezate şi de măsura în care i-a fost afectată reclamantului situaţia familială, profesională şi socială.
Referitor la excepţia invocată de apărătorul reclamantei, privind inadmisibilitatea cererii formulate de Ministerul Finanţelor Publice, de Întoarcere a executării silite, această excepţie s-a respins cu motivarea că nu este o cerere nouă în sensul art. 294 C. proc. civ.
Întoarcerea executării silite este o măsură de restabilire a situaţiei anterioare, care poate fi dispusă în orice fază a procesului, dacă s-a dispus desfiinţarea titlului executoriu în baza căruia executarea a avut loc.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei M.E., instanţa de apel a reţinut că legiuitorul a folosit sintagma de „persoane aflate în întreţinere" pentru a lărgi sfera persoanelor care pot continua sau porni acţiunea pentru repararea pagubei după moartea celui îndreptăţit, incluzând moştenitorii, dar şi pe cei care, la data pronunţării acţiunii se aflau în întreţinerea titularului dreptului, urmând a se stabili dacă întreţinerea era una de drept sau de fapt.
Este neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a declarat apelul pentru Ministerul Finanţelor Publice, respectiv D.G.F.P., în numele acestui minister, deoarece, aşa cum rezultă din delegaţiile nr. 71250 din 05 decembrie 2005 şi 53815 din 16 iunie 2005 D.G.F.P. a fost împuternicită de Ministerul Finanţelor Publice, care este reprezentantul Statului Român.
Împotriva deciziei civile nr. 243 A din 10 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici:
Instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. pen. In speţă, se impunea respingerea apelului formulat de M.E. ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, deoarece M.E. nu s-a aflat în întreţinerea defunctului T.S., iar calitatea acesteia de legatară universală nu îi conferă şi calitate procesuală activă într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
În mod greşit a fost obligat Statul Român la plata sumei de 2 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale către intimatul-reclamant „concluziile instanţei fiind eronate întrucât nu a avut la îndemână nici un criteriu obiectiv de determinare a cuantumului acestora, recunoscându-se o „doză de aproximare". Suma acordată de instanţa de apel ca echivalent al prejudiciului moral suferit de reclamant depăşeşte valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viaţa, sănătatea şi integritatea corporală.
Deşi exista posibilitatea administrării unor probe care să permită stabilirea unui cuantum al daunelor morale, nici reclamantul şi nici ulterior moştenitoarea sa nu au înţeles să le administreze mulţumindu-se să invoce doar o prezumţie legată de faptul că dimensiunea suferinţelor morale a fost cu atât mai mare încât în timpul detenţiei, lui T.S. i s-a născut un fiu, iar soţia a divorţat, ca o consecinţă a calităţii sale de deţinut. Această prezumţie nu trebuia admisă de către instanţă spre o soluţionare favorabilă a cauzei, iar instanţa de apel trebuia să reţină în egală măsură şi prezumţia existenţei unor relaţii de familie deteriorate, având în vedere că soţia T.E. a înţeles să promoveze acţiune de divorţ, iar ulterior eliberării soţului său din penitenciar nu a înţeles să mai încheie o căsătorie cu acesta, locuind în domicilii separate până la sfârşitul vieţii acestuia.
Instanţa de apel, în mod eronat a respins şi cererea de întoarcere, a executării; prin Decizia civilă nr. 752 din 23 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 250/A din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, s-a casat Decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la această instanţă, desfiinţându-se, deci, titlul executoriu în temeiul căruia Statul Român a făcut plata sumei de 221.464 Ron. Din certificatul de legatar nr. 118 din 20 august 2004, rezultă că M.E. a moştenit suma de 221.464 ron, fiind de fapt singura beneficiară a acesteia. Faţă de acestea se impunea admiterea cererii de în toarcere a executării formulate de Statul Român.
Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed:
In primul rând, referitor la critica privind faptul că apelul declarat de M.E. trebuia respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă în raport de dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. pen., se constată că aceasta este nefondată.
In mod corect a reţinut instanţa de apel că legiuitorul a folosit sintagma de „persoane aflate în întreţinere" pentru a lărgi sfera persoanelor care pot continua sau porni acţiunea pentru repararea pagubei după moartea celui îndreptăţit, incluzând moştenitorii, dar şi pe cei care, la data promovării acţiunii se aflau în întreţinerea titularului dreptului, urmând a se stabili dacă întreţinerea era una de drept sau de fapt - cu caracter de stabilitate. Astfel, este de reţinut că, în cazul acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 506 C. proc. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
In categoria persoanelor aflate în întreţinerea defunctului se include şi persoana care convieţuia cu defunctul fără a fi căsătorită. A-i exclude pe moştenitori din categoria persoanelor care pot continua acţiunea pornită de autorul lor înseamnă a încălca prevederile art. 46 din Constituţie, care garantează dreptul la moştenire. Aceasta, în condiţiile în care dreptul de a pretinde despăgubiri pentru condamnarea pe nedrept este un drept cu un conţinut patrimonial. M.E. are şi calitatea de moştenitor, fiind beneficiara unui legat universal.
Referitor la susţinerea potrivit căreia instanţa de judecată în mod eronat a obligat Statul Român la plata sumei de 2 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale către intimatul-reclamant, se constată că şi aceasta este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen., „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare".
Aşa cum a reţinut instanţa de apel, reclamantul T.S. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 110 din 23 mai 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 12 martie 1958 - 17 ianuarie 1963.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 100 din 10 decembrie 2001 a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General, a casat hotărârea menţionată şi a dispus achitarea lui T.S., în baza art. 11 pct. lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că, pe lângă suferinţa inerentă oricărei privări de libertate, reclamantul a fost agresat fizic, a fost supus unor umilinţe repetate şi deţinut în condiţii inumane, toate acestea fiind de natură a-i provoca suferinţe fizice şi morale foarte puternice.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, în mod legal a constatat instanţa de apel că arestarea pe nedrept a reclamantului a fost susceptibilă de a produce suferinţe morale de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acestuia.
In acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că, în cazurile de violare a art. 5 paragraf. 1 al Convenţiei privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul produs victimei, material şi moral, pe perioada detenţiei nelegale.
Arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecinţe asupra acestuia, vătămându-i onoarea, creditul moral, poziţia socială, criterii care definesc persoana umană şi care analizate şi evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de reclamant.
In stabilirea întinderii daunelor, luând în considerare consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic de către reclamant, percepute şi de către familia acestuia, instanţa de apel a dat eficienţă criteriului unei satisfacţii suficiente şi echitabile reţinând că daunele în cuantum de 2 miliarde lei sunt de natură să acopere prejudiciul în raport de importanţa valorilor lezate şi de măsura în care i-a fost afectată reclamantului situaţia familială, profesională şi socială.
Referitor la critica potrivit căreia în mod eronat instanţa a respins şi cererea de întoarcere a executării, se constată că şi aceasta este nefondată.
Astfel, se constată că, faţă de soluţia dată apelurilor declarate în cauză şi în raport de dispoziţiile art. 404 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia se naşte numai în cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu, în mod legal instanţa de apel a respins cererea de întoarcere a executării silite formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Deci, de vreme ce instanţa de apel a admis în parte apelul Statului Român în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la plata cărora a fost obligat, aceasta nu a desfiinţat, ci doar a modificat sentinţa care constituie titlul executor.
Astfel, este de reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la întoarcerea executării.
Faţă de aceste considerente, constatându-se neincidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Argeş împotriva deciziei civile nr. 243 A din 10 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9449/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9401/2009. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
