ICCJ. Decizia nr. 9455/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9455/2009
Dosar nr. 5311/110/2007
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5311/110 din 24 septembrie 2007, reclamantul H.O. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 3043 din 21 august 2007 emisă de către Primarul municipiului Oneşti în aplicarea Legii nr. 10/2001.
In motivarea cererii s-a susţinut că, în mod nejustificat s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate, în acest sens nefiind respectate dispoziţiile sentinţei civile nr. 332 din 18 mai 2005 a Tribunalului Bacău şi făcându-se o ofertă cu privire la o suprafaţă aflată la peste 6 km de oraş.
S-a solicitat anularea dispoziţiei contestate şi restituirea în natură a suprafeţei de teren de 525 mp, daune morale în cuantum de 10.000 ron şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 416 din 28 mai 2008 a Tribunalului Bacău, s-a respins contestaţia formulată de contestatorul H.O. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oneşti, ca nefondată.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, care, prin Decizia nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul H.O.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că imobilele construcţii au fost demolate în totalitate, iar imobilul teren este ocupat de carosabil, trotuar, spaţiu verde cu suprafaţa traversată de reţele edilitare, că pârâtul a acordat contestatorului teren în compensare pe un alt amplasament, însă, la refuzul acestuia, a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi că, în ceea ce priveşte existenţa unui teren liber de construcţii aflat în vecinătatea terenului solicitat şi care ar putea fi oferit în compensare, nu s-a făcut dovada celor susţinute de către contestator, conform art. 1169 C. civ.
Instanţa de apel, analizând limita învestirii instanţei de către contestator a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat contestarea dispoziţiei nr. 3043 din 21 august 2007 emise de Primarul municipiului Oneşti numai sub aspectul nerespectării dispoziţiilor sentinţei civile nr. 332/2005 (prin care intimatul nu a fost obligat la restituirea în natură a suprafeţei de 500 mp din Oneşti, ci de a soluţiona pe fond notificarea, respinsă iniţial pentru nedovedirea calităţii de proprietar, în oricare din modalităţile prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi în ordinea instituită de acest act normativ, - prioritar în natură, în tot sau în parte şi în subsidiar, în echivalent după caz).
Împotriva deciziei civile nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul H.O., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici:
In parte, terenul preluat abuziv de către Statul Român este, în prezent, ocupat de ansamblul de locuinţe „Mărăşeşti II Gheorghe Gheorghiu-Dej", iar în parte este liber de construcţii, aspect rezultat din procesul-verbal nr. 11642 din 05 iunie 2007 al Comisiei de evaluare, precum şi din procesul-verbal nr. 16769 din 17 august 2007 al Subcomisiei de verificare a notificărilor, motiv pentru care restituirea în natură trebuia făcută în parte pe vechiul amplasament.
Instanţele au făcut o aplicare greşită a Legii nr. 10/2001, în sensul că nu au constatat că în patrimoniul Primăriei există terenuri libere de construcţii care pot fi acordate în compensare. In acest sens, trebuia să se dispună administrarea oricărei probe pentru a se stabili dacă în patrimoniul pârâtului există teren liber de construcţii de aceeaşi valoare şi aceleaşi caracteristici ca ale terenului preluat.
Motivarea instanţei de apel este contradictorie în sensul că se reţine, pe de o parte, susţinerea reclamantului referitoare la existenţa în imediata vecinătate a imobilului preluat abuziv a unei suprafeţe de teren de mari dimensiuni, liberă de construcţii, la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte se arată că reclamantul nu ar fi contestat că singurul teren aflat la dispoziţia Comisiei pentru atribuirea în compensare ar fi cel menţionat în tabelul de la fila 45.
Totodată, în mod greşit s-a respins acţiunea pentru că nu s-ar fi făcut dovada susţinerilor privind existenţa unui teren liber de construcţii aflat în vecinătatea terenului solicitat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
In ceea ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că terenul preluat abuziv pentru care a fost formulată notificarea este, în parte, liber de construcţii, motiv pentru care restituirea în natură ar fi trebuit făcută în parte pe vechiul amplasament, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut faptul că, prin contestaţia formulată reclamantul-contestator a înţeles să conteste actul administrativ numai sub aspectul nerespectării dispoziţiilor sentinţei civile nr. 332/2005 a Tribunalului Bacău.
Instanţa de apel a reţinut că, faţă de conţinutul procesului-verbal nr. 11642, terenul notificat nu poate face obiectul restituirii în natură, fiind afectat de carosabil şi trotuar, acces stradal secundar şi reţele edilitare ce traversează spaţiul verde aparţinând domeniului public conform anexei nr. 5 la P.U.G. nr. 15/1998. Situaţia reala a bunului notificat a fost adusă la cunoştinţa recurentului-contestator care şi-a exprimat dorinţa de a primi teren nu neapărat pe vechiul amplasament.
Astfel, situaţia reţinută mai sus nu a făcut obiectul contestaţiei nici în faza premergătoare emiterii dispoziţiei, nici în ciclul procesual anterior, aşa încât, în mod corect s-a statuat că nu se impunea suplimentarea probatoriului.
In ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant privitoare la faptul că instanţa de apel ar fi înlăturat fără nici o motivare probele privind existenţa reală a terenului liber de construcţii aflat în vecinătatea terenului solicitat, se retine că nici acestea nu sunt fondate. Instanţa de apel a adus la cunoştinţa recurentului-intimat faptul că, faţă de caracterul devolutiv al apelului, este posibil a se administra proba cu expertiză
De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că, aşa cum rezultă din adresa nr. 14127 din 09 iulie 2007 - fila 63-64 dosar fond, subcomisia de verificare a notificărilor primite în temeiul Legii nr. 10/2001 Oneşti a comunicat recurentului-contestator faptul că există o suprafaţă de teren aflată la dispoziţia comisiei pentru compensare, dovada amplasamentului fiind depusă (fila 45 dosar fond). Această situaţie de fapt nu a făcut obiectul niciunei contestaţii din partea recurentului nici în faza administrativă, când i-a fost comunicată adresa existentă la fila 62 dosar fond şi nici în faţa instanţei de judecată. In atare condiţii, câta vreme recurentul-contestator nu a contestat faptul că singurul teren aflat la dispoziţia comisiei este cel indicat de comisie, instanţa nu avea obligaţia de a dispune administrarea unui probatoriu suplimentar care să verifice dacă există şi alt teren la dispoziţia comisiei. Susţinerea recurentului-contestator privitoare la faptul că terenul oferit spre compensare de către comisie nu ar corespunde calitativ şi valoric nu putea fi verificată de instanţa de apel câtă vreme recurentul a refuzat compensarea cu acest teren.
Faţă de prevederile art. 1.7 din HG nr. 250/2009, instanţa de apel a reţinut faptul că nu se poate trece peste voinţa legiuitorului care a lăsat la latitudinea entităţii învestite cu soluţionarea notificării a stabili ce terenuri din cele deţinute sunt disponibile şi pot fi afectate pentru compensare, pentru a dispune verificarea unor afirmaţii ale reclamantului, susţinute doar de nişte fotografii.
Or, instanţa de apel nu putea trece peste voinţa legiuitorului şi, câtă vreme reclamantul a înţeles expres să menţioneze că nu solicită administrarea probei cu expertiză, din probele cu înscrisuri şi planşe foto existente la dosar rezultând faptul că există o suprafaţă de teren pretabilă a fi restituită drept teren în compensare, instanţa de apel în mod corect a reţinut că „înscrisurile depuse la dosar nu pot avea valoarea unor probe contrare ori a unora suficiente în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă care să le amplaseze real şi cert în zona pretinsă ca fiind liberă".
Faţă de considerentele expuse, se constată neincidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.O. împotriva deciziei chile nr. 157 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9458/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9452/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
