ICCJ. Decizia nr. 9490/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9490/2009
Dosar nr. 2/121/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului B.L. în Italia.
În motivarea cererii reclamanta a învederat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 10 decembrie 2008 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma şi că datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul acestei ţări.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 şi art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa nr. 62 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă că, măsura de returnare a unui cetăţean român dispusă de autorităţile unui stat membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa română să interzică dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie urmând a se aprecia de către instanţa naţională prin raportare la situaţia concretă a cetăţeanului în cauză.
Întrucât în cauză nu s-a făcut nicio dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, de natură a aduce atingere ordinii publice, securităţii publice ori sănătăţii publice a statului din care a fost returnat, s-a constatat a fi neîntemeiată cererea reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 153A din 12 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, instanţa care a reţinut, în esenţă, că în speţă faptele prezentate de apelantă nu indică împrejurarea că, în prezent sau în trecut, conduita intimatului ar fi de natură să provoace temerea că acesta ar putea prezenta un pericol real pentru interesele fundamentale ale societăţii, care să justifice adoptarea măsurii solicitată prin cererea dedusă judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut că în raport de comportamentul pârâtului astfel cum acesta a fost descris şi sancţionat de autorităţile italiene în Decretul Prefectului de Roma emis la data de 10 decembrie 2008, sunt întrunite cerinţele art. 5 şi art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul privind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea între acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este încorporat în protocolului de aderare, şi cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/C.E., restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2) textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară, deoarece dispoziţiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Pârâtul a fost returnat din Italia fără să fi fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea vreunei fapte penale.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului ar fi încălcat principiul proporţionalităţii, pretins de norma legală evocată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 153/A din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9491/2009. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 9463/2009. Civil → |
|---|
