ICCJ. Decizia nr. 9505/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.9505/2009
Dosar nr. 4272/95/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9 din 8 ianuarie 2007 a Judecătoriei Novaci, s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de reclamanta N.D. împotriva pârâtei F. Gorj - C.C. Novaci, având ca obiect anularea dispoziţiei de soluţionare, de către intimată, a notificării transmise Primarului Comunei Crasna, cu privire la restituirea în natură a unei suprafeţe de teren de 1830 mp, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ.
Prin încheierea pronunţată la data de 30 martie 2007, în dosarul nr. 2544/95/2007, Tribunalul Gorj, secţia comercială şi contencios administrativ, a trimis cauza spre soluţionare Secţiei civile a aceluiaşi tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 5 septembrie 2007 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, s-a respins acţiunea având ca obiect contestaţie împotriva deciziei nr. 264 din 18 octombrie 2006, formulată de reclamantă împotriva pârâtei F. Gorj - C.C. Novaci, judeţul Gorj.
In pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 10/2001 este o lege specială şi vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilele preluate abuziv, stabilind şi procedura de urmat, pentru realizarea scopului legii.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit în dosarul cauzei, la care părţile nu au formulat obiecţiuni, Tribunalul a reţinut că suprafaţa de 1830 mp, ce a format obiectul dispoziţiei contestate, are lăţimea de 47 ml şi lungimea de 38 ml , învecinându-se la Nord cu D.J. 653, la Sud cu proprietatea SC E. SRL, la Est cu D.S. 19 şi la Vest cu L.I., fără să existe vreo porţiune de teren liberă, care să poată fi restituită în natură reclamantei.
Prin dispoziţia nr. 264 din 18 octombrie 2006, s-a oferit restituirea în echivalent valoric, respectiv în bani, a suprafeţei de 1830 mp, teren ocupat şi aferent construcţiilor C.C. din comuna Crasna, sat Cărpiniş, judeţul Gorj, la valoarea totală de 9.200 lei.
Astfel, expertul a concluzionat, în urma identificării terenului, că nu există nicio porţiune liberă din suprafaţa sus-menţionată, pentru a fi restituită în natură către reclamantă.
În concluzie, Tribunalul a respins contestaţia formulată de parte, care nu a atacat decât modalitatea măsurii reparatorii acordate, nu şi cuantumul valoric al despăgubirilor propuse.
A mai reţinut că suprafaţa de teren de 1705 mp, care se situează în continuarea suprafeţei de 1830 mp, este liberă, dar nu a făcut obiectul dispoziţiei contestate.
Prin Decizia civilă nr. 349 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile sus-menţionate, precum şi cererea de intervenţie formulată în interesul apelantei, de N.P., s-a schimbat sentinţa, în sensul că s-a admis în parte contestaţia. S-a dispus anularea dispoziţiei nr. 264 din 18 octombrie 2006 emisă de intimata F. Gorj - C.C. Novaci; s-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 861 mp, pe care au fost edificate, în anul 1970, construcţiile proprietatea F. Gorj, respectiv spaţiu comercial (508 mp), anexă atelier (337 mp) şi grup sanitar (16 mp).
S-a dispus restituirea în natură, către reclamantă, a diferenţei de 969 mp teren ce face parte din suprafaţa totală de 1830 mp, identificată prin dimensiuni şi vecinătăţi în raportul de expertiză şi schiţa anexă întocmite, în apel, de expert B.G.
În pronunţarea acestei decizii, Curtea de Apel a constatat că reclamanta a formulat notificare pentru restituirea în natură a terenului din punctul „La miliţie", în suprafaţă de 4500 mp, situat în comuna Crasna, judeţ Gorj, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, adresându-se Primăriei comunei Crasna, notificarea fiind înregistrată la B.E.J. de pe lângă Judecătoria Novaci, sub nr. 94/E/2001.
În vederea soluţionării acestei notificări, Primăria Crasna a emis dispoziţia nr. 104 din 13 septembrie 2001, prin care a dispus restituirea în natură, către reclamantă, a suprafeţei de 2498 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1717 din 20 martie 2002, reclamanta a vândut SC E. SRL, reprezentată prin administrator N.P., suprafaţa de 4215 mp, situată în intravilanul satului Cărpiniş, comuna Crasna, judeţul Gorj, dreptul de proprietate fiindu-i recunoscut atât în baza Legii nr. 18/1991, cât şi prin dispoziţia nr. 104 din 13 septembrie 2001, emisă conform Legii nr. 10/2001.
Dispoziţia nr. 104/2001 a fost atacată, în instanţă, de către pârâta F. Gorj - C.C. Novaci, iar prin sentinţa civilă nr. 1196 din 7 septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci, a fost admisă acţiunea şi anulată în parte dispoziţia atacată, pentru suprafaţa de 1830 mp.
Hotărârea judecătorească sus-menţionată a rămas definitivă prin Decizia nr. 774 A din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj şi irevocabilă prin Decizia nr. 650 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova.
Instanţele au reţinut că, pentru suprafaţa de 1830 mp, din totalul de 4500 mp solicitaţi de reclamantă, notificarea trebuia înaintată pârâtei F. Gorj - C.C. Novaci, aceasta fiind competentă să soluţioneze cererea.
Aşadar, cu privire la terenul în suprafaţă de 1830 mp, aflat în posesia pârâtei F. Gorj, s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă că unitatea deţinătoare este pârâta şi, prin urmare, aceasta trebuie să soluţioneze cererea formulată de reclamantă, în baza Legii nr. 10/2001.
Susţinerea apelantei sub acest aspect este nefondată, fiind de necontestat că pârâta F. Gorj are calitatea de unitate deţinătoare pentru terenul de 1830 mp, fiind obligată să emită dispoziţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
De altfel, pârâta s-a conformat sentinţei civile nr. 1196 din 7 septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci şi a emis dispoziţia nr. 264 din 18 octombrie 2006, prin care a oferit despăgubiri în sumă de 9.200 lei pentru terenul în suprafaţă de 1830 mp, ocupat de construcţiile C.C. Novaci.
Faţă de data pronunţării sentinţei civile sus-menţionate, dispoziţia nr. 264 din 18 octombrie 2006 a fost emisă cu respectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel încât nici susţinerea referitoare la emiterea peste termenul legal a dispoziţiei respective nu se confirmă.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, Curtea a constatat că acesta se impunea a fi examinat, de către Tribunal, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar şi art. 7 şi art. 9 din acelaşi act normativ, dispoziţii care consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
Pornind de la prevederile legale menţionate, prima instanţă trebuia să verifice dacă terenul în suprafaţă de 1830 mp, deţinut de pârâta F. Gorj - C.C. Novaci, este teren liber în sensul Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, dacă există posibilitatea restituirii în natură a acestui teren sau a unei porţiuni de teren liberă de construcţii şi amenajări de utilitate publică.
Ambele expertize efectuate în cauză au concluzionat că, pe suprafaţa de 1830 mp, sunt amplasate mai multe construcţii, o parte dintre ele fiind proprietatea C.C. Novaci, celelalte construcţii fiind edificate de către SC E. SRL, al cărei administrator este intervenientul în interesul apelantei, N.P.
Potrivit raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond, de expert L.B., pe terenul în suprafaţă de 1830 mp, pârâta C.C. Novaci a edificat, în anul 1970, cu autorizaţie de construire, un spaţiu comercial în suprafaţă de 508 mp, o anexă atelier în suprafaţă de 337 mp şi un grup sanitar în suprafaţă de 16 mp.
Aceste construcţii au fost edificate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă, astfel încât acestea nu pot fi ridicate, urmând a fi folosite potrivit destinaţiei date de proprietar.
Celelalte construcţii existente pe teren au fost edificate de SC E. SRL după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între această societate şi reclamantă, cu privire la construcţiile respective neexistând interes din partea reclamantei pentru ridicarea lor, câtă vreme terenul de sub construcţii a fost înstrăinat societăţii menţionate.
Schiţele anexă la rapoartele de expertiză demonstrează că, între construcţiile proprietatea C.C. Novaci şi construcţiile proprietatea societăţii comerciale menţionate, există porţiuni de teren liber, neafectate de lucrări de utilitate publică.
De asemenea, rezultă că cele trei construcţii proprietatea C.C. Novaci sunt amplasate la distanţe mari una de cealaltă, astfel încât terenul reprezentând curtea interioară este liber şi poate fi restituit în natură.
Totalizând suprafaţa ocupată de construcţiile edificate în anul 1970, de C.C. Novaci, Curtea a constatat că aceasta este de 861 mp, astfel că, din suprafaţa de 1830 mp ce a format obiectul notificării nr.94/E/2001, suprafaţa de 969 mp este liberă de construcţii în sensul Legii nr. 10/2001 şi poate fi restituită în natură apelantei-reclamante.
Pentru diferenţa de 861 mp din suprafaţa de 1830 mp, care nu poate fi restituită în natură, reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent ce urmează a fi stabilite în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Susţinerea apelantei-reclamante privind faptul că, urmare a abrogării dispoziţiilor art. 107 din Legea nr. 109/1996, pârâta F. Gorj nu ar mai avea dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului pe care îl ocupă, este nerelevantă, reclamanta primind în natură terenul liber ce poate fi restituit, iar pentru diferenţă, măsuri reparatorii prin echivalent.
Soluţia de restituire în natură a terenului liber, identificat prin rapoartele de expertiză întocmite în cauză, se impune atât pentru respectarea principiului înscris în art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, dar şi pentru respectarea Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cererea de intervenţie formulată în interesul apelantei-reclamante a fost admisă în totalitate, susţinerile din această cerere fiind grefate pe motivele de apel.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanta şi pârâta S.C.C.C. Novaci, prin U. J.C.C. Gorj.
Recurenta reclamantă a criticat Decizia, pentru următoarele motive:
Instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la aspectele învederate şi la actele indicate de apelantă prin motivele de apel.
In materia Legii nr. 10/2001, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între „entitatea învestită cu soluţionarea notificării" şi „persoană îndreptăţită", respectiv numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material reglementat de această lege şi dedus judecăţii.
In speţă, instanţele nu au verificat legitimarea procesuală activă şi pasivă a părţilor prin raportare la actele depuse, care nu au fost avute în vedere şi care reprezentau mijloace de apărare esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt.
In acest sens, recurenta invocă contractele de vânzare-cumpărare nr. 138 din 14 iulie 2005 şi nr. 8288 din 21 decembrie 2004, prin care intimata a înstrăinat construcţiile către SC H.E. SRL şi către numitul C.C.; contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 1717 din 20 martie 2002, prin care recurenta a înstrăinat, către SC E. SRL, suprafaţa de 4.215 mp teren, ce include şi suprafaţa de 1830 mp ce face obiectul ofertei intimatei. Aceasta din urmă a solicitat anularea acestui contract, acţiunea fiind respinsă.
În concluzie, din moment ce intimata a înstrăinat construcţiile în anul 2004 nu se mai poate numi „entitate învestită cu soluţionarea notificării" şi, astfel, nu mai putea emite dispoziţia nr. 264 din 18 octombrie 2006 şi nici recurenta nu reprezintă „persoană îndreptăţită" la măsuri reparatorii, ca urmare a înstrăinării terenului, prin act autentic menţinut de instanţele de judecată.
Instanţa nu a analizat susţinerile şi apărările formulate, astfel că hotărârea pronunţată nu răspunde exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil (hotărârile în cauzele Albina împotriva României, Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotărârea din 8 iunie 2006).
O altă critică a deciziei recurate vizează modul în care instanţa de apel a rezolvat problema în ceea ce priveşte nerespectarea termenului de 60 de zile în care unitatea deţinătoare trebuia să se pronunţe asupra cererii de restituire.
Curtea a considerat că intimata s-a încadrat în termenul prevăzut de lege deoarece a emis dispoziţia în cadrul acestui termen, care are, însă, ca punct de plecare data la care a rămas definitivă şi irevocabilă sentinţa civilă nr. 1196 din 7 septembrie 2006. Conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, termenul respectiv se calcula, cel mai târziu, de la momentul la care intimata a luat cunoştinţă de notificare, respectiv în anul 2002.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 25.3, art. 27.1 din HG nr. 250/2007.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei civile recurate şi, pe fond, admiterea contestaţiei şi anularea dispoziţiei nr. 264 din 18 octombrie 2006.
Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
Curtea de Apel a dat o altă interpretare conţinutului rapoartelor de expertiză şi nu a valorificat raportul întocmit la dispoziţia acestei instanţe.
Deşi ambele rapoarte de expertiză au reţinut că terenul ocupat, dar şi util folosirii construcţiilor, este de 1830 mp, Curtea a considerat că nu este posibilă restituirea în natură doar în ceea ce priveşte suprafeţele de teren ocupate efectiv de construcţiile pârâtei, respectiv 508 mp spaţiu comercial, 337 mp ateliere de producţie şi 16 mp grup sanitar, aşadar, un total de 861 mp suprafaţă construită din cei 1830 mp, fără a lua în calcul şi o minimă suprafaţă utilă folosirii construcţiilor potrivit destinaţiei lor specifice.
Prin Decizia pronunţată, reclamanta nu a fost avantajată deoarece aceasta nu mai este proprietara terenului, pe care l-a înstrăinat către SC E. SRL încă din anul 2003.
Suprafaţa de 969 mp o reprezintă suprafaţa strict necesară funcţionalităţii construcţiilor recurentei.
Acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor şi nici nu s-a solicitat a fi lămurit de către expert B.G., expertiza fiind neutilă cauzei.
Dispozitivul privind restituirea suprafeţei de 969 mp este fără finalitate deoarece proprietatea şi folosinţa terenului aparţin SC E. SRL Crasna, recurenta-reclamantă înregistrând o pierdere deoarece preţul ofertat de recurenta-pârâtă este dublu faţă de cel încasat de notificatoare de la SC E. SRL
Diferenţa de 969 mp pentru care s-a dispus restituirea în natură către reclamantă se află pe toate laturile construcţiilor pârâtei, care nu le va mai putea folosi, nu din vina reclamantei, ci din culpa proprietarei terenului, societatea comercială sus-menţionată,
Menţinerea deciziei recurate ar conduce la naşterea unor litigii între pârâtă şi SC E. SRL, recurenta fiind obligată să-şi retragă folosinţa construcţiilor chiar dacă va plăti contravaloarea suprafeţei de 861 mp teren ocupat de construcţii.
Potrivit raportului B.G., din suprafaţa de 969 mp, pentru care s-a dispus restituirea în natură, cumpărătoarea SC E. SRL a înstrăinat o suprafaţă de 343,20 mp unui alt S.R.L., ceea ce înseamnă că nu este posibilă o restituire efectivă în natură a acestei suprafeţe către parte.
Şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, este constantă, în sensul unei suprafeţe minime aferente construcţiilor, care să asigure folosinţa acestora, precum şi a căilor de acces la construcţii, în caz contrar, oferta de restituire numai pentru terenurile strict ocupate de construcţii având ca scop doar evitarea demolării construcţiilor de către proprietarul notificator.
De asemenea, şi dacă notificatoarea ar beneficia de restituirea în natură a trenului de 969 mp, nu i-ar putea da o utilitate constructivă, iar valoarea terenului ar fi una scăzută deoarece această suprafaţă este distribuită printre construcţiile pârâtei, fiind condiţionată de existenţa acestora.
Dacă s-ar menţine Decizia Curţii de Apel, cumpărătoarea terenului, SC E. SRL Crasna, ar împrejmui terenul care înconjoară construcţiile recurentei şi ar face imposibilă folosirea lor (accesul la construcţii).
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză, pentru ca expertul B.G. să lămurească modalitatea de împărţire a suprafeţei totale de 1547,80 mp, ocupată de construcţiile pârâtei şi ale SC E. SRL Crasna, în funcţie de suprafaţa construcţiilor fiecărei societăţi şi cea utilă accesului la construcţii, precum şi normala lor folosinţă.
Analizând Decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, iar recursul declarat de pârâtă este nul, pentru următoarele considerente.
Referitor la criticile recurentei reclamante, acestea sunt neîntemeiate atât în privinţa nemotivării deciziei raportat la motivele căii de atac exercitate de această parte şi la înscrisurile invocate prin cererea de apel, a neverificării legitimării procesuale active şi pasive, cât şi în privinţa considerentelor Curţii în legătură cu respectarea termenului de soluţionare a notificării de către pârâta S.C.C.C. Novaci.
Astfel, apelanta reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe pentru mai multe aspecte, şi anume imposibilitatea soluţionării corecte a cauzei în absenţa notificării nr. 94/E/2001, greşita emitere a dispoziţiei contestate, de către pârâtă, doar pentru o porţiune de teren (1830 mp), iar nu pentru tot terenul şi construcţiile edificate pe acesta, neputându-se reţine folosinţa gratuită a terenului, în temeiul art. 107 din Legea nr. 109/1996, de la momentul formulării notificării. Partea a invocat şi absenţa verificărilor ce ar fi trebuit să fie efectuate în legătură cu amplasamentul diferenţei de teren de la 1830 mp până la suprafeţele totale solicitate de reclamantă prin notificările formulate.
Contrar celor susţinute de recurentă, Curtea de Apel s-a pronunţat asupra criticilor formulate în apel, solicitând intimatei pârâte să depună notificarea sus-menţionată, pretenţiile reclamantei în legătură cu suprafaţa de teren totală, de 4500 mp, exprimate prin această cerere, fiind avute în vedere de instanţă.
Cum s-a arătat deja, Curtea a arătat motivele pentru care pârâta a emis dispoziţie doar pentru suprafaţa de teren de 1830 mp, pentru această suprafaţă fiind anulată dispoziţia iniţială nr. 104/2001 dată de Primarul comunei Crasna, prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 1196 din 7 septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci, rămasă definitivă prin Decizia nr. 774 A din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj şi irevocabilă prin Decizia nr. 650 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova). Instanţele respective, s-a menţionat în Decizia recurată în prezentul dosar, au constatat că, pentru suprafaţa de 1830 mp teren din totalul de 4500 mp solicitaţi prin notificare, cererea reclamantei trebuia înaintată către F. Gorj - C.C. Novaci deoarece această societate se află în posesia porţiunii de teren respective, fiind unitate deţinătoare şi, în consecinţă, obligată să emită dispoziţie în condiţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001. A mai precizat Curtea de Apel că pârâta s-a conformat hotărârii judecătoreşti irevocabile, emiţând dispoziţia nr. 264 din 18 octombrie 2006, contestată în prezentul dosar, pentru suprafaţa de 1830 mp.
In raport de considerentele sus-prezentate, nu se poate considera că instanţa ar fi omis să verifice amplasamentul diferenţei de teren între suprafaţa de 1830 mp, în litigiu, şi cea pretinsă prin notificare, de 4500 mp, din moment ce această diferenţă de teren nu face obiectul prezentului proces, Curtea raportându-se la limitele învestirii primei instanţe, cu contestaţie formulată împotriva dispoziţiei nr. 264 din 18 octombrie 2006 emisă de pârâtă. Or, actul contestat a vizat exclusiv suprafaţa de teren deţinută de C.C. Novaci, astfel cum a fost stabilită prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiul anterior, şi anume de 1830 mp.
In ceea ce priveşte construcţiile edificate pe teren, de asemenea, instanţa de apel a avut în vedere şi aceste bunuri, arătând că unele construcţii au fost ridicate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, de către pârâtă, şi anume spaţiu comercial în suprafaţă de 508 mp, anexă atelier în suprafaţă de 337 mp, grup sanitar în suprafaţă de 16 mp, iar celelalte construcţii existente pe teren au fost edificate de SC E. SRL, după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamantă. Pentru aceste construcţii, a menţionat Curtea, nu există interes din partea apelantei de a solicita ridicarea lor, atât timp cât aceasta a înstrăinat societăţii respective terenul de sub construcţii.
Referitor la susţinerile reclamantei în legătură cu inexistenţa dreptului de folosinţă gratuită, ca urmare a abrogării art. 107 din Legea nr. 109/1996, Curtea a motivat lipsa de relevanţă a criticii respective faţă de modalitatea de reparaţie stabilită de această instanţă pentru terenul solicitat de parte prin notificare şi deţinut de pârâtă.
Recurenta a invocat şi neanalizarea înscrisurilor menţionate în cererea de apel, critică neîntemeiată faţă de conţinutul căii de atac respective, în care nu se face referire la niciun înscris în afara notificării, dispoziţiei contestate şi a sentinţei civile nr. 1196 din 7 septembrie 2006, toate aceste acte fiind analizate conform celor arătate în precedent.
In consecinţă, considerentele Curţii de Apel îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., precum şi cele ale art. 6 din C.E.D.O., în sensul expunerii argumentelor de fapt şi de drept care au fundamentat convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, dar şi cele pentru care au fost înlăturate anumite susţineri ale părţii, nefiind întrunite cerinţele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privind absenţa sau insuficienţa motivării deciziei recurate.
Cu privire la omisiunea instanţei de a verifica legitimarea procesuală activă şi pasivă în litigiu, aceasta nu poate fi reţinută atât timp cât excepţiile corespunzătoare nu au fost invocate de niciuna dintre părţi, nici prin cererea de apel şi nici separat, neputându-se pune problema încălcării regulilor procedurale în materie, în condiţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nu este îndeplinită nici condiţia vătămării intereselor procedurale ale acestora, conform art. 105 alin. (2) din Cod, la care face referire motivul de casare indicat mai sus, deoarece prezenta instanţă va analiza în cele ce urmează aspectele legate de justificarea legitimării procesuale în prezenta cauză.
Legitimarea procesuală activă este justificată de reclamantă deoarece aceasta a formulat notificare în legătură cu imobilul în litigiu, pretinzând, la data formulării cererii, calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ca moştenitoare a proprietarului iniţial, B.C. Tot ea are legitimarea de a contesta dispoziţia emisă în soluţionarea pretenţiilor formulate prin notificare şi, totodată, interesul de a obţine una dintre formele de reparaţie prevăzute de Legea nr. 10/2001, care să confirme actul juridic încheiat cu SC E. SRL.
Pe de altă parte, chiar dacă nu are legătură cu legitimarea procesuală activă, instanţa constată că administratorul societăţii sus-menţionate, N.P., care a reprezentat SC E. SRL la perfectarea actului juridic prin care a fost înstrăinat terenul în litigiu către această societate, a formulat cerere de intervenţie în interesul apelantei reclamante, admisă de Curtea de Apel, astfel încât acesta a avut posibilitatea de a formula, în numele societăţii, şi în interesul reclamantei, comun cu al său, toate acele susţineri sau apărări care s-au circumscris interesului său procedural, în sensul păstrării terenului.
Referitor la lipsa calităţii procesuale pasive, recurenta reclamantă a invocat încheierea unor acte de vânzare-cumpărare de către pârâtă cu terţe persoane, care vizează, însă, construcţii edificate pe terenul în litigiu, contracte care, prin obiectul lor, nu afectează calitatea C.C. Novaci, de unitate deţinătoare a terenului în litigiu şi, în consecinţă, de organism abilitat, potrivit dispoziţiilor art. 22, art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, de a soluţiona pretenţiile reclamantei. In acelaşi sens, în cazul formulării contestaţiei în condiţiile art. 26 alin. (3) din actul normativ enunţat, tot pârâtei, în calitatea sa de emitent al dispoziţiei atacate, îi revine legitimarea de a sta în proces.
În concluzie, cadrul procesual a fost corect stabilit şi menţinut în toate fazele procesuale, criticile recurentei reclamante sub acest aspect fiind neîntemeiate.
O ultimă susţinere a recurentei priveşte nerespectarea, de către pârâtă, a termenului de soluţionare a notificării, care, în opinia părţii, curge de la data la care aceasta a luat cunoştinţă de cerere, iar nu de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1196 din 7 septembrie 2006.
Pe lângă faptul că respectarea sau nu a termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea notificării nici nu are relevanţă în cauză faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de absenţa unei cereri care să vizeze prejudiciul produs reclamantei prin întârziere, considerentele Curţii de Apel în legătură cu încadrarea pârâtei în limitele legale de rezolvare a notificării sunt corecte.
Potrivit art. 25 alin. (1)din Lege, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin dispoziţie sau decizie motivată, în acelaşi termen, să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv [art. 26 alin. (1).
In speţă, pârâta nu a fost persoana sesizată iniţial cu notificare, aceasta fiind Primăria comunei Crasna, şi, chiar dacă C.C. Novaci a luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantei anterior rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 1196 din 7 septembrie 2006 a Judecătoriei Novaci, aceasta fiind pronunţată în litigiul declanşat de pârâtă, obligaţia de a rezolva pretenţiile reclamantei pentru terenul de 1830 mp nu subzista mai înainte ca instanţa respectivă să desfiinţeze parţial dispoziţia emisă de Primar pentru terenul deţinut de pârâtă şi să stabilească, în mod irevocabil, care este persoana deţinătoare a terenului menţionat.
În consecinţă, doar ulterior rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 1196/2006, pârâtei din prezentul dosar îi revenea obligaţia de a rezolva, în termenul legal de 60 de zile, cererea reclamantei pentru suprafaţa de teren deţinută de ea, în caz contrar, existând riscul acordării măsurilor reparatorii de către două instituţii diferite pentru acelaşi teren.
În consecinţă, Curtea de Apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte calculul termenului de răspuns la notificare de către pârâtă, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din Cod.
Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul exercitat de pârâtă este nul în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1)cu referire la art. 303 alin. (1)din acelaşi cod.
Astfel, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c), cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recurenta pârâtă, după cum s-a prezentat deja, a criticat interpretarea dată de instanţa de apel asupra rapoartelor de expertiză, în ceea ce priveşte suprafaţa utilă folosirii construcţiilor potrivit destinaţiei lor, susţinând că, în realitate, întreaga suprafaţă de 1830 mp nu poate fi restituită în natură, faţă de caracterul necesar al suprafeţei restituite în natură către reclamantă, prin Decizia Curţii de Apel (969 mp) pentru asigurarea funcţionalităţii acelor construcţii.
Susţinerile arătate pun în discuţie reevaluarea situaţiei de fapt în raport de mijloacele de probă administrate, ceea ce nu se mai poate realiza în prezenta cauză faţă de actuala structură a recursului, care nu mai permite verificări de fapt, ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Astfel, Curtea de Apel a stabilit forma de reparaţie prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul ocupat de construcţiile edificate de pârâtă, considerând, faţă de rapoartele de expertiză şi schiţele anexă, că restul terenului din suprafaţa de 1830 mp reprezintă teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind relevant că acesta este ocupat de alte construcţii edificate de SC E. SRL, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre această societate şi reclamantă.
Deşi invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă nu arată ce texte de lege au fost încălcate de către instanţa de apel atunci când, faţă probele administrate, a dispus restituirea în natură a terenului identificat ca fiind liber, în raport de suprafaţa ocupată de construcţiile edificate de pârâtă.
De asemenea, Curtea a arătat argumentele pentru care nu a avut în vedere, la stabilirea reparaţiei cuvenite reclamantei, terenul ocupat de construcţiile edificate de SC E. SRL, reclamanta neavând interes să obţină desfiinţarea acestor construcţii atât timp cât a înstrăinat terenul respectiv către societatea menţionată, aspect necontestat de către C.C. Novaci.
Pe de altă parte, susţinerile referitoare la suprafaţa de teren necesară bunei funcţionări a construcţiilor edificate de pârâtă nu se circumscriu vreunui caz de nelegalitate, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât timp cât nu se invocă nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 încălcată sau aplicată greşit şi nici nu există un asemenea impediment legal pentru restituirea în natură, reprezentând doar o apreciere subiectivă a părţii în legătură cu destinaţia pe care ar trebui să o aibă terenul restituit în natură reclamantei.
Nici critica referitoare la necesitatea punerii în discuţie şi încuviinţării unui anumit obiectiv al expertizei dispuse în cauză, în speţă, cel privind stabilirea caracterului necesar al terenului de 969 mp pentru folosirea construcţiilor edificate de pârâtă, nu se încadrează în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece vizează aprecierea instanţei cu privire la concludenta şi utilitatea unei probe, cu consecinţe directe asupra schimbării situaţiei de fapt ce se tinde a se dovedi prin proba respectivă. Or, cum s-a arătat deja, o asemenea critică, cu consecinţe asupra evaluării situaţiei de fapt, nu mai poate fi analizată în recurs.
Susţinerile referitoare la lipsa de finalitate a dispozitivului deciziei faţă de persoana care este titulara dreptului de proprietate asupra terenului, în speţă, SC E. SRL, iar nu reclamanta, nu se încadrează, de asemenea, în niciun motiv de nelegalitate, fiind o simplă afirmaţie personală, fără efecte juridice, a recurentei pârâte. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-au menţionat în precedent consecinţele stabilirii măsurilor reparatorii în natură, chiar şi pentru o parte din teren, în favoarea reclamantei, în ceea ce priveşte confirmarea retroactivă a actului de vânzare-cumpărare încheiat de aceasta cu societatea respectivă.
În plus, pretinsul prejudiciu suferit de reclamantă constând în diferenţa de preţ între cel încasat de aceasta de la SC E. SRL şi „preţul ofertat" de recurenta pârâtă nu interesează litigiul de faţă, care vizează exclusiv măsurile reparatorii la care este îndreptăţită partea menţionată, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Nici eventualitatea unor procese ulterioare purtate cu societatea cumpărătoare şi nici poziţia acesteia în viitor în legătură cu împrejmuirea terenului cumpărat nu au legătură cu procesul de faţă şi nu se circumscriu vreunui motiv de recurs.
In ceea ce priveşte imposibilitatea, invocată de recurentă, de a folosi construcţiile care îi aparţin din cauza inexistenţei unor căi de acces la imobilele respective, partea interesată are la dispoziţie căi legale de a stabili un drept de servitute, fie prin acord de voinţă cu proprietarul terenului, fie pe cale judiciară, în cazul unui refuz nejustificat din partea acestuia.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele prezentate de pârâtă în cererea de recurs nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive de ordine publică, care să fie examinate din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât, conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.D. împotriva deciziei nr. 349 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată nul recursul declarat de pârâta S.C.C.C. Novaci, prin U.J.C.C. Gorj, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9523/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9504/2009. Civil → |
|---|
