ICCJ. Decizia nr. 9503/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9503/2009
Dosar nr. 735/30/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele.
La 26 ianuarie 2007, reclamantul A.P.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara pentru retrocedarea terenului intravilan în suprafaţă de 1035 mp, înscris în C.F. nr. 11302 Timişoara, nr. top. 23132, 23133, solicitând instanţei să dispună: restabilirea situaţiei anterioare în C.F., în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi reînscriererii dreptului de proprietate al autorilor A.T. şi A.F.; intabularea în C.F. a dreptului său de proprie te cu titlu de moştenire asupra terenului aflat în litigiu. în subsidiar, pentru ipoteza în care terenul intravilan nu poate fi retrocedat în totalitate, reclamantul a cerut a i se acorda o justă despăgubire stabilită prin expertiză.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, art. 480 C. civ., art. 21 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie, reclamantul a arătat că terenul a cărei retrocedare o solicită a fost expropriat în baza Decretului nr. 138/1979, pentru utilitate publică, având ca destinaţie construcţii de locuinţe care nu au fost edificate niciodată, terenul fiind liber şi în prezent. A mai arătat că potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fot utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică. Reclamantul a precizat că susţinerile sale sunt în concordanţă cu cele stabilite cu putere obligatorie de Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Totodată reclamantul a arătat că, pentru exproprierea terenului, nu s-a primit niciodată o justă despăgubire din partea Statului Român.
Tribunalul Timiş, secţia civilă, după ce, la termenul din 15 mai 2007 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, la 06 decembrie 2007, ţinând cont de Decizia LIII/53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, de obiectul acţiunii precizate şi de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 raportate la dispoziţiile art. 329 C. proc. civ., aridicat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi, după un termen de pronunţare, prin sentinţa nr. 2734 din 10 decembrie 2007, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În raport de această decizie raportată la dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reţinut că pentru restituirea în natură a terenului în litigiu reclamantul trebuia să urmeze procedura prevăzută de acesta lege.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul A.P.P. a declarat apel.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 232/R din 27 octombrie 2008, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
Pentru a pronunţa acesta decizie, instanţa de apel a apreciat că deşi, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Decizia nr. L 111/53 din 4 iunie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe, având în vedere că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea şi pe dispoziţiile art. 480 C. civ., aceasta are caracterul unei acţiuni în revendicare pe calea dreptului comun, iar o asemenea acţiune este imprescriptibilă, prin ea fiind apărat dreptul de proprietate, drept fundamental al omului, cu un caracter continuu, care nu se stinge prin neuz.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că Legea nr. 10/2001 nu reprezintă decât o alternativă pentru persoanele care-şi revendică imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a cărei procedură s-a dovedit în multe cazuri ineficientă, fapt constatat şi în practica mai recentă a Curţii Europene a Dreptului Omului.
Cum tribunalul a soluţionat pricina pe excepţie fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 297 C. proc. civ., instanţa de apel şi-a motivate Decizia de desfiinţare a sentinţei tribunalului şi de trimitere a cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâtul reproşează instanţei de apel că mod greşit a admis apelul reclamantului şi a trimis cauza, spre rejudecare, la instanţa de fond fără să ţină seama că acţiunea este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi de art. 2 lit. g) şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, lege cu caracter special care se aplică prioritar şi exclusiv şi care prevede o procedură specială şi instituie necesitatea formulării unei notificări în vederea restituirii imobilelor. Recurentul susţine că din interpretarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 coroborat cu art. 1, art. 2 din Legea nr. 10/2001 rezultă că, redobândirea dreptului de proprietate de către foştii proprietari sau moştenitorii acestora, se poate realiza exclusiv în condiţiile legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
În acelaşi sens, recurentul pârât invocă Decizia în interesul legii nr. LIII/53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, prin care s-a stabilit, cu putere obligatorie, că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, sunt inadmisibile.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.
Acţiunea introductivă pune în evidenţă faptul că reclamantul A.P.P., la 26 ianuarie 2007 a chemat în judecată Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara pentru retrocedarea terenului intravilan în suprafaţă de 1035 mp, expropriat în baza Decretului nr. 138/1979, pentru utilitate publică, având ca destinaţie construcţii de locuinţe.
Din motivarea acţiunii rezultă clar că scopul urmărit de reclamant priveşte retrocedarea terenului trecut în proprietatea statului prin expropriere, în condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. în acţiune s-au făcut referiri exprese la art. 35 din Legea nr. 33/1994, susţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text, deoarece terenul este liber şi nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat, invocându-se Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin urmare, faţă de faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere şi faţă de motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant, instanţa de apel în mod greşit a înlăturat temeiul juridic al acţiunii şi a caracterizat-o ca pe o acţiune în revendicare, înlăturând în acest mod considerentele primei instanţe cu privire la inadmisibilitatea acţiunii prin procedura prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, persoanele interesate pot revendica imobilele preluate de către stat fără titlu valabil, cu excepţia cazului în care există o lege specială de reparaţie.
În situaţia imobilelor preluate abuziv de către stat prin expropriere, legea specială pentru restituirea acestora este Legea nr. 10/2001, în cazul acţiunilor introduse după intrarea sa în vigoare (14 februarie 2001).
În fapt, imobilul în litigiu a fost expropriat din patrimoniul autorilor reclamantului prin Decretul nr. 138/1979, adică anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001, lege care se aplică în mod prioritar şi exclusiv, cu înlăturarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, incidenţă doar în cazul acţiunilor care vizează imobile expropriate după intrarea sa în vigoare sau imobile preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a căror restituire a fost solicitată până la 14 februarie 2001.
Prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, s-a reglementat situaţia juridică a imobilelor preluate de stat în perioada de timp menţionată, inclusiv a celor expropriate, şi s-a statuat, într-o manieră clară şi explicită, care sunt condiţiile în care aceste imobile pot fi retrocedate foştilor proprietari sau moştenitorilor lor, ori în cazul imposibilităţii restituirii, care sunt măsurile reparatorii care pot fi acordate (art. 11), precum şi procedura judiciară în cadrul căreia poate fi obţinută restituirea sau despăgubirea.
Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedură de reparaţie, de imediată aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost deposedaţi de stat în mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin expropriere, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Cum, urmare a adoptării acestei legi, coexistau două reglementări legale în cadrul cărora se putea solicita restituirea imobilelor expropriate şi preluate în mod efectiv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 iar instanţele judecătoreşti nu au avut un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea soluţionării cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în scopul unificării practicii judiciare, prin Decizia nr. LIII/53 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, a admis recursul în interesul legii şi a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că: „Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001".
Dezlegările date problemelor de drept prin deciziile pronunţate în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., sunt obligatorii pentru toate instanţele judecătoreşti.
Astfel de decizii trebuie aplicate, pe viitor, de judecători pentru a se atinge scopul prevăzut de art. 329 alin. (1) al aceluiaşi cod, anume, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, aplicarea lor neputând fi înlăturată pe cale de interpretare.
Având în vedere că instanţa de apel, prin schimbarea temeiul juridic al acţiunii, a pronunţat o decizie nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât şi, în aplicarea dispoziţiilor deciziei nr. LIII/2007 a I.C.C.J., va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamant şi va menţine sentinţa tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 232 R din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul A.P.P. împotriva sentinţei nr. 2734/PI din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Timiş, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9504/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9491/2009. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
