ICCJ. Decizia nr. 9537/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9537/2009
Dosar nr. 15853/3/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta RA A.P.P.S., anularea deciziei nr. 164 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să îi restituie în natură imobilul situat în Bucureşti, sector 1, constând în teren în suprafaţă de 208 mp, care în prezent face parte din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, iar în subsidiar, reluarea procedurii administrative în vederea emiterii unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului ce formează obiectul notificării.
La termenul din 7 decembrie 2006, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei emisă de pârâtă, să constate calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului şi să dispună reluarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind acordarea măsurilor reparatorii.
In motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat, în esenţă că, în mod greşit s-a reţinut prin Decizia contestată că nu deţine calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât terenul în litigiu a fost proprietatea tatălui său, fiind preluat abuziv de stat, astfel că este îndreptăţit să beneficieze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 751 din 24 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis acţiunea, a dispus anularea deciziei contestate, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1 constând în teren în suprafaţă de 202,40 mp şi a obligat pârâta să reia procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea acestor măsuri reparatorii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenul ce formează obiectul notificării, în suprafaţă de 208 mp, a aparţinut tatălui reclamantului, M.N., astfel cum rezultă din actul de proprietate nr. 6656/1940 şi din procesul verbal încheiat la data de 29 septembrie 1946, preluarea acestuia de către stat fiind abuzivă, din analiza înscrisurilor depuse la dosar nerezultând un titlu legal în baza căruia statul să îl deţină.
Instanţa de fond a considerat ca fiind nefondate susţinerile pârâtei potrivit cărora terenul în litigiu a fost confiscat de stat ca urmare a măsurii pedepsei complementare aplicată tatălui reclamantului, generalul M.N., printr-o sentinţă penală pronunţată la data de 22 mai 1945 de Tribunalul Popular, întrucât la dosar nu a fost depusă nici o dovadă care să confirme aceste susţineri, deşi instanţa a acordat numeroase termene de judecată pentru a se depune sentinţa penală care ar dovedi o atare împrejurare.
În ce priveşte suprafaţa terenului revendicat, din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză rezultă că acesta are suprafaţa de 202,40 mp, în prezent fiind liber.
Apelul declarat de pârâta RA A.P.P.S. a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 872 pronunţată la data de 25 noiembrie 2008.
În motivarea deciziei de apel s-a reţinut că art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede excepţia de la dispoziţiile art. 1 din lege, în sensul că preluarea imobilelor ce cad sub incidenţa legii nu se consideră abuzivă, printre altele, în situaţia în care imobilele au fost preluate ca măsură complementară a confiscării averii, urmare săvârşirii unor crime împotriva umanităţii sau crime de război.
Sarcina acestei dovezi revine însă, celui care pretinde că ar fi intervenit o asemenea condamnare, iar faptul că o persoană a suferit o pedeapsă atât de gravă, cum este pedeapsa cu moartea, nu poate fi făcută cu prezumţii sau scripte colaterale, precum istoricul de rol fiscal sau pretinsa notorietate a condamnării autorului reclamantului, astfel cum susţine pârâta.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia curţii de apel, arătând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1.3 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Este notorie condamnarea autorului reclamantului, cu aplicarea măsurii confiscării bunurilor, iar instanţa se poate folosi în pronunţarea soluţiei de un fapt notoriu, adică de un fapt cunoscut de un număr mare de persoane, părţile fiind scutite de administrarea probelor pentru dovedirea acestuia, astfel că în mod greşit a considerat instanţa de apel că nu a făcut această dovadă.
La termenul din 12 iunie 2009, recurenta a depus la dosar Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945 a Tribunalului Poporului din Bucureşti.
Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtei, iar pe fond respingerea contestaţiei.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond şi apel au reţinut corect că art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede excepţia de la dispoziţiile art. 1 din lege, în sensul că preluarea imobilelor ce cad sub incidenţa legii nu se consideră abuzivă, printre altele, în situaţia în care imobilele au fost preluate ca măsură complementară a confiscării averii, urmare săvârşirii unor crime împotriva umanităţii sau crime de război.
Însă, sarcina probei în sensul că ar fi intervenit o asemenea condamnare revine celui care o susţine, potrivit principiului prevăzut de art. 1169 C. civ.
În speţă, pârâta a invocat constant că este notorie condamnarea autorului reclamantului pentru crime de război şi aplicarea măsurii complementare a confiscării averii, iar instanţa se poate folosi în pronunţarea soluţiei de un fapt notoriu, părţile fiind scutite de obligaţia de a administra probe pentru dovedirea lui.
Această critică este reiterată şi prin motivele de recurs şi, în susţinerea ei, recurenta a depus pentru prima dată în proces, în faza procesuală a recursului, Hotărârea nr. 1 din 22 mai 1945 a Tribunalului Poporului din Bucureşti, prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa cu moartea a autorului reclamantului, generalul M.N., pentru faptele prevăzute de art. 2 alin. (d) şi (e) din Legea nr. 312/1945, fapte pentru care s-a aplicat sancţiunea pedepsei cu moartea, conform art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ, precum şi măsura confiscării întregii sale averi, cu titlu de despăgubire, în folosul statului.
În raport de acest înscris nou, se constată că situaţia de fapt în funcţie de care să se poată verifica legalitatea soluţiei de stabilire a calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului urmează a fi reanalizată, astfel că recursul se impune a fi admis, iar Decizia recurată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părţi şi se va cere instituţiei care deţine hotărârea de condamnare a antecesorului reclamantului să trimită instanţei orice alte acte care privesc pricina în care s-a pronunţat această hotărâre şi să comunice dacă există înscrisuri care atestă executarea pedepsei complementare a confiscării averii.
Totodată, faţă de menţiunea din finalul hotărârii, în sensul că autorul reclamantului, generalul M.N., a declarat recurs, se impune a se stabili, prin orice mijloace de probă, care a fost soluţia instanţei de recurs, dacă s-a menţinut încadrarea penală a faptei, precum şi măsura confiscării averii.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 872 din 25 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9619/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9523/2009. Civil → |
|---|
