ICCJ. Decizia nr. 9619/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9619/200.
Dosar nr. 2715/30/2006
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 2715/30/2006 la data de 29 august 2006, reclamanta R.H. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa în contradictoriu cu intimaţii Primarul municipiului Timişoara, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Primăria municipiului Timişoara, să dispună completarea dispoziţiei nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de Primar, în principal, cu restituirea în natură sau obligarea la restituirea suprafeţei de 1510/3355 mp cuprinsă în C.F. col 8070 Timişoara şi C.F. ind. 138654 Timişoara, iar, în secundar, să dispună obligarea intimaţilor la restituirea în natură a suprafeţei de teren mai sus indicate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că, prin dispoziţia nr. 409 din 02 aprilie 2002, i-a fost respinsă cererea de restituire a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top 17061, această dispoziţie fiind contestată.
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură a imobilului, astfel că pârâtul a emis o nouă dispoziţie, conformându-se prevederilor hotărârilor judecătoreşti arătate, însă a omis să se pronunţe cu privire la teren, în sensul că, i-a fost atribuită în folosinţă suprafaţa de 1510/3355 mp din teren.
S-a adresat Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru restituirea terenului, însă, deşi s-a finalizat procesul şi s-a dispus restituirea în natură a întregului imobil, s-a omis să se dispună cu privire la terenul aparţinând corpului D, care i-a fost atribuit în folosinţă.
Reclamanta a solicitat aplicarea art. 38 pct. 2 lit. a) şi urm., precum şi a pct. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu poate dispune de imobil din culpa persoanelor care nu şi-au îndeplinit corespunzător şi în termen atribuţiile de serviciu, astfel că a solicitat şi dezdăunări, în baza art. 1074, art. 1075 C. civ., de la data cererii introductive şi până la soluţionarea definitivă.
Primarul municipiului Timişoara a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea contestaţiei, ca netemeinică, cu motivarea că notificatoarea are calitatea de persoana îndreptăţită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că, prin dispoziţia nr. 2068 din 03 august 2006, s-a dispus restituirea corpului A, cu terenul aferent, a corpului A1 cu terenul aferent şi a corpului B cu terenul aferent, din imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top. 17061, casă cu un etaj şi curte în suprafaţa de 3355 mp, a fost respinsă cererea de restituire în natură a construcţiilor constând în corp C, acesta fiind construit ulterior naţionalizării, iar pentru terenul aferent acestui corp, s-a propus acordarea de despăgubiri.
În ceea ce priveşte Corpul D al imobilului, pârâtul nu putea să se pronunţe asupra notificării, întrucât nu are calitate de unitate deţinătoare, aceasta aparţinând D.C. Timişoara, Cinematograful „M." fiind proprietar asupra construcţiilor şi terenului, conform C.F.
Acesta a înaintat unităţii deţinătoare, dosarul spre competentă soluţionare şi astfel a fost emisă Decizia nr. 115 din 22 decembrie 2003 a R.A.D.E.F. România Film.
Dacă nu era mulţumită, contestatoarea trebuia să atace această decizie.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. dosar 2716/30/2 data de 29 august 2006, contestatoarea R.H. a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimaţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara să se anuleze în parte dispoziţia nr. 2068 din 3 august 2006 cu privire la pct. 2 şi 3 din dispoziţie şi să se dispună restituirea în natură a corpului C din imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. 8070, format din apartamentele 16-25 cu terenul aferent. De asemenea a solicitat dezdăunări datorate relei-credinţe în soluţionarea cauzei şi cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că notificarea sa cu privire la imobil a fost soluţionată fragmentat datorită unei interpretări eronate a situaţiei de fapt, a proastei tratări a problemelor de revendicare şi a tărăgănării voite în soluţionarea notificărilor.
În ceea ce priveşte corpul C din imobil, respingerea cererii sale cu motivarea că acest corp ar aparţine, contrar prevederilor din cartea funciară, SC C.F. SA Timişoara, vândute foştilor chiriaşi, nu este reală. În arhiva societăţii arătate nu se regăsesc documente cu privire la locuinţa arătată, în acest sens fiind adresa nr. 623/2001 a C.N.C.F. C.F.R. SA, din care rezultă că imobilul nu a aparţinut niciodată Regionalei C.F.R.
Verificând soluţionarea retrocedării terenului aparţinând imobilului se constată că nu s-a dispus retrocedarea acestuia, cu partea comună indiviză imobilului, astfel că, la soluţionarea contestaţiei trebuie avut în vedere şi terenul nu numai construcţiile.
În drept, s-au invocat disp. art. 3, art. 4 şi art. 26 alin. (3) şi urm. Legea nr. 10/2001, republicată.
În acelaşi dosar, intimatul Primarul municipiului Timişoara a formulat întâmpinare (f. 32-34), solicitând respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată şi nelegală, deoarece imobilul în litigiu a fost dezmembrat ulterior naţionalizării în 5 corpuri, respectiv A, A1, B, C şi D.
Corpul C al imobilului a fost construit ulterior naţionalizării, nefiind preluat de la antecesorul contestatoarei, astfel că aceasta nu are calitate în ceea priveşte restituirea acestei părţi din imobil.
La termenul de judecată din 04 decembrie 2006, contestatoarea R.H. a precizat capătul de cerere privind dezdăunările, indicând ca temei de drept art. 41 din Legea nr. 247/2005, care arată că încălcarea dispoziţiilor legii, atrage după caz răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă, penală (f. 148).
A solicitat dezdăunări civile, în baza art. 1075 C. civ., în cuantum de 5.000 Euro, reprezentând pierderea suferită de ea prin nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a notificării sale, a contestării calităţii sale moştenitor, ceea ce a dus la întârzierea soluţionării cauzei timp de patru ani, pentru ca, apoi, să nu se restituie terenul.
Dosarul a fost trimis în vederea conexării, instanţei învestite prima cu soluţionarea cauzei, care, la termenul de judecată din 23 ianuarie 2007, având în vedere că se contestă în ambele dosare aceeaşi dispoziţie, dar sub aspecte diferite, în baza art. 164 C. proc. civ. a conexat dosarul nr. 2716/30/2006 la dosarul cu nr. 2715/30/2006 (f. 44).
La termenul de judecată din 15 mai 2007, numiţii O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., P.I., au formulat cereri de intervenţie în nume propriu, solicitând admiterea ei în principiu, iar, pe fond, să se constate că ei sunt proprietarii apartamentelor nr. 23, 19, 18, 24 şi 25 din corpul C al imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top 17061, urmând ca celelalte părţi să fie obligate să le respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra acestora, cu cheltuieli de judecată (f. 69-71).
În motivare, au arătat că au devenit proprietari asupra apartamentelor arătate prin contractele de vânzare-cumpărare legal încheiate, fiind cumpărători de bună-credinţă şi achitând integral preţul..
Contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu SC O.J.C.V.L. Tim SA în baza Decretului nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie.
Apartamentele se află în corpul C al clădirii revendicate de contestatoare, corp construit de către SC C.F. SA Timişoara din fondurile Statului Român, după naţionalizare, în perioada 1956-1957. Antecesorii contestatoarei nu au fost proprietari asupra acestui corp de clădire la data preluării imobilului în mod abuziv, clădirea fiind construită ulterior.
Faţă de disp. art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, corpul C din clădire, compus din apartamentele nr. 16-25, proprietatea lor, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, contestatoarea nefiind îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru aceste construcţii, ci doar la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţii, dispoziţia contestată fiind corectă.
În drept, s-au invocat prev. art. 49-56 C. proc. civ., art. 480 C. civ.
B.E.I.M. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu la acelaşi termen de judecată (f. 81-83), solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi respingerea ca inadmisibilă şi neîntemeiată, a contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva dispoziţiei nr. 2068 din 03 august 2002 a Primarului municipiului Timişoara, şi, în consecinţă, să fie respinsă cererea de restituire în natură a imobilului ce face obiectul pricinii, implicit şi a apartamentului nr. 20 din corpul C, menţinând, ca temeinică şi legală dispoziţia atacată, să se constate că este proprietara apartamentului nr. 20 din imobilul situat în Timişoara, corp C, înscris în C.F. col 8070, C.F. ind. 23, nr. top. 17061/XXIII, să se constate că pârâţii Primarul şi Primăria municipiului Timişoara nu au nici o calitate să emită acte de dispoziţie cu privire la imobil descris anterior.
În subsidiar, această intervenientă a solicitat să fie calificată cererea sa ca fiind cerere de intervenţie în interesul pârâţilor Primarul şi Primăria municipiului Timişoara, şi, în consecinţă, să se respingă contestaţia, ca netemeinică, cu menţinerea dispoziţiei contestate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că imobilul în litigiu a fost cumpărat de antecesoare sa prin contract de vânzare-cumpărare încheiat cu SC O.J.C.V.L. Tim SA, în temeiul Decretului nr. 61/1990, acesta fiind edificat din fondurile statului, în perioada 1956 -1957 de către I.C.C.F. Timişoara, actuala SC C.F. Timişoara SA, lucru confirmat de adresa nr. 6/177 din 04 aprilie 2007, emisă de această din urmă societate.
Dovada dreptului său de proprietate asupra apartamentului arătat o face cu conţinutul cărţii funciare depuse la dosar, în care figurează ca titulară a dreptului de proprietate, iar în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, titlul său de proprietate este valabil.
Faţă de această stare de fapt, a susţinut că cererea de revendicare este inadmisibilă, în baza disp. Legii nr. 10/2001, corpul C - construcţii, nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, aşa cum acesta este delimitat de art. 1 şi art. 2 din lege.
Reclamanta nu este îndreptăţită nici la despăgubiri în echivalent, deoarece acest imobil nu a făcut obiectul naţionalizării. Pentru aceste motive, nici pârâţii nu au calitatea să dispună în vreun fel asupra imobilului în cauză, nefiind titularii vreunui drept real asupra acestuia.
Reclamanta a procedat cu rea-credinţă, urmărind inducerea în eroare a instanţei, ascunderea situaţiei reale a imobilului, încercând să creeze o confuzie între Regionala C.F.R şi SC C.F. Timişoara, persoane juridice distincte, neavând nici un suport probator pentru pretenţiile sale.
Intervenienta a arătat că este dobânditor de bună-credinţă a imobilului, prin cumpărare şi, ulterior moştenire, neexistând nici un impediment legal la dobândirea dreptului său de proprietate, reclamanta încercând să se îmbogăţească fără just temei.
A susţinut că cererea de restituire a terenului de sub construcţie este inadmisibilă, faţă de dispoziţiile legii.
În drept, se invocă disp. art. 480 C. civ., art. 49-56 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, republicată şi Legea nr. 7/1996, republicată.
Numiţii C.A., C.L., I.O. (f. 89-91), G.M., G.F. (f. 96-98) şi S.R. (f. 104-106) au formulat cereri de intervenţie cu acelaşi conţinut ca şi cel al cererii formulate de B.E.I.M., cu privire la apartamentele nr. 16, 20, 21, 22 din imobil, apartamente dobândite, fie direct prin cumpărare de la SC O.J.C.V.L., fie ca urmare a unor transmisiuni ulterioare de drepturi cu titlu particular (vânzare) sa cu titlu universal (moştenire).
Contestatoarea R.H. a formulat întâmpinare cu privire la cererii de intervenţie formulate (f. 136-137), solicitând respingerea acestora, în principal, ca inadmisibile, deoarece lipseşte un element principal şi obligatoriu respectiv interesul. Ea nu a cerut constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că intervenienţii nu sunt afectaţi prin soluţia pronunţată.
Pe fond, a solicitat respingerea acestor cereri, întrucât ea nu a contestat calitatea de proprietari ai acestora asupra apartamentelor.
Cererile formulate nu pot calificate cereri de intervenţie accesorie, deoarece, raportat la poziţia procesuală a Primarului, nu au cum justifica vreun sprijin în favoarea acestuia.
Contestaţia sa nu e inadmisibilă, pretenţiile sale fiind dovedite cu acte de proprietate din care rezultă modalitatea trecerii imobilului în mod abuziv în proprietatea Statului Român.
La termenul de judecată din 12 iunie 2007, numiţii O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V. şi P.I., au precizat că au formulat o cerere de intervenţie în nume propriu, care are natura juridică a unei acţiuni în constatare declaratorie prevăzută de art. 111 C. proc. civ., prin care se tinde ca instanţa se constate existenţa dreptului lor de proprietate şi inexistenţa dreptului de proprietate al contestatoarei asupra apartamentelor în litigiu (f. 142).
În motivare, au arătat că este admisibilă cererea lor întrucât sunt titularii dreptului de proprietate asupra acestor apartamente, dreptul lor fiind intabulat în C.F. nr. 8070 Timişoara top 17061, dobândit în baza Decretul nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile Statului către populaţie.
Prin cererile depuse la dosar (la filele 197-199) G.M., G.F., B.E.I.M., S.R., C.A., C.L. şi I.O. au precizat că au cerut constatarea existenţei unui drept, în condiţiile art. 111 C. proc. civ.
De asemenea, au arătat (prin cererea depusă la filele 151-152) că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a intervenienţilor, invocată de reclamantă, ei îşi justifică interesul prin aceea că sunt proprietari ai apartamentelor din Corpul C de clădire, iar, prin contestaţia formulată, notificatoarea urmăreşte restituirea în natură a construcţiei. Ea solicită recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra unui imobil cu privire la care ei sunt proprietari.
Primarul nu are nicio calitate să dispună de bunul proprietatea lor, şi, implicit, nu poate dispune atribuirea imobilului lor în proprietatea reclamantei. Contestaţia reclamantei este inadmisibilă, în măsura în care valabilitatea titlului lor de proprietate nu este contestată de reclamantă, acest lucru nedovedind lipsa lor de interes.
În ceea ce priveşte cererea lor subsidiară de calificare a cererii de intervenţie formulate, ca fiind în interesul pârâţilor, au procedat astfel pentru ipoteza în care cererea de intervenţie în interes propriu ar fi fost respinsă.
Reclamanta, deşi are obligaţia de a proba că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, corpul C fiind naţionalizat, nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestuia, el fiind edificat ulterior preluării.
La termenul de judecată din 26 iunie 2007, reprezentanta acestor din urmă intervenienţi a arătat că au înţeles să formuleze cereri de intervenţie în interes propriu (f. 163).
La acelaşi termen de judecată, au fost admise în principiu cererile de intervenţie formulate în cauză, cu motivarea că sunt îndeplinite cerinţele art. 49 şi urm. C. proc. civ., în sensul că intervenienţii justifică un interes legitim pentru a interveni în judecarea pricinii, faţă de faptul că ei figurează ca titulari ai unor drepturi reale cu privire la apartamentele nr. 16-25 din corpul C al imobilului revendicat, cu privire la care contestatoarea a solicitat restituirea în natură ( f. 163).
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 165/PI din 24 ianuarie 2008, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus completarea dispoziţiei contestate, nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de Primarul municipiului Timişoara, în sensul că, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1510/3355 mp, înscrisă în C.F. col. 8070 Timişoara, C.F. individual nr. 138654 Timişoara, constând în teren aferent corpului D din imobilul identificat anterior şi a respins în rest cererea din dosarul nr. 2715/30/2006.
A respins contestaţia conexată, ce face obiectul dosarului 2716/30/2006 şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate şi precizate de intervenienţii O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., P.I., C.A., C.L., I.O., S.R., G.M., G.F. şi B.E.I.M.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit extrasului C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top. 17061, imobilul situat în Timişoara, constând în casă cu un etaj şi curte în suprafaţă de 3355 mp, a aparţinut numitului R.R., cu titlu de moştenire (fila 9 şi urm.).
Imobilul descris anterior a trecut în proprietatea Statului Român, administrarea Sfatului Popular al Oraşului Timişoara, prin ILLT, cu titlu naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
La data de 5 decembrie 1975, o parte din imobil a fost trecută în administrarea operativă a întreprinderii Cinematografice Timişoara.
La data de 16 noiembrie 1995, RA U. a procedat la apartamentarea imobilui prin constituirea a 5 corpuri de clădire, fiecare cu terenul aferent, după cum urmează: corpul A compus din apartamentele 1, 2, 3, 3a, 4, 5 şi 6, precum şi spaţiu comercial RA U. şi M. RA U.; corpul A, compus din apartamentele 7 şi 8+9; corpul B, compus din apartamentele 10, 11, 12, 13, 14a şi 15; corpul C, compus din apartamentele 16-25, precum şi corpul D.
În baza disp. Decretului nr. 61/1990, apartamentele nr. 16-25 din imobil au fost înstrăinate chiriaşilor, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate SC O.J.C.V.L. TIM SA, contracte necontestate în justiţie în baza disp. art. 45 Legea nr. 10/2001, dobânditorii înscriindu-şi dreptul de proprietate în C.F.
Prin notificarea nr. 1255 din 26 februarie 2001 a BEJ de pe lângă Judecătoria Timişoara, şi înregistrată la Primăria mun. Timişoara sub nr. DO6X1001815 din 01 martie 2001, contestatoarea R.H. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top. 17061.
Prin Dispoziţia nr. 409 din 02 aprilie 2002 emisă de Primarul municipiului Timişoara, a fost respinsă notificarea arătată, cu motivarea că solicitanta nu are calitatea de moştenitoare a fostului proprietar tabular al imobilului, numitul R.R.
Împotriva acestei dispoziţii, notificatoarea R.H. a formulat contestaţie, înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 3611/C/2004, contestaţie care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 784/PI din 28 iunie 2004, hotărâre ce a rămas definitivă şi irevocabilă.
S-a dispus anularea dispoziţiei nr. 409 din 02 aprilie 2002 emisă de Primarul municipiului Timişoara şi obligarea acestuia ca, prin dispoziţie motivată, să soluţioneze în fond cererea contestatoarei de restituire a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top. 17061.
În motivare, s-a reţinut că notificatoarea are vocaţie la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moştenitoare testamentară a numitei R.M., în calitate de fiică, ca urmare a adopţiei sale cu efecte depline, iar aceasta din urmă este unica moştenitoare a numitului R.R., proprietarul tabular de la momentul preluării abuzive a imobilului de către stat, în calitate de soţie supravieţuitoare (filele 15-23).
Prin dispoziţia nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de Primarul municipiului Timişoara, ca urmare a hotărârii judecătoreşti menţionate, s-a dispus restituirea în natură către notificatoarea R.H. a următoarelor imobile: corpul A compus din apartamentele 1, 2, 3, 3a, 4, 5 şi 6, precum şi spaţiu comercial RA U. şi M. RA U., cu terenul aferent; corpul A1, compus din apartamentele 7 şi 8+9, cu terenul aferent, precum şi corpul B, compus din apartamentele 10, 11, 12, 13, 14, 14a şi 15, cu terenul aferent, din imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top. 17061, imobil constând în casă cu un etaj şi curte în suprafaţă de 3355 mp; a fost respinsă cererea de restituire în natură a Corpului C construcţii din imobilul descris anterior, compus din apartamentele nr. 16-25, cu motivarea că acestui corp de clădire nu i se aplică disp. Legii nr. 10/2001, întrucât a fost construit ulterior naţionalizării, de către SC C.F. Timişoara, din fondurile Statului Român, iar notificatoarea nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru aceste apartamente; s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru terenul aferent corpului C din construcţii, deoarece terenul este ocupat de această clădire şi nu poate fi restituit în natură, dosarul fiind trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, şi s-a respins cererea de restituire în natură a corpului D, deoarece acesta este proprietatea tabulară a notificatoarei (filele 5-7).
Analizând excepţiile invocate de către părţi, tribunalul a constatat că excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intervenienţi nu este întemeiată, faţă de disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Tribunalul a reţinut că acest text de lege prevede posibilitatea atacării dispoziţiei contestate de către persoana ce se pretinde îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii, în situaţia în care nu este mulţumită de soluţia pronunţată în faza administrativă a procedurii, astfel că, în nici un caz, nu poate fi reţinută inadmisibilitatea prezentei contestaţii.
Calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de lege cu privire la corpul C din clădire, ţine de temeinicia pretenţiile sale, de fondul cauzei, şi nu de admisibilitatea cererii astfel formulate, încât, în baza disp. art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, tribunalul a respins această excepţie, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a intervenienţilor constatarea dreptului lor de proprietate, cu privire la apartamente din imobil revendicat, respectiv a inexistenţei dreptului de proprietate al contestatoarei asupra apartamentelor în litigiu, precum şi la constatarea faptului că pârăţii Primarul şi Primăria municipiului Timişoara nu au nici o calitate să emită acte de dispoziţie cu privire la imobilul descris anterior, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, faţă de disp. art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, conform cărora dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condiţiile legii, în folosul unor persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul.
În speţă, dreptul de proprietate al intervenienţilor asupra unor apartamente din imobilul în litigiu este înscris în C.F., astfel că aceştia nu justifică un interes legitim, născut şi actual în promovarea unor cereri în constatarea dreptului lor de proprietate, drept ce este recunoscut de lege şi nu a fost contestat de reclamantă.
Intervenienţii nu au dovedit că ar fi fost tulburaţi în vreun fel în exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate, astfel că nu au interes născut şi actual, nici în ceea ce priveşte solicitarea lor de a obliga celelalte părţi să le respecte dreptul de proprietate şi posesie asupra apartamentelor.
Având în vedere aceste considerente, faţă de disp. art. 30 din Legea 7/1996, tribunalul a constatat că excepţia lipsei de interes a intervenienţilor în susţinerea cererilor de intervenţie în interes propriu formulate în cauză este întemeiată, motiv pentru care, a respins cererilor de intervenţie în interes propriu formulate şi precizate de intervenienţii O.V. V.O., S.F., S.M., B.A., D.V. P.I., C.A., C.L., I.O., S.R., G.M., G.F. şi B.E.I.M.
Faţă de prioritatea excepţiei reţinute şi de disp. art. 137 alin. (1) C.proc. tribunalul nu se s-a mai pronunţat cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererilor de intervenţie, respectiv cu privire la fondul cererilor, analizarea acestor apărări nemaifiind necesară, faţă de soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei de interes.
In ceea ce priveşte fondul contestaţiilor formulate de notificatoare, tribunalul, procedând la examinarea dispoziţiei contestate, faţă de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 784/PI din 28 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3611/C/2004, hotărâre ce a rămas definitivă şi irevocabilă, notificatoarea are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8070 Timişoara, nr. top. 17061, în baza disp. art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din lege, această chestiune fiind dezlegată cu putere de lucru judecat.
Ea are calitate de moştenitoare testamentară a numitei R.M., fiind fiica acestei, ca urmare a adopţiei sale cu efecte depline, iar aceasta din urmă este unica moştenitoare a numitului R.R., proprietarul tabular de la momentul preluării abuzive a imobilului de către stat, în calitate de soţie supravieţuitoare ( filele 15-23).
Imobilul a fost preluat de Statul Român de la numitul R.R., în baza Decretului nr. 92/1950, prin naţionalizare, astfel că intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată.
In ceea ce priveşte componenţa imobilului la momentul preluării sale abuzive, reclamanta a arătat că şi corpul C din clădire a fost naţionalizat, astfel că se impune restituirea acestuia în natură, precum şi a terenului aferent acestui corp de clădire.
Din probele administrate în cauză, rezultă însă cu certitudine faptul că acest corp a fost construit ulterior preluării imobilului prin naţionalizare, edificatoare în acest sens fiind adresele de la filele 61 şi 132 dosar, conform cărora apartamentele 16-25 din imobil au fost construite în perioada 1956-1957 de către SC C.F. Timişoara din fondurile Statului Român.
Şi din conţinutul documentaţiei de apartamentare a imobilului rezultă aceeaşi stare de fapt, iar din anexa la Decretul nr. 92/1950, rezultă că de la numitul R.R. s-au preluat un număr de 14 apartamente situate în Timişoara, (f. 153-155).
Autorizaţia de construire cu privire la acest corp de clădire a fost emisă în anul 1957, în favoarea ILLT, deci după naţionalizarea imobilului.
De asemenea, din conţinutul raportului de expertiză judiciară în specialitatea construcţii civile efectuată în cauză, rezultă că, în absenţa unor documente datate privind construcţia corpului C din imobil, pe baza observaţiilor directe şi a experienţei expertului, se apreciază că acesta a fost construit în anul 1957, utilizându-se elemente ale unei construcţii edificate împreună cu corpurile A şi B şi se concluzionează că vechimea construcţiei, din punctul de vedere la punerii în funcţiune este de 50 de ani, iar vechimea fizică este de 57 de ani (filele 170-172).
In cuprinsul lucrării de specialitate, se reţine că au fost preluate o parte din elementele unei construcţii vechi (fundaţii, ziduri la parter, coşuri de fum), probabil şi unele materiale recuperate (cărămidă, ţiglă) de la o clădire care nu a mai prezentat condiţii de siguranţă (datorită unui bombardament, incendiu sau cutremur), corpul C fiind practic reconstruit în anul 1957, în condiţii tehnice adaptate perioadei respective (fila 170).
De asemenea, martorii audiaţi în cauză cu privire la acest aspect, ce lucrau în perioada construirii corpului în cadrul societăţii constructoare, au confirmat aceste aspecte.
Prima instanţă a apreciat asupra credibilităţii lor, având în vedere funcţiilor deţinute de aceştia în societate în perioada respectivă şi faptul că aveau acces la informaţii privind fondurile din care s-a edificat construcţia.
Adresa invocată de contestatoare în susţinerea temeiniciei cererii sale, emisă de C.N.C.F. C.F.R. SA (fila 7 din dos. 2716/30/2006), nu a fost valorificată de tribunal, în condiţiile în care aceasta a fost emisă de o altă societate decât cea constructoare. Este vorba de C.N.C.F. C.F.R. SA, succesoarea Regionalei C.F.R, care nu trebuie confundată cu SC C.F. Timişoara, având un sediu şi numere de înmatriculare la registrul comerţului diferite, fiind două entităţi juridice distincte. Faptul că Regionala C.F.R nu are în evidenţă informaţii cu privire la apartamentele 16-25 din imobil nu este relevant în cauză, în condiţiile în care, din probatoriul administrat rezultă că acestea au fost edificate ulterior naţionalizării.
Pentru aceste considerente, faţă de disp. art. 10 alin. (2) şi art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, în ceea ce priveşte corpul C construcţii, bunul nu a făcut obiectul preluării abuzive de către Stat, fiind edificat ulterior un corp nou de construcţie, astfel că reclamanta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, dispoziţia emisă fiind temeinică şi legală sub acest aspect.
În ceea ce priveşte terenul aferent corpului C, fiind ocupat de construcţie, în mod corect s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, faţă de dispoziţiile legale enunţate, astfel că, pentru toate aceste motive, în baza textelor legale invocate, tribunalul a constatat că nu este întemeiată contestaţia ce face obiectul dosarului nr. 2716/30/2006, motiv pentru care, în baza disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, a respins-o.
Ca o consecinţă a respingerii petitului principal, a fost respinsă şi cererea în despăgubiri formulată în acelaşi dosar, ca neîntemeiată, neputându-se antrena răspunderea materială a pârâţilor faţă de netemeinicia contestaţiei.
În ceea ce priveşte terenul aferent corpului D din imobil, pârâţii au susţinut că nu au calitatea de unitate deţinătoare, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu se pot pronunţa cu privire la oportunitatea restituirii terenului aferent acestor construcţii.
Din conţinutul C.F. aflat la fila 56 dosar, rezultă că asupra corpului D din imobil s-a înscris D.C. Timişoara, Cinematograful M., asupra a 45% p.c.i şi 1510/3355 mp teren.
Construcţia a fost restituită contestatoarei prin Decizia nr. 115 din 28 decembrie 2003 emisă de R.A.D.E.F. România Film, în timp ce, cu privire la terenul aferent, în suprafaţă de 1510 mp, pentru care R.A.D.E.F. România Film are calitatea de utilizator, achitând taxă pentru utilizarea terenului proprietate de stat, tribunalul a reţinut că Decizia urmează a fi emisă de Primăria Timişoara (fila 96 dos. 2716/30/2006), în acest sens fiind şi adresa de la fila 99 din acelaşi dosar.
Primăria municipiului Timişoara s-a considerat învestită cu soluţionarea notificării sub acest aspect, lucru ce rezultă din adresa de la fila 66 dos. 2716/30/2006, prin care arată că se vor pronunţa şi asupra acestui aspect după finalizarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 409 din 02 aprilie 2002 a Primarului mun. Timişoara.
Având în vedere conţinutul extrasului C.F. nr. 138654 Timişoara, nr. top.17061/XXIX, aflat la fila 8 dosar, al deciziei nr. 115 din 28 decembrie 2003 emisă de R.A.D.E.F. România Film, precum şi faptul că această din urmă entitate a avut calitatea de utilizator al terenului, care a rămas în proprietatea Statului, fiind achitată taxă pentru folosinţa terenului, tribunalul a constatat că Primăria Timişoara are calitatea de unitate deţinătoare cu privire la acest teren, astfel că, faţă de disp. art. 1, art. 2, art. 10, art. 21 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 tribunalul a admis-o în parte şi a dispus completarea dispoziţiei nr. 2068 din 03 august 2006 emisă de Primarul municipiului, în sensul că, a dispus restituirea în natură către contestatoare a suprafeţei de 1510/3355 mp, înscrisă în C.F. col. 8070 Timişoara, C.F. individual nr. 138654 Timişoara, constând în teren aferent corpului D din imobilul identificat anterior.
În ceea ce priveşte cererea de despăgubire a reclamantei, formulată şi precizată la fila 148 dosar, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 41 susmenţionat, încălcarea dispoziţiilor legii atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală, însă, în nici un caz, răspunderea civilă a unităţii deţinătoare nu poate fi antrenată pentru tergiversarea soluţionării notificării, în baza art. 1075 C. civ.
În ceea ce priveşte temeiul răspunderii, acesta nu poate fi decât delictual, însă nu s-a dovedit îndeplinirea cerinţelor art. 998-999 C.civ., în sensul, că nu se poate constata tărăgănarea cu rea-credinţă a soluţionării notificării, faţă de complexitatea dosarului administrativ, de multitudinea de aspecte cu privire la care intimatul trebuia să se pronunţe, precum şi demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei juridice a fiecărui corp de clădire.
În plus, nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu cert şi determinat sau determinabil suferit, care să trebuiască a fi reparat, astfel că această solicitare a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat, în termen legal apeluri reclamanta R.H., pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara, precum şi intervenienţii C.A., C.L., I.O., S.R., G.M., G.F. şi B.E.I.M., iar intervenienţii O.V., V.O., S.F., S.M., B.A. şi D.V. au formulat o cerere de aderare la apelul declarat de contestatoarea R.H.
Verificând sentinţa civilă apelată, în limitele cererilor de apeluri şi în raport de probele de la dosar administrate la prima instanţă, coroborate şi cu dispoziţiile art. 282 C. proc. civ. raportate la art. 295 din acelaşi cod, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 196A din 18 septembrie 2008, a apreciat apelurile, ca nefondate.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că sentinţa civilă apelată este legală şi temeinică, întrucât prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt şi a făcut o justă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, prevăzută de art. 2-5, art. 10, art. 19 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, considerentele primei instanţe, fiind însuşite de Curte ca instanţă de control judiciar, niciuna dintre criticile formulate în cele trei apeluri şi în cererea de aderare la apelul reclamantei nefiind întemeiate.
Împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de apel au formulat recurs reclamanta R.H., pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara.
Reclamanta R.H. a formulat următoarele critici în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.:
- instanţa de apel face un istoric al cauzei pe multe pagini, fără a se strădui să interpreteze din nou probele administrate în dosar, care conduceau la concluzia admiterii contestaţiei.
Terenul total care face obiectul cerereii de restituire este de 3355 mp, suprafaţă aferentă acestor construcţii trecută în proprietatea Statului Român odată cu naţionalizarea construcţiilor în cauză, trebuind a fi restituită în natură aşa cum au fost formulate cererile introductive.
Astfel, în urma restituirii în natură în C.F. 8070 Timişoara a suprafeţei de teren aferent corpurilor de imobil A, A1 , B în suprafaţă de 1255 mp şi restituirea în natură a terenului aferent corp D, în suprafaţă de 1510 mp teren, prin sentinţele pronunţate s-a restituit un total de 2765 mp, astfel că mai rămâne de restituit suprafaţa de 590 mp ce aparţine corpului C.
- instanţa de apel a reţinut greşit construirea ulterioră actului de naţionalizare a corpului C, întrucât din schiţa imobilului rezultă clar caracterul unitar al întregii construcţii;
- expertiza efectuată în cauză nu a fost interpretată corect de către instanţe, deoarece se spune clar că este posibil ca imobilul-construcţie din Timişoara, să fi suferit în urma unui incendiu sau bombardament şi, prin urmare să fi fost reconstruit.
Reconstrucţia nu înseamnă, însă, o nouă construcţie din moment ce expertul trage concluzia că s-au menţinut elementele vechi ale construcţiei, fundaţii, zidurile de la parter, coşuri de fum care au aceeaşi vechime ca celelalte coşuri de la celelalte corpuri şi au fost folosite materiale şi elemente de la prima construcţie;
- instanţa nu a lămurit, cu privire corpul C de clădire, dacă statul este proprietar în calitate de constructor de bună credinţă sau în urma naţionalizării.
Solicită admiterea recursului şi, pe fond, restituirea în natură a corpului C de clădire din imobilul în litigiu sau despăgubiri în baza titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara au criticat Decizia Curţii de apel în temeiul dispoz. art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., făcând un istoric al cauzei şi dezvoltând următoarele critici ale acesteia:
- instanţa a dispus în mod eronat admiţând în parte contestaţia şi dispunând restituirea în natură a terenului aferent corpului D în cadrul contestaţiei împotriva Dispoziţiei Primarului Municipiului Timişoara, instituţie care nu este proprietară a acestui imobil, mai ales având în vedere faptul că adevăratul proprietar al imobilului (D.C. Timişoara - Cinematograful "M.") nu este parte în proces.
În regim de carte funciară, aşa cum este situaţia zonei de vest a tării, proprietatea este dovedită de înscrierea în cartea funciară a acesteia. În cartea funciară proprietar asupra terenului este D.C. Timişoara - Cinematograful "M." instituţie fără personalitate juridică, reprezentată de către R.A.D.E.F. România Film.
Astfel, în mod eronat instanţa de judecată a constatat că, Primăria Municipiului Timişoara s-a considerat învestită cu soluţionarea notificării sub aspectul aspectul terenului aferent corpului D, potrivit adresei de la fila nr. 66.
Această adresă este datată 03 februarie 2004 si se referă la finalizarea procesului deschis în baza contestaţiei împotriva Dispoziţiei nr. 409 din 02 aprilie 2002, însă nu s-a referit la prezenta cauză, notificarea revendicatoarei fiind soluţionată prin Dispoziţia nr. 2068 din 03 august 2006, pe care recurenţii o consideră temeinică şi legală.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte le va structura în ordinea pe care o impune analiza motivelor de recurs, urmând a reţine următoarele:
I. Cu privire la recursul reclamantei:
Instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., că partea din imobilul revendicat reprezentată de corpul C nu a fost edificată de către antecesorii reclamantei, ci a fost construită din fondurile Statului de către fosta întreprindere ILLT Timişoara, conform înscrisurilor de la dosar comunicate de către Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, depuse în probaţiune, privind registrul de evidenţă a autorizaţiilor de construcţie din sectorul de stat, întocmit de Primăria Timişoara, de anexa la Decretul nr. 92/1950, în care se menţionează că imobilul naţionalizat din Timişoara avea la data naţionalizării 14 apartamente, adică doar corpurile A şi B, fiind deci exclus corpul C (fila 153-155) şi din conţinutul documentaţiei de apartamentare a imobilului, din care rezultă aceeaşi stare de fapt.
Totodată instanţa de apel, interpretând întregul material probator a avut în vedere şi raportul de expertiză judiciară efectuată în cauză, din care a rezultat că acest corp de clădire a fost reconstruit în anul 1957.
Din coroborarea acestor probe Curtea a reţinut partea de imobil, identificată ca fiind corpul C, a fost construită ulterior preluării construcţiei iniţiale, prin naţionalizare.
În raport de această situaţie de fapt Curtea a făcut o corectă interpretare a legii speciale de reparaţie reţinând incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi art.19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (republicată).
Confirmând pe acest temei soluţia pronunţată la fond, în sensul recunoaşterii dreptului reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituirea în natură pentru corpul C din imobilul în litigiu, instanţa de apel a verificat în limitele criticilor formulate în apel legalitatea sentinţei primei instanţe şi a aplicat întocmai dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt stabilită pe bază de probe.
Criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt aşadar nefondate, ceea ce face inoperant în speţă cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Criticile subsumate acestui motiv nu vizează, însă, ipotezele pe care le reglementează acest text legal, de fapt recurenta contestând modul de stabilire a situaţiei de fapt cu privire la situaţia juridică a corpului C al imobilului construcţie, făcând trimitere în acest sens la raportul de expertiză administrat în cauză.
Cum pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, modul în care instanţa de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reţinut o anumită situaţie de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele anterioare, Înalta Curte nu va exercita controlul judiciar din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica formulată pe acest aspect şi care ridică de fapt o problemă de netemeinicie a hotărârii atacate, nefiind fondată.
3. Recurenta-reclamantă R.H. a criticat nelegalitatea hotărârii în raport şi de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege se poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia."
Deşi în cuprinsul motivelor de recurs au fost indicate şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestui motiv de modificare a hotărârii.
Simpla menţionare a cazului de modificare nu învesteşte în mod legal instanţa de recurs cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva respectivului motiv de recurs, astfel încât Decizia recurată nu va fi verificată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
4. Critica vizând omisiunea instanţei de apel de a analiza titlul statului cu privire la corpul C de clădire, în sensul că, nu s-a analizat dacă statul este constructor de bună-credinţă sau a dobândit proprietatea imobilului-construcţie ca efect ala decretului de naţionalizare, nu poate fi primită, întrucât reclamanta nu a atacat hotărârea fondului sub acest aspect.
Apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că instanţa de apel verifică sentinţa atacată atât sub aspectul temeiniciei ei, cât şi sub aspectul legalităţii, dar în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., această devoluţiune operează numai „în limitele cererii de apel", deci a criticilor formulate prin motivele de apel.
Rezultă că instanţa de apel nu poate discuta decât punctele deduse judecăţii prin cererea de apel, cele asupra cărora nu poartă această cerere rămânând definitiv judecate între părţi prin sentinţa de fond.
Cum, în speţă, prin motivele de apel, reclamanta nu a formulat o astfel de critică, instanţa de apel nu o putea analiza, astfel că din acest punct de vedere hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., iar faţă de dispoziţiile art. 299 coroborate cu cele ale art. 377 C. proc. civ., analizarea direct în recurs a unor asemenea critici este inadmisibilă, fiind vorba despre critici formulate omisso medio, trecând peste calea de atac a apelului.
II. 1. Cu privire la recursul pârâţilor, care vizează nelegalitatea deciziei atacate cu privire la restituirea în natură a terenului aferent corpului D de clădire, critica este nefondată.
În analiza acesteia, Înalta Curte va avea ca premisă situaţia de fapt stabilită în cauză prin Decizia recurată.
Sub acest aspect, instanţa de apel analizând şi interpretând probele cauzei a apreciat că imobilul reprezentând cinematograful „M.", respectiv corpul D de clădire, a fost restituit persoanei îndreptăţite de către unitatea deţinătoare R.A.D.E.F. România Film, prin Decizia nr. 115 din 28 decembrie 2003.
Această societate însă nu avea în patrimoniu şi terenul aferent construcţiei, pentru care plătea taxă de folosinţă, aşa cum rezultă din adresa de la fila 99 a dosarului conexat nr. 2716/30/2006 al tribunalului, coroborat cu extrasul C.F. nr. 138654 col. 8070, unde se menţionează că D.C. Timişoara - cinematograful „M." are 1510/3355 mp teren în folosinţă (fila 8 a dosarului nr. 2715/30/2006 al primei instanţe).
În raport de situaţia de fapt astfel reţinută în legătură cu terenul aferent corpului D din imobil, situaţie ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de cadrul restrictiv al art. 304 C. proc. civ., urmează a se reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 10, art. 21, art. 26 din Legea nr. 10/2001 atunci când a confirmat soluţia fondului de completare a dispoziţiei contestate, nr. 2068 din 3 august 2006, în sensul dispunerii restituirii în natură către reclamantă a suprafeţei de 1510 mp teren aferent corpului D din imobilul aflat în litigiu.
Ca atare, critica formulată pe acest aspect nu este fondată, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Pârâţi au criticat Decizia recurată şi din prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fără însă a dezvolta argumente care să susţină această critică, în lipsa cărora Înalta Curte nu o va reţine.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, apreciind că în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenţii aflaţi în culpă procesuală, ca părţi căzute în proces vor fi obligaţi să le plătească intimaţilor-intervenienţi O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., C.A., C.L., I.O., S.R., G.M., G.F., B.I.M. suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta R.H. şi pârâţii Primarul municipiul Timişoara, Primăria municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 196A din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă .
Obligă recurenţii la plata sumei de 3100 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-intervenienţi O.V., V.O., S.F., S.M., B.A., D.V., C.A., C.L., I.O.,S.R., G.M., G.F., B.I.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9620/2009. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9537/2009. Civil → |
|---|
