ICCJ. Decizia nr. 9621/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9621/2009
Dosar nr. 5434/121/2006
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia civilă, la 26 aprilie 2006, reclamantele D.A.I. şi D.A. au solicitat anularea dispoziţiei nr. 2021/SR din 22 august 2005, emisă de Primarul Municipiului Galaţi şi restituirea în natură a întregului imobil situat în Galaţi, iar în contradictoriu cu Primăria Galaţi şi pârâţii L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. şi M.M., au solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 22875 din 17 iunie 1997, 22873 din 17 iunie 1997, 24139 din 20 iunie 1997, 24121 din 14 iulie 2009 şi a actelor adiţionale încheiate la data de 13 octombrie 2004.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, prin Decizia contestată, li s-a restituit parţial în natură imobilul fără a se identifica suprafaţa ce se restituie, nu s-au comunicat planul de situaţie şi protocolul de predare-primire şi nici contractul de închiriere, dispoziţia fiind nemotivată, iar soluţia nu este corectă, întrucât, deşi s-a comunicat la 17 iulie 2001 că imobilul este în evidenţa Consiliului local, nu s-a restituit în natură întreg imobilul.
Referitor la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, s-a arătat că, potrivit art. 20 alin. (41) din Legea nr. 10/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute erau interzise înstrăinările având ca obiect imobile notificate.
S-a mai arătat că dispoziţia nu cuprinde nicio modalitate de reparaţie pentru partea din imobil ce nu s-a restituit în natură, iar menţiunea referitoare la emiterea unei noi dispoziţii nu este legală.
Pârâta Primăria Galaţi a solicitat prin întâmpinare, respingerea acţiunii, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare să se constate că această solicitare a fost formulată tardiv.
S-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât dispoziţia a fost emisă de primar, şi nu de primărie.
Pârâţii L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. şi M.M. au invocat prin întâmpinare excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare, termenul până la care se putea formula această cerere expirând la 1 iulie 2003.
Tribunalul Galaţi – prin sentinţa civilă nr. 401 din 24 martie 2008, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Galaţi, a respins cererea de repunere în discuţie a prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
S-a admis acţiunea reclamantelor, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi a actelor adiţionale la acestea, încheiate între Primăria Municipiului Galaţi şi pârâţii persoane fizice şi s-a modificat dispoziţia nr. 2021/SR din 22 august 2005, emisă de Primarul Municipiului Galaţi, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului situat în Galaţi, compus din 873,31 mp teren şi construcţiile edificate pe acesta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin încheierea din 5 decembrie 2006, s-a admis cererea de repunere în termen pentru formularea cererii de constatare a nulităţii absolute, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ., excepţia nu poate fi repusă în discuţie.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a reţinut că, deşi dispoziţia este emisă de primar, nu este greşită nici citarea în cauză a primăriei cu atât mai mult cu cât pârâta însăşi întreţine această confuzie între drepturile şi obligaţiile pe care le-ar avea diferitele instituţii: oraş ca unitate administrativ-teritorială, primar, primărie, consiliul local.
Referitor la capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, tribunalul a reţinut că acţiunea a fost întemeiată pe frauda la lege şi că reclamantele au deschisă calea dreptului comun şi a altor legi speciale pentru valorificarea drepturilor lor, cauzele de nulitate fiind raportate la textul de lege invocat.
S-a considerat că, în cauză, este evident că autoritatea locală a manifestat o atitudine de natură a le prejudicia pe reclamante, întrucât, fără a aştepta soluţionarea cererii de restituire a imobilului formulată în baza Legii nr. 112/1995, în perioada 17 iunie – 14 iulie 1995 a înstrăinat o parte din imobil prin vânzare către foştii chiriaşi, deşi această operaţiune era prohibită prin art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii, L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. şi M.M. şi pârâtul Primarul Municipiului Galaţi.
Apelanţii pârâţi persoane fizice au susţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 şi că termenul de prescripţie este unul derogator de la dreptul comun, ceea ce înseamnă că nu se aplică instituţiile repunerii în termen, întreruperii sau suspendării termenului de prescripţie.
Pe fondul cererii, s-a solicitat să se constate că la momentul formulării cererii în temeiul Legii nr. 112/1991 de către autorul reclamantelor, D.V., acesta a solicitat acordarea de despăgubiri.
Apelantul Primarul Municipiului Galaţi a susţinut prin motivele de apel că imobilul în litigiu a fost înstrăinat cu bună credinţă şi că s-a apreciat eronat de către prima instanţă că, în speţă, a avut loc o legală investire a instanţei cu analiza valabilităţii acestor acte, sesizarea tribunalului, la 9 mai 2006, fiind făcută cu depăşirea termenului de prescripţie extinctivă şi cu încălcarea normei legale.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 240/A din 12 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile pârâţilor.
Prin considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantelor nu le este imputabilă formularea acţiunii cu depăşirea termenului stabilit de dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât au solicitat relaţii cu privire la situaţia juridică a imobilului şi, prin adresa nr. 32003 din 17 iulie 2001, Primăria Municipiului Galaţi le-a comunicat că acesta este înregistrat în evidenţele contabile ale Consiliului Local, cu număr de inventar 10967, anterior trecerii în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950, în calitate de proprietar figurând D.V. (petiţia 192).
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că imobilul a fost înstrăinat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/95.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal pârâţii Municipiul Galaţi, prin primar şi L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. şi V.M.
Prin motivele sale de recurs, Municipiul Galaţi prin primar a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că, încă înainte de a le fi soluţionată notificarea, reclamantele aveau posibilitatea să formuleze, în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, o acţiune în justiţie prin care să solicite anularea înstrăinărilor, cu atât mai mult cu cât au cunoscut acest fapt cel puţin din 2003, aşa cum rezultă din completarea la notificarea iniţială transmisă Primăriei Municipiului Galaţi la 16 octombrie 2001.
Cea de-a doua critică a vizat reţinerea eronată în sensul că Primăria Municipiului Galaţi ar fi furnizat date eronate reclamantelor, punându-le astfel în imposibilitatea de a lua cunoştinţă în timp util de existenţa contractelor de vânzare-cumpărare, prin care a fost vândut foştilor chiriaşi o parte din imobilul revendicat.
S-a arătat că înstrăinarea parţială a constituit, în mod evident, motivul pentru care imobilul revendicat a continuat să fie înregistrat în patrimoniul Municipiului Galaţi.
S-a mai susţinut că, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că înstrăinarea unei părţi din imobilul revendicat s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, din moment ce autorul reclamanţilor, D.V., a solicitat în baza actului normativ menţionat doar despăgubiri, nu şi restituirea în natură a celor trei imobile ce au aparţinut mamei sale V.D.
S-a precizat că restituirea în natură a imobilului, în întregul său, a fost solicitată doar prin completarea la notificarea iniţială, înregistrată sub nr. 53657 din 16 octombrie 2001.
Ultima critică formulată prin recursul pârâtului Municipiul Galaţi a vizat împrejurarea că nu se poate reţine în sarcina administraţiei publice locale faptul că Fondul Proprietatea şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu procedează la despăgubirea imediată şi efectivă a persoanelor îndreptăţite.
Prin motivele lor de recurs, pârâţii persoane fizice au criticat hotărârea recurată ca nelegală pentru încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001, text menţinut şi prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005, art. 46 alin. (5), textul legii fiind clar în sensul că termenul de prescripţie este unul derogator de la dreptul comun, ceea ce înseamnă că nu i se pot aplica instituţiile repunerii în termen, întreruperii sau suspendării.
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat fondul cauzei, recurenţii susţinând că nu s-au încălcat dispoziţiile art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995, întrucât toţi chiriaşii au formulat cerere de cumpărare a apartamentelor după data de 1 ianuarie 1997, iar prin Hotărârea nr. 242 din 15 noiembrie 1996, Comisia Locală a Municipiului Galaţi pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a acordat autorului reclamantelor despăgubiri pentru imobilul solicitat.
Recurenţii pârâţi au învederat că nu le pot fi imputabilă şi, ca atare, nu li se poate reţine reaua credinţă, faţă de concluzia echivocă a petentului în ceea ce priveşte obiectul restituirii, odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, solicitarea de despăgubiri consolidându-le certitudinea cu privire la valabilitatea titlului statului.
Intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând criticile formulate de recurentul Municipiul Galaţi, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ., Curtea va constatat că acesta este nefundat pentru considerentele ce succed:
În ceea ce priveşte la criticile referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea va reţine că cererea de repunere în termenul de formulare a capătului acţiunii vizând constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobilul situat în Galaţi, a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă a primei instanţe de la termenul din 5 decembrie 2006.
Într-adevăr, norma legală instituită de dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reprezintă o derogare de la principiile dreptului comun referitoare la imprescriptibilitatea dreptului la acţiune pentru cauzele de nulitate absolută.
Ca atare, se impune ca această dispoziţie să fie interpretată restrictiv.
Dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunosc dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea valorificării acestuia în cadrul unui termen.
Dreptul la acţiune în sensul dispoziţiei legale speciale trebuie interpretat prin raportare la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Din probele administrate în cauză rezultă că niciun înscris dintre cele la care face referire în mod expres art. 27 din lege nu a fost comunicat reclamantelor.
Termenul de 1 an stabilit de dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv din raţiuni determinate de realitatea socială, respectiv de modalitatea concretă de aplicare a dispoziţiilor speciale.
Principiul ocrotirii securităţii circuitului civil nu poate însă, să aducă atingere dreptului concret al persoanei care a îndeplinit toate diligenţele pentru valorificarea acestui drept.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicat, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea sau schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a imobilelor notificate potrivit prevederilor acestei legi.
Aşa cum rezultă din adresa Primăriei Municipiului Galaţi nr. 32001 – 32009 din 17 iulie 2001, imobilul a cărui restituire s-a solicitat, este înregistrat în evidenţa contabilă a Consiliului Local cu numărul de inventar 10967, proprietar fiind V.D.
Este evident, astfel, că situaţia juridică a imobilului, care a fost comunicată reclamanţilor, este alta decât cea reală.
În condiţiile în care niciun act de înstrăinare, fie şi parţială a imobilului nu a fost menţionat şi nici comunicat reclamantelor rezultă că a fost încălcată obligaţia imperativă a comunicării tuturor datelor privind partea din imobil pe care se pretinde că nu ar deţine-o unitatea notificată.
Anexarea de copii ale actelor de transfer ale dreptului de proprietate, sau, după caz, de administrare, reprezintă o obligaţie stabilită de lege ca fiind imperativă.
În consecinţă, se va reţine că soluţia primei instanţe în legătură cu cererea de depunere în termenul de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, soluţie pronunţată prin încheierea de la termenul din 5 decembrie 2006 este legală.
De altfel, motivele de recurs invocate, reluând criticile formulate în apel, vizează nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte prescripţia.
Soluţia primei instanţe în legătură cu cererea de repunere în termenul de a solicita constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nu a constituit motiv de apel.
Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, prima instanţă a admis cererea reclamantelor şi a dispus repunerea în termenul de formulare a cererii de constatare a nulităţii actelor de înstrăinare, exclusiv în raport de susţinerile apelanţilor referitoare la pretinsa respingere a excepţiei dreptului la acţiune.
Criticile formulate de recurentul pârât cu privire la fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate.
Imobilul în litigiu a aparţinut autoarei reclamanţilor V.D., şi a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/50, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Ca atare, se va reţine că imobilul în discuţie nu a ieşit niciodată, în mod valabil, din patrimoniul fostului proprietar, această situaţie de fapt nefiind contestată de pârâţi.
Curtea va reţine că toate contractele de vânzare-cumpărare, cu privire la părţi din imobilul ce a făcut obiectul notificării, au fost încheiate în perioada în care cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 era în curs de soluţionare la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 de pe lângă Primăria Municipiului Galaţi, astfel că, la momentul încheierii contractelor cel puţin vânzătorul era avizat în ceea ce priveşte calitatea de proprietar a autorului reclamantelor.
Cererea formulată de D.V. a fost depusă la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 la 19 iulie 1996, fiind înregistrată sub nr. 35730 din 19 iulie 1996.
A fost afirmată, astfel, în mod neechivoc calitatea de proprietar asupra imobilului, dovedită cu acte eliberate de autorităţile administrative locale.
Prin Hotărârea nr. 242 din 15 noiembrie 1996 a Consiliului Local al Municipiului Galaţi, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, în temeiul dispoziţiilor art. 12 s-au acordat despăgubiri pentru imobilul situat în Galaţi.
Această hotărâre nu a fost comunicată beneficiarului ei, ci, în cadrul procedurii administrative, a fost înaintată Comisiei Judeţene, care la 3 noiembrie 1997 a adoptat Hotărârea nr. 309 (a Consiliului Judeţean Galaţi – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995), prin care a fost respinsă cererea, cu motivarea că nu se face dovada proprietăţii asupra imobilelor revendicate.
Ceea ce este, însă, relevant în cauză este faptul că în perioada 19 iulie 1996 – 3 noiembrie 1997, imobilul în litigiu era indisponibilizat de la vânzare, pentru că procedura administrativă în legătură cu cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/95 nu era finalizată.
Susţinerile recurentului în sensul că, întrucât s-a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995 acordarea de despăgubiri, restituirea în natură nu mai era posibilă, chiar dacă s-a formulat ulterior, în temeiul Legii nr. 10/2001 cerere de restituire în natură, este nefondată.
Aceste susţineri sunt contrare dispoziţiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-10, art. 12 şi art. 20-26 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel că nu poate fi reţinută buna credinţă a recurentului la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, faţă de această instituţie, reclamantele şi autorul acestora afirmându-şi în mod constant calitatea de proprietari.
Pentru ca în cauză să fie incidente dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, trebuia ca eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului să fie comună şi invincibilă, imposibil de prevăzut, iar buna credinţă a subdobânditorului să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă.
Cu privire la actele adiţionale încheiate în anul 2004 ulterior notificării prin care au fost înstrăinate suprafeţe de teren se va reţine că acestea încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, astfel că operează sancţiunea nulităţii absolute.
Criticile formulate prin ultimul motiv al recursului pârâtului, referitoare la competenţele Fondului Proprietatea şi ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu vor fi analizate, întrucât nu se circumscriu niciunuia dintre cazurile invocate de modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Pentru aceleaşi considerente expuse în analiza recursului pârâtului Municipiul Galaţi, Curtea urmează să constate că nici recursul pârâţilor persoane fizice nu este fondat.
Se va reţine, totodată, că pârâţii-recurenţi nu au invocat în niciuna din fazele procesuale argumente de natură să configureze buna lor credinţă la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Singura apărare a acestora a constituit-o invocarea, prin întâmpinarea depusă la prima instanţă, a art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu privire la prescripţia dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.
Aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia recurată, nu s-a dovedit buna credinţă a chiriaşilor-cumpărători în accepţiunea legii speciale (Legea nr. 10/2001), care trebuie apreciată în condiţiile principiului error communis facit jus, în caz contrar dispoziţia cuprinsă în art. 46 alin. (2), fiind retroactivă şi contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională, în interpretarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se impune ca persoana interesată care invocă buna credinţă, să facă dovada condiţiilor ce justifică imposibilitatea absolută de a fi putut să prevadă lipsa titlului de proprietate al statului prin instituţia care a vândut imobilul.
De altfel, recurenţii-pârâţi persoane fizice nu au susţinut că s-ar fi aflat în eroare cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului şi nici nu au dovedit că ar fi întreprins demersuri pentru a afla situaţia juridică a imobilului, la momentul vânzării.
Mai mult, aceştia aveau cunoştinţă că apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost construite din fondurile statului.
Astfel, se va reţine că, în cauză, recurenţii cumpărători nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii pentru ca principiul validităţii aparenţei în drept să fie incident, respectiv a erorii cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, care trebuie să fie comună şi invincibilă, imposibil de prevăzut şi înlăturat, precum şi a bunei credinţe, care trebuie să fie lipsită de orice culpă sau îndoială.
Pentru toate aceste considerente, urmează, ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Municipiul Galaţi prin primar, L.H., L.F., L.M., G.R., G.C., M.V. şi M.M. împotriva deciziei nr. 240/A din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9631/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9620/2009. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
