ICCJ. Decizia nr. 9631/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9631/2009
Dosar nr. 4875/118/200.
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalul Constanţa sub nr. 4875/118/2008 reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta F.C. Constanţa lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 279 din 18 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Constanţa în sensul de a se menţiona că adresa imobilului la care face referire hotărârea este „satul P.T., comuna D." şi nu satul „P." cum din eroare s-a trecut. Reclamantul a arătat că, cu prilejul executării, debitorul a invocat eroarea materială privind locul situării imobilului în litigiu. În drept reclamantul şi-a fondat acţiunea pe dispoziţiunile art. 2811 C. proc. civ.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 1534 din 4 decembrie 2008 – a respins ca nefondată acţiunea formulată de C.V. în contradictoriu cu F.C. Constanţa.
S-a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiunile art. 2811 C. proc. civ., întrucât din conţinutul sentinţei 279 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa rezultă cu claritate că instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut şi că nu există niciun indiciu care să ateste existenţa unei erori materiale strecurată în cuprinsul ei cu referire la adresa situării imobilului, cu atât mai mult cu cât însăşi pârâtul C.V., în cuprinsul întâmpinării formulată în dosarul nr. 2419/1999 al Judecătoriei Medgidia a indicat ca adresă a imobilului satul „P." comuna D.
Prin Decizia nr. 90/C din 1 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanţa a admis apelul formulat de C.V. împotriva sentinţei nr. 1534 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa în contradictoriu cu F.C. Constanţa, S.C.C. şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii pentru lipsa interesului.
S-a reţinut că prin sentinţa nr. 279 din 18 aprilie 2001 Tribunalul Constanţa a admis în parte cererea reclamantei F.C. Constanţa în contradictoriu cu C.V. şi C.E. şi s-a constatat că reclamanta are un drept de folosinţă asupra terenului situat în satul P. comuna D. judeţul Constanţa.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul de acţiune privitor la stabilirea unei servituţi de trecere, şi instituirea dreptului de retenţie.
Prin Decizia nr. 295 din 27 noiembrie 2001, Curtea de Apel Constanţa admiţând apelul F.C. Constanţa împotriva sentinţei nr. 279/2001 a Tribunalului Constanţa, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis cererea de instituire a unei servituţi de trecere şi a dispus instituirea acesteia în favoarea F.C. Constanţa, pentru asigurarea accesului la calea publică, prin delimitarea culoarului de acces pe terenul proprietatea pârâţilor.
Prin aceeaşi decizie, apelul pârâţilor C. a fost respins.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2175 din 31 mai 2002 a admis recursul pârâţilor C.V. şi C.E. împotriva deciziei nr. 295/C din 27 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa şi a casat Decizia şi sentinţa civilă nr. 279 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa precum şi sentinţa nr. 2375 din 9 septembrie 1999 a Judecătoriei Medgidia, cu trimitere la această din urmă instanţa pentru rejudecare.
S-a concluzionat că în pricina dedusă judecăţii, promovarea apelului împotriva sentinţei civile nr. 1534 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa este lipsită de interes, avându-se în vedere că sentinţa nr. 279 din 18 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa al cărui dispozitiv a solicitat să fie lămurit, a fost casată de instanţa supremă, astfel că aceasta nu îşi mai produce efectele, nefiind susceptibilă de executare.
Împotriva acestei decizii nr. 90/C din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa şi a sentinţei nr. 1534 din 4 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa a declarat recurs C.V., motivat în drept pe dispoziţiunile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului, recurentul arată că prin sentinţa nr. 3073/2002 a Judecătoriei Medgidia pronunţată în fond după casare şi menţinută prin Decizia nr. 514 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului Constanţa în apel, nu se face referire în dispozitiv la locul situării imobilelor proprietatea C., deoarece nu se indică satul P.T. comuna D. Acelaşi lucru se observă şi în dispozitivul deciziei civile nr. 692/c din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Constanţa care dispune doar respingerea recursului ca nefondat.
În final sentinţa nr. 2151/1996 a Judecătoriei Medgidia a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 153 din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, prin care această instanţă a respins cererea de revizuire formulată de recurenta pârâtă SC F.C. Constanţa – numai că nici în această hotărâre dispozitivul nu menţionează locul situării imobilului ca zonă (comuna D., sat P.T.), lăsând astfel fără precizare acest aspect.
Toate acestea, arată recurentul, au determinat imposibilitatea punerii în executare a sentinţei civile nr. 2151/1996 a Judecătoriei Medgidia rămasă definitivă în 2007, întrucât la momentul punerii în posesie, reprezentanţii pârâtei au refuzat semnarea procesului verbal de punere în executare pe considerentul că nu există schiţa de plan care să identifice imobilul în litigiu, iar hotărârile ulterioare sentinţei civile, rămasă definitivă şi irevocabilă nu precizează locul situaţiei imobilului, nefăcând vorbire despre adresa lui, în comuna D. sat P.T., judeţul Constanţa.
Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a urmărit tocmai lămurirea înţelesului şi întinderii sentinţei nr. 279 din 18 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanţa şi a deciziei nr. 295/C din 27 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, întrucât aceste două hotărâri sunt singurele care indică locul situării terenului în suprafaţă de 1200 mp.
Recurentul critică Decizia nr. 90/c din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa prin aceea că instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei interesului în formularea cererii fără a fi respectat principiul contradictorialităţii, deoarece pârâta nu a fost prezentă la dezbateri.
Privitor la motivarea excepţiei lipsei interesului, recurentul precizează că nici o altă hotărâre în afara sentinţei nr. 279/2001 a Tribunalului Constanţa şi deciziei 295/2001 a Curţii de Apel Constanţa, nu menţionează adresa imobilului, astfel că nu putea solicita lămurirea înţelesul şi întinderii dispozitivului, pentru a purcede la executarea acestuia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2811 C. proc. civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când din culpa instanţei dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
Aşadar raţiunea acestei proceduri este aceea de a asigura executarea titlului creditorului.
În speţă, cele două hotărâri – sentinţa nr. 279/2001 a Tribunalului Constanţa şi Decizia nr. 295/2001 a Curţii de Apel Constanţa au fost casate cu trimitere alături de sentinţa nr. 2375/1999 a Judecătoriei Medgidia, prin Decizia civilă nr. 2175 din 31 mai 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că raţiunea textului pe care recurentul şi-a fondat acţiunea nu se mai regăseşte şi de aici nici existenţa interesului nu se mai justifică, aşa cum corect s-a reţinut prin Decizia nr. 90/2009 a Curţii de Apel Constanţa deoarece. Cele două hotărâri nu îşi mai produc efectele nefiind susceptibile de executare.
Instanţa de apel a pus în discuţie excepţia lipsei interesului reclamantului în promovarea acţiunii – în şedinţă publică din 1 aprilie 2009 – în prezenţa acestuia şi în condiţiile procedurii legal îndeplinită cu pârâta intimată F.C., care şi ea invocase încă în faţa instanţei de fond aceeaşi excepţie, greşit respinsă de Tribunalul Constanţa. Aşa fiind primul motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins.
Împrejurarea potrivit căreia numai în dispozitivul sentinţei civile nr. 279/2001 a Tribunalului Constanţa şi Decizia nr. 295/2001 a Curţii de Apel Constanţa se regăseşte adresa imobilului nu justifică raţiunea textului pe care recurentul şi-a întemeiat acţiunea, de vreme ce cele două hotărâri au fost casate, executarea urmând a se face în temeiul altor titluri executorii.
Remedierea deficienţelor la care se referă recurentul, dacă acestea există, urmează a se face pe căile legale, cu referire la hotărârile judecătoreşti care constituie titlurile executorii şi nu în privinţa unor hotărâri judecătoreşti casate, care nu mai prezintă relevanţă în executare.
Demersul procesual al reclamantului recurent fiind aşadar lipsit de interes corect prin Decizia nr. 90/2009 – acţiunea acestuia a fost respinsă în fond pentru acest considerent. Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de faţă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 90/c din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9627/2009. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9621/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
