ICCJ. Decizia nr. 9636/2009. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9636/2009
Dosar nr. 277/120/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă, constată:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2009, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtei L.M.G. în Ungaria pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că pârâta a fost returnată din Ungaria la data de 21 decembrie 2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin OUG nr. 12/2002, aprobată prin Legea nr. 230/2002, fiind întrunite cerinţele art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 în temeiul căreia a solicitat admiterea cererii dedusă judecăţii.
Prin sentinţa nr. 787 din 23 martie 2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei sens în care a reţinut, în esenţă, că simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea statului membru referitor la dreptul de şedere pe teritoriul său nu poate fi încadrată în sfera noţiunilor de ordine, siguranţă sau sănătate publică, cât timp prin acţiunea dedusă judecăţii nu s-au invocat şi alte circumstanţe reale sau personale referitoare la conduita pârâtei, care ar putea fi circumscrisă valorilor protejate de normele comunitare.
Apelul declarat de reclamantă împotriva susmenţionatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 94 din 5 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că faptele care au determinat returnarea intimatei din Ungaria nu pot fi încadrate în motive care să afecteze ordinea publică, siguranţa sau sănătatea publică, astfel încât acesteia nu-i poate fi limitat dreptul la liberă circulaţie.
Împrejurarea că pârâtei i-ar fi fost imputată săvârşirea unei fapte penale nu poate conduce automat la restricţionarea dreptului la liberă circulaţie, cum cu temei a reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcţia Generală de Paşapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece, chiar şi în condiţiile în care România a devenit membru al Uniunii Europene, cetăţenii români trebuie să-şi exercite toate drepturile şi obligaţiile în acord cu legislaţia actuală şi cu obligaţiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Se mai susţine că nu există nici un impediment legal pentru neaplicarea art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005 începând cu 1 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 38 lit. a) au fost declarate în acord cu Constituţia României prin Decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006 a Curţii Constituţionale.
Analizând recursul în limita susţinerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză şi art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru şedere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, aşa cum susţine recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile art. 27 din Directivă.
Or, faţă de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie al intimatului pârât doar pentru faptul că a lucrat fără forme legale, nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 94 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9657/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9627/2009. Civil. Uzucapiune. Recurs → |
|---|
