ICCJ. Decizia nr. 9657/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.9657/2009
Dosar nr. 1901/90/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 482 din 29 mai 2008, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii O.I., O.D. şi V.A.C. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.
A respins cererea de intervenţie formulată de intervenienţii D.L.G. şi I.A.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au solicitat prin notificarea transmisă pârâţilor restituirea în natură a terenului aflat în partea de nord a grădiniţei, acesta făcând parte dintr-un teren ce a aparţinut autorilor reclamanţilor, în suprafaţă de 735 mp, şi care a fost expropriat în parte prin Decretul din 28 august 1968 şi în parte fără titlu.
Prin dispoziţia nr. 2749 din 22 martie 2007, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a restituit în natură suprafaţa de 144 mp teren, pe vechiul amplasament, iar pentru suprafaţa de 470,5 mp teren a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, cu motivarea că terenul este afectat de o construcţie - Grădiniţa Traian.
Tribunalul a mai reţinut că suprafaţa de teren de 470,5 mp nu poate fi restituită în natură, conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece este afectată de spaţiu de joacă pentru copii, respectiv o groapă de nisip şi două topogane.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de D.L.G. şi I.A., tribunalul a constatat că terţii nu pot ataca dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001, aceştia având deschisă calea acţiunii de drept comun.
Prin Decizia nr. 242/A din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, în majoritate, a respins apelul declarat de reclamanţi.
Instanţa de apel a reţinut că sentinţa pronunţată de tribunal a fost motivată şi că s-a intrat în cercetarea fondului, chiar dacă nu a fost analizată aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut instanţa de apel, că respingerea cererii de restituire în natură nu a fost motivată de prima instanţă de apartenenţa imobilului la domeniul public.
Terenul solicitat de reclamant nu poate fi restituit în natură deoarece se află în curtea Grădiniţei Traian, este afectat procesului educaţional şi este amenajat corespunzător.
Instanţa de apel a mai reţinut, că în mod corect tribunalul a făcut aplicabilitatea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece aplicarea art. 16 din lege presupune ca reclamanţii să fi avut o casă care să nu fi fost demolată.
In opinia separată formulată de unul din membrii completului de judecată, s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece pe teren funcţionează o grădiniţă.
Este posibilă restituirea în natură, deoarece reclamanţii stăpânesc deja suprafaţa de 264,50 mp teren, iar întregul teren pe care se află grădiniţa are suprafaţa de 2939,27 mp, din care construcţia ocupă doar 854,34 mp teren.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanţii au declarat recurs.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, considerentele hotărârii nu cuprind motivele pentru care s-a înlăturat aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, iar apartenenţa imobilului la domeniul public nu constituie impediment la restituire.
Recurenţii au mai arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, indiferent dacă la data preluării a existat sau nu o construcţie, deoarece art. 6 din legea specială defineşte imobilul ca fiind atât construcţie, cât şi teren.
Au mai arătat recurenţii, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, conform cărora pot fi restituite în natură terenurile libere de construcţii.
Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate, deoarece instanţa de apel şi-a argumentat în detaliu soluţia pronunţată şi a demonstrat de ce, în opinia sa, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată şi refuzul restituirii în natură, motivat de apartenenţa imobilului la domeniul public al localităţii.
Astfel, Legea nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, cuprinde dispoziţii cu caracter general, care reglementează principii generale de restituire sau de acordare a altor măsuri reparatorii, precum şi dispoziţii cu caracter special, care se aplică doar în situaţia unor imobile care au un anumit regim juridic.
Dispoziţiile din lege privind imobilele expropriate au caracter special şi sunt cuprinse în art. 11 din Legea nr. 10/2001.
In cauză, este de necontestat că terenul solicitat prin notificare a fost expropriat, situaţie în care regimul juridic al imobilului este guvernat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Este corectă susţinerea instanţei de apel că pentru a fi aplicabil, art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată presupune existenţa unei clădiri la data preluării, care să existe la data intrării în vigoare a legii şi în care să se desfăşoare una din activităţile la care textul de lege face referire.
Chiar dacă art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 defineşte imobilele ca fiind terenuri cu sau fără construcţii, existenţa unei construcţii ulterioare preluării nu justifică aplicabilitatea art. 16 din legea specială de reparaţie.
Restituirea în natură, atât din punctul de vedere al art. 11 cât şi al art. 16 din Legea nr. 10/2001, este condiţionată de existenţa unei construcţii, dar art. 11 din lege exclude de la restituirea în natură terenurile ocupate în totalitate de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, iar art. 16 din lege impune restituirea în natură a imobilelor afectate activităţilor de interes public enumerate în anexa nr. 2 lit. a), sub condiţia menţinerii afectaţiunii pe o durată determinată.
A aplica art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în toate situaţiile în care pe teren s-au construit edificii în care se desfăşoară una din activităţile prevăzute în anexa 2 lit. a) înseamnă a goli de conţinut art. 11 din lege, deoarece restituirea în natură ar fi posibilă şi atunci când obiectivul exproprierii s-a realizat.
De altfel, de-a lungul evoluţiilor legislative ale Legii nr. 10/2001, atât doctrina cât şi practica judiciară au fost unanime în a constata caracterul de normă specială a art. 11 din lege, care înlătură alte dispoziţii cu caracter special (de exemplu, în situaţia art. 24 din vechea formă a Legii nr. 10/2001, care permitea acordarea de despăgubiri băneşti în situaţia imobilelor cu destinaţia de locuinţă).
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de apel a motivat respingerea cererii de restituire în natură de apartenenţa imobilului la domeniul public al localităţii, aceasta este nefondată, deoarece, instanţa de apel a arătat contrariul şi anume că aceasta nu reprezintă impediment la restituire.
Fondate sunt, în schimb, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Aşa cum s-a arătat, imobilul fiind expropriat, regimul juridic al acestuia este reglementat de art. 11 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (3) prevede că în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că terenul în suprafaţă de 470,50 mp nu este afectat de construcţii permanente, cu excepţia suprafeţei de 68,20 mp, care reprezintă alee betonată şi trotuare.
Pe teren au fost amplasate 2 topogane şi o groapă de nisip în vara anului 2007, groapa de nisip având dimensiunile de 4m x 3m şi fiind mai mult o improvizaţie, deoarece există o altă groapă de nisip, mai bine amenajată, pe partea de E a terenului.
Se constată, aşadar, că terenul nu este ocupat în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece amenajările nu existau la data notificării, iar lucrările sunt uşor demontabile.
Desfăşurarea activităţii de educaţie nu justifică respingerea cererii de restituire, din moment ce, în imediata vecinătate a terenului solicitat, reclamanţilor li s-a restituit deja suprafaţa de 264,50 mp teren (144 mp teren prin dispoziţia atacată şi 120,50 mp teren prin sentinţa civilă nr. 299 din 5 februarie 1993 a Tribunalului Vâlcea), amenajările au fost efectuate ulterior cererii de chemare în judecată, iar suprafaţa de teren rămasă grădiniţei este de 1614 mp.
Pe cale de consecinţă, constatându-se că restituirea în natură este posibilă, conform criteriilor reglementate de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se va admite recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, ce va fi casată.
Se va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei Tribunalului Vâlcea, care va fi schimbată în parte, în sensul că se va admite contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2749 din 22 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Ramnicu Vâlcea, ce va fi anulată în parte şi se va dispune restituirea în natură şi a suprafeţei de 402,30 mp teren, conform variantei 2 anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.T. şi obligă Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 68,20 mp teren, ocupată de alee de acces şi trotuar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii O.I., O.D. şi V.A.C. împotriva deciziei nr. 242/A din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanţii O.I., O.D. şi V.A.C. împotriva sentinţei nr. 482 din 29 mai 2008 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, pe care o schimbă în parte.
Admite contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2749 din 22 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Ramnicu Vâlcea, pe care o anulează în parte.
Dispune restituirea în natura şi a suprafeţei de 402,30 mp teren, conform variantei 2 anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert G.T. şi obligă Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 68,20 mp. teren.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9642/2009. Civil. Recalculare pensie.... | ICCJ. Decizia nr. 9636/2009. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
