ICCJ. Decizia nr. 9642/2009. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9642/2009
Dosar nr. 4386/1/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 505 din 2 septembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 581 din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Vaslui, a respins acţiunea formulată de reclamantul S.N.C. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Vaslui şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte la data de 21 mai 2009, S.C. a solicitat revizuirea acestei decizii în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că peste 300 veterani de război au formulat cereri pentru obligarea caselor de pensii să pună în practică prevederile OUG nr.12/2004 şi că toţi au obţinut soluţii favorabile, mai puţin revizuentul.
Revizuentul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece este vorba de aceeaşi persoană, veteran de război, de aceeaşi pricină, respectiv renta cuvenită veteranilor de război şi acelaşi for tutelar, Casa Judeţeană de Pensii.
Cererea de revizuire va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul în respectarea puterii lucrului judecat, raţiunea reglementării fiind aceea de a înlătura încălcarea acestui principiu.
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. trebuie ca instanţele să fi dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţii în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.
În prezenta cauză, hotărârile pretins potrivnice nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, deoarece, aşa cum a precizat recurentul, cererile au fost formulate de persoane diferite.
Identitatea de părţi nu poate rezulta din faptul că toţi reclamanţii au formulat cererile de dare în judecată în calitate de veterani de război, aşa cum susţine revizuentul.
Există identitate de părţi numai dacă procesele în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice s-au purtat între aceleaşi persoane fizice sau juridice.
Or, revizuentul a avut calitate de parte numai în procesul în care s-a pronunţat Decizia a cărei revizuire se cere, nu şi în celelalte pricini.
Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul S.C. împotriva deciziei nr. 505 din 2 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 9638/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9657/2009. Civil → |
---|