ICCJ. Decizia nr. 9790/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9790/2009
Dosar nr. 646/46/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2005 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii M.P.A., N.M. şi I.A. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti şi SC V. Argeş SA Piteşti, anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005 şi obligarea pârâtelor la restituirea în natură, iar în caz de imposibilitate prin echivalent, a unor imobile, situate pe raza comunei Călăraşi, judeţul Argeş, în valoare totală de 6.500.000.000 lei, imobile deţinute în prezent de pârâta SC V. Argeş SA Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 29 mai 2006, Tribunalul Argeş a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005, emisă de A.V.A.S., constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri în sumă de 287.131 lei pentru construcţiile şi utilajele ce au aparţinut autorilor M.I. şi M.A., precum şi suma de 207.522 lei pentru terenul în suprafaţă de 5000 mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai fostului proprietar al imobilului în litigiu, astfel că, în mod greşit a fost respinsă notificarea de către pârâtă. Cu privire la pârâta SC V. SA instanţa a dispus scoaterea din cauză, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul se află în patrimoniul societăţii comerciale, fiind aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 275 din 30 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost respins ca tardiv apelul formulat de reclamanţi şi ca nefondat apelul declarat de pârâtă, precum şi cererea de aderare la apel formulată de reclamantă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că sentinţa a fost comunicată reclamanţilor la data de 10 iulie 2006, iar apelul a fost declarat la 21 iulie 2006, deci cu depăşirea termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc. civ. A fost respins pe fond apelul formulat de pârâta A.V.A.S. cât şi cererea de aderare la apel cu privire la toate motivele invocate, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive, tardivitatea formulării contestaţiei şi judecarea cauzei de către o instanţă necompetentă teritorial.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii în parte a apelului formulat de pârâta A.V.A.S., iar pe fond desfiinţarea sentinţei, precum şi a încheierii de şedinţă din 26 ianuarie 2005 prin care pârâta SC V. Argeş SA a fost scoasă din cauză în mod nelegal şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
Pârâta A.V.A.S. a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, criticându-se faptul că instanţele au respins greşit excepţiile invocate şi au dispus scoaterea din cauză a SC V. Argeş SA.
Prin Decizia civilă nr. 2068 din 25 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise recursurile, casată Decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
S-a apreciat de către instanţa de recurs că soluţia este greşită, pentru că în situaţia în care reclamanţii au solicitat în principiu restituirea în natură a imobilului, această cerere nu se putea soluţiona decât în contradictoriu cu unitatea deţinătoare, care în aceste condiţii nu a mai figurat ca parte în proces nici în cazul judecăţii în fond şi nici în căile de atac. Soluţia pronunţată în fond şi încheierea din 25 octombrie 2005 sunt nelegale, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. SC V. SA deşi fusese scoasă din cauză, totuşi citată personal în proces şi întrucât se hotărâse deja asupra privatizării ei la o anumită dată, instanţa de fond nu mai era în măsură să soluţioneze primul capăt de cerere, pe care nici nu s-a pronunţat.
În rejudecare, Tribunalul Argeş a pronunţat sentinţa civilă nr. 122 din 16 mai 2008 prin care a admis contestaţia formulată de reclamanţi a anulat Decizia nr. 21/2005 emisă de A.V.A.S. Bucureşti, constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în cuantum de 287.131 lei Ron pentru imobilele construcţii şi utilaje şi 207.522 lei pentru imobilul teren de 5.000 mp.
A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea faţă de SC V. Argeş SA, precum şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că privatizarea societăţii s-a făcut în luna ianuarie 1998, iar potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii, prin echivalent ce constau în bunuri sau servicii, acţiuni ale societăţii comerciale etc. SC V. Argeş SA este o societate comercială înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990, iar în temeiul dispoziţiilor art. 20 şi art. 23 din această lege a preluat întregul patrimoniu de la fosta I.V.V. Argeş. Societatea a fost transformată în societate pe acţiuni eliberându-i-se certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Prin contractul de cesiune nr. 148/1998 Fondul Proprietăţii de Stat a cesionat întregul pachet de acţiuni deţinut la SC V. Argeş SA către F.P.P. – în speţă S.I.F. Oltenia SA ocazie cu care s-a efectuat privatizarea societăţii care a devenit societate cu capital integral privată. Prin cesiunea acţiunilor de la Fondul Proprietăţii de Stat la S.I.F. Oltenia SA s-a realizat o privatizare specială făcută prin metoda regularizării cotelor de capital social deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat şi S.I.F. – uri, deşi prin această metodă s-a realizat în anul 1998 privatizarea integrală a societăţii. Din data de 8 ianuarie 1998 şi până la data de 14 ianuarie 2001 Fondul Proprietăţii de Stat devenit A.V.A.S. nu mai apare ca reprezentant al statului la societatea SC V. Argeş SA pentru ca în speţă să fie incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât la data de 14 martie 2005, data introducerii acţiunii. Cu privire la terenul în suprafaţă de 5000 mp tribunalul a reţinut că pe acesta s-au efectuat investiţii necesare procesului de producţie, aşa cum rezultă şi din expertiza efectuată în cauză. Acţiunea faţă de pârâta SC V. Argeş SA a fost respinsă ca neîntemeiată. Referitor la calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. s-a reţinut că această pârâtă are calitate procesuală raportat la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât este cea care a efectuat privatizarea societăţii conform actelor depuse la dosar, fiind partea obligată la despăgubiri pentru imobilele de construcţii şi utilaje.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
Se critică hotărârea pe motiv că instanţa a nesocotit o decizie irevocabilă în care s-a stabilit că unitatea deţinătoare este V. Argeş SA, care este obligată să restituie în natură foştilor proprietari imobilele preluate abuziv, nefiind la data apariţiei Legii nr. 10/2001 unitate cu capital integral privat, care să îi permită să se prevaleze de situaţia de excepţie reglementată de actualul art. 29 din lege.
A.V.A.S. Bucureşti critică hotărârea pe motiv că nu s-au avut în vedere modificările legislative ulterioare, respectiv modificarea Legii nr. 10/2001, întrucât prin art. 29 şi urm. se reglementează regimul juridic al reparaţiilor pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate. În raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, doar de a propune, instituţia competentă fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 24/A din 5 noiembrie 2008 a respins apelurile ca nefondate.
În considerentele deciziei s-a reţinut că la apariţia Legii nr. 10/2001 pârâta V. Argeş SA era privatizată integral, iar faptul că instanţa supremă a casat sentinţa şi a stabilit că pârâta V. Argeş SA are calitate procesuală pasivă nu permite interpretarea că imobilul poate fi restituit în natură şi în mod corect s-a apreciat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la despăgubiri în condiţiile legii speciale. S-a mai reţinut că pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă întrucât este unitate investită cu soluţionarea notificării şi, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, modalitatea de acordare şi stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii urmând a fi decisă de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi pârâta A.V.A.S., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 315 C. proc. civ.
Recurenţii reclamanţi critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Pentru a fi aplicabile în cauză dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se reţină îndeplinirea cumulativă a două condiţii: imobilul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale privatizate integral în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi imobilul să fi fost preluat fără titlu valabil. În speţă instanţele nu reţin nimic cu privire la modul de preluare a imobilului. Singura apărare a unităţii deţinătoare este că a fost privatizată integral. Societatea deţinătoare nu s-a privatizat integral la data intrării în vigoare a legii.
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. privitoare la efectele casării.
Instanţele de fond au refuzat să analizeze situaţia juridică a imobilului raportându-se şi la o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunţată împotriva aceleiaşi pârâte. Soluţiile instanţelor de judecată nu constituie izvor de drept, însă nici nu poate fi nesocotită o situaţie dezlegată deja de o instanţă de judecată. Prima instanţă nu a ţinut cont de Decizia de casare.
Pârâta A.V.A.S. critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte motivarea pe fond a pricinii, întrucât dispoziţiile legii sunt imperative în ceea ce priveşte actele şi termenele în care trebuie depuse acestea în procedura administrativă. SC V. Argeş SA nu intră în categoria societăţilor comerciale privatizate de către A.V.A.S. Instanţele au reţinut greşit că privatizarea s-a efectuat prin cesiune către SIF.
- Prin art. 29 din Legea nr. 10/2001 se reglementează regimul juridic al reparaţiilor pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale, A.V.A.S. nu mai are competenţă legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte a constatat următoarele:
1. Referitor la recursul declarat de reclamante.
Prin motivele de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează a doua ipoteză în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Potrivit acestui text de lege, instanţa încalcă sau aplică greşit legea atunci când aplică o normă generală nesocotind existenţa normei speciale; aplică o normă care nu este incidentă în speţă, aplică legea română, deşi raportul juridic cu element de extraneitate este guvernat de legea străină ori dă o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt.
Recurenţii, după modul de redactare a acestui motiv de recurs, apreciază, în speţa supusă analizei că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată corespunzător situaţiei de fapt stabilită.
Dispoziţiile articolului din legea sus invocată au fost corect interpretate şi aplicate, având în vedere şi practica constantă a Înaltei Curţi, care a reţinut că în situaţia unei societăţi comerciale integral privatizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispoziţiile art. 29 alin. (3) din acest act normativ sunt fără echivoc în a stabili că măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia de stat care a efectuat privatizarea.
În cauza supusă analizei, aşa cum au arătat şi reclamanţii, situaţia de fapt a fost corect stabilită, în sensul că intimata-pârâtă SC V. SA este societate privatizată integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanţele au reţinut că prin cesiunea de acţiuni A.V.A.S. Bucureşti nu a făcut decât să înstrăineze cota de capital social pe care o deţinea, către S.I.F. Oltenia, care ulterior a vândut aceste fracţiuni de capital.
Deci, s-a concluzionat corect că unitatea deţinătoare SC V. SA este o societate la care statul nu este acţionar şi deci nu pot fi incidente în cauză dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la situaţia juridică a imobilului, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, acesta a fost preluat de stat cu titlu valabil aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Drept urmare, în speţa supusă analizei s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 din legea nr. 10/2001, întrucât, unitatea deţinătoare SC V. SA, aşa după cum s –a arătat mai sus este o societate privatizată integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
S-a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiei art. 315 C. proc. civ. privitoare la efectele casării.
Potrivit acestui text de lege, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Rezultă din conţinutul acestui text de lege că singura îngrădire adusă atribuţiilor judecătorilor de fond derivă din obligativitatea punctelor de drept soluţionate. Starea de fapt însă urmează să fie stabilită de instanţa de trimitere. Dacă instanţa de recurs a făcut stabiliri de fapt acestea nu sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere ele neavând decât o valoare indicativă. Această instanţă are totuşi obligaţia să ia în cercetare faptele indicate în Decizia instanţei superioare şi să administreze probe pentru cunoaşterea lor exactă.
În speţa supusă analizei instanţa supremă a stabilit prin îndrumările date prin Decizia de casare, că soluţia dată de instanţa anterioară este greşită pentru că reclamanţii au solicitat în principal restituirea în natură a imobilului şi că în această situaţie, cererea nu se putea soluţiona decât în contradictoriu cu unitatea deţinătoare.
Or, faţă de aceste îndrumări, şi având în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. sus arătate, obligativitatea instanţei de trimitere era aceea de a judeca cererea de chemare în judecată şi în contradictoriu cu unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, instanţa supremă nu a stabilit cu putere de lucru judecat asupra situaţiei juridice a unităţii deţinătoare şi nici asupra obligaţiei de restituire în natură a imobilului supus analizei.
2. Referitor la recursul pârâtei A.V.A.S.
Primul motiv de recurs referitor la privatizarea SC U. SA a mai fost analizat şi s-a arătat că privatizarea societăţii s-a făcut în ianuarie 1998 şi pe cale de consecinţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
SC V. Argeş SA este o societate comercială înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990, iar conform art. 20 şi art. 23 din această lege a preluat în proprietate întregul patrimoniu de la fosta I.V.V. Argeş.
În temeiul HGR. nr. 1353/91 societatea a fost transformată în societate pe acţiuni, iar imobilele din patrimoniu au fost transcrise în registrele de carte funciară.
În anul 1998 în baza contractului de cesiune nr. 148 din 8 noiembrie 1998, Fondul Proprietăţii de Stat a cesionat întregul pachet de acţiuni deţinut de SC V. Argeş SA către Fondul Proprietăţii Private, în speţă S.I.F. Oltenia SA, în schimbul altor acţiuni deţinute de ultima la alte societăţi cu capital de stat, ocazie cu care s-a efectuat privatizarea societăţii V., care a devenit societate cu capital integral de stat.
Drept urmare, contrar celor reţinute prin motivele de recurs SC V. SA intră în categoria societăţilor comerciale privatizate integral înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, susţinerile pârâtei sunt nelegale, întrucât dispoziţiile acestui text de lege sunt în sensul că, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizarea.
Funcţie de aceste dispoziţii legale, este cert că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, dar nu mai are competenţă de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o deciziei cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, cum corect s-a reţinut în cauză.
Aşadar, faţă de cele sus reţinute Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile de nelegalitate invocate de recurente şi drept urmare în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii M.P.A., N.M. şi I.A. şi pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 224 A din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9792/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9789/2009. Civil → |
|---|
