ICCJ. Decizia nr. 9840/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9840/2009
Dosar nr. 2549/62/2007
Şedinţa publică din 3 decembrie 2009
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 6 martie 2007 reclamanta W.S.H. a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SRL şi H.M. solicitând anularea în parte a deciziei nr. 503 din 02 februarie 2007 emisă de parata SC R. SRL Braşov în sensul:
1. Constatării nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul situat în Braşov, jud. Braşov, înscris în C.F. nr. 59 colectiva Braşov,
2. Restituirii în natură a apartamentului nr. 1 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 59 colectiva Braşov, sub nr. Top 4955/2/1, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 24905 din 07 ianuarie 2005 încheiat între pârâte.
3. Modificării art. 2 alin. (3) din Decizia nr. 503 din 02 februarie 2007 emisă de pârâta SC R. SRL, în sensul restituirii apartamentelor nr. 2, 3, 6, 8 din imobilul în litigiu necondiţionat de restituirea la valoarea actualizată a despăgubirilor acordate prin hotărârea nr. 471 din 29 iunie 1998, ca urmare a compensării acestor despăgubiri cu despăgubirile datorate pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în natură.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat:
1. Imobilul din litigiu a fost proprietatea antecesoarei sale, E.W. născută G., şi, în baza Decretului nr. 92/1950, a fost naţionalizat şi trecut în proprietatea statului român (anexa poziţia nr. 569 la Decret).
Decretul nr. 92/1950 este contrar Constituţiei din 1948, în vigoare la data preluării imobilului, deoarece nu permitea naţionalizarea imobilelor cu destinaţia de locuinţă.
2. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 24905 din 07 ianuarie 2005 s-a încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 42 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar aşa zisa bună credinţă a dobânditorului nu se prezumă, ci trebuie dovedită.
3. Prin Hotărârea nr. 471 din 29 iunie 1998 Consiliul Judeţean Braşov, Comisia Judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, a stabilit acordarea de despăgubiri reclamantei, pentru imobilul notificat în sumă de 239.815.920 lei, din care a primit suma de 27.358,84 lei. Această diferenţă se poate compensa cu măsurile reparatorii ce vor fi stabilite şi acordate în condiţiile legii speciale.
In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
La 5 iunie 2007 reclamanta W.S.H. a mai introdus o acţiune, chemând în judecată pârâţii SC R. SRL, H.M. şi Municipiul Braşov prin primar solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 24905 din 07 ianuarie 2005 încheiat între pârâtele SC R. SRL, H.M.
In motivarea acestei acţiuni reclamanta a arătat:
- Imobilul în litigiu i-a aparţinut, fiind preluat de stat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950 iar în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanta a notificat Prefectura Braşov în legătură cu imobilul situat in Braşov, înscris în C.F. nr. 59 Braşov, sub nr. top 4955/2.
- În cauză sunt incidente prevederilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 raportat la prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, solicitând instanţei verificarea valabilităţii contractului de vânzare cumpărare cu privire la respectarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 10/2001.
- Deşi a notificat unitatea deţinătoare solicitând acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 atât vânzătorul cât şi cumpărătorul au fost de rea credinţă, întrucât nu au depus diligente minime pentru cunoaşterea situaţiei reale a imobilului în cauză.
- Contractul de vânzare cumpărare încheiat ştiind că cel de la care se dobândeşte nu este adevăratul proprietar este considerat ca având o cauză ilicită, fiind încheiat în frauda adevăratului proprietar şi este astfel lovit de nulitate absolută faţă de prevederile art. 475 C. civ.
În drept au fost invocate prevederile art. 948 si art. 698 C. civ., Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005.
La termenul din 14 iunie 2007 instanţa a admis excepţia de conexare a celor două acţiuni.
Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 11/s din 24 ianuarie 2008 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta, a constatat nevalabilitatea ridului statului cu privire la imobilul situat in Braşov, înscris in C.F. nr. 59 colectiva Braşov şi a respins restul pretenţiilor reclamantei precum şi acţiunea ce a făcut obiectul dosarului conex nr. 4087/62/2007 al Tribunalului Braşov.
S-a reţinut că:
- imobilul situat în Municipiul Braşov, înscris în C.F. nr. 59 colectiva Braşov, sub nr. top iniţiale 4955/2 compus din casă de piatră cu un etaj şi curte, precum şi gradina de 900 mp înscrisă sub nr. top. 4956 au fost deţinute în proprietate de defuncta E.W., născută G.
- acesta a fost preluat de Statul Roman în baza Decretului nr. 92/1950 iar situaţia de carte funciară a imobilului a suferit modificări în sensul că nr. top 4598 a fost trecut în C.F. 25475 Braşov iar nr. top 4955/2 a fost dezmembrat corespunzător celor 9 apartamente existente în imobil.
- în calitate de succesoare a fostei proprietare tabulare, reclamanta , fiind fiica adoptivă a acesteia, a formulat, în baza Legii nr. 112/1995, cerere de acordare a despăgubirilor, pentru imobilul menţionat.
La 02 februarie 2007 pârâta SC R. SRL Braşov a emis Decizia nr. 503 prin care a dispus restituirea în natură către reclamantă a apartamentelor nr. 2, 3, 6, si 8 din imobilul situat în Braşov, asupra terenului aferent reclamanta dobândind dreptul de folosinţă specială, condiţionat de restituirea sumei actualizate primită de reclamantă în baza Legii nr. 112/1995.
- pentru apartamentele 1, 4, 5, 7 şi 9 din imobil, înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
- întrucât statul şi reclamanta au obligaţii reciproce de plată şi respectiv de restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001, compensarea acestora urmează a fi făcută de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat prezenta contestaţie.
In ceea ce priveşte primul petit al cererii formulate, relativ la constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu, instanţa a reţinut că:
- imobilul a trecut în proprietatea Statului Roman în baza Decretului nr. 92/1950.
- în anul 1950, când imobilul revendicat a fost naţionalizat, era în vigoare Constituţia din 1948, care, în art. 8 prevedea că proprietatea particulară şi dreptul de moştenire erau garantate, iar proprietatea particulară agonisită prin muncă şi economisire se bucură de o protecţie specială.
Trecerea acestui imobil în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale amintite, conferind caracter abuziv măsurii de naţionalizare, astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil.
Cu privire la critica de respingere a cererii de restituire în natură a apartamentului nr. 1 din imobil, care a fost înstrăinat pârâtei H.M., sens în care se solicită şi constatarea nulităţii absolute a acestui contract, petit ce a fost cuprins atât în cererea ce face obiectul dosarului nr. 2549/62/2007 unde a fost întemeiat pe încălcarea prevederilor art. 20 alin. (4)1 şi art. 42 din Legea nr. 10/2001 cât şi în cererea ce face obiectul dosarului conexat, unde s-a invocat atât nerespectarea condiţiilor generale de valabilitate a contractului respectiv cauza ilicită şi frauda la lege cât şi nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din OG nr. 40/1999 raportat la prevederile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 s-au reţinut:
- contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost încheiat la 07 ianuarie 2005, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 dar anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001.
- contractul contestat nu poate fi analizat prin prisma cauzei de nulitate prevăzută de art. 20 alin. (4)1 din Legea nr. 10/2001 întrucât acest articol a fost introdus prin Legea nr. 247/2005 care a intrat în vigoare ulterior încheierii actului.
La momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare reclamanta formulase o singură notificare adresată Primăriei prin care solicita plata restului de despăgubiri datorate în baza Legii nr. 10/2001, în plus faţă de cele primite de reclamantă în baza Legii nr. 112/1995.
- faţă de conţinutul notificării formulate, şi faţă de faptul că notificarea respectivă nu a fost adresată unităţii deţinătoare, aceasta nu poate fi socotită o cerere în realizarea sau în constatarea dreptului de proprietate care să conducă la indisponibilizarea imobilului în litigiu, conform art. 44 din OG nr. 40/1999
- la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nici una dintre părţile contractante nu fusese notificată sau înştiinţată în vreun fel de reclamantă cu privire la intenţia sa de a revendica imobilul în litigiu. Pe de alta parte, prin cererile formulate de reclamantă atât în baza Legii nr. 10/2001 cât şi în baza Legii nr. 112/1995, adresate Prefecturii, respectiv Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr. 112/1996, rezultă că aceasta a înţeles să solicite acordarea de despăgubiri.
- menţinând contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, s-a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Critica adusă de reclamantă dispoziţiei din Decizia contestată care prevede că restituirea în natură a apartamentelor nr. 2, 3, 6 şi 8 din imobilul în litigiu să se facă necondiţionat de restituirea valorii actualizate a despăgubirilor primite în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a compensării acestor sume, a fost apreciată ca nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Legea instituie o procedură specială de stabilire a cuantumului sumelor datorate reciproc de părţi şi determină în mod expres care este organul abilitat pentru determinarea acestor sume, respectiv Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât, instanţa în lipsa datelor necesare rezultate în urma parcurgerii etapelor procedurii prevăzute de lege, nu pute dispune compensarea obligaţiilor reciproce.
Prin încheierea pronunţată în 10 aprilie 2007 în camera de consiliu, Tribunalul Braşov a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 11/s/2008 în sensul că se va menţiona la alin. (2) adresa corectă a imobilului, ca fiind str. C. nr. 104 în loc de str. P. nr. 23 cum s-a consemnat.
Prin Decizia nr. 122/AP din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea W.S.H. împotriva sentinţei civile nr. 11/s/2008 pronunţată de Tribunalul Braşov şi ca tardiv apelul declarat de SC R. SRL Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.
A respins şi apelurile declarate de intimatele SC R. SRL Braşov şi H.M., continuat de moştenitoarea sa S.V., împotriva încheierii pronunţate în camera de consiliu la data de 10 aprilie 2008 de Tribunalul Braşov.
A admis cererea de aderare la apelul contestatoarei, formulată de H.M. şi continuat de moştenitoarea acesteia S.V., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de contestatoare cu privire la constatarea nevalabilităţii titlului statului român cu privire la imobilul situat în Braşov.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi, reţinând culpa procesuală în sarcina contestatoarei, în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în sumă 1190 lei către intimata S.V.
S-au avut în vedere următoarele considerente:
Apelurile formulate împotriva încheierii pronunţată în camera de consiliu la data de 10 aprilie 2008, de către SC R. SRL şi H.M. continuate de moştenitoarea acesteia, S.V. sunt nefondate, întrucât contestatoarea, în cursul soluţionării pricinii, a precizat la petitul 1 al acţiunii introductive, că solicită constatarea nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 59 Braşov (fila 258), astfel că, instanţa a dispus în conformitate cu obiectul dedus judecăţii de către contestatoare.
Cu privire la apelul contestatoarei W.S.H., s-a reţinut că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica contestatoarei în sensul că, instanţa de fond nu trebuia să analizeze încălcarea legilor în vigoare la data înstrăinării imobilului şi nici buna credinţă, ci trebuia să aplice prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999 incident în cauză, ca fiind un caz special de nulitate absolută, a fost înlăturată, pe considerentul că prima instanţa a analizat corect aceste aspecte întrucât a fost sesizată în acest sens prin cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din dosarul conexat, întemeiată de dispoziţiile art. 948 şi art. 698 C. civ., art. 46 alin. (4) [actualmente art. 45 alin. (4)] din Legea nr. 10/2001, republicată şi pe reglementările speciale ale Legii nr. 247/2005.
Prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999, operează numai în cazul când persoana îndreptăţită formulează notificare de restituire în natură a imobilului, întrucât indisponibilizarea are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.
Or, în speţă, contestatoarea nu a formulat nici o notificare pentru restituirea în natură a imobilului, ci doar pentru „plata restului despăgubirilor" primite iniţial în baza Legii nr. 112/1995 şi nici nu şi-a manifestat în timp intenţia de a revendica imobilul sau de a încunoştinţa chiriaşii de intenţia de a-şi redobândi bunul.
De asemenea, instanţa de fond nu a ignorat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât norma prevăzută de acest text de lege consacră principiul restituirii în natură numai acolo unde această măsură este cerută şi este posibilă nu şi în cazul când nu s-a cerut restituirea în natură iar măsura nu este posibilă, imobilul fiind înstrăinat, cum este cazul în speţă.
Prin urmare, pentru aceste considerente s-a constatat că nu a existat nici o cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, anterioară sau concomitentă momentului încheierii actului.
Ultima critică a apelantei contestatoare a fost înlăturată pe considerentul că aceasta a căzut în prezenţii prin faptul că acţiunea a fost admisă în parte, fiind aplicate corect prevederile art. 274 C. proc. civ., deoarece, prevederile art. 276 C. proc. civ. nu sunt obligatorii, posibilitatea compensării cheltuielilor de judecată fiind lăsată la aprecierea instanţei.
Cererea de aderare la apelul reclamantei contestatoare formulată de intimata H.M. continuată de moştenitoarea acesteia S.V. a fost admisă pentru următoarele considerente:
In speţă,contestatoarea a formulat contestaţie împotriva deciziei emisă de intimată în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit principiului disponibilităţii, instanţa de judecată este limitată numai la analiza deciziei atacate în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar orice alte aspecte, cum este constatarea nevalabilităţii udului statului român, exced cadrului procesual pe care acest act normativ îl prevede prin instituţia contestaţiei reglementată de art. 26 alin. (3) din lege.
Prin urmare, reţinând principiul disponibilităţii în cadrul contestaţiei împotriva deciziei emisă în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a solicitării notificatoarei, nu pot fi admise argumente de fapt şi de drept în afara cadrul juridic creat prin procedura administrativă finalizată prin emiterea deciziei şi dispoziţiei.
Instanţa de fond trebuia să analizeze contestaţia în raport de conţinutul notificării şi de actele doveditoare depuse în faza necontencioasă a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, neputând să cerceteze chestiuni legate de nevalabilitatea ridului statului, care nu au fost solicitate prin notificarea formulată sau printr-o acţiune separată.
Pentru aceste considerente, reţinând că cererea de aderare la apel este cerere incidentală şi nu accesorie, nepunându-se problema dependenţei aderării la apel de soarta apelului principal, curtea a admis cererea de aderare la apelul contestatoarei.
Împotriva acestei decizii contestatoarea W.S.H. a declarat recurs, susţinând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Greşita neaplicare în cauză a prevederilor art. 44 din OUG nr. 40/1990, în sensul că, în mod eronat s-a reţinut că acest text operează numai în cazul în care se formulează notificare de restituire în natură a imobilului.
2. În mod greşit s-au ignorat dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001 care instituie regula restituirii în natură a imobilului.
3. Greşita neanalizare a valabilităţii titlului statului.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
1. Potrivit art. 44 din OUG nr. 40/1999 sunt interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, a bunurilor imobile - terenuri şi construcţii cu destinaţia de locuinţă, care fac obiectul unei încunoştinţări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri.
Apartamentul nr. 1 din Braşov, pentru care recurenta-reclamantă solicită restituirea în natură s-a vândut autoarei intimatei S.V. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 24905 din 7 ianuarie 2005 după data la care a fost formulată notificarea şi după apariţia Legii nr. 10/2001.
Prin notificarea adresată Primăriei Braşov la 10 septembrie 2001 s-a solicitat plata restului de despăgubiri datorate potrivit Legii nr. 10/2001, arătându-se că petenta a fost despăgubită deja cu o sumă de bani în baza Legii nr. 112/1995 pentru construcţie nu şi pentru teren.
Singura cauză de nulitate a contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este cea prevăzută de art. 44 din OUG nr. 40/1999 care interzice înstrăinarea unei locuinţe care face obiectul unei încunoştinţări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanei fizice deposedate.
Or, cererea reclamantei prin care a solicitat despăgubiri nu este o cerere în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate, astfel că dispoziţiile art. 44 din OUG nr. 40/1999 nu sunt incidente în cauză.
2. Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, iar potrivit art. 18 lit. c) măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Cum imobilul a fost înstrăinat, aşa cum s-a arătat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în mod corect s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 18 lit. c) din legea specială.
3. Cu privire la valabilitatea ridului statului. Măsura restituirii în natură este condiţionată prin Legea nr. 10/2001 de constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare, fapt ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 18 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură imobilele înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) şi art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare, sancţionate cu nulitatea absolută.
In speţă, acţiunea dedusă judecăţii este o contestaţie împotriva unei decizii emise în soluţionarea notificării reclamantei formulate în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a solicitat „plata restului despăgubirilor" primite iniţial în baza Legii nr. 112/1995.
Or, raportat la aceste limite ale învestirii, de care instanţa era ţinută conform regulii înscrise în art. 129 alin. (6) C. proc. civ., căreia nu i s-a adus nici o derogare prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, urmează a se constata ca nefondată şi cea de-a treia critică formulată de reclamantă.
În baza art. 274 C. proc. civ. reclamanta va fi obligată să-i plătească intimatei S.V. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta W.S.H. împotriva deciziei 122/AP din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către pârâta S.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9846/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9838/2009. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
