ICCJ. Decizia nr. 1018/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1018/2010
Dosar nr. 28850/1/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanţii G.C., V.S., B.D. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC A. SA, S.C. I.C.S.M. S.A., SC L.C. SA, SC R.B. SA, SA A.C. SA, SC S.C. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA, SC T.T. SA şi SC S. SA, solicitând în temeiul art. 480 şi urm. C. civ. obligarea acestora la lăsarea în deplina lor proprietate şi posesie a terenului de 215.935 mp, situat în Bucureşti, sectorul 2.
Pe parcursul procesului, SC A.P. SA a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând să se constate că de la 12 iulie 1995, timp de 49 de ani, este titulara dreptului de superficie asupra unui teren de 215,93 mp, situat în acelaşi perimetru, precum şi obligarea celorlalte părţi la respectarea acestui drept.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 16826 din 19 noiembrie 1998, irevocabilă, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 327 din 23 martie 2001, a admis în parte acţiunea precizată şi completată şi a obligat pe pârâţii C.G.M.B., SC A. SA, S.C. I.C.S.I.M. S.A., SC L.C. SA, SC R.B. SA şi SC A.C. SA, precum şi pe intervenienta SC A.P. SA să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie, suprafeţele de 60.237,62 mp, 30.856,69 mp, 29.026 mp, 4824, 9 mp, 603,43 mp, 3345 mp şi, respectiv, 3104,96 mp (în total 131.995,99 mp), situate în perimetrul Bucureşti, sector 2 cu amplasamentele şi vecinătăţile descrise în schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit în cauză.
Totodată, tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâţii SC S.D. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA şi SC T.T. SA (pentru lipsa calităţii procesuale pasive), precum şi cererea de intervenţie formulată de SC A.P. SA şi a constatat că reclamanţii au renunţat la judecată faţă de pârâta SC S. SA.
S-a reţinut că:
- reclamanţii sunt moştenitorii defuncţilor G.A., B.D.D., B.F. şi E.T., care, în perioada 1919-1940, au dobândit împreună (inclusiv cu V.S.) ori separat, prin acte autentice, mai multe terenuri cu suprafaţa totală de 215.935 mp, situate în Bucureşti, sectorul 2.
- printr-o decizie administrativă emisă în anul 1949, Comitetul Provizoriu al Sfatului Popular al Capitalei a preluat din terenurile menţionate 160.220 mp şi a atribuit această suprafaţă I.C.A.S. Bucureşti;
- prin Decretul nr. 105/1950, suprafaţa menţionată a fost expropriată (pentru cauză de utilitate publică) şi trecută în folosinţa aceluiaşi beneficiar;
- ulteror, printr-o decizie emisă în anul 1962, Sfatul Popular al Capitalei a transmis Ministerului Metalurgiei şi Construcţiei de Maşini folosinţa suprafeţei de 106.432 mp, în vederea amenajării de către Uzinele Electronica a unei baze sportive.
- în prezent, C.G.M.B., SC A. SA, S.C. I.C.S.I.M. S.A., SC L.C., SC R.B. SA, SC A.C. SA şi SC A.P. SA ocupă 60.995,99 mp (fără titlu justificativ), 30.856,69 mp, 29.026,20 mp, 4832 mp, 603,43 mp, 3345 mp (în baza unor certificate de atestare a dreptului de proprietate emise conform HG nr. 834/1991) şi, respectiv, 3104,96 mp (în baza unui contract de asociere încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti), în total 130.995,99 mp din terenurile revendicate de reclamanţi;
- pe terenul de 3104,96 mp deţinut de intervenienta SC A.P. SA se află în curs de finalizare o construcţie în care va funcţiona o staţie de alimentare cu carburanţi;
- pârâţii SC S.C. SA, SC C.T. SA, SC M.B. SA şi SC T.T. SA nu deţin nicio porţiune din terenurile în litigiu, iar faţă de SC S. SA reclamanţii au renunţat la judecată;
- deoarece la dosar nu au fost depuse decretul de expropriere şi actele administrative emise de autorităţile locale în cauză nu s-a făcut dovada existenţei titlului de proprietate al statului asupra terenurilor revendicate.
- de altfel, în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, eventuala prezentare a Decretului nr. 105/1950 ar fi irelevantă pentru că acest act normativ era contrar Constituţiei din 1948 şi art. 481 C. civ.;
- în atare situaţie, titlul autorilor reclamanţilor are prioritate, fiind mai vechi decât certificatele de atestare a dreptului de proprietate obţinute de unii pârâţi, mai ales că titlul autorului acestora (respectiv Statul Român) nici nu era valabil;
- pe de altă parte, atâta timp cât certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise conform HG nr. 834/1991 nu sunt acte cu titlu oneros, pârâţii deţinători nu pot invoca în apărare teoria subdobânditorilor de bună credinţă;
- această teorie ar putea fi invocată doar de intervenientă, care este şi constructor de bună credinţă, conform art. 494 alin. (3) C. civ.;
- intervenienta nu s-a prevalat însă de prevederile textului menţionat, ci a solicitat să se constate că este titulara unui drept de superficie, în condiţiile art. 492 C. civ.;
- solicitarea intervenientei nu poate fi primită pentru că superficia presupune că persoana care a ridicat construcţia a avut acordul proprietarului terenului;
- or, de vreme ce nici reclamanţii şi nici autorii lor nu şi-au exprimat un asemenea acord, intervenienta poate pretinde doar despăgubiri de la C.G.M.B., în baza contractului de asociere.
- pârâtul C.G.M.B. nu a prezentat niciun înscris care să justifice stăpânirea terenului ce aparţinea autorilor reclamanţilor.
- de altfel, modul în care autorii reclamanţilor au fost deposedaţi de întreaga lor suprafaţă este extrem de neclar, existând o justificare (nedovedită) doar pentru circa 160.000 mp;
- potrivit expertizelor efectuate în cauză, o porţiune din terenul care a aparţinut autorilor reclamanţilor este ocupată de un ansamblu de blocuri;
- pentru această porţiune de teren, evident nerestituibilă în natură, reclamanţii pot să obţină eventuale despăgubiri, conform Legii nr. 10/2001;
- oricum, în notele scrise depuse la dosar, reclamanţii au solicitat doar obligarea pârâţilor şi intervenientei la retrocedarea terenurilor pe care le deţin;
- în concluzie, reclamanţii sunt lipsiţi nejustificat de folosinţa bunurilor ce le aparţin deoarece proprietatea terenurilor deţinute de pârâţi şi intervenientă nu a fost pierdută niciodată de autorii lor, ci s-a transmis prin moştenire, conform art. 644 C. civ.
Pârâta SC A.C. SA a declarat apel, solicitând schimbarea sentinţei (în partea care o priveşte) şi respingerea acţiunii.
În motivarea apelului, întemeiat pe art. 282 şi urm. C. proc. civ., pârâta SC A.C. SA a susţinut că:
- prin sentinţa atacată au fost încălcate flagrant prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă, recunoscând dreptul de proprietate al societăţilor comerciale;
- prima instanţă i-a încălcat dreptul de proprietate conferit prin certificatul emis de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (transcris din anul 1993 în Registrul de Transcripţiuni) cu privire la suprafaţa de 3.345 mp; în dezvoltarea acestei critici, apelanta a învederat că doar reclamantul G.C. a depus la dosar certificatul de moştenitor, iar în actul de vânzare-cumpărare a terenului menţionat figurează alţi cumpărători;
- pe de altă parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea sa nu a fost anulat de instanţa de contencios administrativ, astfel că în prezent există mai mulţi proprietari ai terenului de 3.345 mp;
- instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora „terenurile proprietatea statului sunt acele suprafeţe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 şi înregistrate ca atare în sistemul de evidenţă cadastrală" ; în acest sens învederează că terenul revendicat de reclamanţi a fost trecut în proprietatea statului cu titlu legal respectiv conform Decretului nr. 105/1950;
- de asemenea, instanţa de fond a ignorat şi prevederile HG nr. 556/1990, prin care au fost trecute în proprietatea statului unele imobile situate în Municipiul Bucureşti şi S.A.I.; în acelaşi sens, apelanta a precizat că pe terenul de 3.345 mp există construcţii din zid, edificate în urmă cu 50 de ani, pe care le foloseşte în scopuri industriale;
- în sfârşit, prima instanţă şi-a însuşit automat rapoartele de expertiză, deşi expertul a menţionat că suprafaţa de 3.345 mp figurează într-un certificat de atestare a dreptului de proprietate şi este ocupată de construcţii vechi, necesare îndeplinirii obiectului de activitate al actualului deţinător.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 169 din 8 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.C. SA, cu motivarea că:
- apelanta a susţinut că este succesoarea societăţii E., proprietarul iniţial al terenului revendicat dar în acest sens nu a depus acte de proprietate, ci doar o cerere, prin care pretinsul său autor solicita organelor competente rectificarea rolului fiscal ca urmare a reformei monetare;
- de altfel, dacă ar fi fost proprietara terenului, pretisa autoare ar fi apărut în anexa Decretului (de expropriere) nr. 105/1950, în care figurează însă autorii reclamanţilor.
Pârâta SC A.C. SA a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, iar pe fond respingerea acţiuni.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., recurenta a susţinut că:
- a fost înfiinţată în baza HG nr. 553/1992, prin reorganizarea R.A.C.C. şi, ca atare, nu este succesoarea societăţii E., cum greşit a reţinut instanţa de apel;
- potrivit art. 2 din actul normativ precitat, a preluat de la R.A.C. „C." (care, în baza art. 5 din Legea nr. 15/1990, era proprietara tuturor bunurilor din patrimoniul său) mai multe imobile, inclusiv terenul revendicat de reclamanţi.
- dreptul său de proprietate asupra terenului menţionat este dovedit prin certificatul de atestare seria M 10, nr. 0055, emis la 9 aprilie 1993 de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului;
- din cele 4 seturi de documente care făceau dovada că în perioada 1943-1948 terenul revendicat a aparţinut societăţii E., instanţa de apel a reţinut doar o cerere de modificare a impunerii fiscale a acestui imobil;
- societatea E. a fost naţionalizată prin Legea nr. 119/1948 şi, ca atare, nu avea cum să figureaze în anexa Decretului nr. 105/1950, la apariţia căruia terenul revendicat (cuprins în documentaţia aferentă naţionalizării) se afla deja în proprietatea statului;
- din schiţele depuse la dosar rezultă că terenul în discuţie nu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 105/1950;
- în acelaşi sens sunt şi relaţiile comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti la 7 iunie 1999, potrivit cărora doar o parte din întreaga suprafaţă revendicată de reclamanţi a fost expropriată prin decretul precitat;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, certificatului de atestare a dreptului său de proprietate şi aplicabilităţii în speţă a Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7588 din 4 octombrie 2005, a respins, ca nefondate, toate recursurile declarate în cauză, inclusiv cel al pârâtei SC A.C. SA, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C.S.I.C.S.I.M.
Referitor la recursul pârâtei SC A.C. SA s-a reţinut că recurenta nu şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat deoarece susţine că este succesoarea proprietarului iniţial, respectiv societatea E., care nu apare în anexa Decretului de expropriere nr. 105/1950.
La 11 iulie 2006, pârâta SC A.C. SA a solicitat, conform art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, pe considerentul că instanţa de recurs nu a cercetat toate motivele de casare sau modificare invocate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6124 din 28 mai 2009, a admis contestaţia, a anulat hotărârea contestată numai cu privire la recursul declarat de pârâta contestatoare, în limita motivelor de recurs necercetate şi a fixat temen la 5 noiembrie 2009.
S-a reţinut că instanţa de recurs nu a cercetat prima critică, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la pretinsa nedovedire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, dobândit de pârâta recurentă de la societatea E., proprietarul iniţial.
În rejudecare, Înalta Curte reţine că:
- motivul de recurs formulat de recurenta SC A.C. SA în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat deoarece instanţa de apel nu a răspuns criticilor acestei pârâte cu privire la încălcarea dreptului de proprietate conferit prin certificatul de atestare emis de autoritatea competentă şi ignorarea unor prevederi legale, respectiv art. 35 din Legea nr. 18/1991 şi HG nr. 556/1990;
- din această omisiune rezultă că instanţa de apel nu cercetat criticile menţionate şi implicit, nu a stabilit cu exactitate dacă statul a preluat terenul în discuţie de la autorii reclamanţilor sau de la societatea E..
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC A.C. SA va fi admis, în sensul casării parţiale a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului acesteia şi menţinerii celorlalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva deciziei nr. 169 din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează în parte Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de SC A.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, la Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1101/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1015/2010. Civil → |
|---|
