ICCJ. Decizia nr. 1173/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1173/2010
Dosar nr. 23000/3/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Deliberând în conformitate cu dispoziţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 319 din 19 februarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 2 prin primar şi SC F. SA. A fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acţiunea reclamantului R.M.D. împotriva pârâtului Municipiului Bucureşti prin primar ca neîntemeiată.
În motivarea acestei sentinţe Tribunalul a reţinut că reclamantul a formulat la 20 iunie 2007 o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, în legătură cu un drept revendicat prin notificarea nr. 5113 din 14 noiembrie 2001, ce formează obiectului dosarului nr. 19639 din 19 noiembrie 2001 depus în condiţiile legii la Primăria municipiului Bucureşti pentru un imobil situat în sector 2, Bucureşti.
Prin acţiune s-a mai solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 517 din 31 octombrie 1996, prin care Statul neproprietar a vândut chiriaşilor imobilul.
În şedinţa publică din 11 decembrie 2001 s-a constatat transmisă convenţional calitatea procesuală activă de la reclamanta R.F. la R.M.D. urmare contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 967/2007 din 22 noiembrie 2007.
Tribunalul analizând raportul juridic dedus judecăţii a constatat că numai Municipiul Bucureşti este în prezent „deţinător" în sensul Legii nr. 10/2001 şi exercită în numele Statului dreptul de proprietate publică şi care trebuie să emită dispoziţie motivată, împrejurare faţă de care ceilalţi pârâţi, persoane juridice nu au calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut că prin notificarea nr. 5113/2001 reclamantul R.M.D. a solicitat în nume propriu, Primăriei Bucureşti restituirea imobilului situat în Bucureşti sector 2.
S-a constatat aşadar că acesta a acţionat în nume propriu şi nu de mandatar al numitei R.F. care este „persoană îndreptăţită" în temeiul Legii nr. 10/2001, dar care nu a depus nicio notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul pe care aceasta l-a moştenit de la autorii săi.
S-a reţinut că imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia 2413/1983 de la fostul proprietar, R.F., cu plată.
Reclamantul nu a avut un drept de proprietate asupra imobilului la data preluării, ci ulterior l-a dobândit prin donaţie de la fostul proprietar.
S-a apreciat că donaţia nu a fost valabil încheiată pentru a produce efectele juridice translative de proprietate părţile trebuind să-şi exprime consimţământul printr-un act autentic, Tribunalul a constatat nevalabilitatea donaţiei pentru că oferta donatoarei nu a îmbrăcat forma autentică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 64 din 28 ianuarie 2009 a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond Tribunalului Bucureşti.
În motivarea soluţiei Curtea a constatat în primul rând că nu sunt fondate criticile apelantului reclamant referitoare la modul în care s-a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor publice, Consiliul local sector 2, Prefectura Municipiului Bucureşti şi SC F. SA, singurul deţinător al imobilului în care art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicat ca fiind Municipiul Bucureşti.
Curtea a apreciat că instanţa de fond a soluţionat cauza în mod greşit pe excepţia calităţii procesuale active fără a intra în cercetarea fondului pricinii.
S-a considerat că în mod greşit s-a apreciat că donaţia invocată nu îndeplineşte condiţia formei autentice prevăzută de art. 813 C. civ.
Contractul de donaţie încheiat la Weisbaden la 6 decembrie 1982 poartă pe verso încheierea de legalizare nr. 3231 din 9 decembrie 1982 efectuată de Ambasada României în Republica Federală Germania.
Ca urmare, s-a apreciat că urmare efectelor produse de acest contract, reclamantul a dobândit calitatea de a solicita în temeiul Legii nr. 10/2001, bunul cu privire la care a intervenit şi contractul de cesiune de drepturi litigioase la 27 noiembrie 2007.
Împotriva deciziei Curţii de apel au declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În recursul său Municipiul Bucureşti a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând soluţia Curţii de apel pentru că în mod neîntemeiat a considerat că reclamantul a făcut dovezi referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art.3 din Legea nr. 10/2001. Reclamantul a formulat notificarea în nume propriu şi nu în numele autoarei de la momentul preluării bunului.
În recursul său recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat soluţia curţii de apel pentru motivul prevăzut de art. 304, pct. 7 C. proc. civ. În fapt s-a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii. Deşi în considerente se arată că nu sunt fondate criticile formulate de reclamant în privinţa modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, totuşi în dispozitivul deciziei se trimite cauza spre rejudecare prin desfiinţarea în totalitate a sentinţei apelate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate se constată următoarele.
Recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed. Într-adevăr se constată că în considerentele deciziei Curtea de apel a reţinut neîntemeiate criticile formulate de apelantul reclamant cât priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, printre alţii.
Raţionamentul instanţei este corect însă nu a fost urmat şi de hotărârea luată şi transpusă în dispozitiv prin desfiinţarea sentinţei nr. 319 din 19 februarie 2008 în totalitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Ca urmare, găsindu-se întemeiat motivul de recurs invocat potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va modifica în parte Decizia 64 din 28 ianuarie 2009, în sensul că se va păstra dispozitivul sentinţei civile nr.319/2008 cât priveşte respingerea acţiunii în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul finanţelor Publice, Prefectura Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 2 şi SC F. SA
Recursul pârâtului Municipiul Bucureşti este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În mod corect s-a stabilit de către Curtea de apel că reclamantul are calitate procesuală în înţelesul Legii nr. 10/2001 de persoană îndreptăţită.
Este adevărat că donaţia invocată, prin care, în anul 1982 fosta proprietară, R.F. i-a donat reclamantului totalitatea bunurilor imobile şi mobile moştenite de mine în R.S.R., de la părinţii R.R. şi R.W. şi de la bunica R.S., nu a produs efectele juridice proprii unei donaţii, prin trecerea bunului în proprietatea reclamantului.
Lipsa de efecte juridice translative de proprietate se datorează nu lipsei formei autentice a ofertei - actul fiind autentificat de un funcţionar consular împuternicit cu aceste atribuţii ci - lipsei acceptării ofertei printr-un înscris autentic care să emane de la reclamant, în această materie neproducând efect o acceptare tacită.
Sub acest aspect, motivarea dată de instanţa de apel în sensul că donaţia a fost încheiată cu respectarea condiţiilor impuse de art. 813 C. civ., nu se regăseşte în cazul dedus judecăţii şi probelor administrate pentru că acceptarea nu s-a făcut în condiţiile prevăzute de art. 814 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de apel este însă corectă, motivarea urmând a fi înlocuită, cu următoarea argumentare.
Actele încheiate între reclamant şi fosta proprietară a imobilului în discuţie (donaţia informă, supusă unei ratificări ulterioare, cesiunea de drepturi litigioase) lasă fără putinţă de tăgadă să se înţeleagă voinţa comună a părţilor, aceea de a transmite bunul din patrimoniul moştenitoarei fostei proprietare în patrimoniul reclamantului.
Având în vedere regulile de interpretare a convenţiilor stabilite de codul civil în art. 977-985, convenţia încheiată între părţi, care nu poate produce efecte în forma realizată, pentru neîndeplinirea condiţiilor expres prevăzute pentru o atare convenţie, va trebui să fie interpretată în sensul în care poate produce efectele juridice urmărite de părţi şi desprinse din voinţa lor comună.
Ca urmare, donaţia informă poate fi interpretată ca un contract de mandat pe care fosta proprietară l-a dat pentru ca acesta să întreprindă în numele ei şi pentru ea toate actele necesare în vederea recuperării bunului moştenit de la antecesorii săi.
Sub acest aspect cererile reclamantului, concretizate iniţial prin notificarea din 2001 formulată în nume propriu şi, ulterior, de acţiunea în contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, în reprezentarea fostei proprietare, apar ca fiind făcute de o persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Astfel moştenitoarea fostei proprietare a înţeles să transmită reclamantului dreptul ca acesta să se ocupe de bunul pe care ea l-a moştenit de la părinţii şi bunica sa iar apoi dată fiind imperfecţiunea „transmiterii" prin donaţie, i-a vândut reclamantului drepturile sale litigante şi, ca efect, reclamantul a luat poziţia procesuală de titular al dreptului pretins.
Pe cale de consecinţă în mod corect s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare pe fond a acţiunii reclamantului îndreptată numai împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 64 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în parte în sensul că desfiinţează în parte sentinţa civilă nr. 319 din 19 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Păstrează dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea acţiunii în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura mun. Bucureşti, Consiliul Local al sect. 2, prin primar şi SC F. SA.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei 64/2009.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1217/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1105/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
