ICCJ. Decizia nr. 1101/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1101/2010
Dosar nr. 815/90/2008
Şedinţa publică din 22 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a admis contestaţia introdusă de U.J.C.M. Vâlcea şi a anulat dispoziţia şi a obligat Primarul Municipiului Ramnicu Vâlcea să emită dispoziţie de restituire prin echivalent - despăgubiri băneşti estimate la suma de 36.828 Euro sau în monedă naţională 133.027 lei - pentru imobilul preluat de stat în mod abuziv de la contestatoare, terenul în suprafaţă de 720 mp situat în Râmnicu Vâlcea, Drumul Câmpului - Uzina de Apă.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată faţă de contestatoare.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a apreciat ca întemeiată contestaţia, contestatoarea făcând dovada că este persoană juridică îndreptăţită în sensul definit de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, că a avut în patrimoniu un teren în suprafaţă de 720 mp pe care s-a aflat o secţie de fabricat teracotă care a fost preluată fără plată conform HCM nr. 1594/2959 şi a Instrucţiunilor nr. 73524/1959 de aplicare a acesteia.
Modul de preluare, fără plată şi contrar Statutului Cooperativei de producţie meşteşugăreşti din anul 1955, echivalează cu o preluare abuzivă şi formează obiectul Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter reparatoriu.
Expertul desemnat în cauză a verificat atât la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, cât şi la Consiliul Judeţean documentele din care rezultă datele de identificare ale imobilelor solicitate a fi restituite, procesele-verbale de predare-primire, bilanţurile contabile, precum şi alte acte care s-au încheiat cu ocazia transformării cooperativei U. având în vedere că întreaga documentaţie a fost preluată şi arhivată de stat.
Deosebit, din raportul de expertiză efectuat rezultă că terenul a fost identificat fizic pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea conform datelor emise de numitul D.R., care a fost angajat al întreprinderii „S.M." şi care cunoştea bine amplasamentul terenului în suprafaţă de 720 mp şi corespunde în prezent cu terenul pe care este amplasat în punctul Drumul Câmpului - Uzina de Apă, categoria de folosinţă clădiri, estimat la valoarea de 36.828 Euro sau în monedă naţională 133.027 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Instanţa a dispus şi audierea martorului de care s-a folosit expertul tehnic în identificarea fizică a terenului în litigiu, respectiv D.R., care a declarat că a lucrat la întreprinderea locală S.M. Râmnicu Vâlcea, iar atunci când a fost adoptat actul normativ de preluare a bunurilor cooperativei, cunoaşte că a fost preluată şi fabrica de cărămidă cu teren aferent de 720 mp, situată în punctul Drumul Câmpului - Uzina de Apă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar iar prin Decizia civilă nr. 74 din 26 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a respins ca nefondat apelul, reţinându-se următoarele considerente:
Astfel, prima critică este nefondată, tribunalul interpretând în mod corect aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată, vizând calitatea de persoană îndreptăţită la restituire a reclamantei.
Potrivit textului susmenţionat, alin. (1) lit. c), sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii.
Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi.
In speţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu se regăseşte printre persoanele prevăzute de lege a fi exceptate de la aplicarea legii speciale de reparaţie, nefiind societate cu capital de stat sau privatizată, astfel cum în mod greşit susţine apelanta, ci succesoarea în drepturi a Cooperativei meşteşugăreşti „U." Râmnicu Vâlcea care, pe parcursul anilor 1959-1991, potrivit probelor administrate de tribunal, a suferit mai mulate transformări de natură organizatorică, regăsindu-se în anul 2005 ca societate cooperativă, cu capital privat, iar nu ca societate comercială cu capital de stat sau care să fi parcurs procesul de privatizare după 1991.
Dimpotrivă, iniţial societate cooperativă meşteşugărească, respectiv o asociaţie de persoane fizice care desfăşoară în comun activităţi de producţie, de comercializare a mărfurilor, de executare de lucrări şi prestări de servicii, care contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti ale membrilor lor cooperatori, potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, reclamanta şi-a menţinut statutul juridic de agent economic cu capital privat.
In acest sens se va mai reţine că, potrivit art. 64 şi art. 65 din actul normativ susmenţionat, proprietatea societăţii cooperative este privată, patrimoniul său se compune dintr-o parte divizibilă şi o parte indivizibilă, orice înstrăinare sau transmitere a folosinţei imobilizărilor corporale, care sunt proprietatea societăţii cooperative, se poate realiza numai cu plată, cu aprobarea adunării generale, iar rolul statului este doar acela de a sprijini dezvoltarea societăţilor cooperative, indiferent de grad şi formă şi a formelor lor asociative, cărora le garantează autonomia, independenţa şi un regim care să nu fie mai puţin favorabil decât cel acordat altor agenţi economici (art. 105).
Deosebit, la data preluării de către stat, patrimoniul cooperativei meşteşugăreşti nu putea fi transferat în contra Statutului model al Cooperativei de producţie meşteşugărească adoptat în anul 1955 (în vigoare la data transformării) fără plată, ci acesta aparţinea, în caz de dizolvare a cooperativei, uniunii la care era afiliată cooperativa, respectiv U.R.C.M. Argeş, reprezentanta legală la nivel regional.
Prin urmare, uniunea la care era afiliată cooperativa avea un drept exclusiv de proprietate asupra coactivului cooperativei meşteşugăreşti, activ care cuprindea ca mijloc fix, imobilul ce a format obiectul cererii de restituire.
Mai mult, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, în ceea ce priveşte modalitatea de preluare a imobilului ce face obiectul cauzei, prin HCM nr. 1594/1959 cu caracter secret, aceasta nu poate fi considerată decât abuzivă, prin prisma art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001, modificată potrivit căruia, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial, situaţie incidenţă în speţă.
In sfârşit, în ceea ce priveşte critica referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cauzei, Curtea o va considera tot neîntemeiată, prin prisma dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, potrivit cărora, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
In aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar, or, în speţă, existenţa imobilului în patrimoniul reclamantei reiese din chiar situaţia analitică întocmită în vederea preluării sale, în anul 1959.
Nu în ultimul rând, instanţa de apel a reţinut în analiza temeiniciei şi legalităţii sentinţei de fond că menţionarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei nu împiedică autoritatea competentă a le stabili, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să procedeze potrivit atribuţiilor conferite de lege în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând modificarea lui în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegaltatea ei sub următoarele aspecte:
Recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, în condiţiile în care trecerea în proprietatea statului a sumelor ce au aparţinut Cooperativei „U." nu poate fi asimilată cu o expropriere sau o naţionalizare, întrucât toate cooperativele meşteşugăreşti care au făcut obiectul Decretului nr. 1594/1959 s-au transformat în unităţi productive de stat la iniţiativa acestora exprimată de Adunările Generale ale Cooperativelor cu aprobarea forurilor superioare, aşa cum rezultă din primul alineat al acestui act normativ, ca urmare această transformare nu poate fi asimilată cu o măsură abuzivă a statului.
Se mai susţine că aceste foste cooperative şi-au desfăşurat activitate în continuare ca foste întreprinderi de stat după ce au fost preluate cu activ sau pasiv pe bază de bilanţ, inclusiv creditele ce au fost plătite din activitatea noii întreprinderi.
Recurenta mai arată că în ce priveşte dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 720 mp, nu este suficientă doar lista de inventar, întrucât acest bun imobil putea fi contribuţia socială a unui membru cooperator, care se putea retrage oricând din cooperativă şi să preia în proprietate privată terenul.
Astfel, recurenta susţine că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind astfel în opinia recurentei prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la fila 61 intimata s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Dispoziţiunile art. 3 alin. (2) din Legea nr 10/2001 prevăd că ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor adrninistrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, companiile/societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat precum şi cele privatizate, potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi.
Art. 3.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că „pentru instituţiile publice ce au în administrare bunuri ale statului sau ale unităţilor adrninistrativ-teritoriale reglementarea unor probleme de proprietate sau după caz de administrare se face prin acte administrative fie potrivit Legii nr. 213/1998, fie potrivit Legii nr. 90/201 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
De asemenea în cazul societăţilor comerciale cu capital de stat, sau în cazul celor privatizate, nu se poate acorda beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, deoarece pe de o parte, temeiul dobândirii capitalului de către noii acţionari este contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni şi pe de altă parte, nu se poate invoca principiul succesivităţii persoanei juridice, întrucât ar echivala cu acordarea unor drepturi necuvenite în raport cu noii acţionari (îmbogăţire fără just temei).
Or, faţă de actele de la dosar, de faptul că reclamanta se încadrează în dispoziţiile exprese ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, fiind astfel prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată şi sentinţa civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea şi pe fond urmează a se respinge contestaţia reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 74 A din 06 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi pe cale de consecinţă:
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, iar pe fond respinge contestaţia formulată de reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti Vâlcea împotriva dispoziţiei nr. 860 din 11 februarie 2008, emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1105/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 1018/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
