ICCJ. Decizia nr. 1066/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1066/2010
Dosar nr. 21166/3/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1467 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta U.C.M.R.- A.D.A.) în contradictoriu cu pârâta SC F.T. SRL
A fost obligată pârâta la plata sumei de 7.448,30 RON către reclamantă, reprezentând remuneraţii restante datorate pe perioada iunie 2006 - martie 2008; a sumei de 3.820 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiilor datorate calculate până la data de 31 martie 2008.
A fost obligată pârâta să comunice reclamantei raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu, numărul de abonaţi şi valoarea abonamentelor pentru perioada iunie 2005 - martie 2008.
S-au respins ca neîntemeiate pretenţiile reclamantei privind obligarea la plata TVA. A fost obligată pârâta la 2.229,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a dispune în acest sens instanţa a avut în vedere următoarele motive:
Intre reclamanta şi pârâtă s-a încheiat contractul de licenţa neexclusiva pentru operatorii de reţele prin cablu nr. 305 din 18 ianuarie 2006, în temeiul acestuia (art. 4) pârâtă datorând reclamantei o remuneraţie lunara de 2% din totalitatea veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de retransmitere de servicii de programe, remuneraţie care trebuia achitata lunar, pana la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează, în caz de neplata pârâtă urmând sa plătească majorări de 0,1% pe zi de întârziere, fără punere în întârziere şi fără nici o alta formalitate.
Cum pârâtă nu si-a îndeplinit obligaţia de a achita remuneraţiile lunare în condiţiile prevăzute în art. 4 din contractul de licenţa, tribunalul a constatat că aceasta datorează reclamantei suma de 7.448,3 RON reprezentând remuneraţii neachitate în perioada 01 iunie 2005-31 martie 2008, precum şi penalităţi de întârziere de 3.820 RON, calculate pana la data de 31 martie 2008.
In ce priveşte pretenţiile precizate ale reclamantei privind cuantumul TVA, tribunalul a reţinut că prin precizarea cererii reclamanta solicita obligarea paratei la plata TVA intr-un cuantum care nu a fost stabilit prin expertiza şi nici nu corespunde procentului de 19% aplicat remuneraţiilor datorate pentru perioada ulterioara lunii februarie 2007, când reclamanta a devenit plătitoare de TVA. Deşi reclamanta a precizat că a devenit plătitoare de TVA din februarie 2007, în cererea precizatoare arata că solicita o suma ce reprezintă TVA aferent remuneraţiilor datorate de pârâtă în perioada aprilie 2006-martie 2008, neindicând nici un temei al obligaţiei paratei de a achita reclamantei TVA pe perioada aprilie 2006 - ianuarie 2007 inclusiv.
Fata de aceasta împrejurare, având în vedere că reclamanta nu a dovedit cuantumul prejudiciului reprezentat de neplata de către pârâtă a TVA, tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
In consecinţa, în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanta a sumei restante datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru activitatea de retransmitere de servicii de programe în perioada 1 iunie 2005-31 martie 2008 şi la plata penalităţilor de întârziere datorate pana la data de 31 martie 2008, respingând cererea de obligare a paratei la plata TVA ca neîntemeiata.
Cat priveşte capătul de cerere prin care reclamanta solicita obligarea paratei să depună la sediul U.C.M.R. – A.D.A. raportul cuprinzând lista serviciilor de programe retransmise lunar prin cablu, numărul de abonaţi şi valoarea abonamentului pe perioada iunie 2005-martic 2008 tribunalul a constatat că, potrivit art. 5 din Licenţa neexclusivă nr. 305 din 18 ianuarie 2006, pârâtă avea aceasta obligaţie şi nu si-a respectat-o, motiv pentru care, în temeiul art. 969 şi art. 1073 şi urm. C. civ., a obligat-o să comunice raportul privind lista serviciilor de programe retransmise lunar, numărul de abonaţi şi valoarea abonamentului pe perioada iunie 2005-martie 2008.
Prin Decizia civilă nr. 97A din 14 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a dispus după cum urmează:
A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă; s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a instituit în sarcina pârâtei şi obligaţia de plată a sumei de 514 lei reprezentând TVA aferent remuneraţiei datorate începând cu 1 februarie 2007 şi până în martie 2008, urmând a păstra celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere următoarele motive.
Singurul motiv pentru care apelanta-pârâtă a criticat sentinţa primei instanţe a fost acela că nu a fost citată pentru efectuarea raportului de expertiză cu respectarea prevederilor imperative ale art. 208 C. proc. civ., respectiv prin carte poştală recomandată cu dovadă de primire.
Pe de o parte, Curtea a reţinut că la filele 52-53 în dosarul de fond se găsesc convocarea emisă de expertul I.D. către pârâta SC F.T.V. SRL, care cuprinde data, ora şi locul întâlnirii părţilor cu expertul (12 noiembrie 2007, ora 13,00, la sediul reclamantei), precum şi dovada de primire a acestei convocări de către pârâtă la data de 05 noiembrie 2007, dovadă semnată de secretara societăţii şi ştampilată.
De altfel, ulterior depunerii raportului de expertiză, pârâta a formulat la data de 7 februarie 2008 obiecţiuni împotriva conţinutului lucrării, fără a invoca nelegala sa citare, iar de vreme ce nulitatea pentru omisiunea citării la efectuarea expertizei sau pentru citarea viciată are caracter relativ (nefiind expres reglementată ca nulitate absolută şi protejând un interes particular, al pârâtei), aceasta s-a acoperit prin neinvocarea sa în condiţiile art. 108 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Raportul de expertiză a fost completat de expert ulterior încuviinţării obiecţiunilor formulate de pârâtă, însă această completare a avut loc pe baza înscrisurilor depuse la dosar de însăşi pârâta, fără a fi necesară o „lucrare la faţa locului" în sensul art. 208 alin. (1) C. proc. civ., de vreme ce toate înscrisurile avute în vedere de expert au putut fi consultate de acesta la dosar, astfel că se apreciază că o nouă citare a părţilor nu era necesară.
Prin urmare, nu este întemeiată critica referitoare la nelegala citare a pârâtei apelante la efectuarea raportului de expertiză.
Pe de altă parte, deşi nu se găseşte întemeiată singura critică formulată de apelanta-pârâtă, se impune pentru acurateţea raţionamentului a se arăta că prevederile art. 297 C. proc. civ. invocate de apelanta-pârâtă nu erau aplicabile în cauză nici dacă partea ar fi fost nelegal citată la efectuarea raportului de expertiză, deoarece textul prevede că desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă se poate face numai atunci când instanţa a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului sau atunci când judecata s-a făcut în lipsa părţii, care nu a fost legal citată.
Or, nulitatea raportului de expertiză pentru încălcarea art. 208 C. proc. civ. nu echivalează cu niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art. 297 C. proc. civ., astfel că, în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, apelanta pârâtă era ţinută a valorifica acest motiv de critică prin solicitarea de administrare a unei noi probe cu expertiză în apel.
O astfel de solicitare nu a fost formulată însă de apelanta pârâtă nici în scris şi nici în faţa curţii.
În consecinţa celor arătate, Curtea a reţinut că susţinerile apelantei-pârâte nu sunt fondate şi a respins apelul ca atare.
2. Apelul declarat de apelanta-reclamantă priveşte exclusiv măsura respingerii cererii privind plata TVA-ului aferent sumelor datorate de pârâtă.
S-a constatat, în primul rând, că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca TVA-ul aferent remuneraţiei datorate de pârâtă să fie calculat de la data de 01 februarie 2007, când apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, conform certificatului de înregistrare fiscală depus la fila 5 în dosarul de apel.
Pe parcursul judecăţii în faţa primei instanţe reclamanta nu a adus alte lămuriri legate de plata TVA-ului, acesta nefăcând nici obiectul expertizei, deşi apelanta reclamantă putea cere ca între obiectivele acesteia să se găsească şi calculul sumelor datorate cu titlu de TVA.
După completarea raportului de expertiză, la ultimul termen de judecată în faţa tribunalului, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei, reclamanta a depus la dosar cerere intitulată „note scrise", în care a solicitat plata sumei de 7448,30 RON, compusă din 1068,30 RON rest de plată din facturile emise de reclamantă în perioada 2005-2006, nepurtătoare de TVA, şi 6380 RON pentru perioada aprilie 2006 - martie 2008 reprezentând remuneraţii, la care se adaugă suma de 1212,20 RON cu titlu de TVA calculat începând cu luna aprilie 2006, pentru care U.C.M.R. A.D.A. nu a emis facturi, precum şi suma de 3820 RON cu titlu de penalităţi de întârziere.
Contrar opiniei primei instanţe, care a consemnat în considerentele sentinţei că cererea de chemare în judecată a fost precizată prin solicitarea de plată a TVA-ul aferent calculat începând cu luna aprilie 2006, Curtea a considerat că cererea intitulată „Note scrise", depusă la dosar la termenul când au avut loc dezbaterile pe fond, nu poate constitui o precizare a acţiunii în sensul avut în vedere de art. 132 C. proc. civ.
Curtea a avut în vedere în acest sens, pe de o parte, că nu este vorba despre un demers al reclamantei de a-şi însuşi concluziile raportului de expertiză referitor la cuantumul sumelor calculate de expert pe baza înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă.
Dimpotrivă, momentul de la care se calculează TVA-ul aferent a fost indicat în mod diferit de reclamantă în acţiune (01 februarie 2007) şi nu a făcut obiectul probaţiunii la întocmirea raportului de expertiză, astfel că solicitarea de calcul al TVA-ului de la momentul aprilie 2006 reprezintă în mod indiscutabil o modificare a acţiunii.
Chiar dacă aceasta este analizată ca o mărire a câtimii obiectului cererii, aceasta trebuia, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., să fie formulată expres, fie şi verbal înainte de dezbaterile pe fond, şi să fie consemnată în încheierea de şedinţă.
Or, o astfel de precizare nu s-a făcut verbal, nefiind consemnată în încheiere solicitarea cuprinsă în note scrise, necomunicată părţii adverse şi neluată în discuţia contradictorie a părţilor, nu reprezintă o modificare legală a obiectului cererii şi întinderii acestuia, conform art. 132 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că instanţa este legal sesizată cu o cerere privind calculul TVA de la data la care apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, 01 februarie 2007, şi în temeiul principiului disponibilităţii, a analizat cererea în limitele învestirii.
Chiar şi aşa, Curtea nu şi-a însuşit susţinerile apelantei-reclamante în sensul că pârâta datorează TVA din luna aprilie 2006, deşi a devenit plătitor de TVA din februarie 2007, deoarece din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 134, art. 1341 şi art. 1342 Cod fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003 modificată rezultă cu evidenţă că data exigibilităţii taxei nu poate fi ulterioară faptului generator.
Prin urmare, TVA-ul este datorat de la data la care apelanta-reclamantă a devenit plătitor de TVA, februarie 2007, şi în niciun caz de la o dată anterioară, aprilie 2006 (care nu a fost justificată în fapt şi în drept prin argumentele apelantei reclamante).
S-a reţinut în acest sens că, deşi nu a fost calculat prin raportul de expertiză, TVA-ul se constituie într-o cotă fixă aplicată unei sume ce reprezintă baza de calcul, şi faţă de calculul defalcat efectuat de expertul contabil cu privire la sumele datorate cu titlu de remuneraţie de apelanta pârâtă, acordarea acestei taxe nu depindea de indicarea sa prin raportul de expertiză.
Prin urmare, TVA-ul fiind datorat de apelanta pârâtă pentru perioada februarie 2007 - decembrie 2007 (când venitul brut realizat de pârâtă a fost de 103.481 lei), precum şi pentru perioada ianuarie - martie 2008 (când venitul brut realizat de pârâtă a fost de 31.697 lei), rezultă că valoarea la care se calculează TVA este de 2% din suma totală realizată în acest interval, de 135.178, deci remuneraţia datorată este de 2.703,56, iar TVA-ul aferent este de 19% din această sumă, deci de 513,67 lei.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă, în motivarea căreia s-au arătat următoarele:
În mod greşit instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe raportul de expertiză contabilă depus la dosar, atât timp cât la efectuarea acestei expertize nu a fost convocată în mod legal, conform art. 208 C. proc. civ.
Analizând Decizia de apel în raport de critica formulată, ce se circumscrie art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Pârâta-recurentă s-a limitat în formularea recursului să reia motivul de apel, înlocuind numai hotărârea atacată, fără a formula critici privind nelegalitatea modului de soluţionare a motivului de apel de către Curte - argumentele pentru care instanţa de apel nu a primit motivul fiind cele detaliate mai sus, cuprinse în motivarea deciziei.
Astfel, instanţa de apel a constatat că din convocarea emisă de expert către recurenta-pârâtă rezultă data, ora şi locul întâlnirii părţilor cu expertul, precum şi dovada de primire a acestei convocări de către pârâtă la data de 5 noiembrie 2007, dovadă semnată de secretara societăţii şi ştampilată. Ulterior depunerii raportului de expertiză pârâta a formulat la data de 7 februarie 2008 obiecţiuni împotriva conţinutului lucrării, fără a invoca nelegala sa citare.
În raport de aceste elemente, care nu mai pot fi reapreciate de instanţa de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., apreciind că dispoziţiile acestui articol nu au fost nesocotite la efectuarea expertizei.
În egală măsură s–a făcut o corectă aplicare şi a dispoziţiilor art. 108 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond, având în vedere constatarea instanţei referitoare la formularea obiecţiunilor printre care nu s-a aflat şi nelegala citare.
Constatând, prin urmare, că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.T.V. SRL împotriva deciziei nr. 97 A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă pe recurentă la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.785 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1062/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
